Am facut un post de blog și … a fost bine! Evaluare la un an: scrisul este altfel, oamenii sînt altfel, probabil eu sînt altfel!

Am făcut un post de blog! Aproximativ un an! Fără să doresc, canonit, dar a fost bine! Din 30 iunie anul trecut … m-am potolit, cum spunea cineva. E de bine? E de rău?

Cred că mai degrabă m-am chircit pe marginea drumului de durere. M-am așezat și i-am privit pe alții trecînd. Am intrat sub autoritate și am primit canon. Să tac! Am tăcut în toată această perioadă, deși de cîteva ori m-au mîncat degetele. Atunci, la vremea respectivă, mi se păreau bătălii mari, cruciale, demne de sinoade și decrete transcultice. Acum? Ne-am ales cu niște bășcălii reciproce. Cam atît! Marile dezbateri, tentante turniruri s-au dovedit a fi nimic mai mult decît niște atacuri cu petarde și pocnitori de copii sorcovitori. Cel puțin așa mi se pare mie acum. Greșesc? Probabil! Am făcut rău că am tăcut. Acum sînt convins mai mult ca niciodată că nu.

Mie mi-a fost bine! Am luat distanță față de multe chestiuni, dezbateri, întîmplări. Mi-am autosuspendat slujirea pastorală în urmă cu un an și cîteva luni, dar nu doar atît. Mi-am redefinit ieșirile în public. Am răspuns foarte puțin la comentarii, am scris foarte puțin și m-am abținut de la reacții de un fel sau altul foarte mult. Am trăit din vechituri. Am repostat articole vechi.

Îmi cer scuze cititorilor mei pentru această lene scriitoricească, dar n-am stat degeaba. Lucrez la o carte care va fi între coperți, dacă Domnul ajută, prin Ianuarie, o carte-studiu la Evanghelia după Ioan, intitulată De ce cred?  Este rodul conferințelor de la Iris din anul acesta.

Apoi va urma o altă carte despre Viciile și virtuțile creștinului contemporan, un fel de patologie spirituală adusă la zi și o carte despre prietenie, dacă mă ajută Dumnezeu.

Am terminat de scris unele cursuri și am făcut niște experimente legate de rețeaua de socializare Facebook.

Am terminat de crescut un copil, Neriah și-a luat deja licența🙂,

Naum este în clasa a XI-a, și așteptăm un altul. Da, este adevărat, Natalia este însărcinată în luna a VIII-a deja, spre mirarea multora. Mare bucurie și dulce povară care iarăși ne va transforma cu totul viața. Ne va arunca în urmă cu 20 de ani și … despre asta cu altă ocazie.

În acest an s-au întîmplat extrem de multe lucruri. A fost cel mai greu an din viața mea de slujire, cel mai greu an din viața mea profesională, cel mai greu an din viața de familie.

Ce a început în iunie a continuat în august, apoi noiembrie, cu moartea cumnatului meu, prieten apropiat, partener de lucrare , Ioan Maior, după 7 săptămîni a plecat la Domnul, socrul meu, tată iubit și model de bărbat, Gheorghe Ștefănescu. După alte 7 săptămîni mi-a mai murit încă o dată tatăl, Florea Cruceru, tatăl meu spiritual, confesor, părinte, duhovnic spiritual, sfătuitor de nădejde. Către ei făceam cîte un drum de dumirire, cînd era cazul și … necazul.

Am pierdut trei dintre stîlpii familiei, stîlpi spirituali și modele. Apoi … au urmat altele, despre care îmi este greu să vorbesc acum.

Am icnit și m-am făcut ghem sub ploaia de lovituri îngăduite de Dumnezeu.

Am simțit la un moment dat că tolba îmi este goală, găleata uscată, putina sleită, coșul de merinde cu totul dezghioldit. M-am așezat pe marginea drumului în praf și am așteptat neputioncios să treacă răul. Au venit doi. Unul s-a făcut că îmi întinde mîna să mă ridice. Pe cînd am ridicat palma să-i apuc brațul, m-a lovit cu ghioaga peste mîini. Celălalt? M-a scuipat din mers. Dar … încruntările lui Dumnezeu, zîmbetul ei și ochii copiilor m-au scos din toate și mi-au șters toate urmele de răni.

Atunci mi-am luat cărțile și o manta și am încălecat ca un Don Quijote sau mai degrabă ca un Sancho Panza. În această perioadă, de anul trecut, de la începutul acestor furtuni, am bătut peste 8500 de km cu bicicleta. Pînă la finalul anului vor fi peste 10.000. În șaua bicicletei a fost locul cel mai potrivit pentru meditație și rugăciuni. Am devenit dependent. Îmi este greu să mă abțin, chiar și pe ploaie. Cînd plouă, alerg.

Am urcat Transfăgărășanul, Păltinișul, Mărișelul, Muntele Mic, tot ce am putut. Am căzut, mi-am zdrobit coatele, genunchii și orgoliile. Mi-am atins limitele fizice și psihice, limitele de rezistență spirituală și biologică. Mi-am dus inima la 180 de bătăi pe minut de multe ori, în etape, și asta este mult pentru un FOST cardiac. Am fost înfrînt iar de fibrilație, după șapte ani, apoi mi-am dus inima pentru 10 ore la un ritm mediu de 130 de bătăi pe minut și tot așa…Poate că toate acestea mi-au lărgit inima. Am devenit mai puțin bombănitor și mai generos. Semn de bătrînețe. Probabil!

În natură, singur sau însoțit, am făcut cîteva descoperiri noi. Am văzut lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Marile scandaluri mi s-au părut dintr-o dată mici. Marile mize mi s-a părut simple pariuri de copii. Marile descoperiri, locuri comune. Există lume, creație și oameni dincolo de bloguri, internet, facebook.

Maramures cu Dan Ciutac

Există peisaje dincolo de wallpapers-urile noastre, există fețe dincolo de profilurile de pe rețele, există relații dincolo de frendețea feisbucărească.

sursa Corneliu Jitareanu, sosirea la Apus la Auschwitz

Pierzînd oameni dragi am învățat să prețuiesc tot mai mult tot ce se poate vedea, îmbrățișa, mirosi, respira. Moartea m-a învățat în anul acesta cîteva lucruri extrem de dure. Poate le voi împărtăși cu voi, dragi prieteni, pe rînd, dar unul dintre ele … nu merită survolat nicidecum: trebuie să stăm umăr lîngă umăr și față către față cu cei apropiați, să ne vedem, să ne strîngem mîinile, să ne vizităm, să ne ascultăm, să ne uităm unii în ochii altora.

Au fost pe internet scandaluri în toată această perioadă. Mă bucur că le-am ocolit. Și ele m-au ocolit pe mine. Am preferat să stau în preajma oamenilor vii, călătorind în drumuri peripatetice, umăr lîngă umăr, roată lîngă roată, în jurul meselor, dormind în corturi sau ascultîndu-ne sforăiturile în călătorii de formare și învățătură.

Călătoria spre Auschwitz cu bicicleta a fost un astfel de punct de turnură în înțelegerea unor lucruri legate de mine, chemare, meserie, relații.

la Auschwitz

 

Am făcut un lucru mai bun decît discuția intermediată de sticla computerului și de tastatură. Mult mai bun. Mă mîndresc fără sfială cu asta și este sigur că această experiență de un an de stat pe tușă mi-a schimbat cu totul perspectiva asupra relațiilor în lumea virtuală versus relații în realitate.

Ce voi face de aici încolo? Voi vedea. Un lucru este sigur. Scrisul este altfel. Oamenii sînt altfel. Pentru că eu sînt altfel după acest an. Independent și rebel fiind, mă bucur totuși că mi-am ascultat canonicul și, strîngînd din dinți și din pumni mi-am luat țărînă în gură.

Ce va fi de acum încolo? Mă interesează mai mult acum creșterea copiilor mici, homeschooling-ul, ce vom face cînd va veni cel mic, ce povești îi vom spune, cum se poate muta cineva la țară, mă interesează mai puțin politica, fie aceasta profană sau cea de sub acoperișul templelor, mă interesează mai mult oamenii, mai puțin cărțile (au fost vremuri în care am fugit de oameni, mizantrop fiind, ca să fiu între cărți), mai mult ucenicia, mai puțin formarea academică, mai mult cele simple, mai puțin cele care par complexe, mai mult partiturile, mai puțin partidele și aș putea continua ca într-un acatist fără sfîrșit.

Ce va fi de acum? Veți vedea prin direcția pe care o va lua și acest blog de aici înainte.

Am început un nou an școlar? Anul evreiesc tocmai a început.

Un nou răsărit se arată.

 

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Analize, Blogroll, cugetări de pe bicicletă, Gînduri, lacrima din colțul ochiului, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Am facut un post de blog și … a fost bine! Evaluare la un an: scrisul este altfel, oamenii sînt altfel, probabil eu sînt altfel!

  1. STEFAN T. spune:

    Felicitari pentru noua aditie la familie! Multumim pentru updates.Sincer, acesta este singurul blog care il urmaresc cat de cat aproape.Calitatea postarilor este de nota 10 in comparatie cu competitia LOL.Domnul sa va binecuviteze in toate!!

    • Marius David spune:

      Nu știu despre ce competiție vorbiți. Eu nu sînt în competiție cu nimeni. Alții cu mine? Poate, dar nu m-au anunțat să mă înscriu la concurs🙂
      prefer altfel de competiții.
      Oricum, mulțumesc pentru cuvintele de încurajare.

  2. hadrinuscoel spune:

    Veste bună, cărțile în lucru! Dacă e așa, atunci, până apare „De ce cred?”, mă grăbesc să termin ce-am început: Evanghelia după Ioan tradusă, comentată și cu note de Cristian Bădiliță. Ca să fiu cu temele făcute la zi.
    Doamne, ajută!

  3. Marius Zărnescu spune:

    Reblogged this on Marius Zărnescu and commented:
    Domnul cu tine viteazule!

  4. elisa spune:

    Speram ca toate experientele dvstra sa ne ajute a fi ceea ce nu suntem inca.

  5. Andrei spune:

    Oricum ati caracteriza blogging-ul d-voastra de pana acum (un an), e clar ca a constituit o pilda de urmat pentru multi, atat in laturile lui bune, dar si in cele mai putin – pe care le-ati remarcat si d-voastra. Si daca de acum incolo veti indrepta, printr-un exemplu pozitiv, blogosfera evanghelica inspre ceea ce ar trebui sa fie, ar fi o incununare nemaipomenita al acestui canon binevenit.
    Si inca ceva… este de invidiat „autoritatea” sub care sunteti asezat!
    Pace, liniste si sanatate peste intreaga d-voastra familie!

    • Marius David spune:

      Stimate Andrei,
      mulțumesc pentru cuvintele de încurajare.
      Sper să pot îndrepta ce voi putea îndrepta.
      Unele nu se pot îndrepta. Pentru acelea trebuie să facem canoane, căință, penitență și reparații.
      da, autorități se găsesc. Mai multe decît doritori să stea sub autoritate. căutați și veți găsi.
      mc

  6. oanarobu2 spune:

    Domnul sa va binecuvinteze in mijlocul furtunilor ingaduite…si sa va intareasca!

  7. daniel spune:

    Vă invidiez pentru pofta de viaţă la această vârstă, varietatea pasiunilor, curajul atâtor noi provocări. M-aţi făcut curios…mai ales cu mutatul la ţară…

    • Marius David spune:

      Da, Daniel, altfel ne-am plictisi. Nimic nu te scoate mai bine din mid-life crisis decît o astfel de experiență .Să vezi ce pasiuni vor urma🙂
      bicicleta, arcul și cuțitele sînt pregătite deja pentru Noah Cristofor.

  8. Alex spune:

    Felicitări, dragă Marius, pentru toate realizările şi împlinirile, dar mai ales pentru minunata veste a micuţului care va veni pe lume în familia voastră! Este cea mai mare binecuvântare de Sus şi o „bunăvestire” care cu adevărat vă întinereşte mai mult ca orice. O spun din experienţa mea de tătic de fată de aproape trei anişori. Este minunat în preajma celor mici.🙂
    Multă sănătate şi numai bucurii să vă dea Domnul la toată familia!

  9. tibi spune:

    Nu ma pot abtine, uraaaaaaa. Ma bucur enorm pt. voi ( fam. Cruceru ). Domnul ISUS sa va binecuvanteze ( cu tot cu Naum Lucas, cu tot cu bebe ). Sant Tibi fost coleg de armata UM 01239 Topraisar, si actual camarad in Oastea Domnului, in Armata Viteazului nostru Domnul Ostirilor. Intr-un comentariu acum ceva vreme spunem ca: mi-ai lut-o inainte cu armata, cu casatoria, cu intoarcerea la DUMNEZEU si dedicarea Lui, ( fiind acelasi leat; 1971 ) dar uite ca de data asta v-am luat-o inainte; Gabriel al nostru are 2 ani si 6 luni. Alex face 22 de ani, iar George zilele acestea 13 ani. Ne asemana in multe privinte tare mult; si pt. mine au fost ani plini de evenimentel: in 2012 a venit Gabriel, in acelasi an parintii mei au avut nunta de aur, in 2013 am terminat Scoala Prorocilor, acum sant studen la zi ( la uoradea ), pot sa spun ca dupa 2009-2010 dupa tratamentu si transplantul lui Alex, am trait si experimentat multe, inclusiv am inteles care e voia Lui DUMNEZEU pt. nenorocitul de mine, si pot sa spun ca in toate L-am vazut pe DUMNEZEU. Mai ne asemanam in ceva; avem lupta noastra fiecare pt izbavirea prinsilor de razboi. Sant alaturi de voi in voi in aceasta lupta si va rog sa fiti si voi alaturi de noi, va rog din suflet. Acum inca o data ma bucur mult pt. voi si va las cu si in Harul Domnului ISUS.( Un mic sfat; Atentie: la varstsa „tineretii” noastre, incepi sa ai apucaturi de bunic, vis-a-vis de bebe ).

    • Marius David spune:

      draga Tibi, ma bucur sa ne reintilnim acum, da, 01239, ce numar.
      Ce binecuvîntari ți-a dat Dumnezeu și ție! Bravo! Slava Lui!
      Ce apucaturi de buni… abia acum știu mai bine ce să fac cu el… și totuși știu că voi greși sigur. fiecare copil este atît de diferit.
      sînt sigur că Dumnezeu mă va smeri și cu acest copil și mai mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s