”Veau acasă, veau acasă, veau acasă …!!!”

Azi dimineață, după o noapte cumplită de condus, m-am trezit în bocetul disperat al unui copil:

nu veau acolo, nu veau acolo, veau acasă, veau acasă, cu tine, cu mami!

Copilașul, peltic, neînvățat să vorbească chiar, în jurul a trei anișori, era tîrît de bunică-sa, care afișa o față de piatră, vădit rușinată de circul pe care îl făcea micuțul. Îl tîra eroic spre locul de execuție a seninătății domestice.

Plînsul nu-i era isteric. Recunosc, tată fiind, cu ușurință plînsul alintat, plînsul isteric, plînsul autentic, plînsul rugător, plînsul de durere … Era jale! Era bocet! Era disperare!

Copilașul era dus la locul în care ne-am îngropat mulți cei mai frumoși ani ai copilăriei: GRĂDINIȚA! Ce nume! Grădiniță, loc al plantelor ornamentale, nemișcabile, cultivate, tunse la rînd, aranjate în rînduri și nenatural fixate.

Nu-i faceți pe copii plante zombificate intelectual în grădiniță! Lăsați-i să vi se joace în grădinile adevărate! Să zburde, să fie copii între frați, între părinți, între bunici!

Grădinița noastră? Un loc care mirosea puternic a clor și a apret. Cu o ferestruică, numită ironic de îngrijitoare ferestruica magică, prin care ne priveam cu lacrimi în ochi de fiecare dată părinții, cu educatoarea, doamna Leonte, care ne amenința că ne dă la șobolani în beci, dacă nu stăm nemișcați cu mîinile la spate ore în șir, timp în care dînsa își croșeta mileurile ….

Grădinița, cumplit loc de despărțire de părinți, de fractură a legăturii transgeneraționale, cumplit loc de stîrnit complexe, de batjocorit copiii mai slabi de către cei tari (prima bătaie am făcut-o în grădiniță, cînd am fost umilit de alți copii din cauza faptului că tata era mort … ). Grădinița, locul în care se îngroapă și ce ar mai fi rămas din cei …. 7 ani de-acasă!

Probabil că ieri am cîștigat cel puțin încă un an din viața unui copil de cam 2 anișori, pe care părinții doreau să îl trimită a doua zi, adică azi, la grădiniță… I-am implorat să îl mai țină lîngă ei, să-i mai prelungească copilăria, să îl mai țină în brațe, că educatoarea oricum este sufocată de cei mulți care i se cocoață în brațe și nu face față.

Dragi părinți, salvați-vă copiii! Astăzi luați-i înapoi acasă! Dați-i pe mîna bunicilor! Socializare? Cu voi doresc ei să socializeze!

Mi s-a rupt inima dimineață de plînsul acelui băiețel! Mi s-a rupt inima și m-am gîndit la toate lacrimile pe care le varsă copiii, lacrimi lăsate sau lacrimi înghițite, pe care le vor fi vărsat azi în dorul mamelor și bunicilor lor. Ați văzut vreu copil care să nu plîngă cînd este dus la grădiniță prima dată, cînd este abandonat în brațele unei femei străine, cînd este păcălit cu jucării și atras de o falsă comunitate a coegalilor în vîrstă? Eu n-am văzut!

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati, Gînduri, homeschooling, inventarul stricaciunilor spirituale, Jurnal de tată imperfect, lacrima din colțul ochiului, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la ”Veau acasă, veau acasă, veau acasă …!!!”

  1. A.B. spune:

    Eu n-am plans la gradinita, pentru mine a fost o experienta frumoasa si nu simt ca mi s-a furat copilaria. Sotul meu, insa, a plans si a spus ca zile intregi s-a simtit SINGUR si abandonat. Baiul pentru mine a fost scoala primara, cu o doamna invatatoare care ne batea cu batul in palma de cate ori auzea un raspuns gresit. Nu stiai unde e nordul? Cate 2 in fiecare palma!(si dadea cu forta, ne uitam la palmele nostre socati, cum tremurau minute intregi dupa asa o „lectie”!) Daca greseam ceva la teme, ne scotea pe hol in pauza si, ori ne punea sa corectam tema, asa in genunchi, pe jos, ori ne punea sa stam cu mainile ridicate, mai ceva ca pe niste infractori. Colegii care nu aveau greseli, erau pusi sa rada pe hol, de cei care stateau in genunchi. Horror. 4 ani din viata mea de copil m-am dus cu groaza si frica la scoala. Parintii mei nu stiau treburile astea, nici unul din noi nu spuneam acasa prin ce trecem. Nu stiti voi, parintii, ce se intampla la scoala, sunt copii care tac, sa evite cearta si de la parinti. Cer intelepciune de la Bunul Parinte, sa facem scoala acasa cu viitorii nostri prunci, ies prea multi copii schingiuiti si speriati, dupa 4-5 ani de invatamant de stat.

    • Marius David spune:

      Dacă deschidem o carte neagră a unor astfel de experiențe, s-ar umple imediat, ar rezulta un volum de mai multe sute de pagini. Dacă deschidem o carte albă cu experiențele bune, mă tem că rămînem la o simplă broșurică.

  2. Ladrian spune:

    Am văzut și eu într-o dimineață – mergeam la lucru – o scenă asemănătoare în tramvai. O bunică ducea doi băieței la grădiniță, iar pentru că cel mic (probabil grupa mică) urla îngrozit și nu vroia să urce, îl trăgea (la propriu!) după ea. Frățiorul lui (probabil grupa mare) știa doar el ce trăia văzând scena asta, măcar că în privire i se puteau citi multe…

    Anul ăsta ar fi trebuit să înceapă și băiatul nostru cel mare grădinița. Dar, din mai multe motive, ne-am hotărât să îl mai lăsăm (cel puțin) un an cu noi acasă.

  3. gianluca vialli spune:

    Foarte slab articolul! Poate era valabil în anii ’80, dar acum sa mergi la o grădiniță dotata, e o plăcere! Cred ca ai rămas tu cu ceva sechele, traume…dar abordezi!

    • Marius David spune:

      Sigur, se poate! Ați încercat dvs. cu mîna dvs. grădinițele dotate. Unde? În Rîmnicu Sărat, în Slatina, în Focșani, în Corabia, la Drăgășani? Dotate cu ce? Aveți idee despre ce vorbiți? Plăcere a avut copchilu ăla de striga așa? Duceți=vă dvs. în locul lui, dcă tot e plăcere.
      Dotarea contează la un copil? Ați crescut vreunul? Credeți că mulțimea bateriilor de la jucării îi interesează pe copii?
      Sper că la fel vă vor interesa mulțumea dotărilor de la azilele în care vom fi internați …. definitiv.
      De la grădiniță măcar era o ieșire. De la Azil, nu!

  4. gianluca vialli spune:

    Aberezi!

  5. CCC1 spune:

    Cu plus si minus gradinita este utila, macar pentru ca pruncul invata sa primeasca tratament egal cu altii ca el.

    • Marius David spune:

      Presupunînd că toți sîntem egali. Egali în ce, stimate domn? în înălțime? Ieșiți în stradă și vedeți că nu sîntem egali, cel puțin nu în sensul în care ne gîndim generalist vorbind. Copiii la grădiniță????? acolo vor descoperi prima dată copiii cum sînt de inegali. Porecliți, mîzgăliți, loviți, jigniți de alți copii.

  6. dana spune:

    Pace Frate Marius..eu sunt in Anglia am 6 copii.mici aici pot sa i duc la gradinita de la 2 ani daca vreau pentru 3 ore pe zi..pe primul copil l-am dus de la 3 ani pentru ca ma gandeam cum pot sa l duc eu asa mic la gradinita si numa gandindu-ma mi se rupea inima…veni zi ziua mare treba sa stau cu el.o ora la gradinita asa in fiecare zi timp de 5 zile..doar dupa o ora eu ieseam afara sa ramana el singur jumatate sa vada cum reactiona fara mine..nu a plans nici un pic..pt ca a fost ok nu a trebuit sa mai.merg din a doua zi a zis sa-l las..cand am plecat i-am zis la copil pa mami pleaca si te las singur a zis ok,si l-am vazut pe fata lui un suras asa de fericire ca” wow is mare acu”..pe urmatoarea fetita am duso la 2 ani si nu a plans la fel…zile trecute am dus iar un baiat la 2 ani la gradinita si tot asa fericit..depinde de copii ai.mei nu au plans chiar daca unii plang f tare si dupa mai.multe saptamani ai mei slava D lui au fost diferiti..le place..doar ca am fetita de 3 ani are cateva dimineti cand plange ca nu mi vrea sa mearga ..azi am lasat o acasa (eu cred ca ceva se intampla la gradinita)ori e ignorata de educatori..ori e suparata ca ora ei nu mai.merge la gardinita cu ea cealata de 4 ani a inceput scoala)ramane sa rezolv si dilema aceasta..deci sunt copii care nu plang daca i lasi din prima acolo..si eu am ramas uimita…cand am vazut asta..dar asta mi a usurat povara ca s prea mici🙂 dar e f benefic pt ei cele 3 ore ..cel de 2 ani l.am vazut cand a venit in prima zi cum era se simntea asa ca un barbat..asa o atitidine din aia pe chipul lui se vedea :))

    • Marius David spune:

      Mă bucur că ați avut o astfel de experiență. Sper să fim la fel de tari atunci cînd vom fi duși din aceleași motive la azilul de bătrîni de către copiii pe care i-am dus din aceleași motive la grădiniță. Vom socializa glorios cu cei de vîrsta noastră și vom purta pampersi, gîndurind veseli.

  7. olD spune:

    Tinand cont ca mama si tata vor sa aibă ce are si vecinul, sa nu rămână mai prejos, trebuie facut sacrificiu. Va lucra si mama, vor reusi sa cumpere lucrurile fara de care ar putea trai, junior va fi educat dupa directivele de la UE, da na, asta e, pana la urma pt junior se fac sacrificii. Intrebare retorica, oare cei care au fost trimisi la grădinițe, nu vor fi tentati peste ani si ani sa isi trimita părintii la azil?

  8. CCC1 spune:

    Mama are dreptul sa practice o meserie daca isi doreste si care putinta fizica ori mentala sa o faca? Sotia mea este net mai inteligenta decat diversi profesori de teologie, drept consecinta este indecent din partea respectivilor sa debiteze despre cat si cum ar trebui sa stea femeile (evident mai ineficiente decat ei) acasa doar ca sa aibe grija de plozi.

    • Marius David spune:

      Am toată încrederea în ce spuneți despre soția dvs. Sînt curios cum i-ați măsurat la intelighenție pe acei diverși profesori. Dacă sînt diverși așa le trebuie! 🙂
      Ei sînt NET sau BRUT mai puțin inteligenți. Dacă socotim la BRUT, atunci sumele diferă pentru că inteligența se taxează diferit. Dacă socotim doar la NET, atunci vă dau dreptate.
      Despre statul soțiilor acasă nu ne este necesară nu știu cîtă inteligență ca să discutăm. Bunul simț, experiența, contextualizarea corectă, evaluarea tradițiilor et c., toate aceseta ne-ar putea ajuta alături de informații istorice corecte. De inteligență avem nevoie și doar de inteligență atunci cînd învățăm tabla înmulțirii.

      PS. Soția mea e nu numai inteligentă, mai inteligentă ca mine, e și mai deșteaptă!

  9. olD spune:

    Consider ca statul are toate motivele sa emancipeze pe mame. In primul rând altfel nu le poate taxa, daca mamele ar sta acasa, cum ar mai putea sa le exploateze statul, iar in rând secund, asa educa generatia de maine dupa interesele veacului acestuia. Stat – familie: 2-0.Vom vedea rezultatele in timp.

  10. CCC1 spune:

    Statul nu are nici o legatura malefica referitor la accesul la educatie si accesul la profesie al femeii. Statistic nu exista nici o proba ca doar in barbatii pot face munca utila fizica sau intelectual, Daca te simti frustrat ca barbat ca o femeie sau mai multe iti este superioara intelectual poate ca e momentul sa accepti ca e cazul sa pui carca la treaba, inclusiv la schimbat scutece si leganat. Religia este un scut perfect pentru puturosi.

  11. Anca Nistoroiu spune:

    Fata mea de abia astepta sa mearga LA gradinita la 3 ani si jumatate. Nu a plans niciodata

    • Marius David spune:

      Ma bucur ca ati avut o astfel de experiență. Am întîlnit și bătrîni care nu plîng la azil atunci cînd sînt duși de copiii lor din aceleași motive pentru care părinții i-au dus pe ei la grădiniță.

  12. FS spune:

    eu am o fobie fata de unitatile de invatamant. din ce am aflat, e posibil sa fie din cauza ca m-am imbolnavit cand am fost la cresa. oricum, nu m-am vindecat nici azi de ea, si sotia mea este profesoara🙂 si eu zic ca mai bine sta copilul acasa cu bunicii… daca-i are.

    insa nu cred ca e bine sa aruncam imediat cu concluzii cum ca parintii care-si dau copiii la gradinita sunt automat niste „saraci in suflet” (expresie celebra), care voar doar sa acumuleze bunuri materiale. pe mine mama m-a facut cand era inca in facultate. prin urmare, parintii mei inca lucreaza. bine ca socrii sunt pensionati, insa asta pe caz de boala, anticipat, neavand inca varsta legala de pensionare. deci unde sa lasi copilul in cazul generatiei mele? convingi parintii sa intre in somaj? pentru femei e mai usor, insa socrul meu se simte cam inutil de cand s-a pensionat. ce sa faci in cazul asta? a, sa nu uitam cazurile in care bunicii sunt bolnavi sau chiar decedati. in cazurile astea ce faci? sau daca, sa zicem, parintii locuiesc intr-un oras, si bunicii la cateva sute de km departare? trimiti copilul la bunici si-l vezi… cand? in weekenduri, in cel mai bun caz? odata pe luna?

    ca sa nu uitam de micul amanunt in care ambii parinti trebuie sa munceasca nu pentru a avea „ce au vecinii”, ci pur si simplu pentru a putea plati ratele la un amarat de apartament, cu facturi la utilitati si acoperirea cosului zilnic pe deasupra. amanuntul asta e prea usor de trecut cu vederea.

  13. olD spune:

    Uite, iti dau un caz concret, o familie prietena, oameni crescuti in biserica, au si copil, s-au gândit ca le este util sa aibă acel „amărât de apartament „, l-au cumparat si plătesc rate la banca. Au realizat repede ca banca nu știe de glume, vrea banii, rata a inceput usor sa creasca, ei au trebuit sa muncească din ce in ce mai multe duminici, tensiunea in familie creștea constant. Acum se discuta despre un eventual divort. Copilul lor ce are de castigat? Doar pt el au muncit. Nu-i ramane nici apartamentul si riscă sa trăiască doar cu unul din parinti.

    Nu mai bine trăiau in chirie, dar impreuna? (Paranteză la amaratul de apartament)

    • FS spune:

      este un caz nefericit. dar a cumpara o locuinta, in sine, nu mi se pare o idee rea. sa platesti chiria din pensie nu e usor.
      iar apoi, si chiriile cresc. in unele cazuri chiria poate fi la un nivel asemanator cu al unei rate la banca. pana la urma duminicile alea le poti munci si pentru plata chiriei. sau pentru ca, daca n-o faci, esti dat afara de la servici, si poate ca nu gasesti altceva de munca. in situatiile de genul asta poti sa ajungi pe o multime de cai. „mai bine faceam X decat Y” uneori nu ajuta la nimic, decat sa-ti faci sange rau. nu te poti intoarce in timp, trebuie sa rezolvi problema pentru viitor, nu pentru trecut.

      sa economisesti toata viata in ideea c-o sa iei candva o casa e aproape imposibil, mai ales cand nu te poti descurca cu ratele.

  14. Irina Haisan spune:

    Femeia care sta acasa nu are „grija de plozi”, ci se ocupa de propriii copii. Nu se pune problema nivelului ei intelectual, ecuatia e mult mai simpla – pentru ca mama sa mearga la serviciu sau oriunde altundeva, de nevoie sau de placere, cineva trebuie sa ingrijeasca in continuare de acei copii. Dar asta nu inseamna ca e si firesc sa fie asa. Cand e intr-adevar nevoie ca ea sa munceasca si in afara casei e una, insa cand femeia pur si simplu nu vrea sa rupa tiparele sau spune ca s-a plictisit sau doar ca vrea diversitate e trist. Copiii sunt poate dificili, dar nu sunt putin lucru cu siguranta. Si cine spune ca femeia nu are dreptul la educatie? Eu cred ca e bine ca toti tinerii sa aiba studii, sa stie sa faca ceva, insa daca femeia e singura care poate naste, este firesc ca, la aparitia copiilor, ea sa se ocupe mai mult de ei, cu ajutorul tatalui desigur. Pana cand? Pana sunt suficient de maturi, iar asta nu va fi la un an, doi sau trei, desigur. Nici macar la 10.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s