„Îi urăsc pe pocăiți. Nu știu de ce. Îi urăsc.”

Citesc în presă, deloc surprins, însă cu regret, că în aceste zile circa zece mii de români au luat cu asalt (în Cluj – Napoca), întru adorare și închinare, o bucată de lemn din crucea Mântuitorului, după cum oficialitățile bisericești ne lasă să credem. Nu e importantă aici credibilitatea pe care o acord eu, personal, spuselor înaltelor fețe bisericești, cât maniera în care acestea, în lumina statutului pe care îl au, a funcției lor preoțești, tratează întregul eveniment. La o adică, fie-mi iertată derâderea, l-ar putea aduce pe Isus Însuși și tot nu ar rezolva mare lucru, având în vedere că, în loc să se preocupe ca oamenii să priceapă care este esența creștinismului, bagatelizează practic viața de creștin, reducând-o, eufemistic, la o banală comercializare a mântuirii. Nu am fost să văd această bucată de lemn pentru că nu mă interesează. Îmi imaginez, însă, că, lângă materialul idolatrizat, se află o cutie a milei, ca o gură avidă a acestei instituții pe care, buimăcită, mulțimea o declară drept cea mai de încredere instituție din stat.
 

Foarte interesant e că tot în aceste zile, într-o discuție purtată cu un fost coleg de facultate (amândoi am fost studenți la Teologie), mi s-a imputat (până la o cinică și, pe alocuri, murdară ironie), că nu sunt decât un sectant îndoctrinat, că crezul meu în Isus Cristos nu valorează nimic în afara unei denominațiuni anume, că pastorul pe care îl ascult și la care sunt ucenic e un fel de Cicero, un … perfid, care se joacă cu mintea mea, că nu mai sunt liber, nici să gândesc, nici să trăiesc. Am rămas surprins nu atât de această atitudine, cu care am început să mă obișnuiesc, cât de felul isteric, ambalat, în care îmi era aruncată în față. Replică după replică, fugitiv, de parcă o ură stranie, neînțeleasă, stătea în spatele cuvintelor fostului meu coleg. „Am să fac un insectar cu voi” a mai adăugat el, la final. „De ce?”, a venit prompt replica mea. „Ce ți-am făcut noi?”, l-am întrebat. „Nu-i suport pe pocăiți” mi-a spus el. Și a continuat: „Îi urăsc. Nu știu de ce”. Pe loc am încheiat discuția, schimbând subiectul. M-am gândit, atunci, că, acum vreo doi ani, nici eu nu eram prea departe de acest fel de a gândi, de această manieră de a-i trata pe pocăiți. De ce?

Citeşte mai departe AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, guest post, Perplexităţi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

82 de răspunsuri la „Îi urăsc pe pocăiți. Nu știu de ce. Îi urăsc.”

  1. Me Again zice:

    Join the club…

    • eLioR. zice:

      adica si tu ii urasti?

      si pe mine ma enerveaza. unii. 😀

      • Me Again zice:

        Nope. „Join the club” în sensul că și eu sunt aceeași situație. 😀

        Și ateii sunt urâți de persoane care nu știu ce înseamnă aia. Dacă zici că ești ateu mulți trag imediat concluzii de genul: ești satanist (?!), comunist, anti-teist, amoral etc. Nu că ăia ar trebui urâți, dădeam doar exemple.

  2. Gabriel Băloi zice:

    [„Îi urăsc. Nu știu de ce”. Pe loc am încheiat discuția, schimbând subiectul. M-am gândit, atunci, că, acum vreo doi ani, nici eu nu eram prea departe de acest fel de a gândi, de această manieră de a-i trata pe pocăiți. De ce?]

    Răspunsul la întrebarea „De ce?” se află în propoziţia a doua , „Nu ştiu de ce”.

  3. Dumitru zice:

    Sunt ortodox,si Nu,nu-i urasc pe „pocaiti”(toti ar trebui sa fim,ori macar sa incercam).
    Singurul,dar absolut singurul lucru care ma deranjeaza la ei….e siguranta pe care o afiseaza
    in ce priveste mantuirea(unii stau doar asa …in asteptarea rapirii).
    In rest,din post „în loc să se preocupe ca oamenii să priceapă care este esența creștinismului”,
    trebuie sa recunosc,da, sunt lipsuri mari.
    Am postat fara pic de rautate.
    Cele bune.

    • Ionut-Andrei Purel zice:

      stai bine daca numai cei care afiseasza siguranta minturii pe portbagajul fa enerveaza; sa-i vedetei pe aia care stiu cind o sa vina sfirsitul lumii, cum vor fi stantati cetatenii si unde sta ascuns Anticristu’ (la Bruxelles, ca sa stiti si dumneavostra)…veti suferi un atac de cord.

  4. eLioR. zice:

    „Când ești urât de toți, ne spunea el (parafrazez, totuși), este un semn bun, este semnul că nu faci parte din lumea lor, că nu ai chipul lumii acesteia.” (Beniamin Faragau)
    nu sunt de acord cu ce spune aici. cand esti urat de toti e semn ca ceva e not ok cu tine, nu cu ei. la cei care urasc asa din senin, si haideti sa recunoastem ca acestia sunt putini, e problema. dar cand tu ca si crestin esti urat de toti, inseamna c-au ceva ce sa urasca la tine. exemplele bune, adica crestinii, nu pot fi urati. teoretic. si practic ii cam asa.

    • Te rog frumos sa contextualizezi ceea ce am spus, si sa nu izolezi cuvintele lui Beni. E f important, dp meu d vedere. Stii f bine, si cred ca si intelegi, ca nu m-am referit la faptul de a fi urat de TOTI, ci de cei care se simt cu musca pe caciula. Multumesc!

    • moisi zice:

      Poate fi urat de ceilalti un pocait pentru atitudinea lui gresita, sau pentru atitudinea sa buna. Poate fi urat pentru ca e un pocait cu un comportament care nevrednic de Numele pe care-L reprezinta. Sau poate fi dispretuit pentru principiile pe care le are. Pentru credinta lui.
      Am vazut pocaiti dispretuiti si batjocoriti de colegi necredinciosi pentru ca furau de la munca sau injurau.
      Am fost batjocorit si am vazut pocaiti dispretuiti si urati de ceilalti pentru ca nu acceptau compromisul. Pentru ca-L onorau pe Cristos cu vietile lor. Oamenilor din jur li se pare ca ne dam mari cu sfintenia noastra, ca ne credem superiori. Chiar daca pocaitul e smerit, felul lui de viata morala e superior. Atunci se produce fie apreciere si dorinta de a adera la credinta acestuia, fie invidie si dispret.
      Poti fi urat de ceilalti fie pentru ca e ceva in neregula in tine fie pentru ca traiesti in sfintenie.
      Acuma rusine celor ce sunt dispretuiti pentru tradarile lor. „Rusine tradatorului”
      Celor urati si batjocoriti, pusi in „insectar”, bucurie si felicitari, au starnit reactia pe care Domnul Isus o prevedea si o aplauda urmasilor Sai.

  5. Beni zice:

    Nu mă pot abţine să nu vad o parte bună în toate acestea: pare că încă mai suntem vrednici de ură, ceea ce n-ar fi un lucru de lepădat, ci de purtat în fiecare zi. O aşchie mică, autentică, vrea să ne dea Mântuitorul şi nouă; iar lângă ea, nevăzută, o cutie a Milei, în care să toarne harul şi mângâierea Sa.
    Deci care-i problema?…

  6. Catmiel zice:

    Daca va uraste lumea, stiti ca pe Mine M-a urat inaintea voastra. (Ioan.15:18)

    Aduceti-va aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decat stapanul sau.” Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. (Ioan.15:20) ,25. Dar lucrul acesta s-a intamplat ca sa se implineasca vorba scrisa in Legea lor: „M-au urat fara temei.”

    Nu va mirati, fratilor, daca va uraste lumea. (1Ioan.3:13)

  7. marinelblaj zice:

    „veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu” nu a fost rostit în sensul de emblemă, ci ca semn indicând ceva. Aşa că nu are nicio valoare crucea pe care mi-o „sculptez” singur şi o port la o cât mai bună vedere, cu tot cu chinul târâirii ei, fiindcă asta nu dă o valoare mai mare creştinismului pe care îl (sau nu-l) trăiesc.
    Cât despre ură, am avut întotdeauna convingerea că în foarte multe cazuri ura este strâns legată de invidie. Că e o prostie ştie toată lumea; ciudat e că unii acceptă să stea la îndemâna ei.
    Iar despre bucata de lemn din cruce… nu ştiu cât este de adevărat că puse la un loc ar rezulta o pădure, dar, la un inventar sumar al locaşurilor de cult care „posedă câte o bucată din crucea de la Golgota” cred că ne-am apropia lejer de o cruce de dimensiunile rachetei Saturn!

  8. moisi zice:

    „De ce?”
    1. Ura justificata.
    a.Atunci cand: Poacaitii nu sunt ceea ce spun ca sunt.
    b. Atunci cand:Pocaitii se autoprezinta mai merituosi decat cei din jurul lor..
    c. Atunci cand: Pocaitii se simt superiori.
    d. Atunci cand:Pocaitii ataca omul si nu pacatul.
    e. Atunci cand: Pocaitii isi atribuie un drept juridic. (Se fac judecatori)

    2. Ura nejustificata.
    a. Pocaitii nu fac compromis.
    b. Pocaitii fac opozitie compromisului.
    c.Pocaitii isi impartasesc convingerile.
    d. Pocaitul isi practica credinta cu seriozitate.(frecventarea adunarii, inchinare, darnicie, etc.)
    e.Pocaitii isi apara cauza.

  9. paulsiladi zice:

    M-am străduit să las un comentariu pe blogul domnului Dorin Mureșan. Nu cred că mi-a ieșit. Prin urmare reproduc aici două gânduri pe marginea textului. Două posibile răspunsuri la întrebarile retorice ale domniei sale:

    „Vă întrebați de ce prelații nu vorbesc despre libertatea în Hristos, în loc să aducă moaște și alte obiecte mântuitoare. Din pacate în aceasta afirmatie dovediti că nu faceți decât să contestați ceva ce nu cunoașteți suficient de bine. Cred că e oricând justificată discuția despre moaște și relicve, dar înainte vă rog să vedeți dacă ortodocșii cred cu adevărat că moaștele sunt mântuitoare sau nu. O sa fiți surprins. Moaștele în sine nu sunt mântuitoare. Nimeni, în nici o biserică ortodoxă nu o să fie auzit zicând că cineva s-a mântuit DOAR pentru că s-a închinat la sfintele moaște. Mântuirea e ceva mai complicată.

    Cât despre libertatea în Hristos să știți că se predică adesea. Așadar, dacă aveți ceva de reproșat pe această temă, singurul lucru pe care il puteți face e să cereți să se predice DOAR despre asta. Nu mi se pare că e întemeiată o asemenea pretenție.”

    Pe deasupra, am văzut mai devreme un comentariu despre bucățile din Sfanta Cruce aflate în întreaga lume. Nu cred că sunt așa de multe cum suntem adesea lăsați să credem. Dimpotrivă. Lemnul adus la Cluj e foarte mic, dar, cu toate astea e al treilea ca dimensiune dintre cele atestate de Biserica drept autentice. În rest sunt foarte mici. Cumulate nu cred că ar ieși o bucată așa de mare.

    Paul Siladi

    • VDFilip zice:

      De ce asa important si impresionant pt voi o bucata de lemn pe care a fost jertfit Domnul Isus, mai important decat Persoana Lui pe care a fost aruncata toata vina omenirii si toata mania din partea Lui Dumnezeu pe care ar fi tre sa o suporte omenirea. Nu va delectati cu ce este important. Sunteti imbuibati cu simboluri. Este o metoda de diluare si deturnare a credintei.

      • eLioR. zice:

        pt ca asa or fost ei invatati. tonul tau cu iz de superioritate nu-i ajuta cu nimic.

        cred ca si eu as avea un sentiment mai altfel sa stiu ca ating o bucata din crucea pe care-o fost rastignit Cristos. adica nu m-ar lasa rece.

    • Imi pare rau sa o spun (nu pt mine, ci pt Dvs), dar cred ca ar fi mai constructiv sa se predice DOAR despre libertatea pe care o obtinem prin relatia cu Hristos. Cred ca e esential. Practic tot crestinismul se sprijina pe asta. Cat priveste moastele si relicvele, sunt totalmente convins ca au o importanta colaterala.

      • paulsiladi zice:

        Într-un fel mă bucură răspunsul Dumnevoastră. Am căzut de acord asupra faptului că libertatea e o temă fundamentală, iar că moaștele au o importanță colaterală. E un teren bun de pe care am putea începe o discuție. Va rog insă ca atunci când mai scrieți despre Ortodoxie să vă informați cât mai bine, înainte de a promova clișee care ne rănesc reciproc.

        Iertați-mă!

        Paul Siladi

    • gh.iulian(l'exateo) zice:

      da .nu s-ar face chiar de o padure,poaste doar de o liziera.vb. despre autentificare de catre biserica.care?sa stiti ca exista o multime de bucati” autentice „catolice.io am vazut una la fo 5 km de casa,in oraselul vecin

  10. Autovictimizarea nu este semn al prigonirii. Prigonirea nu este semn al adevarului. Inselat poate fi si cel care arata cu degetul, si cel aratat cu degetul. Cel care scuipa si cel scuipat. Si orbul care calauzeste, si orbul calauzit.

    Atat de usor ne putem iluziona ca suntem liberi, ca suntem salvati, ca suntem altfel fiindca oamenii ne urasc. Daca lumea este intuneric, uraste orice ii iese in cale si nu ii convine. Nu are discernamantul sa inteleaga unde este adevarul si unde nu. Ce sa mai vorbim de teologie, si de dreapta invatatura. Pentru ei toate religiile sunte o apa, ce deosebire sa faca intre confesiuni.

    Ura este la gramada. Nimeni sa nu se incante ca este urat.

    • eLioR. zice:

      si asta cu autovictimizarea ii drepta. daca li se pare ca cineva are ceva cu ei, zic ca-s prigoniti. : )) si-ti trantesc sub nas versetele sa-ti arate ce sfantoci sunt ei. ei sufera din cauza adevarului, cica.

      • Marius David zice:

        VD filip, m-am uitat peste toate comentariile tale. Tonul agresiv, folosirea epitetelor în loc de argumente şi alte apucături antidialogale nu te califică pentru a sta la „liber” pe acest blog.
        Îmi pare rău că, din pricina unor probleme personale urgente şi grave, nu am putut fi on line pentru a te modera mai devreme, discuţia degenerînd în acest fel.

    • Ierinim zice:

      Ai mai mult miez in comentariul tau decat are saracul autor al articolului. Zic „sarac” pentru ca ii place sa se alinte ca e obiect al urii. pentru Domnu Isus, se intelege.

  11. spusapoca zice:

    eu nu as putea folosi cuvantul „urasc” decat in legatura cu pacatul eventual. insa, daca e sa facand abstractie de termenul folosit, recunosc public ca asa ceva am spus si eu mereu in taina, prietenilor apropiati exprimandu-ma cu un mai „ma scot din sarite” sau „ma dispera” si am sa incerc sa explic la ce ma refeream. si despre ortodoxi am spus de nenumarate ori tot in cadre mai intime ca sunt folcloristi si au apucaturi de pagani. Cunosc cativa pocaiti crestini, asa cum cunosc si cativa ortodoxi crestini si cativa catolici crestini. Pe mine „ma dispera” stilul. Am fost de cateva ori la „adunare” si la baptisti si la penticostali. Ce ma deranjeaza este emfaza, impresia ca toti predicatorii au acelasi ton al vocii, muzica pop cu text religios, „populismul”, cum sa spun mai bine, ” incredibila usuratate a fiintei”. Sufletul romanesc nu e facut din aceleasi „celule” ca si cel american. Ei sunt crescuti cu Disney, cu „I love you baby”, cu „I love you Jesus” spuse cu un soi de puritanism si de superficialitate extrema care le este specifica si se observa numai prin comparatie sau detasare. Sufletul romanesc este mai introvert, compus din peisaje verzi si liniamente molcome din sunetul clopotelor si al toacei, modul nostru de a socializa este un cu totul altul si dinamicile relationale la fel. Si un curs de „couching” in afaceri de calitate trebuie adaptat, pentru ca daca ar fi tradusa varianta americana oamenii nu ar rezona cu adevarat. Nu pot eu sa acuz o chestiune de gusturi si de stil. Am incercat numai sa spun foarte sincer ce simt eu si ca de obicei, cel care spune „urasc pocaitii” spune de fapt „urasc ipocrizia si patetismul”. Hai sa recunoastem ca este foarte greu sa fii crestin si mai ales apostol al Domnului, ca nu merge asa una doua cu trei cuvinte spuse cu patos si cu cumintenia de pension cu venit acasa la ora 8, ca este o lucrare constanta, care iti preia incet toate straturile fiintei. Ca iubirea si smerenia nu se pot afisa, epata si nici imita, ca Domnul ne cunoaste inimile si nu Il putem fenta cu cantari siropoase si rugaciuni lungi. Poate asta vroia sa spuna si cetateanul respectiv, da nu prea se stia exprima. Sper sa nu fii fost prea dura si sa nu fii jignit, am spus exact ce simt si gandesc, nu stiu sa vorbesc „politcally corect” si dimplomat, nu e punctul meu forte. In rest, imi place mult acest blog, si am sa urmaresc articolele dumneavoastra

    • marinelblaj zice:

      Stimată spusapoca, deşi sunt în mare parte de acord cu lucrurile pe care le spuneţi, mi-aş permite să vă întreb: numai ceea ce spuneţi că aţi văzut în „adunările” pocăiţilor era acolo? Dacă da, căutaţi şi altele. Nu sunt toate la fel!
      Cât priveşte caracterul introvertit al românului… mă tem că e ceva care a cam apus (din păcate). Există încă acea legendă despre caracterul primitor şi introvertit al românului. A fost, e adevărat, aşa. În unele locuri şi la unele persoane mai există această caracteristică. Dar, pe ansamblul societăţii, observaţi cum începe să se dilueze şi să dispară! Păcat!
      În rest… aveţi perfectă dreptate! Pocăinţa nu e ca şi cafeaua solubilă… puţină apă caldă, puţin zahăr şi eventual frişcă! Mai degrabă asemeni cafelei făcute la nisip… încet, cu răbdare, cu aromă deosebită…
      Să aveţi o zi binecuvântată!

      • spusapoca zice:

        nu, erau si lucruri bune in adunarile respective, sigur ca da. daca nu le-as fi vazt nu m-as fi dus. Am participat la ele fiind invitata de prieteni sau cunostiinte, nu pentru o nevoie sau curiozitate personala. Am fost acolo pentru ca imi sunt ei dragi si drept urmare vreau sa impartasesc cu ei lucrurile importante. Am o identitate clara si destul de matura cred eu , sunt catolica, am 30 de ani, sunt departe de curiozitati si cautari de genul „unde ma simt bine” sau „unde imi place”. Nu trebuia sa imi placa sau nu, nu e relevant asta. Am incercat numai sa ma pun in locul celui care spune „urasc pocaitii” si sa vad la ce s-ar putea referi daca ar avea un limbaj mai potrivit. La fel cum incerc si sa ma pun in locul celui care spune „urasc catolicii”. Daca spune „urasc crestinii” atunci nu mai pot face nici un exercitiu de gandire, atunci ne rugam pentru el.
        Despre sufletul romanesc introvert, eu ma gandesc asa. 50 de ani de comunism in viata unui popor echivaleaza cu 10 de ani de abuzuri, bataie si opresiune psihologica in viata unui copil, si nu se poate astepta ca acel copil sa devina un adult intreg decat daca trece prin cel putin inca atatia ani de tratament in care sa fie ajutat si iubit. Deci ce este acum poporul roman nu este relevant. Consider ca biserica ortodoxa nu a ajutat deloc oamenii sa se lumineze sa se ridice si sa razbata in aceasta istorie oripilanta prin care am trecut si trecem in continuare. Spiritual, poporul roman este handicapat, si nu a ajuns asa dintr-o cauza intrinseca. Nu ne vom salva ca popor, ci individual pe sarite, dupa cum vrea Spiritul Sfant sa bata. Sufletul are alta substanta decat spiritul. Eu la asta ma refeream, la subconstientul colectiv, la imaginile si memoria sufletului, care il face pe orice roman in strainatate indiferent de nivelul sau cultural sa ii fie dor de paduri verzi si de capite de fan. Pentru un astfel de suflet, stilul de predicare baptist sau penticostal pare a fi rezultatul unui „franchising” de la americani. Mi s-ar parea groaznic sa ii pui pe „african americans’ sa steie in genunchi spasiti si neclintiti o ora la slujba. O agresiune. La fel ma simt si eu daca merg la biserica si oamenii danseaza si striga fiecare ce „ii dicteaza spiritul sfant”ca la penticostali sau canta melodii de genul „Caci de cind m-am pocait De necaz nu am fost scutit In mana ta m-ai sadit, De mine te-ai ingrijit” Prea comercial, nu vi se pare?
        Eu nu ma astept sa simt nimic de la rugaciune, nici placere, nici furnicaturi in crestet sau fluturi in stomac. Cu atat mai mult sa ma distrez sau sa ma „simt bine”. Nu ma intereseaza daca cantorul canta fals sau daca preotul a fost scolit la Roma sau la Dej. Eu prin rugaciune incerc sa ma mentin sincera cu mine insumi si cu Dumnezeu, sa imi aud vocea constiintei si sa raman aproape de El pentru ca prin pacate ii intorc spatele mult prea des. Si ca sa ii spun de fiecare data: am multi prieteni care nu Te cunosc. Eu vin la pachet cu ei, trebuie sa ii iei si pe ei, este iubirea ta care i-a adus in fata ta.Eu merg la biserica pentru ca sa confirm in fiecare saptamana ca slujesc Lui Cristos, ca vreau ca viata mea sa fie in serviciul Lui. Merg la biserica ca sa mananc din trupul Lui si sa beau din Sangele Lui, sa scap de interesele personale si de egoismul asta teribil cu care ma lupt zilnic, si care de multe ori castiga.Nu ma rog nici sa am prosperitate, nici copii mult, nici sa imi mearga bine merci pe aici pe pamant.
        Sigur pacatuiesc de mandrie aproape de cate ori vorbesc, nu are rost sa imi spuna nimeni, si nu as dori nimanui sa aiba de dus lupta asta. Totusi, asa mandra cum sunt, imi pasa mult si iubesc mult. Si nu urasc pocaitii, urasc insa orice forma superificiala de a trai impreuna cu Cristos, inclusiv a mea personala.

        • otnielveres zice:

          spusa poca 🙂

        • marinelblaj zice:

          Am înţeles. Chiar foarte mult din confesiunea aceasta! Apreciez în mod deosebit mai ales acel „urasc insa orice forma superificiala de a trai impreuna cu Cristos, inclusiv a mea personala”. Şi sunt de acord şi cu „tratamentul” de care vorbeaţi că ar fi necesar poporului. Cum spunea cineva, Brucan, cu cei 20 de ani „pronosticaţi”, a fost un optimist!
          Mulţumesc pentru răspunsul foarte detaliat!

        • otnielveres zice:

          şi totuşi, la fel mi se pare o agresiune şi un abuz pentru răbdarea oamenilor să stea ceasuri şi ceasuri la o liturghie din care nu înţeleg prea mult şi în care nu este predicat Cuvîntul. am participat la aşa ceva.
          superficialitatea de la unii evanghelici îşi are contrapartea în ritualismul gol sau mecanicitatea închinării

        • spusapoca zice:

          ia sa vedem…..am verificat si asta nu schimba absolut nimic :)))))

          • Am fost catolic (romano catolic). Participam zilnic la Liturghie. Uneori stăteam lângă preot, îmbrăcat în alb, și îl ajutam la aducerea darurilor. Uneori citeam din Evanghelie, sau parcurgeam lecturile apostolice. Cunosc toată Liturghia, pe de rost. Cunosc și simbolistica din spate (parțial). Cunoșteam pe de rost și rugăciunile spuse de preot. Toate acestea, însă, nu m-au ajutat prea mult. Mereu am simțit că lipsește ceva. Da, lipsea relația cu Isus.

            • spusapoca zice:

              Suna usor dramatic finalul, si poate are legatura cu istoria si evolutia ta personala. Nu poti spune ca in biserica catolica lipseste relatia cu Isus. Imi aduce aminte de un preot ortodox care mi-a spus ca la noi „la catolici atata doar ca nu vine Duhul Sfant, in rest nu e chiar asa rau ca la pocaiti”. Am raspuns : fantastic, chiar credeam ca vine si pe la noi, ce chestie!:)))
              Eventual poti spune ca tu la momentul respectiv nu aveai o relatie cu Isus. Si pe noi ne indeamna mereu preotii la rugaciunea libera, doar ca ea se refera la rugaciunea intima privata. Orice relatie importanta din viata noastra se exprima altfel intre patru ochi si altfel cand suntem mai multi. Si in cadrul grupurilor de rugaciune mai restranse chiar se spun rugaciuni exact ca la baptisti, fiecare cu cuvintele lui. Ritul e pernicios cand e privat de substanta, dar nu se pun din partea bisericii limite de profunzime a intelegerii sau de apropiere de Cristos.

              • Să înțeleg (din exclamația de mai sus) că nu cunoașteți prea bine dogmele bisericii pe care o susțineți?? Da, nu aveam o relație cu Isus și nici măcar nu eram îndemnat să am. Asta este cea mai mare problemă. Biserica se concentrează pe alte chestiuni. De fapt, nici nu e importantă relația propriu-zisă, pentru că nu e ea în centru, ci Euharistia. De altfel, Euharistia se vrea un fel de suport al relaționării. Din păcate totul este mult prea artificial, mult prea ritualizat, ca să mai acorzi o importanță fundamentală acelui gen de relație generată de o naștere din nou (concept care lipsește și el aproape cu desăvârșire din teoria și practica bisericii).

    • spusapoca zice:

      nu stiu sa va raspund pentru ca nu cred ca eu sunt cea careia v-ati adresat. nimic din ceea ce ati scris nu are legatura nici cu mine nici cu ce am scris eu, si nici curs logic. probabil ati adunat multe lucruri inauntru si s-a intamplat sa le descatusati aici. se mai intampla, traim intr-o lume foarte greu de suportat. oricum eu nu sunt de vina pentru nimic din toate astea, pe cuvantul meu. :))

    • otnielveres zice:

      Asculta domnule Filip, poate nu ar strica un ton mai temperat, mai putin „de pe Sinai”. avem destule lucruri la care sa ne uitam in ograda noastra. si pacate cu duiumul. vedeti numai icoana de la ortodocsi, dar necinstea financiara sau sexuala sau mindria spirituala de la evanghelici nu o vedeti?
      si cred ca nu v-a pus pe dumneavoastra Dumnezeu paznic la rai sa triati cine intra si cine nu.

      da, cum spunea cineva, multe biserici evanghelice arata ca o franciza americana. asta e adevarul.
      ceea ce pentru mine nu inseamna ca trebuie, obligatoriu, sa cintam muzica bizantina.
      dimpotriva. cred ca nu stilul de muzica ne mintuieste si nu cred ca „codul genetic” al poporului roman trebuie sa dicteze neaparat cum arata o slujba divina.

      • spusapoca zice:

        Am scris acelasi lucuru deodata cu tine inainte sa citesc ce ai scris tu. si cu franciza si nu si codul genetic. Ai perfecta dreptate, nu astea sunt importante numai ca despre asta se vorbea. Dar atunci ce e important in cadrul slujbei divine? Asa pot zice oamenii: pai las ca nu mai merem la biserica, si asa nu e important sa cantam acolo, citim Biblia acasa, ne rugam impreuna cu cei apropiati, facem acte de caritate si gata! Care ar fi diferenta? La noi raspunsul e asta: sacrificiul care se aduce din partea noastra suntem noi insine. Cristos vine pe altar pentru noi si noi ne ducem pe noi la El. Impreuna „concelebram cu Cristos”. El ca si cap si noi impreuna ca si trup. Este serviciul pentru noi si din partea noastra. Este continuarea neintrerupta / actualizarea slujirii absolute pe care Fiul a adus-o Tatalui prin care noi ne sfintim si devenim parte din Trupul Sau.In fiecare zi, ca si cum ar fi una singura (a opta zi) intruparea are loc in fata noastra si ne face participanti ca si cum am fi contemporani cu Cristos. Cum? Aducandu-ne pe noi insine la altar si impartasindu-ne din Trupul si Sangele Sau. Daca nu ar fi asa, 2000 de ani fara Cristos prezent ar fi sufocat orice istorie a mantuirii. Nu ar mai fi ramas nimic. Fara misterul pascal nu ramane slujba divina numai o serie de cantari si rugaciuni publice? Te intreb pentru ca stiu ca stii sa raspunzi :))))) P.s.:Va asteptam cu drag in Romania, tara de jale si dor.

        • VDFilip zice:

          Raspund in particular )))) adica referindu-ma la propriile-mi decizii de care raspund personal. Da-mi voie pt inceput sa iti raspund cu o intrebare. Iuda s-a impartasit din sangele Domnului Isus? Daca nu, atunci cine ma poate obliga sa ma impartasesc cu Iuda adica sa am partasie cu el ca frate?

        • otnielveres zice:

          da, poca, sint de acord cu tine. nu cred in crestinism haiducesc, de unul singur, rupt de comunitate. doar ca poate vedem altfel comunitatea. de ex. Ratzinger spunea ca protestantii nu sint biserica, ci comunitate eclesiala, deoarece nu exista continuitate sacerdotala apostolica si impartasirea corecta a sacramentelor. nu are rost sa intram in discutii teologice interminabile, nu-si au rostul aici.
          insa accentul tau este corect. este nevoie de concelebrare, de comunitate.

          ce-i insa suparator in legatura cu subiectul urii, este faptul ca multi urasc pur si simplu pocaitii fara a avea ei ceva mai mult de-a face cu credinta sau biserica. asta este indoctrinare si ingustime. cred ca si tu cunosti astfel de oameni.
          oameni care nu au deschis o data Biblia in viata lor, dar daca aud ca nu esti ortodox nu mai stau de vorba cu tine. sau din acei care nu stiu de ce fac anumite lucruri. de ex. intrebam pe cineva de ce vrea sa-si boteze copilul? pentru ca asa se face, mi-a raspuns. ce mai e de zis?

          • Este corect! Ați subliniat ceea ce eu am lăsat în substratul textului meu. Îndoctrinarea se clădește pe fundația ignoranței. Mulțumesc!

            • spusapoca zice:

              Va raspund aici pentru ca nu mai aveam posibilitatea la comentariul celalalt sa dau reply. Nu inteleg la ce exclamatie va referiti …. Poate nu stiu dogmele perfect si pe de rost, dar nu sunt nici paralela. Stiu insa care este viata noastra in cadrul bisericii. Eu merg la biserica de 11 ani. Unul din cele mai des folositi in predicile preotului este „metanoia”. Am facut studiu biblic cativa ani, 3-4 ore pe saptamana. Ni s-a explicat ritualul in detaliu, in cadrul unor sesiuni tematice de 2 zile fiecare despre liturghie, post, rugaciune, oratio mentis, confesiune, botez. O data pe saptamana ne intalneam cu comunitatea la „agape” dupa slujba duminicala. Am stat 2 ani in Roma. Am vazut 2000 de oameni adunati de un preot care vorbea foarte dur despre fatarnicie si coruptie in biserica de fata cu multi cardinali si monseniori care rosheau pe capete. Data viitoare a participat 3000 de oameni si nimeni nu i-a inchis gura. Am citit destul de multe carti pe tema religioasa/teologica tot la recomandarea preotilor. Eu artificial nu stiu sa traiesc. Nici sa relationez. Daca unii au astfel de relatii cu Dumnezeu eu nu cred ca ar trebui sa dea vina pe biserica. Oricum sunt sigura ca la un moment dat, de vreme ce Il cauta vor avea si ei momentul lor de har si inimile lor se vor dezpietri. Pana la urma esecurile noastre personale de a marturisi Invierea si de a ne face purtatori de Cristos in lume sunt rezultatele patimilor si a pacatelor proprii si nu putem da vina pe biserica lui Cristos care este intotdauna invingatoare si mai mult ca probabil formata din credinciosii adevarati catolicii, baptisti, ortodoxi, reformati, etc…si numai El stie care sunt cu adevarat ai Lui. Poate sunt naiva, dar nu cred ca pe dezbinare si diferenta se construieste ceva si cred ca un semn al dragostei ar fi o colaborare si con-lucrare cat mai stransa intre crestini. Noi ne rugam pentru asta. Cum spunea parintele Steinhardt, numai Spiritul/Duhul Sfant va putea realiza asta. Sper sa vad macar primele semne cat traiesc. :)))

              • În principiu eu sunt de acord cu ceea ce spuneți și mă bucur mult că sunteți implicată atât de mult în comunitatea din care faceți parte (nu spun religioasă pentru că nu prea cred în religie ca liant al unei comunități cu adevărat creștine). De asemenea, și eu cred că este corect să afirmăm că nu o denominațiune anume (apartenența la un cult anume, catolic, baptist etc.) ne va mântui, ci relația cu Isus. Atunci când am scris textul meu (îngăduită să îmi fie paranteza), nu am făcut-o cu pricină de scandal, ci cu o oarecare durere. Căci văd cum dinamica „turmei” funcționează după reguli comerciale (mergem acolo și dacă pupăm crucea și dăm bani, ne iartă Dumnezeu), de vină fiind mai ales cei care ar trebui să atragă atenția asupra a ceea ce este esențial în viața de creștin (de altfel chiar titlul acesta, de creștin, își trage substanța din relația cu Cristos). Și mai tare mă doare când oameni din apropierea mea mă declară în fel și chip, mă iau în râs, mă fac incult, sectant etc., fără nici o justificare serioasă. Cine este de vină? Nu aceleași fețe bisericești cărora li se umflă obrajii de la atâta bine?

      • otnielveres zice:

        ai avut cumva vreo revelaţie specială că sînt ortodox? poate nu sînt. da, nişte pocăiţi cu stilul tău şi eu cred că aş urî dacă aş fi ortodox

        • otnielveres zice:

          poate ca te crezi acum foarte ironic si spiritual. nu-i cazul. mi-as verifica in locul tau inima aceea din care iese tonul tau triumfalist

        • spusapoca zice:

          eu zic sa nu se ia in seama delirul, pentru ca prin natura lui nu poate intra in niciun dialog.

        • otnielveres zice:

          da, si tu sa te duci la o seara de rugaciune, dupa care te vei simti bine ca ai mai facut doi pasi spre cer.
          ai o atitudine EXACT ca a acelor ortodocsi pe care-i faci cu ou si cu otet. insa important e ca stii Ioan 3:16 din memorie. Gata, esti mintuit.

      • Marius David zice:

        am moderat comentariile tensionate şi tensionante! fără discriminare

    • mirauta zice:

      Foarte lucid comentariul dumneavoastra şi foarte adevărat. Este adevărat că protestantismul nu pare sa se plieze pe spiritualitatea românească. Si totuşi, în lipsa unei reforme serioase în Biserica ortodoxă română (cu excepţia mişcării Oastei Domnului), a constituit refugiul a multor oameni sinceri căutători de Dumnezeu şi de adevăr din Biserica Ortodoxă din România.

  12. O frumoasă provocare, pentru care îi mulțumesc fratelui meu, Marius. Cât privește tot ce s-a spus aici, un lucru e sigur, și răspunsul mea vreau să se reverbereze asupra tuturor replicilor Dvs.: eu nu pot să mă îndrăgostesc, să iubesc și să trăiesc cu oasele soției mele.

  13. Alex zice:

    Imi spun si eu parerea

    Daca acum cativa zeci de ani putea sa se spuna despre un om. Merg la vasile ca e pocait si ala nu fura, merg la vasile ca e pocait si ala nu insala/minte. Il chem pe vasile ca ala lucreaza nu bea. Indiferent de sensul cuvantului „pocaiti” era o delimitare clara ca sunt niste oameni diferiti.

    Cum stam azi la capitolul asta ? Libertatea asta a fost inlocuita cu „mult har” E ok si asa. Esti corupt merge si asa, mai bea cate un pic da nu se imbata, merge si asa. Domnul e bun si iarta. Harul e mare.

    Mai adaugi si mult orgoliu, mandrie, superioritate si preparat cu lipsa de educatie si de bun simt si iese o combinatie interesanta. Se mai predica si in biserici ca ortodocsii is necrediciosi ca numai noi detinem adevarul.

    Macar daca ura ar fi din cauza ca noi calcam pe urmele Lui Hristos. Dar nu e din cauza asta.

  14. Rodica Botan zice:

    Si totusi Biblia zice despre urmasii lui Christos ca vor fii uriti…Nu zice care secta sau grupare religioasa…ci ca adevaratii urmasi ai Lui vor fii uriti…poate pentru aceleasi motive pentru care lumea L-a urit si inca il mai uraste pe Christos si astazi. Si nu neaparat numele gruparii religioase are o asa mare insemnatate cum are motvul pentru care lumea ne uraste!

  15. Ionut-Andrei Purel zice:

    Eu iubesc pe toata lumea.

  16. D&R zice:

    Cred ca ar trebui sa definim termenul in sine de „adevarat pocait”:
    Deoarece pocainta nu este ceva facultativ ci este o porunca data de Isus Cristos promotorul Crestinismului autentic… trebuie sa recunosc ca acest apelativ este tot mai rar intilnit deoarece sa diluat foarte mult , parerea mea este ca e o cinste de a purta acest nume,problema este in a transpune in fapte termenul…intors sau schibat mai bine zis nascut din nou este acelasi termen folosit de Mintuitorul pentru Nicodim „Daca nu te vei naste din nou nu vei vedea Imparatia cerurilor”
    de ce este orepulsie fata de cei care poarta numele…probabil ca exista motive autentice ,dar cred ca cei ce doresc sa traiasca ca si Isus nu sunt acuzati pentruca automat i se aduce acuzatia persoanei pe care o reprezinta…
    scuzati interventia dar cred ca nimeni nu atins acest punct…

    • spusapoca zice:

      Pai daca e sa vorbim despre termeni toti trebuie sa fim pocaiti (intorsi cu spatele la pacat si cu fata la Dumnezeu), ortodoxi (drept-credinxiosi/drept-maritori, sa fereasca Dumnezeu sa nu fim ortodoxi in sensul acesta) si biserica trebuie neaparat sa fie catolica (universala).

  17. Pingback: T.V.-M. A.L. (21) Impulsul Fricii « Muşcătura lui Fenrisúlfr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.