Francisca Băltăceanu

Prof. dr. Francisca Băltăceanu mi-a lăsat una dintre cele mai frumoase amintiri din anii de studenție. De o seninătate și bonomie greu de egalat, cu propensiune spre prietenia autentică, de o putere de muncă greu de imaginat, n-a ezitat să se așeze între studenți la orele de ebraică, deși era deja pricepută în cele scrieri de la capăt de citit.

Mi-a făcut onoarea de a-mi fi referent pentru lucrarea de doctorat,  am lucrat împreună în colectivul LXX și, deși m-a topit întotdeauna cu apelativul „fratele meu întru Domnul”, nu a ascuns observațiile aspre asupra lucrării mele atunci cînd a fost cazul.  A meritat toată zdroaba bucureștilor și pentru sau mai ales pentru întîlnirile de acest fel.

Mă bucur enorm că dr. Otniel Vereș a reușit să îi ia un excelent interviu profesoarei noastre. Să ne trăiască!

Stimată doamnă, aş dori să ne oprim în mod prioritar în acest interviu asupra problemei mai generale a traducerii şi interpretării textului biblic, precum şi a relaţiei fundamentale dintre Septuaginta şi textul masoretic. Înainte de aceasta însă aş începe cu o întrebare personală. Parcursul dumneavostră profesional a urmat direcţia studii clasice, încununate cu un doctorat în filologie – teologie. A fost această trecere reflectarea unei căutări spirituale sau/şi academice şi cum v-a influenţat formaţia de clasicist activitatea teologică? Într-un anumit sens se poate spune că nu v-aţi desprins niciodată de pasiunea pentru clasicism.

Latina m-a atras încă din copilărie – o auzeam la biserică, o vedeam în paginile bilingve din cărțile de rugăciuni, îmi plăcea să mă rog în latină, așa că am vrut să o învăț mai bine; nu aveam cum să știu că se va reintroduce în licee, așa că pe la unsprezece ani l-am rugat pe un foarte apreciat fost profesor de latină să-mi dea lecții. E normal că, ajungând la Facultate, am dat admitere la Limbi clasice. Acolo am descoperit și greaca, de care m-am îndrăgostit, și alte limbi vechi. Dar mai ales – o lume minunată, a profesorilor mei, care se străduiau să ne învețe, să ne cultive, să ne educe; a colegilor mei – cu mulți am rămas prietenă peste timp. Doctoratul l-am dat abia în 1978, în filologie, mai precis în indo-europenistică.

Pe atunci, un laic, mai ales o femeie, nu putea visa în România la studii teologice. Forțam puțin tabu-ul citind nu multele cărți care puteau intra în țară, sau ca studentă, rugându-i pe câțiva profesori care, fiind evrei, nu puteau fi bănuiți de „propagandă religioasă”,  să ne țină seminare de sfântul Augustin – de care îmi amintesc până acum cu mare plăcere; apoi, ca asistentă, citind cu studenții, cam pe furiș, ceva din poezia latină medievală religioasă, ori din Noul Testament în armeana veche! Abia după ’90, când s-a înființat la București Institutul Teologic romano-catolic, am putut studia și obține o licență în teologie.

Formația de filolog îți dă o anume precizie și logică în gândire, te învață cu răbdarea, dar mai ales îți deschide posibilitatea de a citi în original textele de bază, de a le înțelege mai bine și a le simți toată frumusețea.

Interviul se poate citi în continuare AICI

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în In-text-esant. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Francisca Băltăceanu

  1. Marius spune:

    In ce priveste manuscrisele Noului Testament, care sunt veridice: cele de tip bizantin sau cele de tip alexandrin?

    • Marius David spune:

      complicată întrebare, necesită cel puțin trei cursuri la Exegeză II.
      La ce vă referiți cînd spuneți manuscrise? Vă referiți la copii, nu-i așa? din ce secol? fiecare dintre edițiile NT au la bază anumite alegeri. Aceste alegeri au în spatele lor diverse rațiuni.

  2. Marius spune:

    Exista destule voci care declara raspicat ca Textul Critic ( ex. Sinaiticus, Vaticanus etc. ) este corupt! Ori, majoritatea traducerilor din perioada recenta au la baza aceste manuscrise de tip alexandrin. Stiu ca acestea din urma sunt mai timpurii decat manuscrisele de tip bizantin ( cu puţin peste 200 de ani de la scrierile originale ).
    Totusi, din cele peste 5000 de manuscrise greceşti existente, doar un număr mic (adesea mai puţin de zece) conţine acest tip de text (alexandrin), se pare. cu influente gnostice. Secretul supravietuirii lui rezida probabil in faptul ca nu a fost foarte putin folosit/uzat, fiind privit cu suspiciune de biserica primelor secole.
    Ce recomandati: Textus Receptus ( preluat mai ales din tipul de texte bizantine şi include texte publicate de către Erasmus, Stephens, Beza şi Elzevir ) sau Textul Critic ( United Bible Society, Nestle-Aland şi Westcott-Hort ).
    Luand doua exemple concrete ( dintre versiunile englezesti ): King James Version sau NASB (ambele avand ca principiu de traducere echivalenta formala, diferenta constand in tipul de manuscris pe baza caruia s-a facut traducerea – bizantin, respectiv alexandrin)?
    Nu va cer argumentatii, ci un raspuns succint, concret. Ma intereseaza strict opinia d-voastra! Stiu ca din cele doua exemple de mai sus, niciuna nu e perfecta. Ce ma intereseaza e care din cele doua tipuri de manuscrise e demn de incredere? Multumesc!

  3. Marius spune:

    Erata: „Secretul supravietuirii lui rezida probabil in faptul ca a fost foarte putin folosit/uzat…”

  4. Mario spune:

    Iertati-ma, nu inteleg de ce evitati sa raspundeti la intrebarea sincera adresata mai sus: Textul Critic sau Textul Majoritar (Receptus)? Nu cer argumente, doar un raspuns succint!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s