40 de lucruri pe care ar trebui să le ştie, să le facă, să le deţină un bărbat după 40 de ani

Disclaimer: această postare, scrisă la repezeala unui brainstorming, nu se adresează în primul rînd credincioşior evanghelici. De aceea să nu ne panicăm că nu găsim destul de „domnu Isus”, „Biserica” şi „Biblia”. Postarea are un caracter practic şi cu menirea de a stîrni o discuţie despre ce mai înseamnă a fi bărbat azi în România.

Am auzit că ar exista un articol asemănător pentru femeile de 30 de ani. Nu ştiu, n-am citit, dar ideea mi s-a părut extraordinară.

Din cînd în cînd trebuie să ne oprim, să ne uităm în urmă şi, dacă Dumnezeu ne îngăduie viaţă, înainte. Trebuie să ne cîntărim bagajele.

Se spune că 40 de ani este zona periculoasă mid-life crisis. Românii trec mai uşor sau trec pe-alături de criza mediocrităţii vieţii. Cum? Se apucă să toarne cîte o casă. Betoanele sînt salvarea bărbatului român. Trage o casă în care nici el nici copiii, nici nepoţii nu vor locui, dar măcar scapă de schimbarea nevestei şi de vopsitul părului băgat apoi într-un Ferrari sau Porsche.

Deci… ce-ar trebui să ştie, să deţină, să facă un bărbat (român? credincios?) ajuns şi-sau trecut de 40 de ani?

Voi pune în dezordine aleatorie, după cum vine gîndul:

1. Să fie (deja) căsătorit. Dacă se poate…

2. Să fi crescut un copil măcar pînă la vîrsta adolescenţei. Dacă este căsătorit…

3. Să fi citit o dată măcar de la un cap la altul … Biblia sau … măcar Psaltirea sau … orice alt text considerat de vreo altă religie „sacru”.

4. Să ştie şi să îşi fi demonstrat priceperea în cel puţin o meserie. Să deţină mijloacele de trai pentru sine şi pentru cei din juru-i. Să fie meseriaş în meseria lui? Cel mai bun lucru. Nu intelectălău neapărat, nu! Meseriaş. Să poată fi respectat pentru ceea ce face bine. Dintre toţi… el cel mai bine.

5. Să practice un hobby … sau mai multe, după caz. Pescuitul, vînătoarea? Exlus doborîrea sticlelor de bere.

6. Să deţină cel puţin două curele, una neagră şi una maro, împerecheate după caz şi neapărat cu pantofii negri şi pantofii maro.

7. Două costume. Cel puţin. Depinde de meserie. Cravate? Preferabil de firmă. Cămăşi? Vreo 7.

8. Să telefoneze săptămînal, dacă este posibil, părinţilor (în cazul în care aceştia sînt în viaţă. Spiritismul este exlus). Preferabil să ştie numărul de telefon al părinţilor pe de rost.

9. Să meargă cel puţin lunar la un duhovnic. Nu neapărat preot-pastor. Duhovnic am spus.

10. Să bea …. (cafea, ceai, etc.) cel puţin o dată la două săptămîni cu cel mai bun prieten şi să dea socoteală de viaţa sa.

11. Să poarte în maşină sau în trusa de la bicicletă, în geantă….. după caz…. un briceag multifuncţinal.

12. Să fie de găsit în geanta proprie şi personală… un speed-stick, un pachet de gumă sau echivalent… pentru că …. după 40 de ani….

13. Să ştie ce va face dacă se trezeşte a doua zi dimineaţă…

14. Să ştie cel puţin un loc în care îşi poate linişti cu adevărat sufletul în singurătate.

15. Să ştie cum să se apere de cîini.

16. Să ştie să călărească.

17. Să ştie să folosească o armă. De foc… preferabil.

18. Să îşi fi împlinit cel puţin unul dintre visele copilăriei.

19. Să ştie să se radă cu briciul sau cu lama.

20. Să ştie să schimbe o priză sau să facă operaţii simple care presupun oprirea şi repornirea curentului în apartament – casă.

21. Să accepte generatorii de autoritate din viaţa sa şi să administreze cu înţelepciune autoritatea care i-a fost dată.

22. Să ştie cum trebuie să se poarte în cadrul unei întîlniri publice, recepţie, nuntă, sărbătoare în familie etc.

23. (În cazul altor confesiuni, altele decît baptistă 🙂 ) să ştie care este numărul de pahare de la care începe să vorbească prostii şi apoi să se uite ca un bivol după femeile altora.

24. Să ştie dacă este hipertensiv. Consult cardiologic o dată pe an cel puţin.

25. Să ştie dacă este afectat sau nu de prezbitism. Consult ofalmologic la 6 luni.

26. Să înceapă să consume ulei de dovleac şi suc de roşii. La 50 de ani îmi veţi mulţumi pentru acest punct.

27. Să ştie să folosească un calculator personal. Pentru generaţia noastră acest lucru începe să fie un ”MUST’.

28. Să ştie să cosească (opţional) şi să … coasă … cel puţin un nasture. Ultima activitate absolut obligatorie, la pachet cu tivitul.

29. Să ştie să calce pantaloni cu dungă şi o cămaşă în aşa fel încît să nu pară scos din maşina de spălat.

30. Să ştie să gătească cel puţin ouă ochiuri, omletă, cartofi prăjiţi şi alte lucruri nesănătoase şi simple.

31. Să ştie să facă focul în sobă sau …. la cîmp. Pentru mici este indispensabil.

32. Să fi mîncat cel puţin o dată ciorbă de burtă.

33. Să mai poată face 25 de flotări, 50 de genoflexiuni, 20 de sărituri cu genunchii la piept şi să poată alerga cel puţin 500 de metri fără să cadă lat.

34. Să ştie deja ce NU trebuie să cumpere cînd ajunge în magazine gen Praktiker sau Obi sau altele de acest fel.

35. Să ştie să îşi facă un buget al casei.

36. Să îşi cunoască cele mai mari ispite şi modurile în care le poate ocoli.

37. Să îşi ştie duşmanii pe nume şi … să le fi făcut cel puţin un bine. Cavalereşte.

38. Să ştie să deosebească stînga de dreapta … politică şi să voteze.

39. Să ştie cum să-şi protejeze libertatea de acţiune şi gîndire.

40. Să îşi poarte verigheta la vedere şi o poză cu soţia şi … eventual copiii tot timpul la îndemînă.

şi ar mai fi…

Idei? Corecţii? Sugestii? Schimbări?

Update

Nu am nevoie de toate. Unele nu cred că trebuie practicate. Vreo 75 știu deja. 

Dar lista este extrem de interesantă! 

VEzi AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la 40 de lucruri pe care ar trebui să le ştie, să le facă, să le deţină un bărbat după 40 de ani

  1. Katia zice:

    Καλό, πολύ καλό!

  2. MIhai-Sorin zice:

    singura specificatie, ca o completare, este ca acestea sunt valabile pentru un barbat de etnie romana sau locuitor al zonei temperate, unele lucruri nu sunt valide pentru eschimosi sau barbati aflati in zona tropicala sau ecuatoriala

  3. cristal zice:

    cu alte cuvinte barbatul perfect:D

  4. danielpghe zice:

    😀 cu 34 inca am de furca :))) asta ca inca mai am o patrime de implinit. Buna lista de meditatie.

  5. Cum de v-au venit in minte atatea lucruri? Impresionant!

  6. banustefy zice:

    ce frumos!!! like! as mai avea doua sugestii 1. sa isi scoata sotia macar o data pe saptamana la o intalnire(just the two of them) si 2. Sa isi invite fiul/ fiica macar o data pe luna la o masa in oras…la stat de vorba fata in fata, relaxat si civilizat. Ah si mai am una ;)) Sa stie pana la 40 de ani ca nu se poarta decat ciorapi negri la un costum negru…niciodata ciorapi albi! ;))

  7. banustefy zice:

    Frumos!!! like! as mai avea doua sugestii 1. sa isi scoata sotia macar o data pe saptamana la o intalnire(just the two of them) si 2. Sa isi invite fiul/ fiica macar o data pe luna la o masa in oras…la stat de vorba fata in fata, relaxat si civilizat. Ah si mai am una ;)) Sa stie pana la 40 de ani ca nu se poarta decat ciorapi negri la un costum negru…niciodata ciorapi albi!

  8. adrian zice:

    imposibil pentru unii 2 😦
    renuntat de ceva timp, din lipsa de persoana prin preajma, la 9
    de ce nu si „sa stie sa inoate”? este mai de folos decat calaria in vremurile noastre.
    „sa stie cum sa actioneze in situatii critice (cataclisme, accidente, prim ajutor s.a.)”

    la 26 ar mai fi de adaugat unele produse naturiste. 🙂
    indeplinit recent 25 (ochelari de citit)
    nelamurit cu generatorii de autoritate de la 21
    37 – dezastru!, crezi ca ii stii si apoi descoperi cum prieteni de-o viata iti sunt dusmani
    38 – imposibil in peisajul politic romanesc, neavand nicun partid autentic de stanga, mai bine reformulam: „sa deosebeasca dreapta de extrema dreapta”

    Alte propuneri: sa fi experimentat macar o usoara depresie, sa deosebeasca un om mort de unul care doarme, sa fi invatat sa-si stapaneasca frustrarile, sa stie sa deosebeasca un escroc spiritual/mascarici religios/derbedeu manipulator de versete de un credincios veritabil, sa stie cum se asculta muzica si cum se citeste o carte, sa stie sa piarda…
    Sa fie consitent ca, statistic, a trecut de jumatatea vietii.

    • Marius David zice:

      da, ştiu, cu părere de rău… Adrian!
      dar lasă… ai tu copiii tăi spirituali.
      Şi aia se merită dinplin

      corect! am uitat „înnnnotul” 🙂

      şi la accidente.

      mă refer la cei care chiar au autoritate, generator de autoritate este cel care inspiră ascultare fără să fie pus artificial în autoritate deasupra ta.

      de discutat 37 şi 38.

      Cu totul entuziast la „alte propuneri”.
      ridic ambele mîini!

  9. Pingback: Când îţi trebuie binoclu pentru a vedea cum era la 40 de ani | cetatea de piatră

  10. cristi hercut zice:

    Sa nu (mai) aiba datorii. Sa poata sa isi intretina familia lucrand 4-6 ore pe zi. In felul acesta se poate investi in familie si in altii. Daca intre 30-40 ani alearga in treapta a 5-a la 3000 de ture, la 40 scoate din viteza (din punct de vedere al agonisirii materiale).

  11. Deci: sa fi avut un accident cu masina de genul lovit masina din fata. 🙂 Nu mai mai grav decit atit. Sa stie sa schimbe o roata de rezerva.
    Sa fi mers cu 200 de km/h NUMAI pe autostrada in Germania. Sa gaseasca o solutie sa ajunga acasa cind are 2 pene de cauciuc, la 5 kilometri distanta noaptea la ora 12, la 40 de km de casa. (am patit o linga Colibita in jud BN).
    Sa sufle si in iaurt cind e pasbil sa aiba 2 pene de cauciuc pe un drum de la Galati la Bistrita. (am avut pana in Tecuci, si stiind cit de norocos is, am reparat pana la plecarea din Tecuci la orele 18.00 la vulcanizare, iarna, iar dupa Vatra Dornei am facut pana din nou la roata care a fost de rezerva.)
    Sa aiba prezenta de spirit sa traga pe dreapta si sa l ajute pe ghinionistul caruia i s a oprit masina in intersectie, chiar daca lumea il va injura si pe el.
    Sa stie ce sa faca daca i se rupe cureaua de transmisie de la alternator. 🙂
    Sa stie ce gust are bezina si motorina (de la tras prea virtos din furtun :))) )

  12. Sa aiba puterea/smerenia de a recunoaste daca a gresit si sa si ceara iertare.

    Sa stie ca sunt pe pamint intr o calatorie si ca cel mai important lucru este ceea ce lasi in oamenii din jurul tau.

    Sa nu se astepte ca guvernul sa i rezolve problemele de zi cu zi.

    Sa fie implicat intr un proiect pe termen mediu sau lung.

    Sa mustre cu blindete si dragoste (si in privat) pe cei care gresesc, nu neaparat fata de el insusi ci si fata de ei insisi sau de cei din jurul „inculpatului”

    Sa aiba curajul sa dea un sfat nesolicitat, sub rezerva ca se poate insela si cu riscul de a fi inteles gresit in prima faza.

    • Marius David zice:

      De acord cu tot ce spui. Mai aveam şi eu, dar am dorit să mă opresc la 40, toate acele lucruri pe care le aminteşti arată maturitatea.
      DAcă cineva n-a terminat cu adolescenţa pînă la 40 de ani, nu termină pînă la 90 cînd, probabil se întoarce din nou în copilărie.

  13. 41. Sa nu se-ngrijoreze daca n-a reusit sa realizeze cele de la punctele 1-40…

  14. florin zice:

    Mai poate fi chemat omul sa predice dupa virsta de 40 (pentru prima ora)? Sint ceva exemple?

  15. Pingback: 40 de lucruri fără de care indiferent din ce direcţie se uită cu binoclul un bărbat la el însuşi, o femeie nu pune preţ pe el – dacă nu le ştie, le face, le deţine până după 40 de ani « #2

  16. Cip zice:

    Checked: 3, 4, 5, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 20, 22, 23, 27, 30, 32, 34, 35, 38, 39
    Working on: 17, 33

    Close enough. 😀

  17. teo zice:

    sa fi plantat macar un pom!

  18. David Iach zice:

    Legat de punctul 17 cu trasul cu arma. Eu mi-am schimbat radical viziunea asupra armelor acum cateva luni. Inainte eram total impotriva lor, dar dupa ce am vazut ce s-a intamplat cu socrii lui Dionis Bodiu si dupa ce am citit un articol scris de un politist roman din Texas am ajuns sa cred ca e foarte important sa detii o arma.
    Foarte tare m-a framantat faptul ca in ziua de azi poate sa intre cineva la tine in casa, sa te omoare pe tine, pe sotia ta, eventual si pe copii tai si tu nu poti face absolut nimic ca sa te aperi (daca nu apuci sa fugi in bucatarie sa iei un cutit sau ceva de genul esti ca si mort daca atacatorul detine o arma). Sa vezi cum niste nenorociti iti omora familia in fata ta, in casa ta si tu sa nu poti face nimic mi se pare un lucru de neacceptat (si inca nu am nici copii, nici sotie).

    Nu, nu omul simplu trebuie sa se teama ca o sa intre cineva in casa peste el si sa ii taie gatul, trebuie ca nenorocitii aia care vor sa faca asa ceva sa tremure de frica numai la gandul ca ar putea sa intre in casa si sa dea peste cineva cu un shotgun in mana gata sa le zboare creierii.
    Daca nici macar in casa ta nu te poti simtii in siguranta, atunci unde?
    Da, sunt constient ca exista riscuri cand devine foarte simplu sa detii o arma, dar avand in vedere ca criminalii oricum isi pot procura arme ilegal fara probleme si singurii care nu pot sunt oamenii cinstiti, atunci cred ca s-ar prea putea sa merite asumarea riscului. Sigur, trebuie bine studiata problema, dar per ansamblu pot spune ca acum sunt pro detinere de arme.

  19. Interesant si educativ. Desi mai am 16 ani pana acolo, multe din ele ar trebui sa intre pe checklist. Multumesc pentru idei!

  20. Pingback: 40 de lucruri fără de care indiferent din ce direcţie se uită cu binoclul un bărbat la el însuşi, o femeie caută să le ştie, facă, deţină până la 40 de ani « #2

  21. Pingback: A sosit … noul Pegas | Marius Cruceru

  22. Pingback: Deja mi-am petrecut mai mult de jumătate din viață … cu ea | Marius Cruceru

  23. Cotan zice:

    As adauga si eu o cerinta necesar vizibila la un barbat care a ajuns sau a trecut de 40 de ani. ”Sa aiba in sange Etica Muncii”. Persoana care are etica muncii, este dispusa sa plateasca pretul azi, pentru a-si indeplini visul maine. Spun aceasta pentru ca am vazut barbati trecuti de 40 de ani si care inca nu stiu acest lucru si inca mai viseaza. E adevarat ca -visurile nu costa nimic – dar daca tot viseaza ar trebui sa stie ca – indeplinirea visului/visurilor costa.
    Pentru indeplinirea visului trebuie sa plateasca un pret!

  24. Pingback: Survolul de luni, 23 iunie: ucenicie, teologia imaginației, catehisme, la 40 de ani, slăbire, antrenament, laptele de aur, postul | Marius Cruceru

  25. Pingback: Pentru colegii mei (20 de ani de la absolvirea facultății și 25 de ani de la absolvirea liceului) – despre DRAGOSTE | Marius Cruceru

  26. BenO zice:

    Sa aibe un minim de educatie financiară (planificarea bugetului e o parte bună din asta). Sa nu o rupă la fugă dacă sar câinii vagabonzi la sotie/copii. Sa mai fie in stare sa joace un joc sportiv alaturi de fiul/fiica lui (si nu ma refer la sah sau remy). Pe aia cu facutul focului o ador :), complementar ar fi sa stie sa taie cateva lemne fara sa rupă coada la topor (E distractie sa vezi pe unul care nu a facut focul, nici cu benzina nu i se aprinde). Sa stie sa foloseasca cateva scule electrice. Sa se fi potolit din a face curse pe drumurile publice. Sa stie ca nici aspiratorul nu musca si nici mâinile nu ruginesc la spălatul vaselor macar odata pe săptămână. (Asta daca nu a facut rost de o masina de spălat vase)

  27. Pingback: Ce-mi doresc eu … mie! | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s