Ce înseamnă a îmblînzi?

Înseamnă a-ți crea legături … Ce legătură este între aceasta și spiritul sărbătorii? Vom încerca să descoperim împreună Duminică seara, începînd cu orele 18.00, la Iris, Cluj.

 

 

”Limpede … nu vezi decît cu inima…”

Ce este sărbătoarea? Un mod de îmblînzire a noastră în primul rînd față de Dumnezeul nostru și apoi unii față de alții. Sînt mii de Dumnezei, dar îmblînzirea față de Dumnezeul nostru îl face pe Dumnezeul nostru viu singurul Dumnezeu, singura sărbătoare. Ne aduce unii pe alții aproape, ca să avem nevoie unii de alții. Îmblînzindu-ne împreună în sărbătoare, în ziua și locul așteptat, nu mai sîntem aidoma altor mii și milioane de oameni unii față de alții. Avem adevărați prieteni. Ne-am creat legături!

Altfel viața ar fi veșnic aceeași, am vîna tot timpul găini și am fi vînați de vînători.

Odată cu îmblînzirea sărbătorii, viețile ni se înseninează. Începem să recunoaștem Glasul Păstorului, care ne cheamă din vizuină afară, pasul celorlalți ne sperie.

Numai că avem de căutat prieteni, o mulțime de lucruri de cunoscut și nu avem… timp. Nu avem timp pentru ora 3 și jumătate, ca să ne bată inimile în așteptare, pentru reîntîlnire. Cumpărăm lucruri de-a gata de la neguțători, de la neguțătorii de prieteni, de relații, lucruri care sînt descoperite doar privirilor, oameni-lucruri, evenimente-lucruri, lucruri-lucruri, flori-lucruri. Lucrurile nu pot fi îmblînzite în sensul lui ASE (Antoine De Saint Exupery).

Îmblînzirea presupune un rit. Ritul apropierii treptate, în jocul privirilor din coada ochiului, tot mai aproape, tot mai aproape. Cu fiecare sărbătoare eclesializată, ne așezăm în iarbă mai aproape de Îmblînzitor și facem cu ochiul Viitorului Prieten.

De aceea avem nevoie de ritul exuperian, este ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră de celelalte ore. Ne trebuie rituri, după cum spune Vulpea, ca să ne împobodim sufletele la vreme. Dacă lăsăm totul la voia întîmplării, fără timp și spațiu determinat, cum vom avea freamătul și emoția întîlnirilor esențiale?

Secretul vulpii lui ASE stă în ritul îmblînzirii, în sărbătoarile în care se nasc legăturile asemenea legăturii dintre Prinț și Floarea Sa, floarea pentru care ar muri. Ce metaforă frumoasă pentru relația din căsătorie, de asemenea! Toate celelalte flori sînt frumoase, dar sînt deșarte, numai Floarea Prințului este floarea pentru care ar muri.

 

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în serile Iris. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ce înseamnă a îmblînzi?

  1. De cînd am devenit tătic, acum cu fetiţă de 3 anişori jumate, m-am descoperit foarte sensibil la problemele copiilor. Tocmai ce au plecat acum de la mine vreo trei copilaşi săraci şi o fetiţă de vreo 3 anişori, nu corespunzător îmbrăcată, cărora le-am dat ceva de mîncare, iar pînă în acest moment abia m-am oprit din plîns! Se pare că sînt slab de inimă! 🙂
    Pînă înainte de a o avea pe Oana eram, cumva, insensibil sau insuficient înţelegător în privinţa unei relaţii/legături adevărate bazate pe o dragoste îmblînzită.
    Există cumva vreo îmblînzire şi pentru sufletul meu?! 🙂 Este aceasta o întîlnire esenţială, prietenească, exuperiană…? Poate ar trebui să devenim copii în relaţii! Oana nu aşteaptă nimic de la mine în afară de a-i arăta dragostea mea îmblînzită pentru ea!
    (evident că sînt afectat acum!)
    Fiţi binecuvîntaţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s