„Cursa se încheie, munca niciodată!”

Călin Vălean, pasionat de curse Formula 1, ne-a indicat un videoclip. Inspirată şi frumoasă reclamă. Fraza de la sfîrşit m-a dus cu gîndurile spre veşnicie.

Da, cursa noastră aici pe pămînt se încheie, dar munca, munca niciodată! Aşa să fie! Amin de trei ori! Slavă Domnului de şapte ori!

Spuneam şi altă dată cum că Raiul nu-i pentru leneşi, nu cred, din cîte avem de descoperit în Scripturi, că Raiul este un loc de odihnă în sensul lipsei de activitate. Vom munci precum Adam a muncit în Grădină. I s-a dat să păzească, să cultive. Blestemul stă în transpiraţia şi chinul muncii, aşa cum celălalt blestem nu stă în naştere, ci în durerea naşterii. Viaţa crescîndă şi adăugarea la creaţia lui Dumnezeu prin propria noastră creaţie sînt binecuvîntări care vin din faptul că sîntem creaţi după Chipul şi Asemănarea-I.

Deci… abia aşteptăm să terminăm cursa… pentru a continua munca. Zilele trecute imaginam, la sugestia altora, Raiul precum o bibliotecă. Era o altă exprimare a faptului că eu cred în muncă după moarte, nu numai în viaţă după moarte.

,,Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…”

-Jorge Luis Borges – Cărţile şi noaptea

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la „Cursa se încheie, munca niciodată!”

  1. Slavă Domnului că există munca. Nu știu ce m-aș face fără ea. Aș cotrobăi prin „gunoaie”, cel mai probabil. :)))

  2. Mihai-Sorin zice:

    cert este ca va fi o odihna a sufletelor in rai, iar daca va fi si munca aceasta va fi fara osteneala probabil..eu ma intreb insa ce fel de munca, caci in Dumnezeu nu exista dezvoltare deci mai mult decat cerurile noi si pamantul nou create de Dumnezeu nu ar mai fi nimic de creat ..asadar poate va fi o munca de administrare a celor nou create.

  3. andra zice:

    Da munca si iar munca!

  4. Calin Valean zice:

    Simteam ca se ascunde ceva mai deep in clipul acela, dar nu puteam sa vad ce anume. Acuma da! Frumos.Intrebarea mea este: in Rai, la ce ne va folosi informatia din carti? doar pentru incintarea noastra sau va fi un transfer de informatie cum e acum pe pamint?

    • Marius David zice:

      păi … care este rolul meu? Să văd mai deep acolo unde şi voi puteţi vedea, dar mai tîrziu un pic 🙂
      nu spunea cineva acum vreo doi ani la cluj că ar trebui să fiu numit „moaşă de imagini”? I-am spus că doctorul obstretician se cheamă doctor mamoş, deci „mamoş de imagini” ar fi corect.
      M-aş mulţumi şi cu „felcer de metafore” 🙂

  5. Corneliu Holhos zice:

    in poza pe care ati postat-o mai sus lipseste doar un pian si o chitara!(din punctul meu de vedere):D

  6. dorin zice:

    ce-mi doresc eu de la Rai e odihna. dincolo sa mai transpire cei care nu prea au transpirat aici, ca numai lor le e teama ca s-or plictisi!!!

    • Marius David zice:

      Ce odihnă este aceea fără muncă? Ai făcut aeromodelism sau …. ceva care să îţi placă… să nu te mai poţi opri din muncă pînă nu vezi rezultatul final? pentru mine aşa arată o părticică din rai,
      acum fac puţină lutierie.. aşa arată altă părticică
      n-aş putea fără muncă,
      dar să scriu continuu şi să citesc fără să trebuiască să mai dorm? Alt colţ de rai!

      • dorin zice:

        ha! aeromodelism?!Nu domnul meu, cu totul altceva fac eu. Aeromodelismul e tot pentru „figli di papà” Eu fac soferie de dimineata pana seara prin centrul capitalei si, pe langa stresul ce il impune traficul de aici, trebuie sa mai ridic la mana si vreo 2-3 tone de plumb la zi, cu o invaliditate fizica de 2/3 din capacitatea totala. De acea, cred ca daca vesnicia nu ar fi nemarginita, nu mi-ar ajunge pentru odihna si… tratament.
        „sa citesc fara sa trebuiasca sa mai dorm?”- si mie mi-ar placea…dar asta nu-i munca, asta-i recreere
        nu te mai baga in „clasa muncitoare” ca…ne jignesti!

        • Marius David zice:

          Stimate Dorin,
          1. aeromodelism am făcut în copilărie.
          2. Copilăria mi s-a sfîrşit brusc pe la 10 ani, la 14 ani eram deja pe şantier. Fără voia mamei.
          Ştiu foarte bine ce înseamnă munca fizică, inclusiv înjurăturile maiştrilor. Am muncit în cimitir, am muncit la cioplit de pietre funerare etc.
          3. În studenţie m-am întreţinut muncind din greu. Dacă ai crezut cumva că stai de vorbă cu vreun „telectual” care n-a cunoscut păscutul vitelor sau mulsul caprelor, culesul de cătină pentru „producţie” şi alte munci agricole, te înşeli.
          4. Da, este adevărat, de vreo cîţiva ani… muncesc numai „cu capu”, dar nu m-am temut şi nu mă tem să mă duc din nou la munca de jos.
          Am făcut-o chiar şi în anii aceştia în misiunile pe care le organizez cu studenţii.
          5. Dacă tu crezi că cititul este recreere, ţi-aş da o listă de lecturi din ce citesc eu acum. E muncă, neamule, e muncă şi încă cum! Să nu cumva să îţi închipui că citesc Balzac sau NEamul Şoimăreştilor. Nu, nu ţi-ar plăcea să citeşti ce am eu pe masă acum. Pariem!
          6. M-am gîndit să facem schimb pentru o zi. tu să citeşti o zi întreagă şi să faci o zi întreagă ce fac eu şi eu să fac o zi întreagă ce faci tu. M-aş descurca la şoferie. Fac 50.000 km pe an, iar de condus prin CApitală nu mă sperii.

          Să nu cumva, domnul meu, să mai trageţi confuzii pripite!
          Din momentul în care ai timp şi energie ca la miezul nopţii să descrii pe blogul meu ce faci toată ziua, atunci înseamnă că încă nu te-a „muncit” destul plumbul. Glumesc! Dar cu amar!

          Semnează un reprezentant al clasei muncitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.