În săptămîna rememorării Holocaustului – o tură de antrenament pentru Auschwitz (Oradea-Beiuș-Oradea cu Devronul)

După cum știți, ne pregătim pentru tura de la Auschwitz. Este săptămîna în care ne amintim de Holocaust. Ce poate fi mai potrivit decît o astfel de călătorie de antrenament pentru ce urmează în vară, între 18-25 august? Am avut cam tot ce am putea avea și atunci: căldură mare, ploaie, oboseală.

sursa sursa virtualJerusalem.com

sursa virtualJerusalem.com

Noi evanghelicii nu avem cel puțin două discipline spirituale: însingurarea și autoflagelarea. Uneori chiar și a doua este utilă. Despre însingurare și înstrăinare am mai vorbit. Cred că avem nevoie de munci și chinuri uneori, de zdrobirea trupului și purtat aspru cu adunătura asta de carne și sînge, oase și ligamente, pentru dezlănțuirea sufletului spre pășuni mai verzi și ape mai liniștite. Acolo se ajunge cu toiag și nuia.

Uneori simt nevoia să mă îndepărtez de casă, să risc, să fiu singur, scrîșnind din dinți și făcînd efort extrem, transpirînd și răcnind rugăciuni în escaladă. Pe acest drum, timp de șase ore nu am spus, am răcnit rugăciuni pentru mult pricini. 15 km înapoi nu mai vedeam de ploaia cu gheață, de transpirație și lacrimi sărate.

Pentru mine mersul pe bicicletă, așa cum mai mai spus și altădată este un exercițiu spiritual în primul rînd. Endorfinele nu mă interesează. Există și droguri mai tentante și mai ieftine.

M-am hotărît în ultimul moment. Asta s-a întîmplat luni.

Mi-am echipat Devronul ca la carte pentru o călătorie mai lungă și mi-am pus în obiectiv să nu scad sub 20 de km la oră. Bicicleta s-a comportat impecabil, ba chiar mi mult decît am așteptat. Este un compromis excelent între o bicicletă de trekking autentică și un touring minimalist. Dacă îi pui niște coburi pe spate, faci touring oriunde pe șoselele din România, dacă o păstrezi așa, atunci trekking. Dacă o mai ușurezi de portbagaj și apărători și iei numai rucsacul în spate, faci road, echipată fiind cu anvelope mai subțiri. Devronul este foarte versatil, exact tipul de bicicletă pe care mi l-am dorit. Această invazie m-a făcut să renunț la Nishiki-ul meu drag (7 viteze în butuc, bicicletă exclusiv de touring) și la Peugeot-ul de road. De cum a venit din fabrică i-am schimbat pedalele cu unele mai ușoare, i-am schimbat șaua cu ceva mai ușor și cu protecție pentr prostată, șa din piele, selle-italia, preferata mea, selle Italia Koobi. După cum vedeți este un pic tunată bicicleta, dar nu mult. Este așa cum a ieșit din fabrică în chestiunile esențiale.

AICI ESTE TURA.

La dus am pedalat pe Holod și … pe căldură mare. I-am salutat pe toți oamenii de la porți. Avem timp. Am intrat în vorbă cu un cioban cu mîna strivită de cal. Beat și lovit și în gură. S-a mirat de mine și de apucăturile mele de efort… mai bine bei, tată… 

S-a mirat și de ce am pe bicicletă. M-a întrebat de toate: de portbagajul suspendat, de apărătorile ciudate de motocicletă, așa i s-au părut lui.

La venire am fugit de o ploaie cu gheață. M-am adăpostit pentru vreo două ore, dar apoi am fugit cu ploaia în spate și cu seninul în față.

Așa arăta drumul, cu gropi, în construcție, ud, numai un MTB rezistă, dar, dacă vrei să faci pas mare, atunci îți trebuie un mtb cu roată mai mare.

Iată postul de conducere.

Oglinda de jos, de pe furcă își face toți banii, m-a ferit de multe pățanii. Geanta de la M-wave are sensitive-screen și poți manipula mobilul din interior. Dacă plouă, este protejat. Uneori îmi pun mobilul în acel suport adaptat pentru băuturi de pe ghidon. Îl leg cu un elastic. Dacă ai vreo căzătură grea, cel mai bine este să îți găsești mobilul repede. Este bine să fie lipit cumva de bicicletă, fie în geanta de pe cadru, fie pe ghidon cumva. Suni la 112 numai dacă îți găsești telefonul.

Apărătorile și-au făcut treaba excelent. Nu credeam că vor rezista la șocuri, însă apărătorile acestea de la top-peak, față și spate,  au o formă foarte aerodinamică, sînt ușoare și nu se dezghină din încheieturi la vibrații. Singurul inconvenient? Chestia aia strălucitoare își trimite razele soarelui direct în ochi cînd este soare puternic. Nu credeam că le voi testa chiar acum, dar m-au ferit de noroi pe cadru și pe față.

Nu credeam că va rezista bine la viteza și la vibrațiile acelea nici portbagajul prins într-o singură tijă de tija de șa și nici suportul portborcan, pe care l-am încercat și cu doze.

Le-am verificat și pe drum și la sosire. Nu s-au mișcat niciun milimetru.

Dar cel mai util lucru a fost rucsacul de la Top Peak. Așa cum îmi place mie, cu multe buzunare, multe locuri de depozitare, este extrem de ușor, foarte facil la utilizare, are doză de apă, tot ce îți trebuie. Canelurile gonflabile și curelele de ancorare ajută la păstrarea spatelui uscat. Realmente nu simți că ai ceva greutate în spate. Am distrubuit greutatea pe portbagaj și în spate.

Drumul de întoarcere a fost parcă mai scurt. Și din pricina vitezei, dar mai ales din pricina gîndurilor. Am prins viteză ca să fug de ploaie, am fugit și de gînduri și e tulburare.

Țara Beiușului mi-a așezat verdele pe suflet. Eu mi-am așezat umbra pe ea.

Cînd am ajuns acasă toată bicicleta era plină de noroi, dar strălucea din toate direcțiile de lumini ca un pom de Crăciun. Ca șofer știu ce mult urăsc bicicliștii negri.

Am ajuns acasă, am despachetat repede tot, mi-am curățat bicicleta și am așteptat febra musculară.

N-a venit! Pentru că am luat repede o gură de miere, am băut un amestec de calciu și magneziu ca să îmi treacă mirosul și gustul de mici (la ce vedeți mai jos am adăugat 2 mici și o cafea…. nu pentru că aveam nevoie, ci pentru că trebuia să stau locului în timp ce ploaia își făcea de cap), apoi snack-urile de față. N-am mîncat deloc ciocolata și glucoza, dar le am tot timpul la mine. Trei pastile de Cavit 9 și gata.

Concluzii?

132 de kilometri în 6 ore, 1000 de metri escaladă, 5100 de calorii consumate, media 21,8 km la oră, maxim – 56,5 km la oră.

Vă aduc aminte că sînt cardiac cu acte în regulă, fibrilant, 43 de ani, supraponderal.

Dacă eu pot, atunci și voi puteți!

Astăzi, după 2 zile, am făcut o tură de recuperare cu Colnago și n-am simțit nicio urmă de oboseală musculară sau vreo consecință a turei de luni.

Acum mi se limpezesc gîndurile de luni. Este un altfel de post. O altfel de reținere de la plăcerea de a sta sub protecția și confortul casei. Niciodată nu am ieșit din post fără răspunsuri din partea lui Dumnezeu. N-am avut răspunsurile așteptate, nici pe cele convenabile, dar întotdeauna Dumnezeu mi-a vorbit.

În natură și printre icnituri și scîncete, urcînd cu greu dealurile spre și dinspre Beiuș, cu inima între 150 și 170 de bătăi pe minut, rozînd gura dozelor de apă, acolo a început să răsară în inimă gîndul lui Dumnezeu și să piară gîndurile mele. Cînd stau prea bine, cînd beau ceaiuri și cafele înrădăcinat în fotolii, atunci se așează ceața pe minte. Cînd sarea intră în ochi, cînd sarea țîșnește din ochi, cînd te prăbușești în genunchi cu durerile din articulații și cu acid lactic în mușchi, atunci cerul se vede mai senin.

Două berze mi-au zburat pe deasupra capului vreo 5 minute. Fețele sătenilor m-au însoțit mirate. Copii zburdalici cu biciclete mă urmau entuziaști pentru cîteva sute de metri. O singură fetiță blondă cu ochi albaștri m-a întrecut. Biruitoarea mi-a dorit drum bun și să mă feresc de mașini. A fost senin și verde și crem de blană de oaie.

A fost o zi grea, urîcioasă, scîrbavnică, dar cu un Dumnezeu frumos deasupra și cu un suflet ușor în piept.

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biciclete, cugetări de pe bicicletă, dulce Românie, Fabrica de barbati, Gînduri, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Sanatate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la În săptămîna rememorării Holocaustului – o tură de antrenament pentru Auschwitz (Oradea-Beiuș-Oradea cu Devronul)

  1. Dave spune:

    Splendid ! Ma simt ca un mosneag . O sa`mi repar bicicleta uitata in subsol🙂

  2. fotbal I spune:

    de cand nu am mai incalecat o bicicleta. cred ca i-am uitat si mersul

  3. Paul spune:

    Motivant.
    Unde ati gasit oglinda ce se ataseaza de furca?

  4. Ovidiu Chis spune:

    Imi place paragraful cu „descrierea” acestui altfel tip de post.

  5. Pingback: Devron Zerga D6.7 după 500 de kilometri | Marius Cruceru

  6. Pingback: Propunere de traseu spre Auschwitz (In memoriam Eva Heyman 18-25 august 2014) | Marius Cruceru

  7. Pingback: Ce trebuie să știi, să ai și să faci pentru călătoria la Auschwitz cu bicicleta? Episodul 1 – AMR 14 | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s