A venit Iașiul la Oradea, adus de Eduard Caudella, Daniel Podlovski și Dorin Frandeș

Aseară am trăit o seară minunată mulțumită invitației domnului Dr. Dorin Fradeș. Joia este concert la Filarmonica din Oradea. Programul presant din ultimul timp m-a ținut departe de sala din catifea roșie. Am răpit totuși seara de ieri, mi-am răpit soția spre oraș și ne-am bucurat împreună de două descoperiri.

A fost prima întîlnire consistentă cu Eduard Caudella, un compozitor ieșean de care știam doar prin numele unei străzi, iertați-mi incultura, și prima ascultare pe viu a unui violonist de care auzisem, dar pe care nu l-am ascultat niciodată pe scenă, un fel de Radu Beligan al filarmonicilor, unul dintre cei mai în vîrstă violoniști concertiști din lume, cel mai în vîrstă din România, domnul Daniel Podlovski, tot ieșean.

Am ascultat concertul de Mozart, Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La Major, K. 219. A fost doar încălzirea. Parcă și vioara era încă rece. Maestrul l-a cîntat din memorie, fără ezitări, tot timpul transpus, cu ochii închiși, impresionant de agil și mobil pentru vîrsta de 75 de ani. Mi-am spus: asta e! Bravo! Muzica te ține tînăr și vivace!

Nu! A urmat concertul de Caudella. O mare surpriză. Nici măcar nu știam, din pricina propagandei comuniste, care promova tot Porumbescu, Porumbescu, ce începuturi strălucite va fi avut școala de muzică românească. Concertul lui Caudella, concert de școală, piesă didactică, are tot ce îi trebuie. Prea scurt pentru ce am auzit, pare la un moment dat o însăilare de cîntece auzite prin fereastra compozitorului, dar este o piesă extrem de matură pentru vremea respectivă. Compus inițial pentru Enescu, doar maestrul Podlovski îl mai interpretează, din cîte știu. Felicitări celor care au alcătuit programul!

Mi-au dat lacrimile la partea a II-a. M-au năpădit amintirile din Iași, orașul copilăriei și adolescenței mele, ambele nefericite. Mi s-au aglomerat în minte Galata, Rîpa Galbenă, clarinetul domnului Puiu Călinescu mi-a evocat dealul Copoului, pe care l-am urcat de atîtea ori spre orele de instrument cu ancie. Pe cînd a sunat flautul domnului Foica, mi s-a părut că văd frunzele căzînd pe Sărărie, teiul lui Eminescu, cimitirul Sfîntu Vasile, Podul Roșu, Tîrgu Cucului. Din arcușul domnului Podlovski au răsunat glasurile rușilor, polonezilor, evreilor, ucrainenilor, lipovenilor, armenilor din Iași.

Iată concertul lui Caudella, despre care tocmai am amintit.

 

Despre domnul Podlovski? Absolut incredibil. Nu îmi venea să cred ochilor că un sever și sobru patriarh poate cînta cu atîta emoție și vibrație, cu atît de multă agilitate. Trăsătură de arcuș de școală veche, precizie, exactitate, sobrietate, sunet rotund. La al doilea concert, Concertul numărul 1 pentru vioară și orchestră în sol minor, op. 61, vioara a sunat cu totul altfel. Parcă și instrumentul și instrumentistul s-au încălzit, totul  căpătat altă culoare.

La final, același comportament descris AICI.

Am urmărit zeci de minute un bătrân violonist, Daniel Podlovschi. Un virtuoz al viorii. La 72 de ani, Daniel Podlovschi este probabil cel mai în vârstă violonist din România. Are ceva din eleganţa interbelică, o atitudine care aminteşte de atmosfera Austriei strălucitoare, iar retragerea în sine – a cântat mai tot timpul cu ochii închişi, nu exclude publicul, dimpotrivă, simţi cum te trage, te absoarbe, te cuprinde în lumea sa.Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, de Aram Haciaturian, a fost un regal. Iar aplauzele, şi ele pe măsură. Mi-a plăcut modestia, recunoştinţa cu care a mulţumit, înclinarea delicată, precum a bătrânilor arbori în faţa izmelor efemere… Mi-a plăcut că la a doua revenire în scenă, la aplauze, a oferit un bis, cu aceeaşi firească atitudine, dar cu gingaşă măreţie.

 

 

Ascultați aici o dovadă de măestrie, una dintre cele mai grele piese din repertoriul de vioară.

 

 

L-am admirat încă o dată pe dr. Dorin Frandeș. Gest dirijoral minimalist, simplu, uneori îmi amintea de gesturile schițate ale lui Celibidache. Cerebral, calculat. Aveam impresia că dirijează din priviri și coada fracului în unele momente. Departe de stilul histrionic obișnuit pe unele scene, Frandeș a făcut să sune mega-instrumentul Filarmonicii, orchestra, într-o altă culoare. Este precum un alt instrumentist ia același instrument și îi dăruiește altă paletă de sunete. 

La final am avut o surpriză care m-a înmărmurit. Prin domnul Dorin Frandeș, maestrul violonist mi-a trimis un CD. L-am ascultat astăzi de mai multe ori. Nu mă satur să ascult partea a II-a din Caudella.

Despre acest CD este vorba.

Să ne trăiască oameni precum Daniel Podlovski și să fim mîndri că avem compozitori ca Eduard Caudella. Felicitări, Dorin Frandeș, vă mai așteptăm pe la Oradea!

Pentru mai multă muzică Caudella vedeți AICI

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Analize, exerciții de admirație, Muzica, Recenzii-critică, Scoala de muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s