„De ce îl iubim pe C. S. Lewis (sau G. K. Chesterton) şi îl urîm pe Rob Bell?”

Vă mai amintiţi disputa în jurul cărţii scrise de Rob Bell?

Autorul acestui articol încearcă să răspundă la o întrebare foarte incomodă: de ce evanghelicii (să le spunem „conservatori”, ceea ce este un fel de pleonasm) sînt entuziaşti cînd vine vorba de autori precum C. S. Lewis sau G. K. Chesterton, dar foarte puţin primitori la alţi autori care împărtăşesc uneori acelaşi convingeri cu cei doi pomeniţi, dar nu sînt „de-ai noştri” şi nu cred „ca noi”.

Pe lîngă cele discutate de autorul articolului aş menţiona faptul că ignoranţa noastră în privinţa întregului sistem teologic pe care îl împărtăşeşte un autor sau altul cumulată cu extraordinarul talent al acestora ne determină să îi acceptăm fără cenzură.

Lewis şi Chesterton rămîn „stilouri” monumentale şi, vorba lui John Stott (alt „eretic”) în afară de Sfînta Scriptură nimic nu trebuie citit prea relaxat. „Vina” lui Rob Bell? Aşa cum spune Michael Patton: poţi avea preocupări din zona periferică a teologiei, dar, dacă tot te apuci de scris, scrie cu talent şi determinare despre cele centrale şi despre esenţial.

Iată concluzia articolului:

This is why I don’t like comparing C.S. Lewis to Rob Bell. There is no comparison. Neither is it fair to team Rob Bell up with many of the great saints of the past, such as the Cappidocians or Origen (as is often done). Yes, they all have problems, but the question is do these problems define the essence of their ministry and passion? With Rob Bell (and many like him), they do. With most of the other historic figures that some try to put on Bell’s team, they don’t.

What can Bell do about this? I seriously doubt he is looking for advice from me, but here is what I would do if I were his campaign manager. I would tell him to take his cue from Lewis. Focus most of your works on defending the foundational issues of historic Christian truth. Those things that have been believed “always, everywhere, and by all.” Whether it is the existence of God, the exclusivity of Christ, the inspiration of Scripture, or the sinfulness of man, these are all good points that give street cred. If you are going to claim the legacy of Origen, the Cappidocians, or Lewis, embrace the essence of their ministry, not the periphery of their thought. And just to be fair, if Lewis would have moved his foibles from his back pocket to his front pocket, he would not be accepted much either.

Citeşte tot articolul AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la „De ce îl iubim pe C. S. Lewis (sau G. K. Chesterton) şi îl urîm pe Rob Bell?”

  1. Excelent articol. Sunt putin carcotas, dar indrazneste cineva sa numeasca un CS Lewis roman si un Rob Bell roman?

    Un CS Lewis roman ar fi Wurmbrand. La fel ca Lewis, are unele conceptii teologice mai ciudate, dar centralitatea slujirii lui a fost clara, a fost pe „mere Christianity”.

    Un Rob Bell roman insa, credincios care sa fie orthodox in teologie dar care se reflecta marginal in practica si vorbire/scriere/blog. Nu indraznesc sa numesc pe nimeni.

    • Marius David zice:

      Draga Vasile, nu cred că avem paralele în cultura evanghelică românească, poate că în cultura religioasă românească, da.
      Să ne amintim că Chesterton este catolic. Deci… deschide perspectiva.
      Acum tu umbli cu puşca cu alice în ţara minunilor.
      Îndrăzneşte. Dă exemple! 🙂

    • AlinC. zice:

      Nu mi se pare că stilul lui Wurmbrand, în ciuda inteligenței lui fermecătoare, ar semăna cât de cât cu cel al lui C.S. Lewis. Poate că singurul la care aș putea găsi unele puncte forte de-ale lui C.S. Lewis ar fi Andrei Pleșu, dar nu poti compara sarmalele românești cu plăcintele cu carne englezești pentru că, vorba aia, „e altceva…”

      • Marius David zice:

        Hmm, cu părere de rău, dar tind să fiu de acord cu tine, Alin C.
        Aşa cum spui, nu prea avem termeni de comparaţie.
        Mă tot învîrt printre pagini şi nu găsesc un echivalent lui Chsterton în in-cultura română.

      • Iosif Barna zice:

        Pleșu e departe de Lewis precum cerurile de pământ. Comparația cu Lewis, e o insulta la adresa inteligentei lui Lewis. Pleșu nu se ridică nici măcar la nivelul nojițelor lui Lewis…de la opinci. Spre exemplu mi-a fost imposibil să-i citesc ”Parabolele lui Iisus”. În schimb, dacă citiți ”Despre minuni„ o să citiți cea mai grozavă carte pe care o veti fi citit. Pleșu nici dacă se mai naște încă o dată nu e capabil de așa ceva.
        Apoi, după ce i-am vazut articolele despre Referendum, domnul Pleșu reușeste să-mi întoarcă mațele pe dos de fiecare dată când îi aud numele. Si a ăluilalt, Liiceanu, care spunea despre un om ca e ”slujirea” pură – ca și cum ar fi un Mesia – iar pe Hristos, adevarata ”Slujire” l-au aruncat la gunoi. Tocmai Liiceanu, care vorbea despre prostie ca ”încremenire în proiect” și facea apel către lichele….Cum să-i comparăm pe impostorii aștia cu C.S.Lewis?
        O să le iau cartile si o să le pun la veceu. În trecut, la țară, batrânii foloseau ”almanahe” pe post de hârtie igienică. Acolo ajung si carțile lui Pleșu.
        La figurat, ca la propriu nu-s bune nici macar pentru așa ceva.

        ps. Habar n-am cine-i Rob Bell. Probabil datorită faptului că n-am mai umblat de multa vreme prin mediul protestant.
        Doamne ajuta.

    • Mihail zice:

      Îl apreciez pe Wurmbrand, însă nu cred că Lewis poate fi comparat cu el.

  2. Adorian zice:

    Personal consider articolul slab argumentat, chiar tendenţios.

    „Focus most of your works on defending the foundational issues of historic Christian truth”. Mda… Domnul Michael Patton trebuie să înţeleagă un lucru: părinţii Bisericii aveau o abordare teologică total diferită de cea a evanghelicilor. Patristica plecă în argumentarea teologică de pe o bază apofatică. În alte cuvinte, speculaţia inteligentă este în mod intrinsec parte a adevărului creştin istoric. Rob Bell este o reacţie pertinentă la impertinenţa evanghelicilor care umblă cu Dumnezeu în cutie. Evanghelicii nici măcar nu ar avea dreptul să pomenească patristica. Câţi evanghelici atâtea hermeneutici şi atâţia papi infailibili. Când un evanghelic se apropie de patristică o face într-un mod selectiv cu scopul de a-şi argumenta hermeneutica lui forţată.

    Sigur problema este la mine, dar domnul Michael îmi provoacă un căscat teribil.

    • Marius David zice:

      ok, a mai căscat cineva lîngă tine? Bun! Chiar am citit astăzi că împreună-căscatul este semn de empatie.
      dacă a mai căscat cineva lîngă tine înseamnă că te iubeşte.
      Şi tu, că ţi-am răspuns la un comentariu la care încerc să găsesc ideile cu lumînarea. Îmi vine în minte un cîntec din compilărie: „cine zice ăla e”
      Scuze, şi eu casc. Tot din empatie.

      • Adorian zice:

        Domnule Profesor, înţeleg că şi eu vă plictisesc pe dumneavoastră. Şi eu sunt plictisit de mine însumi.
        Ideea e că „ura” (sentiment trăit de oamenii frustraţi) faţă de Rob Bell este nejustificată. Bell ridică probleme pertinente şi scoate în evidenţă incoerenţe serioase din teologia evanghelică. Fie că suntem de acord, fie că nu suntem de acord cu concluziile la care ajunge, de dragul onestităţii ar trebui să-i dăm credit pentru problemele scoase la iveală.
        Şi una peste alta, să vă mai plictisesc puţin, doresc să vă spun că apreciez mult încercarea dumneavoastră de a face patristica relevantă pentru evanghelici. Sunteţi rar în subcultura evanghelică.

        • Marius David zice:

          stimate Adorian, întrebaţi ce legătură este între protestanţi-neoprotestanţi şi patristică. Cum să nu mă plictisesc dacă sînt silit să vă ascult în necunoştiţă.
          Mă ocupă de 20 de ani de studiul patristicii, mi-am făcut o teză de doctorat în domeniu, pe Augustin, dacă vă interesează. O puteţi găsi la liber pe blogul meu, puteţi cere parola.
          Am scris un curs de patristică şi unul de hermenutică în care am introdus neapărat un capitol despre necesitatea tradiţiei şi importantţa cunoaşterii interpretărilor patristice. am luat gradul de profesor plin şi din pricina unui grant care se referă la patristică şi … iată trădez acum…. sînt în pragul înfiinţării, mai trebuie ultimele acte făcute, unui Centru Evanghelic de Cercetări Patristice.
          La acest mod de atac am reacţionat.

          Cîteva preecizări suplimentare.
          1. Ura nu este neapărat un sentiment trăit de oamani frustraţi. Generalizările de acest tip sînt toxice. Dumnezeu însuşi urăşte. Isus a urît etc. Apostoul a urît
          2. Problema lui Rob Bell este într-un alt palier de discuţie. Aici accentul, dacă bine am înţeles intenţia autorului, cade tocmai pe faptul că ignoranţa noastră asupra contextului operelor unor autori care au beneficiat de marketing mare, ne scuteşte de „gîndirea critică”, dacă asezonăm şi cu plăcerea estetică de a le citi operele scrise cu talent, nivelul auto-cenzurii este la pămînt.
          3. Mulţumesc de aprecieri, dar nu cred că ştiţi prea mult despre aceste eforturi, de aceea am făcut introducerea de mai sus. Poate totuşi avem mai multe şi mai meritorii legături cu patistica decît veţi fi intuit.

          • Adorian zice:

            Dumneavoastră aveţi dreptate totuşi faceţi parte dintr-un cult care vede lucrurile mult diferit. Aşa că nu fac nici o eroare când vă asociez cu convingerile şi atitudinile general valabile ale baptiştilor români, mai ales că sunteţi profesor la una din instituțiile de învăţământ neoprotestante printre cele mai proeminente în ţară. Nu ai cum să susţii Sola Scriptura (iar linia general valabilă în România este cea a lui Campbell: „acolo unde Scripturile vorbesc, noi vorbim; acolo unde Scripturile tac, noi tăcem”) şi în acelaşi timp să conferi autoritate scrierilor patristice. Nu se poate. Părinţii bisericii nu au visat niciodată să smulgă Scrierile canonice din contextul Tradiţiei. Dacă afirmă Sola Scriptura, atunci baptiştii trebuie să reia de la capăt discuţiile sinoadelor şi să ajungă la propriile lor concluzii. În Scriptură nu există termenul Trinitate şi nu există mulţi alţi termeni folosiţi în declarațiile sinoadelor. Hermeneutica patristică este substanţial diferită de cea evanghelică. Ajunge doar să citim titlul manualului de dogmatică evangelică: teologie sistematică. Sistematică? Ce e aia? Sistematizarea teologiei a dus la ideologizare (care provoacă faimosul căscat). În teologia sistematică a lui Grudem (manual tradus chiar de Editura Universităţii Emanuel) nu există nici măcar o aluzie la patristică. Aşa că reacţia dumneavoastră la „atacul” meu (nu a fost un atac ci doar o obiecţie de dragul artei) nu este chiar justificată. Coerent este să vă identificaţi cu păcatele (doar în cazul în care le consideraţi şi dumneavoastră păcate) celor cărora le slujiţi.

            Cât despre precizările suplementare.
            1. Dumnezeu însuşi urăşte doar păcatul nu şi pe Rob Bell şi dilemele lui.
            3. Continui să vă apreciez chiar dacă vă consider un solitar în România. Aş putea chiar să vă acuz (depinde dacă o vedeţi ca fiind o acuzaţie) de Neoortodoxie.
            P.S. Aş fi interesat să citesc teza dumneavoastră de doctorat. Să-mi spuneţi cum să proprocedez.

            • Marius David zice:

              Stimate Adorian,
              1. Da, fac parte dintr-un cult. Din fericire baptiştii sînt campioni ai libertăţii de conştiinţă, cel puţin teoretic. Oricum, în cultul baptist veţi găsi mai multe cazuri de „abatere de la linia oficială a in-cultului” decît în bisericile tradiţionale. Daţi-mi voie să cred că sînt o excepţie pînă la capăt şi, aşa cum spuneam şi cu alte ocazii: „sînt nereprezentativ”. Slavă Domnului!
              2. Da, sînt profesor. Printre altele, aşa cum vă spuneam, de patristică.
              3. Da, este adevărat, am o altă grilă hermenutică pentru Biblie, o altă grilă hermenutică pentru scrierile patristice. Am scris despre acesta un text. Mi se pare se intitulează „Atanasie cel mare a fost baptist” sau ceva în genul asta.
              4. Eu nu sustin Sola Scriptura în sensul în care înţelegeţi dvs. Pot preciza, dacă este nevoie. De fapt Sola Scriptura nu există în capul nimănui. Este o afirmaţie, care, decontextualizată fiind, a dus la monstruozităţi hermenutice. Luther şi Calvin citeau la greu din antecesori, pe care, de altfel, îi cunoşteau foarte bine.
              5. Mă tem că vă aruncaţi în nişte afirmaţii riscante de genuil: „părinţii nu au visat niciodată”. Ce nu au visat? TExte, vă rog! Dacă se poate, surse primare. Aceste afirmaţii seamănă cu cele pe care le aud studenţii la seminarele ordodoxe la orele de „sectologie”, invenţie a figurii aproape naziste a pr. David.
              6. BAptistii sînt Niceeni şi Calcedonieni. Dvs. de ce acceptati unele sinoade şi pe altele nu, Ei, tot aşa şi noi, ne oprim pe la Sinodul al IV-lea. Am tras deja concluziile. Sîntem Trinitari.
              7. Nu vorbiţi de funie în casa spînzuratului că şi în seminarele ortodoxe s-a studiat din păcate Andrutzos, aceea este o teologie „sistematică”. Aveţi, din păcate pentru dvs., o teologie sistematică catolicizată. biserica ordotoxă a împrumutat categorii catolice la greu pentru a-şi explica teologia, mai ales în sec al 18-lea, tocmai acasta a încercat pr. Stăniloae să facă, să decatolicizeze sistematica ordodoxă şi să sdrie o DOGMATICĂ. Ei, şi cîtă opoziţia a vut. Din partea cui? Din partea profesorilor care erau deja „catolicizaţi” în teologie. Termenii nu-mi aparţin.

              Da, recunosc Grudem nu are aluzii la patristică, dar Grudem nu este reprezentzativ. Aveţi idee de proeictul lui Oden? I-am făcut o prezentare într-o revistă de specialitate.

              Despre precizările suplimentare..
              1. Se întîmplă ca Dumnezeu să mai urască şi oameni din cînd în cînd… Dacă vreţi o citare literală.. pe Esau l-am urît!
              2. mulţumesc. Da, şi Iosif Ţon m-a acuzat că sînt pro-ortodox. Asta să-mi fie vina! Că multe altle mai port
              3. scrieţi pe adresa mea de email marius.cruceru@gmai.com si va dau parola

              cu prietenie,
              mc

    • Iosif Barna zice:

      În alte cuvinte, speculaţia inteligentă este în mod intrinsec parte a adevărului creştin istoric.

      Asta-i o contradicție în termeni,
      Speculația omului n-are ce căuta ”ca parte a Adevarului creștin istoric… dezvăluit prin Revelație”.
      Dacă pornești de la premisa că adevarul creștin e descoperit prin revelatie, atunci n-ai ce speculații să bagi acolo – nici apofatice, nici catafatice, nici izmenitice…
      Speculatia e una și Adevarul Revelat e alta. Cu speculațiile poti dezvolta tot felul de teologumene sau idei, dar nu adevăruri de credință – care trebuie să fie imuabile până când soarele va cădea de pe cer. Alminteri degeaba ați crezut.
      ( eu unul n-aș da doi bani pe o religie în care speculatiile unui om – indiferent cât de inteligent este el – devin un soi de adevar absolut pentru ceilalți)
      Adevarul creștin Revelat este o premisă nu o concluzie. O axiomă pe baza căreia, desigur, putem face speculații până ne învinețim. Dar sunt irelevante. Adevarul creștin îl crezi așa cum este el sau îi dai pace și-ți vezi de treabă. Altfel ajungi să dezvolti tot felul de doctrine, concepte, teologumene bla, bla, care mai de care mai contradictorii până când din credința cea Una iasa un ghiveci cu varză

      ”Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut SILIT să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA ”

      Dacă e dată o dată pentru totdeauna, atunci rationamentul se inchide definitiv.
      Speculatiile n-au ce căuta aici. Decât, eventual, pentru o aflare în treabă… ca metodă de lucru.
      Doamne ajută-ne.

  3. sam zice:

    Am citit Esențialul Creștinismului acum vreo 30 de ani cred (ca adolescent deci nu se pune – nu eram încă om) și de Rob Bell nimic.
    Sunt mult prea puțin informat așa că aș vrea ca cineva să mă ajute:

    – pretinde Rob Bell că ar fi egalul lui C S Lewis? De ce e nevoie să fie comparați unul cu altul?
    – pretinde Rob Bell că ceea ce emite el pe linie teologică este adevărul unic revelat?
    – este Rob Bell un eretic care trebuie demascat de câte ori este ocazia?
    – are Rob Bell un atât de mare succes încât creștinismul adevărat (whatever this means) riscă să dispară?

    Răspunsurile clare la întrebările astea m-ar ajuta să îngrop definitiv dilema scandalului provocat de apariția lui pe piață (pentru mine of course)

    • Marius David zice:

      Sam , ideea articolului porneşte de la o falsă comparaţie, tocmai asta este ideea, nu pot fi comparaţi.
      Alta este ţinta: dacă ştim că şi unii şi alţii au vederi neortodoxe, de ce ne plac unii la fel de „eretici” ca alţii.
      Răspuns simplu:pentru că au talent, sînt fascinanţi etc.
      Şi Arius era la fel. Cum crezi că a devenit biserica ariană înainte de Atanasius?
      Rob Bell este doar un pretext în tot textul. Sărmanul, n-are nicio vină în cazul ăsta, autorul se suie pe cocoaşa lui şi sare de acolo, este o chestiune de stil.
      deci, repet, nu este vorba de Bell’s Hell(s) 🙂

      • sam zice:

        Am prins ideea din start. Nu putem ignora contextul niciodată când vrem să înțelegem mesajul lucru valabil și aici Contextul este lumea evanghelică americană unde liberalismul nu este cealaltă față a monedei pentru conservatori ci arma satanei. American dac-aș fi ar trebui să mă înfășor în steagul uneia din tabere în timp ce citesc textul și atunci mi-ar deveni și mai clar.
        Știu că nu ăsta e subiectul dar nu pot ignora contextul și nici nu cred că autorul a avut un singur plan în vedere. Mărturie-mi stau aluziile deloc fine la emergenți, blogeri susținători de Bell etc. Tema talentului care ca și dragostea acoperă multe e secundară .Din păcate politica lovește din nou.
        My opinion.

        Te-aș întreba dacă din experiența ta de pe teren ai vedea lumea evanghelică românească expusă pericolului belli-zării.

        (Apropo, de aia nu pot asculta Ravi: e sec și nenatural, ca să dau un exemplu.)

        • Marius David zice:

          Şi nu este liberalismul arma Satanei? 🙂
          Cealaltă parte a monedei? Ha? Cea cu chipul cezarului sau cea cu ochiul dracului? 🙂

          Da, politica loveşte din nou. Credzi că este posibil vreun text în care să nu ţii cont de contextul politic, de ideologii? Probabil, în naivitatea noastră s-ar putea să spunem, Da, este posibil, fără a conştientiza că inconştient sîntem victime oricum ale unui cadru de lentile prin care vedem realitatea, acela ideologizat şi politizat oricum.
          Eu cred că ignoranţa şi naivitatea lovesc împreună tot de atîtea ori precum politicul.
          Nu, că lumea evanghelică românească nu prea citeşte! Scurt!

          • sam zice:

            Cu moneda m-ai prins. Și ideea cu falsa opoziție liberal-conservator ai prins-o dar… apreciez eleganța eschivării.
            Îmi cer scuze pentru intervenții mai ales că nu sunt foarte des de acord cu multe din accentele sau direcțiile imprimate de tine. Apreciez munca și eforturile pe care le faci indiferent de ce cred eu despre (posibile) rezultate. Intru mai ales atunci când am impresia că nedreptățești, eventual involuntar, pe cineva sau o categorie de oameni. Nu înseamnă că sunt sigur de dreptatea mea dar acționez în virtutea faptului că ai ales să rămâi persoană publică deci responsabilă de ceva mai mult decât noi muritorii de rând 🙂 și pentru că faci parte dintr-un mediu în care funcționează o mare parte a familiei mele. Indirect, ceea ce spune un lider de opinie din același mediu are efect pe departe și asupra lor

            Să dăm liberalilor ce-i al conservatorilor și s-o lăsăm îngropată, propun.

            • Marius David zice:

              nu trebuie să îţi ceri scuze pentru nimic,
              ba chiar îmi face plăcere, inteligenţa mă face să îţi permit mai multe decît altora pe care i-am fugărit deja.
              Faptul că nu eşti de acord este încă un cîştig.
              N-am nevoie de aplaudaci. Mi se apleacă stomacul atunci cînd îi văd
              iată o dedicaţiune bogosclavilor Foolish writers and readers are created for each other. – Horace Walpole

  4. Crini Rad zice:

    Nu sunt adeptul la niciunul dintre cei doi scriitori crestini. Cert este ca Lewis a scris „chronicles of Narnia” si la toti be plac povestile sau/si povestirile. Atit Bel cit si Lewis nu au veseri ortodoxe, dar sa nu uitam cum teologia crestina ortodoxa (cu „o” mic) a evoluat. Idea ca daca cineva nu este de accord cu Anslem de Catenbury a rascumpararii atunci nu are o teologie ortodoxa, trebuie sa fie

    • Crini Rad zice:

      examinata cu un pic de scepticism (vorbesc de CS Lewis). Chiar si ideia ortodoxa despre iad trebuie examinata in lumina Cuvintului si sa tinem ce e Biblic, sa respingem ce este impotriva Bibliei, si sa tacem unde Biblia tace (vorbesc de Rob Bell).
      SDG!

  5. Teofil S zice:

    Mă surprinde că evanghelicilor le place de Chesterton. N-aveam idee că îl citesc. De fapt, nici nu prea am întâlnit prea mulți care să fi auzit de el. Iar pe C.S. Lewis îl apreciem că-i „de-al nostru” (Nu SMR-ul l-a introdus în circulație? Nu Logos-ul a continuat?) Dacă ar fi fost publicat de la bun început la Humanitas, mă tem că „fanii” lui printre evanghelici erau semnificativ mai puțini.
    Știu că așa e titlul articolului, dar poate că ar trebui să începem de la întrebări gen: Am auzit de Chesterton? Ne place? Îl citim pe C.S. Lewis? N-avem nicio problemă cu faptul că aparțin altor tradiții creștine? Abia apoi putem să-i comparăm cu Rob Bell (cine-o fi fiind ăsta).

    • AlinC. zice:

      N-aș zice că SMR-ul și Logos-ul l-au făcut pe Lewis celebru între evanghelicii români, ci mai degrabă citările pline de admirație pe care numeroși autori evanghelici, traduși și la noi, le fac din scrierile lui. Unii consideră că Lewis, deși nu a fost evanghelic, a influențat cel mai puternic mentalitatea evanghelica din secolul XX (prin mentalitate să nu se înțeleagă și dogma, crezul – într-ale teologiei, Alister McGrath îl considera cel mai influent pe J.I. Packer). Un test bun al discernamantului si deschiderii noastre ar fi fost daca am fi avut contact cu Lewis nemijlocit de fratii ”americani”…

      • Marius David zice:

        din nou nu-mi place, dar trebuie să fiu de acord.
        da, bună distincţia între „mentalitate” şi „teologie” pentru că teologia evanghelică românească este superbă, dar lipseşte cu desăvîrşire. Avem cîteva traduceri… dar, a apropos şi by the way, la care autori te referi cînd spui că îl citează pe Lewis, că mie îmi scapă. Ce cărţi ai descoperit tu şi eu nu ştiu de ele?
        Te referi la autori români?
        care?

        • AlinC. zice:

          Ziceam de autori „traduși și la noi”. Impresia mea este că mulți credincioși evanghelici s-au familiarizat cu idei de-ale lui C.S. Lewis citind citate din cărțile populare pe care le găsesc pe standul de la iesirea din biserică (gen Piper, Zacharias, Yancey, Ortberg, etc.), si nu neapărat citindu-i opera. Daca Lewis ar fi mai bine asimilat de noi, evanghelicii români, ar trebui să fim și noi capabili de un dialog asupra subiectului, cum a fost acum vreo doi ani la Inapoi la argument, între Robert Lazu si Patapievici (comparații între Lewis si Tolkien, despre grupul Inklings, etc.).

          • Marius David zice:

            Alin C., nu, cred că C.S. Lewis a intrat prin „Esenţialul creştinismului”. Proastă traducere a titlului.
            Chesterton prin Ordodoxia. Unii au crezut că este vorba de o descriere in nuce a ortodoxiei şi au vrut să se pună la punct.
            Au rămas în carte şi uite… s-au cîştigat cîţiva adepţi ai stilului şi paradoxului.
            Mă tem că am dreptate: nu cred că avem echivalente, deci comparaţia este nepotrivită.

    • Marius David zice:

      Teofil S., depinde la care evanghelici te referi, există totuşi şi evanghelici mai citiţi, believe it or not!
      Cineva spunea: „pocăiţii nu sînt decît o adunătură de frizeriţe şi strungari”. Nu cred că mai este adevărată această afirmaţie, deşi înţeleg la ce se referea respectivul în contextul discuţiei despre nivelul de cultivare al evanghelicilor din România.

      Da, trebuie să mărturisesc, îmi place Chesterton, acest „geniu al paradoxului”, un adevărat stilist
      Iar cînd vine vorba de ficţiune…. mă tem că nu avem termeni de comparaţie în literatura română nici pentru unul, nici pentru celălalt.
      Despre stil..nici nu mai vorbesc.

  6. Marius David zice:

    Da, şi? Care-i confuzia? Vorbeşti la general? Bun, mai precis, mai focalizat se poate? Dacă nu, atunci moderăm!

  7. Piri zice:

    Creştinismul redus la esenţe e una din cărţile mele de căpătâi. Am citit-o de nenumărate ori şi de multe ori, în diferite situaţii ale vieţii, îmi răsună în cap unele din afirmaţiile lui. Într-unul din capitolele cărţii autorul descrie creştinismul redus la esenţe ca fiind holul unei case din care se intră în diferite camere – diferitele culte creştine. Autorul ne atrage atenţia că adevăratul confort al casei se găseşte în camere şi nu pe hol, care este doar un loc de trecere. Ne mai spune ca indiferent pe ce uşă intri să nu-i consideri pe cei intraţi pe alte uşi ca făcând o alegere greşită şi îşi declară ca scop aducerea noastră în hol. Sper că am povestit, nu am citat, destul de exact. Eu am intrat pe uşa pe care scrie ortodoxie şi mă simt foarte confortabil în aceea cameră. Îi sunt recunoscător lui C.S. Lewis pentru că m-a adus pe hol, prin asta şi-a îndeplinit cu mine scopul declarat. Când ieşim din nou pe hol nu cred că ar trebui s-o facem ca să ne certăm sau să discutăm la nesfârşit despre deosebirile dintre camerele noastre ci mai degrabă să lăudăm arhitectura comună a casei şi pe Arhitect.
    Într-un mod pe care nu-l consider ciudat, concepţiile mele religioase au fost profund influenţate de autori neortodocşi, în afară de C.S. Lewis, altul este iezuit, altul catolic iar altul nici măcar creştin. De fiecare dată când le recitesc cărţile, efectul este acelaşi, parcurg drumul în aceeaşi direcţie: intru în casă şi apoi în camera mea. Am găsit nenumărate analogii între scrierile părinţilor ortodocşi şi cele ale teologilor neortodocşi despre care am vorbit. Tot C.S. Lewis vorbeşte în aceeaşi carte despre sare adăugată în diferite mâncăruri, te-ai putea aştepta ca toate să aibă acelaşi gust? În realitate sarea potenţează gustul fiecăreia scoţându-i în evidenţă savoarea. Cred că de asta e vorba în cărţile respective: au, din belşug, Sare.

  8. Pingback: Pentru cine bat clopotele (din nou), Rob Bell? | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.