Am împlinit 30 de ani!

Am împlinit 30 de ani de cînd am fost născut din nou!  Se întîmpla în 1985. Anul 1984-1985 a fost un an extrem de dificil pentru mine. Copilăria mi se sfîrșise demult. Devenisem adult cu patru ani înainte, pe cînd aflasem cîte ceva despre uciderea tatălui meu. Anul acela a fost un an de mari eșecuri și multe întrebări. Mi se spusese că nu pot face carieră militară în aviație din pricina dosarului. Primele trăiri intense ale unei adolescențe scufundată cu totul în lecturi de tot felul.

Acum, după 30 de ani?

10392239_100221823334563_1537473_n

Încă descopăr adevăruri despre Cale, despre Adevăr și despre Viață!

Am descoperit că nu sîntem practicanți ai creștinismului. Sîntem creștini! Nu avem o ocupație și o religie, sîntem ontologicalmente diferiți, într-o nouă viață intrați.

Am descoperit că există o luptă pe care însuși Apostolul o mărturisește și va fi pînă la eliberarea din trup, între firea veche și firea nouă, binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, iar răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac.

Am trăit în acești ani multe bucurii, mai ales după chemarea spre pastorală. Multe dezamăgiri, mai ales din cauza mea.

Am văzut că delăsarea și nevegherea pot fi cele mai cumplite vrăjmașe ale umblării pe cale, iar postul, vegherea și starea de trevzie duhovnicească sînt grele, plictisitoare, urîcioase, dar binefăcătoare sufletește.

Am descoperit Biserica și i-am dat dreptate lui Ciprian, unus christianus, nullus christianus.

Am înțeles că nu se poate contamina nimeni de creștinism prim proximitate și nici genetic nu ne putem transmite creștinătatea copiilor. Am priceput că este Har.

Am învățat să iubesc Biblia și să devin depedent de Ea. În cele mai grele momente Psalmii mi-au fost mîngîiere, și aș sfîșia Predica de pe Munte dintre pagini, dacă prin evenimente tragice nu mi s-ar da voie să iau decît trei pagini din întreaga Scriptură. Pînă la urmă am făcut meserie din Biblie.

Din primii ani de credință am descoperit ucenicia și necesitatea acesteia și faptul că Biserica se va usca precum o vie nesăpată fără aceasta.

Pornit la drum cu o cristologie supragonflată, cu o pneumatologie smochinită, am redescoperit Trinitatea și trinitarianismul după 10 ani de credință.

Dar cel mai mult în anii aceștia m-am bucurat de faptul că am putut, cum spune Apostolul, ÎNVĂȚA PE  Cristos. Pe Cristos nu-L poți înțelege, mintea nu ne este capabilă de Mîntuitor, pe Cristos nici nu sîntem în stare să Îl iubim, așa cum așteaptă Dragostea, El fiind Dragostea (cum am putea oare turna apă în izvor? Cum am putea iubi Iubirea care Înseși se revarsă spre noi?), dar pe Cristos îl putem învăța (Căci voi n-ați învățat așa pe Cristos, ne spune Apostolul), pe Cristos îl putem învăța, epistemic și paideutic. Putem umbla pe urmele Lui, Îl putem imita paideutic, Îi putem memora cuvintele și cugeta la acestea, temelie a casei duhovnicești, așa cum Însuși ne arată în Predica de pe Munte.

Ce mare minune ca Tatăl să descopere unui boț de țărînă pe Fiul prin Duhul? Cristos descoperit în fiecare zi, prin Duhul pururea-Amintitor și Dezlegător, iată rațiune pentru care să trăiești!

Le mulțumesc tuturor acelora care m-au condus pe Cale, mi-au arătat Adevărul și s-au făcut părtași aceleași Vieți în toți acești ani! Trăi-v-ar sufletele veșnic!

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Am împlinit 30 de ani!

  1. Ce serios sunteti in poza!
    Ma bucur sa aflu cate putin din gandurile dvs. Ganduri care m-au facut sa ma gandesc la urmatoarele cuvinte ale Scripturii:

    „Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelasi pret cu a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos:
    Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos!
    Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte.
    De aceea, dati-va si voi toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, infranarea; cu infranarea, rabdarea; cu rabdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
    Caci, daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste deplina cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.”

    Cunoasterea Domnului Isus este rolul Scripturii si aceasta trebuie sa fie si motivatia noastra cand citim Scriptura.
    Harul si pacea sa va fie inmultite!

  2. Simeona spune:

    Doamne, ce gânduri frumoase şi curate sunt pe pagina aceasta… mulţumesc pentru asemenea picături de apă vie că, destulă moarte avem pe umerii noştri, zi de zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s