Biletul (domnu)lui Adrian Năstase

Se vorbea despre un bilet? Se pare că nu există! Un mesaj! Această carieră politică plină de tumult s-ar fi putut TOTUŞI sfîrşi frumos. Iată biletul pe care ar fi trebuit să îl scrie Adrian Năstase, dar a ratat.  De fapt aceasta este adevărata sa ratare. Biletul necesar a fost  scris un jurnalist. Nu-l cunosc. Nu ştiu multe despre dînsul, dar tind să fiu de acord cu biletul şi cu analiza înconjurătoare.

Iată ce ar fi putut scrie pe blogul său Adrian Năstase, fost prim-ministru, fost blogăr:

”Domnilor, sunt Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României. Așa cum o repet de 6 ani, consider că procesele mele au fost politice. Dar sentința e definitivă, acest lucru e un fapt care nu mai poate fi schimbat și trebuie luat ca atare.

Încetați această isterie! Încetați împărțirea României în două tabere – antiNăstase și antiBăsescu. Am fost prim-ministru și chiar știu care este agenda reală a României din acest moment. Vă cer să vă întoarceți la această agendă și să vă folosiți energia cu ea. Asta vouă.

Pentru că mai am de transmis un mesaj către PSD: către Victor Ponta și ceilalți colegi mai tineri care rămân să preia partidul și să-l ducă mai departe. Concentrați-vă pe soluții și pe viziunea pe care am discutat-o în atâtea rânduri. Nu voi rămâne mult în închisoare, iar când voi reveni, chiar dacă nu voi mai putea ocupa funcții publice, voi fi alături de partid cu experiența mea de fost premier.

Către presă: Vă aștept în strada Zambaccian la ora 20,00. E ora la care voi pleca spre închisoare, așa cum a decis în mod nedrept pentru mine Justiția. Dar a decis, totuși Justiția”.

Iată AICI articolul întreg şi sursa.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, Fabrica de barbati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Biletul (domnu)lui Adrian Năstase

  1. Daniel zice:

    ABJECTIA PROCURORILOR MONICAI MACOVEI E TOTALA: ADRIAN NASTASE VA FI ACUZAT, IN URMA TENTATIVEI DE SUICID, DE (TENTATIVA DE) SUSTRAGERE DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI- SE LUCREAZA LA DOSAR IN REGIM DE URGENTA

    Adrian Nastase, cel mai bun prim ministru al Romaniei- si unicul om de stat pe care il are Romania- a cazut cu revolverul in mana. La propriu.

    Gestul lui, de un cosmic dramatism, are si o incarcatura simbolica pe masura momentului astral al comiterii lui: noaptea Solstitiului de vara (in 22 iunie – cand are loc de obicei Solstitiul de vara- este ziua de nastere a lui Adrian Nastase; mai putin obisnuit, anul acesta Solstitul s-a inregistrat in noaptea 20/21 iunie).

    Condamnat, NEVINOVAT fiind, la inchisoare, a ales calea radicala de a pune punct unui parcurs care descalifica justitia, arunca in abjectie pura procurorii si releva, chiar si pentru cei mai putin perceptivi, nivelul ridicat al influentei cercurilor negre de interese asupra instantelor si Parchetelor.

    Ceea ce parea o farsa juridica- dosarul “Trofeul calitatii”, compus din elemente evident “insalilate cu ata alba” care, dupa nici o logica fireasca, nu puteau duce la condamnarea lui Adrian Nastase- se demonstreaza a fi- prin murdara decizie de ieri a instantei- un semnal de forta dat de influentele retele de criminalitate organizata din Romania.
    Altfel spus, mesajul public al acestor retele de criminalitate organizata este de genul “temeti-va, caci putem condamna, nevinovat fiind, pana si un personaj public important in urma unor false acuze special alese pentru a se vedea ca sunt false- astfel, aratand ce putem si ce influenta avem”.

    Poate mai murdara decat decizia de ieri a instantei- condamnarea lui Adrian Nastase, nevinovat, intr-un dosar construit “cu dedicatie”- este actiunea aflata in curs de desfasurare: procurorii lucreaza la intocmirea unui dosar penal in care – pornind de la dramaticul gest de ieri- Adrian Nastase urmeaza sa fie acuzat de (tentativa de) sustragere de la executarea pedepsei.
    Este halucinant!

    In ultima saptamana, am atras insistent atentia asupra ingrijoratoarelor similitudini de fond intre situatia lui Sorin Crivat (ajuns in inchisoare nevinovat, pentru a fi insistat ca dosarul “Armamentul” sa isi urmeaze cursul; Anexa dosarului lamurea chestiuni- cheie din “Tigareta II”, care o implicau si pe Monica Macovei) si presiunile facute pentru incarcerarea lui Adrian Nastase in urma unei false vinovatii (falsul procurorilor fiind evident).

    Sorin Crivat a fost asasinat in penitenciarul Codlea.
    Ajunsese acolo in urma unei false acuze de luare de mita (care nu a fost dovedita), dosarul fiind instrumentat de DNA Brasov pe vremea cand mare sef era Valentin Selaru (azi procuror sef al Sectiei de urmarire penala din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie).

    Dosarul “Armamentul” (cu Anexa S-207, legata de “Tigareta II”- Anexa provocand mari tulburari celor mentionati in ea) a fost finalizat in perioada in care Adrian Nastase era prim ministru- dosarul trebuind doar sa-si urmeze cursul in 2005, cand, cu complicitatea Monicai Macovei ministru al Justitiei, in epoca)- specifica criminalitatii organizate- dosarul a fost secretizat.

    “COINCIDENT”- nu cred in coincidente!- acelasi procuror Selaru este cel care conduce cercetarile privind evenimentele tragice din locuinta lui Adrian Nastase. Procurorul Selaru este cel care, in noaptea de 20/21 iunie 2012, a ajuns, impreuna cu o echipa operativa, la locuinta lui Adrian Nastase si, conform declaratiilor, a ridicat “o arma de foc” (revolverul) si proiectilul care a strapuns gatul lui Adrian Nastase, atungandu-i tiroida.

    Pe de alta parte, procurorul general Codruta Kovesi a declarat ca, acasa la Adrian Nastase, procurorii “au adunat din incapere probele, asa cum se procedeaza in cazul anchetarii unei eventuale fapte penale”.

    Repet: se lucreaza rapid, la parchet, pentru intocmirea unui dosar penal in care Adrian Nastase sa fie acuzat de (tentativa de) sustragere de la executarea pedepsei.
    Comanditara acestei actiuni este Monica Macovei – ea este cea care a pus in miscare caracatita obedienta a retelei de mare criminalitate organizata din care face parte (reteaua Dumitru Iliescu- Catalin Voicu- Monica Macovei).

    Aceasta retea de mare criminalitate organizata (Monica Macovei- Dumitru Iliescu- Catalin Voicu) “l-au scapat printre degete” pe Adrian Nastase, care, conform planului lor, trebuia sa ajunga in penitenciar. Acolo, ar fi urmat sa aiba soarta lui Sorin Crivat: sa fie asasinat. Preconizata asasinare a lui Adrian Nastase in inchisoare (care, fara indoiala, ar fi fost urmata de a declaratie a procurorilor conform careia moartea a fost naturala) trebuia sa fie un mesaj de inspaimantare pentru toti cei care ar fi incercat sa destructureze aceasta retea sau sa i se opuna.

    Avocatii lui Adrian Nastase depun cerere de amanare a executarii pedepsei- si sigur vor avea succes.
    In afara de acest lucru, in cazul lui Adrian Nastase opereaza, deja, prescriptia . Aceasta nu a fost invocata de avocati, care, comitand “greseala” (contextual, este o greseala) de a gandi logic (greseala comisa si de AN, in cazul de fata!) au fost convinsi de faptul ca verdictul instantei va fi de achitare, data fiind nevinovatia lui Adrian Nastase. Acum, sigur vor invoca prescriptia.

    Reteaua de mare criminalitate organizata Monica Macovei- Dumitru Iliescu- Catalin Voicu lucreaza in continuare la operatiunea “aducerea lui Adrian Nastase, cu orice pret in penitenciar” pentru ca, acolo, sa fie “pedepsit in stil mafiot” – asasinat, pentru a lansa un mesaj sinistru.
    Este motivul pentru care procurorii lucreaza de zor- sub “coordonarea” procurorului Selaru (care si-a demostrat deja obedienta fata de reteaua criminala Monica Macovei- Dumitru Iliescu- Catalin Voicu in cazul ofiterului acoperit SRI Sorin Crivat) la intocmirea unui nou dosar penal in cazul lui Adrian Nastase- pentru halucinanta acuza de (tentativa de) sustragere de la executarea pedepsei.

  2. Adi zice:

    @Daniel,

    Nu pot fi de acord cu tine. Nu poti sa spui ca e cineva NEVINOVAT, daca sunt dovezi, chiar si indirecte. Nu putem sa nu mentionam dorasul „Matusa Tamara” in care a fost achitat, desi 1 mil EUR nu avea de unde acea matusa sa ii lase. Deci, din mai multe dosare s-a solutionat unul, si eu zic ca a fost destul de drept. Cei 2 ani cu executare, nu sunt multi, iar 2 ani de privare din viata publica ulterior, iar nu sunt multi. Dupa mine, solutia acestui dosar a fost una destul de buna. Daca vrei sa iti dau si exemple ca se poate mai rau, uita-te la Cornelia Corescu din Timisoara, membra a partidului de la putere, si totusi face inchisoare (din cate am inteles, aceleasi acuzatii ca si ale lui Nastase). SOLUTIE CORECTA – NEDICTATA POLITIC sau „mafiot” ( aici sincer m-a bufnit rasul cand am citit).

    Inca o chestie, acest dosar se judeca de 8 ani de zile, iar de atunci a trecut pe la putere inclusiv PSD-ul, de ce nu au facut ei ceva in acest dosar? Pur si simplu nu se poate ca coruptia sa continue. Mediul politic romanesc e putred de corupt, nu ai pe cineva pe care sa numesti ca uite ala e corect sau ala e corect. Toti sunt la fel!

  3. elisa zice:

    „In primul rand nu cred ca a fost o tentativa de sinucidere.Cred ca a fost un….show.Cineva care vrea sa se sinucida( mai ales unul ca el care este si un f bun vanator) o face si gata.El a facut un act demonstrativ doar, cu mare grija sa nu se raneasca prea tare.Daca ar fii adevarat ca sunt mai multe plagi si ca i-a atins o artera atunci nu mai traia pana la venirea ambulantei.Cu atat mai mult cu cat, la tv , coborat din ambulanta nu avea faciesul unui impuscat ca sa zic asa, adica nu avea semne de deteriorare a starii vitale.Apoi, la spitalul de urgenta a fost preluat de dr Bradisteanu care a inceput sa dea declaratii tragice( acest doctor este doctorul infractorilor, el se ocupa sa le faca la toti dosar medical ca sa -i mai scape de niste ani de detentie).Una peste alta, cerd ca a fost o inscenare ca sa ajunga la spital si sa mai traga de timp.Pe de alta parte, nu inteleg cum un corupt care ne-a furat si care a sfidat legea a ajuns acum in ochii nostri o victima.Sunt atatia altii , romani cinstiti care au ajuns sa-si ia viata ca nu mai aveau ce pune pe masa copiilor.Iar acum , cand in sfarsit se face dreptate cu unul dintre marii corupti care ne-au jefuit cu tupeu tara( desi si acest act de dreptate este un praf in ochii bruxelului, si le trebuia un tap ispasitor….ghinionul lui nastase ca a picat pe el….cei care trebuie sa pateasca ca el sunt mult mai multi , dar trebuia acum o solutie urgenta, un caz rasunator pt bruxelles), devenim solidari cu marele hot si ii plangem de mila fara macar sa ne dam seama ca toata tentativa lui de sinucidere este tot o ….facatura, ca intreaga noastra viata politica si politicieni..Sunt de acord cu tot ceea ce ati scris despre sinucidere, dar ca exemplu trebuie luat altul , nu Nastase…El trebuie dat exemplu pentru …altele”

  4. elisa zice:

    „Adrian Nastase nu a fost un simbol al Puterii. A fost Puterea absoluta. Condamnatul Nastase l-a impuscat pe omul Nastase pentru ca politicianul Nastase nu a suportat sentinta unei Justitii pe care nici unul, cu atat mai putin Juristul Nastase, nu a dat doi bani.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.