Ioan F. Pop, „Marginalii la o absență”, Galaxia Gutenberg, 2014

Astăzi, începînd cu orele 17.00 în Sala Mare a Primăriei din Oradea are loc lansarea cărții scriitorului orădean Ioan F. Pop, Marginalii la o absență. 

L-am cunoscut pe domnul Pop în urmă ceva ani, pe vremea cînd tocmai terminase o teză de doctorat despre Augustin. Ne-a legat imediat dragostea comună față de scrierile episcopului de Hippo și nu numai. Am descoperit un suflet calm-neliniștit, un căutător-cugetător, creativ, extrovert, cald, plin de un bun simț, căruia îi duceam deja dorul de ani de zile. Atunci i-am descoperit preocupările pentru literatura de instrospecție, pentru vorbirile cu sinele, după modelul augustinian.

Cartea pe care ne-o prezintă astăzi domnul Ioan F. Pop este o carte muncită în ani de zile. Sînt gînduri care acoperă o paletă imensă de tematici și subiecte, sînt note autobiografice, cugetări referitoare la teme majore acoperite de marea literatură (credința, Dumnezeu, viața eclesială, nașterea, viața, înțelepciunea, prostia, prietenia, suferința, moartea), dar și cotrobăiri prin cotloane ale inimii, pe care alți autori le-au explorat prea puțin.

Unul dintre lucrurile pe care le analizează scriitorul orădean este spațiul dintre formarea gîndului și textualizarea acestuia, drumul din raiul cugetărilor spre sarcofagul textualizării, așa cum îl numește autorul. Psalmistul, în Psalmul 139 spune că Dumnezeu cunoaște gîndul mai înainte de a se fi format în inimă.

Acompaniată de pașii absenței, de retina fluidă a clipei, gîndirea începe și ea să meargă. Merge lin peste albul întins al tăcerii. Cuvîntul așteaptă îndelung această cadență a ne-spusurilor, ritmul acestui gol la îndemînă. Gînduri răzlețe palpită în nepăsarea timpului, încercînd să iasă, pentru cîțiva pași, din muțenia lor politropică. Toate aceste crampe mintale apar din propria lor tăcere doar pentru a se aventura în largul alteia. Gîndirea ca ardere de sine în prezența propriei absențe…

Ideile se adună precum niște păsări, apoi trec într-o paradă a zborurilor inutile. Unele mai plutesc puțin, după care se pierd iremediabil în trecerea clipei. Mîna și gîndul sînt prea lente pentru a le reține pe retină. Pînă la cuvîntl scris mai dăinuie încă miracolul ne-exprimării. p. 7

Aceea este starea care generează frustrarea imensă a scriitorului: distanța dintre nerostit, atît de bogat, și rostit, atît de sărăcit cum ne pare nouă în final. Blocajul gîndului, moșirea ideii, spațiul dintre ideea perfectă și expresia perfectibilă, ne-spusul și ne-exprimabilul, toate acestea se adună într-un efort sisific de rotunjire a expresiei.

Gînditorul se luptă nu doar cu ideile, ci cu transpunerea lor în cuvinte. Ele nu prea vor să îmbrace sarcofagul textualizării. Contrar unor păreri prea grăbite, ideile pot fi trăiri autentice. Poate că sînt cele mai profunde trăiri. p. 52

Din această pricină, pentru că Ioan F. Pop nu se mulțumește cu lexicalizarea necizelată, nu este satisfăcut de lexemele care vin ușor spre condei, fraza capătă uneori aspect baroc, lexicul este polivalent în frazare. Din pricina expresiei concentrate, din cînd în cînd autorul ne ajută cu italice pentru a fixa centrul de acțiune al textului.

Atmosfera? O tristețe de blues, dar nu o tristețe cinică, acră, amară, ci acea tristețe a copiilor crescuți de bunici, cu un lăuntru sensibil, copilăresc, care dăinuie și după 50 de ani în inima celor ce vor fi suferit mult. Tristețea din cartea lui Ioan F. Pop este datoare lucidității. Uneori verbul i se ascute, tăind în direcția prostiei, dar celebrăm victoria asupra ignoranței și idioțeniei alături de autor, dîndu-i dreptate, cu toată generozitatea care ne-ar putea încerca:

Cu idioții nu mă pot înțelege nici cînd imi vor binele. Căci ei îmi vor binele din ceea ce nu au. Răul îl accept senin de la oricine, pe cînd binele îl accept cu suspiciuni și cu mari rezerve. p. 46

În toată scrierea se simte mireasma accesului la adevărata cultură, de la cea antică, De dialectica, De Amicitia, De Magistro, pînă la romanul sau jurnalul sau literatura de călătorie modernă sau contemporană.

Reflecția asupra actului scrierii, ca act katarhic, eliberator, apare la cîteva pagini din nou și din nou, ceea ce dă cadență și ritm cărții, apărînd între pagini o nouă carte, o cartea în carte, un minitratat de estetică literară, o carte despre ce, cum, despre ce ar trebui să scriem.

Marginalii? Acesta este un titlu voit smerit. Ioan F. Pop dezvoltă un adevărat manual de moșire de gînduri. Absențe? Absențele la care se referă Ioan F. Pop sînt tocmai acele spații disperante dintre gînd și text. Iată, ele devin, paradoxal, din pricina talentului și exercițiului, disciplinei de a scrie exersate în ani de trudă, prezențe.

Ioan F. Pop nu rămîne între lozinci dogmatice. Este un credincios neliniștibil cu răspunsuri dogmatizante. Pune întrebări incomode teologilor și zburdă cu gîndul în spații care par interzise profanului. Discursul despre Dumnezeu este chiar acesta atacat, atunci cînd este realizat fără responsabilitate. În încercarea de a găsi verbul potrivit, precum Atanasie, logoi prepoi tw thew, Ioan F. Pop amendează discursul impostorului.

Există oameni atît de mici spiritual, încît, dacă se întîmplă să vorbească despre Dumnezeu, Acesta devine brusc mai mic. Pînă la urmă, stupiditatea se hrănește tot din știință. Din ceea ce a ști prea sigur că știi. Am senzația că soarta îi pedeșsește pe unii, în mod ironic, prin realizări care îi devoră. Căci sînt atît de jalnici, încît chiar și pentru a fi penibili trebuie să depună ceva efort. p. 71.

sau, iată una dintre temele recurente ale cărții, nimicul:

Pentru a aduce pe lume omul, Dumnezeu a pus la lucru pînă și nimicul, l-a deturnat într-o oarecare măsură. După două mii de ani, cea mai severă întrebare pentru creștinism rămîne aceea dacă el este posibil. Dacă deturnarea investițională a nimicului a meritat efortul.

Ioan F. Pop se pare că știe foarte bine ce face, de aceea se roagă: Iartă-mă, Doamne, pentru că uneori chiar știu ce fac! p. 33

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Articole, Cărţi de citit, Recenzii-critică. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ioan F. Pop, „Marginalii la o absență”, Galaxia Gutenberg, 2014

  1. Îmi place recenzia pe care aţi făcut-o! îl orienteaza bine pe cititor; e ca o busolă care indică corect. În contrast, am văzut şi recenzii (defapt, un fel de imixtiuni) ale unora, care, din păcate, dezorientează şi încurcă gîndirea cititorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s