Locul rugăciunii în viaţa bărbatului creştin

Bărbaţii se roagă puţin. Bărbaţii tineri aproape deloc sau în mare fugă. Băieţii au prea mult foc în tălpi ca să poată sta în genunchi. Ascult adesea rugăciuni care sînt încopertate între lozinci de introducere şi formule sforăitoare de sfîrşit. Simple automatisme lingvistice. Ne-am rugat? Gata! Un răsuflat de uşurare pentru fiecare, am terminat fără ezitări, bîlbîieli sau expresii care să stîrnească rîsul. Ne-a reuşit! Done! Efectuat! Bifat!

Percepţia rugăciunii ca pe o activitate de cîteva minute în mijlocul zilei sau ca o activitat de o oră, de la 9 la 10, Duminica dimineaţa, este păguboasă pentru mentalitatea evanghelicilor.

Dan C. Mihăilescu într-un interviu cu Horia Roman Patapievici spunea că bărbaţii simt îngenuncherea precum o emasculare, o lovitură în cele mai adînci resorturi ale bărbăţiei. Unii o pot face însă foarte uşor. Obişnuinţa. Avem programe de rugăciune, seri de rugăciune, săptămîni de rugăciune! Nu sînt rele, dar ceva parcă s-a pierdut!

Înclinarea, smerirea, cerea ajutorului din afară sînt străine naturii omeneşti în general, bărbaţillor, în particular. Dar rugăciunea este mult mai mult decît cereri de milostivire şi milogirea înaintea lui Dumnezeu. Este o stare a inimii. De dorit permanentă. Probabil că lectura Confesiunior lui Augustin ne poate arăta că latura dialogică mai degragă decît un monolog pipernicit este cea mai bună înţelegere a rugăciunii. Adam era chemat în răcoarea dimineţii să stea de vorbă cu Dumnezeu. Nu poţi citi Confesiunile, cele peste 300 de pagini şi să nu intuieşti celelalte peste 1000 de pagini de vorbire din partea lui Dumnezeu, vorbire care trebuie citită printre rînduri.

Trebuie să se roage bărbaţii? Dacă da, cît şi cum?

1Ti 2:8  Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîini curate, fără mînie şi fără îndoieli.

1. În orice loc. (ἐν παντὶ τόπῳ,) De ce? Pentru că numele Domnului este răspîndit pretutindeni (Maleahi 1:11), nu mai este un loc sacru, dedicat doar rugăciunii (Ioan 4:21-23). Oriunde şi acum …. oricine? Dar ne putem ruga în orice loc? Bărbaţii, chemaţi să fie preoţi în propriile familii, chemaţi la porţile cetăţilor drept conducători trebuie să se roage în orice loc, adică la timp potrivit şi în momente nepotrivite, în gînd, în picioare, pe scaun, în tramvai, în călătorie, sfinţind ţara printr-o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Poate pentru faptul că bărbaţii aveau mobilitate mai mare şi prezenţă în diferite locuri unde femeile nu aveau acces, PAvel îi sfătuieşte pe bărbaţi să ungă locurile pe care le calcă cu undelemnul rugăciunii. Bărbia în piept şi … la rugăciune. Ochii larg deschişi, dacă eşti şoferul… .şi … poate că în felul acesta vom conduce altfel :).

2. Numai bărbaţii? (Βούλομαι οὖν προσεύχεσθαι τοὺς ἄνδρας)   Aceasta înseamnă că femeile nu trebuie să se roage? Că nu au voie? Nicidecum, să urmărim întreg contextul capitolului. Probabil că accentul este pus de Pavel tocmai pe faptul că bărbaţii trebuie să se roage în deplină curăţie. Distincţiile din 1 cor. 11 reprezintă o altă discuţie, dar este de notat faptul că se fac tot în contextul închinării. Probabil că aici Pavel ne îndreaptă atenţia spre cel puţin două domenii unde apar bătăliile bărbaţilor din vremea sa şi, de ce nu, bătăliile contemporanilor noştri: curăţia inimii şi o bună atitudine a spiritului.

3. Cu mîini curate (ἐπαίροντας ὁσίους χεῖρας). Pavel face o aluzie la ritualul evreiesc al spălării ritualice a mîinilor, dar cu implicaţii spre moralitatea celor care doresc să îşi aducă cererile înaintea lui Dumnezeu. Nici pe vremea lui Pavel nu lipsea nici apa, nu lipseau nici ritualurile. Probabil că cea mai mare criză şi atunci precum astăzi era criza de bărbaţi puri, bărbaţi curaţi, neîntinaţi de lume şi neangajaţi în compromis. Este revoluţie în ţară. Să presupunem că îl dăm pe Băsescu jos! Să presupunem. Comparaţie dintre aceste timide mişcări de acum şi ce s-a întîmplat în 1989 mi se pare grotescă. Dacă tot cade „dictatorul”, pe cine aşezăm în loc. Nu mă gîndesc la echivalentul unui entuziast ca Ioan Alexandru atunci pentru unul la fel acum? Există vreun bărbat adevărat, care să mustească de autoritate morală, de putere de convingere din pricina caracterului, există vreun bărbat temător de Dumnezeu ca Daniel şi impecabil la „dosare”, nepătat precum Iosif pentru a prelua destinele acestei ţări. Experienţele cu „politicienii creştini” de toate culorile sînt deprimante. Ţara aceasta are nevoie de bărbaţi cu mîini curate şi capul clar, neşantajabili, fără spate şi datorii, încrengaţi şi încurcaţi în datorii de partid şi păienjenişul sforilor de partid, dar cu un „spate” tare, o puternică încredere în Dumnezeu şi o teamă viscerală de El. „Îmi spăl mîinile în nevinovaţie şi aşa înconjur altarul Tău, Doamne!” (Psalmul 26:6). Aceasta este o curăţire nu doar a mîinilor, ci în primul rînd a inimii (Iacov 4:8 şi Psalmul 24:3-4). Bătălia numărul 1: curăţia inimii înaintea Domnului! Bătălia numărul 2? Dacă tot am făcut curat în casa sufletească, ce aşezăm în loc?

4. Fără mînie (χωρὶς ὀργῆς).  Rezultă din context că sînt mai multe feluri de rugăciune. Există o stare continuă de închinare înaintea Domnului ca o jertfă pururea arzîndă a sufletului, dar există şi un timp pus de-o parte pentru Dumnezeu, aşa cum trebuie să fie neapărat un timp pentru rugăciune cu familia, pentru cei care au familie. Fără mînie? De obicei termenul orgh are conotaţii pozitive în Noul Testament. Este mînia lui Dumnezeu numită astfel. Vezi Romani 1:18-21. Să fie aceasta o referire la „mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iac 1:20  ὀργὴ γὰρ ἀνδρὸς δικαιοσύνην Θεοῦ οὐκ κατεργάζεται)? Frustrările personale, apăsările false se dizolvă katharhic înaintea Domnului înainte de a ieşi să facem revoluţie, fie aceasta şi prin rugăciune la poarta cetăţii. O rugăciune izvorîtă din frustrări, din pizme şi invidii, în spiritul „să mă fac bine şi să moară dujmanii” este o uşurare înaintea lui Dumnezeu, dar nu cred că bucură Faţa atît cît rugăciunea de mijlocire pentru alţii, rugăciunea plină de graţie pentru vrăjmaşi, binecuvîntarea faţă şi către El a celor care ne bleastămă. Fără mînie înaintea Domnului înseamnă, în conformitate cu Predica de pe munte şi în afara conflictului şi cu iertare faţă de semeni (Matei 5:23-24 şi Matei 6:15).

5. Fără şovăiala (χωρὶς … διαλογισμοῦ). Acesta este probabil cel mai delicat cuvînt, dialogismos, care are şi conotaţii pozitive dar în Noul Testament mai ales negative. De asemenea, însemnînd socoteală, gînd, raţiune, idee, dar şi ideea venită pe moment, ispita din „partea dreaptă”, gîndul nerealizat încă, dar coptură pentru păcat (MAtei 15:19, Marcu 7:21), gîndurile ascunse, planurile şi strategiile spre căderea altora (Luca 2:35), îngrijorările, tendinţele, apucăturile, pasiunile inimii şi întrebările nerostite (Luca 5:22, Luca 6:8, Luca 9:46-47, Luca 24:38), gîndurile omeneşti, fireşti, chiar cele mai negre aplecări ale omenităţii (Romani 1:21). Pavel este ironic spre cinic cînd vorbeşte despre dialogismoi twn sophwn, raţionamentele filozofilor, Domnul ştie că sînt deşarte. În Romani 14:1 le numeşte „păreri îndoielnice” asupra cărora nu trebuie pierdut timpul. Poate că Iacov 1:6 este unul dintre cele mai relevante texte legate de acest context (Iac 1:6  αἰτείτω δὲ ἐν πίστει, μηδὲν διακρινόμενος· ὁ γὰρ διακρινόμενος ἔοικε κλύδωνι θαλάσσης ἀνεμιζομένῳ καὶ ῥιπιζομένῳ).  Deşi termenul este altul aici, semnificaţia este asemănătoare. Cel care cere avînd credinţă nu trebuie să stea la compănit şi judecat prea mult, foindu-se pe genunchi, nehotărît ce să ceară, precum valul mării purtat de vînt.

Cum să ne rugăm? Fără a filozofa şi cumpăni prea mult, cu pasiune, cu pathos, dar înfrînaţi totuşi de la orgh. Cumpănit în apucătura rugăciunii, fără încrîncenare, dar nici cu prea multă cercetare de sine şi prea multă autoanaliză. Cei doi termeni orgh şi dialogismos par a fi în tensiune în acest verset.

Starea de rugăciune este asemenea, ca într-o păşire echilibrată pe sîrmă, dai buzna, dar timid; entuziast, dar reţinut; cu pasiune, dar cugetînd; fără prea multe filozofări, dar cu cercetare de sine, năvalnic în orice loc, dar cu mîini curate; oricînd, dar pregătiţi; pe neaşteptate, dar cu plan şi listă; ca în faţa Tatălui din ceruri, dar şi a Împăratului Împăraţilor, de asemenea, familiar şi protocolar în acelaşi timp, prietenos şi plin de respect, la discuţii ca Moise în faţa celui mai bun Prieten, dar în acelaşi timp, prăbuşindu-ne precum Ioan la vederea Fiului Omului.

Care este locul rugăciunii în viaţa bărbatului creştin? Peste tot. Poate că mai corect este să ne punem întrebarea care este locul bărbatului faţă de Tronul lui Dumnezeu? Dumnezeu ne cercetează inimile pentru a vedea atitudinea atît de greu de găsit în faţa Măririi Lui. Rugăciunea nu este un instrument prin care putem obţine ceva, rugăciunea nu este un mijloc, ea este un scop în sine, o activitate spirituală permanentă. Ea ne striveşte pentru a căpăta înălţime şi trecere înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Două bătălii avem de purtat ca bărbaţi astăzi: să ne curăţim cugetele şi să ne aşezăm în tensiunea potrivită şi atît de fragilă a „stării de rugăciune”.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Locul rugăciunii în viaţa bărbatului creştin

  1. Eddie Nuta zice:

    Guilty as charged!

    O viaţă în închinare, în rugăciune, cu mâini curate…. Amin!

  2. Emanuel zice:

    cred ca cel mai mult ma rog cind imi pun deoparte o alergare de 16-20 km pe dealuri, munte sau chiar prin oras. alergarea pe distante lungi faciliteaza acest dialog cu Dumnezeu, dar si cu mine insumi.
    imi permite sa vad atitea lucruri in profunzime si imi furnizeaza surprinzator raspunsuri atit de simple si totusi atit de valabile. in alergare rugaciunea nu e numai cuvant pe dinauntru ci si manifestare fizica a trupului. rugaciune pe dinauntru si pe dinafara.
    alergarea devine si o ablutiune aproape rituala, uneori ii spun Domnului: „cu fiecare kilometru alergat sa se risipeasca povara de frustrari, nelinisti, nesiguranta financiara, sa se imprastie in urma mea tot acest balast, cu fiecare kilometru fa-ma, Doamne, ca un fulg dintr-o ninsoare asteptata.”
    astfel alergarea devine cadru dar si dinamica pentru rugaciune, este ceea ce eu numesc a fi viu intr-o lume despiritualizata, autoironica, mefienta. deseori in timpul maratoanele ridicam miinile si laudam pe Domnul si asta intr-o stare de disconfort fizic intens.
    iata un poem-psalm scris intr-o alergare din decembrie 2010 pe o ninsoare viscolita:

    „Doamne, Tu esti tanar in inima mea, in mintea mea, in rugaciunea mea,

    Tu esti proaspat si racoritor ca o dimineata de iarna pe munte,

    Tu esti in fiecare kilometru alergat si fiecare kilometru imi vorbeste despre
    Tine asa cum 100 de predici duminicale n-au reusit inca

    pentru ca Tu esti tanar in mine, proaspat si racoritor, esti cu mine si 42 de km
    cu Tine sunt ca o cina bogata, precum acel har ce-mi este indeajuns,

    in fiecare alergare ma intalnesc cu Tine si asta ma face sa alerg ca ray charles
    pe clape cantand „stand by me” si alergarile opresc Timpul trecerii mele

    opresc acel ceas mereu galagios cu orele lui fixe urbane si in linistea
    alergarii pot sa Te aud spunandu-mi tot ce trebuie sa stiu,

    linistea intalnirii cu Tine face sa se auda inchinarea mea inainte-Ti in fiece
    alergare!!

    Doamne, Tu esti tanar in mine, proaspat si racoritor ca o dimineata de iarna pe
    munte!!”

  3. Micul Teolog zice:

    Musulmanilor nu le este rusine de credinta lor. In urma cu aprox. 3 luni am participat la un program de-al lor, de rugaciune. Circa 50 de barbati s-au aliniat impreuna cu baietii lor si l-au inaltat pe Alah intr-o maniera demna de invidiat. (asta s-a intamplat intr-un orasel din Danemarca)

    Batranul nostru continent se afla afla intr-o criza spirituala si eclesiala fara precedent … Am avut un trecut frumos (ma refer la reforma) dar viitorul se pare a fi destul de intunecat.

    MT

  4. naomi zice:

    Cineva povestea ca a vizitat pe un alt frate pastor care era bolnav si spunea ca in timp ce vorbeau in umbra inserarii, bolnavul a zis: „Hai sa ne rugam”. Vizitatorul l-a rugat pe muribund sa se roage primul. Acesta a inceput sa-si reverse inima inaintea lui Dumnezeu intr-o rugaciune simpla dar care a coborat Cerul in aceea odaita. „Imi era frica sa intind mainile ca nu cumva sa-L ating pe Dumnezeu.” – spunea acel frate vizitator.
    Orice invatatura despre rugaciune nu este complecta, pana nu ajungi sa ai experienta prezentei lui Dumnezeu, sa ai aceea atingere divina care iti da curajul insotit cu frica de Dumnezeu, aceea pace care te elibereaza si care fac cuvintele sa curga necontrolate dar atat de bine alese.
    Indoiala nu dispare iar credinta nu atinge cotele cerute pana nu ai castigat aceasta experienta in rugaciune.

  5. alina c zice:

    Minunata analiza, excelenta viziunea dv. M-am mai luminat un pic. Felicitari!

  6. Marius zice:

    Frumos,si bine explicat. Multumim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s