Nelu Petroi

Am văzut mulţi oameni care doresc să ajute lucrarea lui Dumnezeu într-un fel sau altul. Am văzut mulţi oameni de afaceri, unii îngîmfaţi, alţii trufaşi, ceilalţi … lăudăroşi, dar şi unii discreţi şi fără dorinţă de pomelnice şi lăudături.

Nelu Petroi s-a strecurat discret între noi. A ajutat ici şi colo fără ceară compensări sau schimburi de favoruri. A înţeles deopotrivă necesitatea învăţămîntului teologic cum a înţeles să se suie în maşină şi să se facă şofer pentru cei care doreau să facă misiune în Oltenia profundă. Venea la recepţii cu aceeaşi seninătate pe care o avea cînd intra în casele joase şi mizere ale săracilor de pe lîngă vîlcelele satelor prăfuite din sudul României.

Era cu zîmbetul pe buze oricînd şi întîlnirile cu el începeau cu o îmbrăţişare şi se încheiau tot aşa. Nelu a ştiut să fie un prieten generos şi discret.

Se grăbea în tinereţe. Parcă voia cu orice preţ să ajungă cît mai repede pe canapelele raiului. Acum a ajuns!

Nelu a murit! Dar, precum ştim, doarme. Azi, miercuri, începînd cu orele 13, la Biserica Dragostea din Arad, prietenii şi fraţii îi vor pregăti culcuşul vremelnic. Înmormîntarea va fi transmisă prin internet de la această adresă http://www.bisericadragostea.ro/

PS.

Mă chinuie un gînd. Dumnezeu cercetează Aradul, Timişoara şi Oradea (Bible Belt-ul României?) în ultima vreme. A venit la cules de oameni. Azi am aflat că o tînără de 25 de ani, nu de 30 de ani, cum greşit au anunţat companiile de ştiri (mulţumesc, Dani Popa, pentru corectură) a plecat împreună cu al ei copilaş de 1 an într-un cumplit accident de maşină.

Să ne gîndim şi să ne rugăm …

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Oameni și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Nelu Petroi

  1. marinelblaj zice:

    Reblogged this on cetatea de piatră and commented:
    Ce se mai poate spune?…
    „Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit”…

  2. szromulus zice:

    Trecerea in vesnicie a celor neprihaniti este un prilej de tristete pentru cei ce sunt inca calatori pe acest pamant.

  3. Doru Radu zice:

    Ati scris cuvinte frumoase si l-ati descris bine. Va multumim. Cred ca astfel de texte ne ajuta sa ne vindecam din durere si sa invatam din viata celor plecati cum sa traim mai bine pentru Domnul nostru.

  4. Doru Radu zice:

    Text copiat de pe yahoogroup „Desculti”:
    Nu ne leaga locurile, cat oamenii locurilor. Pentru ca mireasma o dau oamenii cu atmosfera pe care ei o imprima locurilor. Noi, cei care am plecat de zeci de ani din tara, vom gasi la intoarcere, locurile mai fara culoare, fara Nelu , fara de entuziasmul lui molipsitor si inima gata sa acopere orice nevoie, oricand; fara curajul lui exploziv, fara prietenia si dragostea lui practica, mereu la indemana.
    Jalea este o cale nu o stare, este o vreme nu un destin . Jelirea nu este o slabiciune a credintei, ea este doar pretul care il platim dragostei, o necesitate emotionala, fizica si sprituala. Jelim cu voi, in vrema jalei, dar cu nadejde; cu nadejdea care si in nopatea cea mai neagra, „vede stralucind o stea” si cu tacerea dragostei care „asculta fosnetul aripilor de inger”.
    Nu a promis Domnul mangaierea celor care plang?

    Cu ochii fara lacrimi, vom tresari-n splendoare
    Pe ulite de aur, ca sticla stravezie,
    Vom fi chemati pe nume la Marea Sarbatoare
    La Nunta care-ncepe, si tine-o vesnicie.
    Iar cand pasind prin poarta din alb margaritar
    Vom imbraca podoaba si haina de Mireasa,
    Ingreunati de slava si ne-ntelesul har
    Va-ncepe Primavara…si am ajuns Acasa !
    Draga Rodica, Ana si Paul, primiti imbratisarea noastra si a prietenilor vostri de la “Desculti”- Romanian Homecoming!
    liana si florian guler- Troy Michigan

  5. Ovi zice:

    O mare tragedie ce s-a intamplat.. Se intampla sa-i cunosc pe sotul si cumnatul ei…si nu e deloc usor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.