Oradea – Auschwitz pe biciclete, pelerinaj în memoria Annei Frank (4)

Nici eu, după mai bine de o lună, nu am reușit să ies din lumea aceea cu totul!

Dana SisoEva

IMG_20150831_141414

Da, încă sunt prizoniera unei lumi pe al cărei teritoriu am păşit ca un simplu vizitator. Simt că, precum cei patru copii ai cărţilor lui C.S. Lewis, care rămân în Narnia atât cât e nevoie pentru a învăţa anumite adevăruri, şi eu trebuie să mă plimb încă printre morţi pentru lecţii pe care nu le-am priceput până la capăt! Şi nu mi le pot lămuri, decât printr-un exerciţiu de meditaţie şi de scriere.

IMG_20150831_135603

Mă văd ba în rolul deţinutei din lagărul de concentrare, ba ca cetăţean neputincios într-o lume pe care nu o mai înţeleg. Într-o lume ce-şi împarte muritorii în criminali şi victime. Nu există o a treia variantă. Tăcerea (în vorbă sau faptă), în asemenea vremuri, e criminală, e vinovată, e complicitate şi încuviinţare, e evadare din realitate şi

Vezi articol original 594 de cuvinte mai mult

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s