În această seară, la orele 21, pornim – 24 de ore de pedalat pentru Alex Toma

Căldurile nu sînt de partea noastră. Va fi extrem de greu. 24 de ore sau pînă la epuizare, cedare fizică, abandon.

Am de pedalat pentru Alex cel puțin 350 de km. Voi încerca mai mult, dacă voi putea. Căldurile acestea nu se împacă bine cu potențiala mea fibrilație, iar genunchii nu dau semne bune. Îl compătimesc pe Sandrin, el are de pedalat 414 km, dar Zsolt Vas Klein ne va ajuta, preluînd, alături de cei 206 km ai dînsului și povara mea și cade de la Sandrin.

Pornim în patru, eu, Sandrin și Zsolt, alături de Daniel, șoferul de asistență. Sper să ajungem dimineață în Beclean, să stăm puțin, să pornim înapoi. Dacă temperatura depășește 30 de grade (50 la asfalt), vom face time-out și reluăm cursa în momentul în care nu va fi foarte periculos.

Contemplăm încă varianta de întoarcere pe același drum, din pricina suprafeței asfaltice pe drumul de întoarcere propus inițial.

Vestea bună este că avem asistență rutieră. Astfel avem cel puțin confort psihic. Ajutorul și încurajările voastre ne vor fi de mare folos.

Vom avea tot felul de încercări, TIR-uri care se apropie periculos de mult de noi și claxonează, șoferi neatenți, gropi pe marginea drumului, obstacole invizibile cu lanternele frontale, cioburi, starea tehnică a bicicletelor hipersolicitate, hidratarea, epuizarea musculară, crampe, cădere proteică et c.

Rugăciunile și pumnii voștri strînși ne vor fi de mare ajutor.

Situația este foarte îmbucurătoare. S-au adunat mai mulți kilometri plătiți decît aș fi putut eu pedala în interiorul celor 24 de ore, dar am redistribuit distanțele către echipă. Norbert și Emanuel deja au pornit alaltăieri și s-au întors deja. Au preluat din povara kilometrilor plătiți de dvs.

Vă mulțumim! Tocmai am primit un telefon de la Radio Vocea Evangheliei Suceava. Bucovinenii s-au ținut de cuvînt. Ce au promis ieri la telefon că donează au venit să aducă azi la sediu. Colegii de acolo erau cu teancurile de bani pe masă.

Multe donații vor intra direct în contul deschis pentru Alex cu specificația – prin proiectul Pedalez pentru Alex Toma.

Mulțumim domnului Nelu Bălan pentru sponsorizarea echipamentului nostru. Astăzi stă să ajungă.

De asemenea, mulțumim Multicond Suceava pentru promisiunea implicării în acest proiect.

Vă ținem la curent …. dacă ne întoarcem…

Dacă nu, cel puțin ne-am … dus …. pentru o cauză bună.

Poate să dea Tirul peste noi și cînd biciclim de plăcere (peste 5000 de km pe an), dacă este să se întîmple în acești kilometri, să scrieți pe biclele noastre vopsite în alb: nu este mai mare dragoste decît să-și dea cineva viața pentru aproapele lui.

Într-un fel dai o părticică din viață atunci cînd îți dăruiești 24 de ore, inclusiv somnul și peste 7000 de calorii.

Dar n-am risipit oare atîtea ore și calorii pentru o mulțime de alte lucruri?  Să ne fie tuturor cu folos această experiență.

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la În această seară, la orele 21, pornim – 24 de ore de pedalat pentru Alex Toma

  1. Pingback: Am făcut 333,3 km în 24 de ore … cu bicicleta! (în proiectul www.dăruiește.ro) | Marius Cruceru

  2. Pingback: Cele mai lungi zile, după solstițiul de vară … pentru cele mai scurte vieți – Ciclaton: ”pedalez pentru Hospice Emanuel” | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s