Cum sa eviți să te lase bicicleta în drum?

Se apropie data de 26 iulie, timpul plecării în misiunea cu bicicletele. Unii vor folosi bicicletele pe care eu le aduc încolo. Alții vor folosi propriile biciclete. Sper să nu avem probleme pe drum. Este atît de frustrant ca cineva să vină cu o bicicletă proastă, nereparată, neunsă, cu probleme. Toți rămînem în drum din pricina unuia singur, totul poate fi compromis din cauza unui lanț care sare, din cauza unui cauciuc prea copt.

Iată aici cîteva sfaturi utile pentru a evita cel puțin unele dintre aceste probleme:

În toți anii de când mă plimb cu bicicleta, nu am rămas nici măcar odată în pană pe undeva, în ciuda traseelor dificile, a noroaielor și a bolovanilor. Nu, chiar nu este deloc greu să obții astfel de rezultate; trebuie doar să te ții de câteva reguli. Este mai ușor să previi decât să repari pe drum, deci verifică periodic aspectul exterior al componentelor.

Cablurile de la schimbătoare și cele de la frână prezintă suficiente avertismente înainte să se rupă. Garniturile îmbătrânite și scurgerile de ulei sau lichid de frână ar trebui să iți dea de gândit, chiar dacă nu au efecte sesizabile. O astfel de verificare o poți face în viteza după fiecare tură în timp ce speli bicicleta, și nu îți ia cine știe ce timp în plus.

Înainte de fiecare tură Fă un check-up rapid al bicicletei: – verifică presiunea aerului din roți. Presiunea prea mică din anvelope conduce mult mai ușor la pene, indiferent dacă este vorba de cuie, cioburi, spini sau snake bites.

– Quick Release: sunt strânse bine? Roțile cu frâne pe disc se pot slăbi de la sine și te poți trezi că îți pleacă roata de sub tine.

– Frânele: apasă de câteva ori pe manetă și vezi dacă sunt reglate corespunzător și/sau dacă prezintă scurgeri de ulei.

Nu uita să verifici dacă discul de frână este fixat solid pe butuc și dacă bolțurile etrierului sunt strânse bine. – Plăcuțele de frână: verifică dacă plăcuțele au suficient material pe ele ca să termini tura cu succes. Ține minte că după fiecare urcuș urmează și o coborâre, și că noroiul și mersul agresiv măresc viteza cu care consumi materialul de pe plăcuțele de frână. – Aer în furcă și amortizor: adaptează presiunea la greutatea ta, incluzând și echipamentul complet (rucsac, apă, protectoare, mâncare, etc). Dacă presiunea este prea mică riști să lovești diverse obstacole cu cadrul sau cu angrenajul. În timpul mersului: Învață să iți cunoști bicicleta și zgomotele pe care le face în mod normal. Fii atent la diverse vibrații și zgomote care apar în timpul mersului sau ca urmare a unor lovituri. Acestea sunt indicații sigure ale unui defect sau a unei componente dereglate. După fiecare tură: – Spală bicicleta; evita apa sub presiune și folosește un burete sau o perie. Aceasta îți acordă ocazia să observi îndeaproape cadrul și componentele. Verifică cu atenție dacă cadrul, ghidonul, pipa și tija șeii prezintă lovituri, fisuri sau rupturi. Pentru cei care pedalează și în timpul iernii este deosebit de important să spele sarea care intră prin toate cotloanele. Zgârieturile adânci (până la metal) ar trebui vopsite cel puțin cu un grund.

Citește întreg articolul AICI

Update:

Este importantă și calitatea bicicletei. Prefer biciclete mai vechi, de calitate, second hand, dar bine întreținute, decît chinezăriile cumpărate de prin mall-uri la prețuri incredibil de mici, dar care pot însemna treapta pentru urcare în sicriu. Cînd cobori cu 70 de km la oră pe Paleu nu vrei să ți se fractureze furca. Asta este moarte curată și bine îmbrobodită.

VEzi AICI.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Biciclete. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cum sa eviți să te lase bicicleta în drum?

  1. Marian zice:

    Pe 27 am sa va pun in rugaciune frate Marius { ca banuiesc ca nu vei pleca singur } pentru ca Domnul sa vegheze asupra dumitale si a insotitorilor . Dar , poate….te vei razgandi pana atunci si asta chiar ar fi ceva cu adevarat benefic { parerea mea } pentru varsta si mai ales pentru inima dumitale .

  2. Pingback: Ce trebuie să știi, să ai și să faci pentru călătoria la Auschwitz cu bicicleta? Episodul 2 (Ce trebuie să ȘTII?) – AMR 13 | Marius Cruceru

  3. SDM zice:

    De două luni sunt fericitul proprietar al unei biciclete Marin Bolinas Ridghe / 26 inch, din 1999, totul cu Shimano. Simt cu voi febra startului.
    Câteva sfaturi aici extrem de competente: http://www.ebicycles.com/article/
    SDM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s