4 – Cine este El și ce vrea El de la mine? – 18

 1 După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pîrîul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui.  2 Iuda, vînzătorul, ştia şi el locul acela, pentrucă Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.  3 Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimeşi de preoţii cei mai de seamă şi de Farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.  4 Isus, care ştia tot ce avea să I se întîmple, a mers spre ei, şi le -a zis: ,,Pe cine căutaţi?„  5 Ei I-au răspuns: ,,Pe Isus din Nazaret!„. Isus le -a zis: ,,Eu sînt!„. Iuda, vînzătorul, era şi el cu ei.  6 Cînd le -a zis Isus: ,,Eu sînt„, ei s’au dat înapoi, şi au căzut jos la pămînt.  7 El i -a întrebat din nou: ,,Pe cine căutaţi?„ ,,Pe Isus din Nazaret„, I-au zis ei.

8 Isus a răspuns: ,,V-am spus că Eu sînt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.„  9 A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba, pe care o spusese: ,,N-am pierdut pe niciunul din aceia, pe cari Mi i-ai dat.„  10 Simon Petru, care avea o sabie, a scos -o, a lovit pe robul marelui preot, şi i -a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. 11 Isus a zis lui Petru: ,,Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l -a dat Tatăl să -l beau?„  12 Ceata ostaşilor, căpitanul lor, şi aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isus, şi L-au legat.  13 L-au dus întîi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.  14 Şi Caiafa era celce dăduse Iudeilor sfatul acesta: ,,Este de folos să moară un singur om pentru norod.„

15 Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.  16 Petru însă a rămas afară la uşă. Celalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru înlăuntru.  17 Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: ,,Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?„ ,,Nu sînt„, a răspuns el.  18 Robii şi aprozii cari erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei, şi se încălzea.  19 Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.  20 Isus i -a răspuns: ,,Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n’am spus nimic în ascuns.  21 Pentruce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe ceice M’au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.„  22 La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, cari stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: ,,Aşa răspunzi marelui preot?„  23 Isus i -a răspuns: ,,Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, dece mă baţi?„  24 Ana L -a trimes legat la marele preot Caiafa.  25 Simon Petru stătea acolo, şi se încălzea. Ei i-au zis: ,,Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?„ El s’a lepădat, şi a zis: ,,Nu sînt.„  26 Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: ,,Nu te-am văzut eu cu El în grădină?„  27 Petru iar s -a lepădat. Şi îndată a cîntat cocoşul.  28 Au adus pe Isus dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n’au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mînca Paştele.  29 Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le -a zis: ,,Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?„ 30 Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Dacă n’ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mînile tale.„  31 Atunci Pilat le -a zis: ,,Luaţi -L voi, şi judecaţi -L după legea voastră.„ ,,Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni„, I-au zis Iudeii.  32 Aceasta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.  33 Pilat a intrat iarăş în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I -a zis: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?„  34 Isus i -a răspuns: ,,Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!„  35 Pilat a răspuns: ,,Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?„ 36 ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta„, a răspuns Isus. ,,Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s’ar fi luptat ca să nu fiu dat în mînile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.„ 37 ,,Atunci un Împărat tot eşti!„ I -a zis Pilat. ,,Da„, a răspuns Isus. ,,Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M’am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.„ 38 Pilat I -a zis: ,,Ce este adevărul?„  39 Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?„  40 Atunci toţi au strigat din nou: ,,Nu pe El, ci pe Baraba!„ Şi Baraba era un tîlhar.

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în serile Iris. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s