Disciplinele Spirituale (Serile Iris) – Despre simplitate/simplificare și sărăcirea intenționată

Dimineață voi vorbi despre un subiect asemănător. Biserica Providența, Oradea, începînd cu orele 10.00.

Seara ne vom apropia de centrul menorahului nostru imaginat în jurul disciplinelor spirituale. Biserica Iris, Cluj, începînd cu orele 18.00. Toate acestea numai dacă Dumnezeu ne va ține în viață.

Cea mai mare bogăție din lume

 este să trăiești mulțumit cu puțin

Platon

 

Simplitatea este

cea mai mare sofisticare

Leondardo Da vinci

 

Nu i-am spus disciplina simplității pentru că ajungerea la simplitate este un proces.

Ne naștem cu dorința și instinctul complexității, pentru că sîntem creați de un Creator care a creat organisme atît de complexe, și sîntem creați după chipul și asemănarea sa, dar acest instinct se pervertește în dorința de complicații.

În loc să ne dezvoltăm în mod natural în adîncime, ne dezvoltăm ca o baltă în lățire și apoi spre puturoșenie

Într-o lume a duplicității și a întortochelilor de gînduri, într-o lume a cumulărilor, în care fața se dublează și mîinile se fac greble, creștinul este chemat să meargă contra curentului din nou, spre simplitate și eliberarea de poverile care îl vor apăsa prea greu pentru alergarea în cursa credinței.

Eliberarea de duplicități și de prea mult, de lăcomia de lucruri și lăcomia de acceptare, dorința de fățărie și dorințele de aprovizionare peste măsură, acestea vor fi subiectele pe care le vom dezbate astăzi.

Nădăjduim să învățăm împreună să ne identificăm adevăratele nevoi, să facem deosebire între nevoile false și cele reale și să învățăm apoi să spunem NU celor care ne înșeală și ne împovărează viața.

Fățăria sau duplicitatea este un atac direct în privința relației cu Dumnezeu, aprovizionarea în exces este un atac spre credință.

Din această pricină disciplina simplității este crucială, este atît de importantă încît filtrează celelalte discipline, lăuntrice față de cele exterioare, fiind piciorul Menorahului disciplinelor în totatlitatea lor.

  1. STUDIUL – noiembrie,
  2. STĂRUINȚA în Rugăciune și meditație – decembrie
  3. SOLITUDINEA, postul, pelerinajul – ianuarie
  4. SIMPLITATEA, simplificarea și sărăcirea intenționată – februarie
  5. SUPUNEREA la autoritate în ucenicie – martie (va fi ultima duminică din Martie, nu a treia, după cum ne-am obișnuit!)
  6. SLUJIREA, oamenilor și fraților – Aprilie
  7. SĂRBĂTORIREA, celebrarea eclesială și escatologică – Mai

Sărbătorirea, atît de extrovertă, corespunde studiului, atît de închis.

Stăruința în rugăciune și meditație corespunde slujrii, celei displine care, comunitar de acestă dată, are nevoie de aceeași continuitate, perseverență, consecvență.

Solitudinea, postul și pelerinajul, adică un fel de vagabondare de unul singur, ar fi într-adevăr o pierdere de sine, dacă nu ar fi contrabalansată de disciplina 5, supunerea.

Locul simplificării vieții în economia disciplinelor spirituale este central.

Este la intersecția dintre viața lăuntrică – unde trebuie să cultivăm simplitatea și relația cu cele exterioare, relații, relații cu lucruri și cu oameni – simplificarea.

De aceea dinspre partea stîngă se agață disciplinele lăuntrice, studiul, stăruința în rugăciune și solitudinea, discpiline prin care ne facem ordine în lăuntru, ne umplem de Cuvînt, dialogăm cu Domnul, stăm în singurătate pentru a definitiva cele două și pentru a ne reașeza sinele față de Dumnezeu și ceilalți.

Prin disciplina simplificării și simplității ne pregătim să deschidem ușile și ferestrele către lume.

Ne pregăm să reintrăm  în posesia prejmuirilor noastre într-un mod nou.

Cu suflet nou, stăpînire nouă.

………………………………

Este important să păstrăm echilibrul între ipostatism și extatism. Lumea în care noi trăim este extatică, ieșim în afara noastră mai mult decît stăm în lăuntrul nostru. Petrecem prea mult tmp între ceilalți, lucrăm în birouri aglomerate, nu mai cosim de unii singuri, mergem la săli de sport aglomerate, nu mai stăm în grădina în singurătate, mîncăm cu prietenii în oraș, nu mai postim.

Ipostatismul, atunci cînd se face, este patologic, ne închidem fețele cu tabletele și telefoanele, pentru a deveni extatici tot patologic.

Toate acestea duc la o disoluție a eului într-un egoism manifestat prin risipirea sinelui. Sîntem egoiști, dorim să ne construim eul, cînd de fapt îl pierdem iremediabil.

Din această pricină bolile psihice vor avea rang de pandemie în următorii 10 ani.

Locul simplificării vieții în economia disciplinelor spirituale este central.

Este la intersecția dintre viața lăuntrică – unde trebuie să cultivăm simplitatea și relația cu cele exterioare, relații, relații cu lucruri și cu oameni – simplificarea.

De aceea dinspre partea stîngă se agață disciplinele lăuntrice, studiul, stăruința în rugăciune și solitudinea, discpiline prin care ne facem ordine în lăuntru, ne umplem de Cuvînt, dialogăm cu Domnul, stăm în singurătate pentru a definitiva cele două și pentru a ne reașeza sinele față de Dumnezeu și ceilalți.

Mergem apoi spre ceilalți, trecînd prin eliberarea de falsele poveri, pentru a putea fi utili slujitori ai celorlalți. Ne eliberăm de posesiunile inutile, de relațiile toxice, de acumulările neroade, pentru a intra sub autoritate, ca să putem sluji. Numai astfel putem să ne bucurăm de ocuparea locului pe care Dumnezeu ni l-a pregătit în lume, numai astfel putem celebra împlinirea mandatului nostru pe pămînt.

…………………………

Simplificarea nu constă în lenevirea față de relații și administrare. Nu derivă din dorința de a îți ușura viața. Există alte complicații odată cu simplificarea.

Sărăcirea nu este o opțiune socială și cu radicalizări de tip socialist sau egalitarist.

Simplitatea nu este simplism.

Simplificarea vieții este un proces de reordonare a priorităților în viața personală, cu scopul de a da mai mult spațiu creșterii spirituale, reducînd din timpul și presiunea pe care o exercită adminsitrarea spațiului și lucrurilor inutile, relațiilor toxice.

Simplitatea este o atitudine care presupune unirea vieții lăuntrice cu cea publice în evitarea ipocriziei, pentru cîștigarea autenticității.

Sărăcirea intenționată nu presupune pauperizarea, ci reprezintă un proces de eliberarea mentală mai întîi, apoi fizic de lucururile inutile, de acele achiziții inutile.

Scriptura ne învață să împărțim, să dăruim. Din ce? Din ce este al altuia? Din ce este al nostru, căci mai ferice este să dai decît să primești.

Anania și Safira au încercat să imite trendul primulor creștini. Își simplificau viața. Ei au hotărît să mintă.

Au pierdut deopotrivă simplitatea – am un capitolaș în teza de doctorat despre acest subiect al simplității sufletului și modul în care anticii și Augustin văd acest lucru și s-au complicat inutil în minciună.

Minciuna, fățăria, ne face să pierdem contactul cu adevăratul nostru sine. Cu adevăratul eu. Duplicitatea ne intoxică de imaginea falsă, dar nu pe care au au alții despre noi, ci de aceea PE CARE AM dori-o să o aibă alții despre noi.

P.S.

🙂

12742001_1062865163777959_3674529981342482004_n

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în disciplinele spirituale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s