Din nou despre Străjeri. Trezirea lui Nelu Peia? – „Pericolul invataturile lui Chris Oyakhilome”

În urmă cu puţin timp pe site-ul străjerilor a apărut un comunicat ciudat. Pare că în „paradis” sînt probleme. Nelu Demeter şi Ilie Popa dau un comunicat, care a dispărut cîteva zile, după care a reapărut. Nelu Peia dă semne de trezire spirituală din…. „trezire” spirituală. Nu pot să spun decît… Aleluia! Slavă Domnului! Raţiunea şi cunoştinţa Scripturilor să triumfe!

Se pare că şi Iosif Ţon dă semne de retragere din mişcarea căreia îi propuseses să-i fie teolog de serviciu şi recoltor de fonduri.  A ales să tacă după aşa-zisa „spălare de la Atlanta”. După ce, într-o penibilă slujbă de „recuperare”, în care toată lumea, în afară de Iosif Ţon, a ieşit prost, inclusiv Străjerii, fostul pastor baptist speră să uităm şi să ne facem că plouă, promovîndu-l din nou ca frate întru credinţă, după ce a scuipat pe tot ce a predicat pînă anul trecut. De iertat, dacă se cere iertare, se poate, de uitat…. mă tem că nu. Cine uită trecutul este condamnat să îl repete, spunea Santayana, parcă. Dar despre aceste lucruri… poate că la aniperversarea trecerii dînsului la străjerie.

Am verificat şi încă aştept ultima confirmare a autenticităţii textului de mai jos, dar se pare că textul este autentic. UPDATE: AM PRIMIT CONFIRMAREA DIRECT DE LA NELU PEIA. TEXTUL ESTE AUTENTIC.

La ultima întîlnire cu Titus Peia, fratele lui Nelu Peia, i-am spus acestuia:

Nelu este mult prea inteligent ca să se ducă pînă la capăt în eroarea asta. Se va trezi. Ori este dus de valul pe care l-a creat şi pe care se teme să îl oprească, ori este orbit cu totul, dar sper că Duhul îl va lumina.

Se pare că rugăciunile ne-au fost ascultate. Stilul este al lui Nelu Peia.

Tocmai mă pregăteam de o retrospectivă străjerească, dacă tot ne apropiem de luna noiembrie, luna deconspirării domnului Iosif Ţon ca purtător al unor daruri pe care le revendică încă din anii 60, dar pe care le-a înfierat în toţi anii 70, 80, 90 şi 2000. Iosif Ţon n-a fost nici naiv şi nici orbit. Vorba pastorului Ioan Moldovan, pastor penticostal:

„dacă a avut darul Duhului din anii 60, v-a minţit pe voi, că ţin minte cum erau predicile dînsului cesaţioniste prin anii 2003-2005 încă, dacă nu l-a avut şi spune acum că îl are, ne minte pe noi… oricum minte pe cineva…”.

Sper ca lucrarea Adevărului să iasă la iveală pînă la urmă în inimile tuturor. Dacă tot e zi de post, să ne rugăm şi pentru Străjeri.

Pericolul invataturile lui Chris Oyakhilome

de Ioan Peia
 
Introducere
La indemnul Duhului Sfant am facut o cercetare extinsa a invataturilor lui Chris Oyakhilome, care in ultimii doi ani si jumatate au fost raspandite in tara si diaspora. Peste 250 de frati si surori au participat in ultmii doi ani la conferintele organizate de Chris Oyakhilome si biserica lui in Africa de Sud. Majoritatea acestora au marturisit sincer “impactul omului lui Dumnezeu” Chris Oyakhilome asupra lor.
Acest impact nu s-a transmis in aceeasi masura in tara. Invataturile lui Chris Oyakhilome au produs la inceput nedumerire, apoi respingere, divizare intre frati si divizarea unor biserici locale din tara si diaspora. In urma cu un an de zile lideri din diferite denominatii s-au exprimat ferm impotriva acestor invataturi. Majoritatea argumentelor lor impotriva lui Chris Oyakhilome au fost bazate pe clipurile de pe youtube sau unele referiri la materialele traduse in limba romana. Un studiu singular a fost realizat in noiembrie 2010 de fr Radu Gheorghita asupra “Proclamatiilor de credinta” (vezi doc “Comentariile lui Radu Gheorghita asupra Proclamatiilor credintei” si doc Anexa Cap VI “Pozitia lui Radu Gheorghita cu privire la proclamatiile pastorului Chris”).
Miscarea de rugaciune si post a strajerilor a fost chemata sa isi exprime pozitia fata de Chris Oyakhilome si invataturile lui. La inceputul lui decembrie 2010, in Comunicatul Miscarii Strajerilor a fost afirmata independenta miscarii strajerilor de Chris Oyalhilome.
Rezerva, distantarea si in ultima instanta respingerea invataturilor lui Chris Oyakhilome de catre liderii unor biserici evanghelice din Romania si diaspora a continuat si s-a accentuat.
Consider intemeiata pozitia acestor lideri si voi arata in studiul care urmeaza de ce fac aceasta afirmatie.
Prezentul studiu exprima un punct de vedere personal, nu este exaustiv si sper ca va provoca alti lucratori evanghelici sa cerceteze invataturile lui Chris Oyakhilome.
Partea I
 
Afirmatii socante, provocatoare ale lui Chris Oyakhilome
In scrierile lui Oyakhilome se gasesc frecvent afirmatii care socheaza, care par bizare, iesite
din comun. In Rapsodia Realitatilor, Proclamatiile credintei, pe blogurile si siturile ChristEmbassy, in videourile de pe internet intalnesti adesea provocarile lui Oyakhilome.
“Cuvintele noastre, asemenea cuvintelor Stapanului, au abilitate creatoare,”
“Acesta este unul dintre secretele unei vieti fara ingrijorari: sa stii ca, intr-adevar, cuvintele tale pot crea realitatile pe care vrei sa le vezi in viata ta, in conformitate cu voia lui Dumnezeu pentru tine. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa gandesti si sa rostesti Cuvantul.”
“Orice lucru cu viata sau fara viata, are inteligenta; asadar, poti vorbi cu trupul, casa, masina, slujba sau chiar contul tau bancar; poti sa efectuezi schimbari prin cuvintele tale.”
“Multi au crezut in mod gresit, ca Dumnezeu a fost Cel care i-a permis lui Satan sa-l loveasca si sa-l faca pe Iov sa sufere ca sa il poata smeri. Acest lucru nu este adevarat! Teama lui Iov a fost problema lui!”
“Nu pot fi infectat in trupul meu de vreo boala, deoarece eu nu mai traiesc datorita sangelui care curge prin mine. Eu traiesc prin Duhul!”
“Cand ajungem in cer, nu Ii vom gasi pe Tatal, Fiul si Duhul Sfant asezati pe tronuri diferite; ci Il vom gasi pe Unul sezand in Plinatatea lui Dumnezeu pe tron, iar Numele Lui este Isus.”
“Stiti ca voi sunteti Cuvantul lui Dumnezeu? Cand v-ati nascut din nou, ati fost nascuti prin Cuvantul lui Dumnezeu.”
“Un crestin ignorant si un pacatos au acelas fel de viata.”
“Iar acum ca am fost inviati impreuna cu El si am fost asezati impreuna cu El in locurile ceresti, moartea, esecul si boala nu mai au putere asupra noastra; traim in El acum si pentru totdeauna!”
“El este Capul, noi suntem trupul. Capul si trupul au acelasi nume. Biblia spune ca noi suntem Cristosi.”
“Cand vorbim e ca si cum ar vorbi El.”
“Dumnezeu nu spune niciodata Nu.”
„Viata ta a inceput cand ai devenit in Cristos o noua creatie, o superfiinta, superioara   diavolului,  ooo, superioara pacatului.”
“Si atunci El a murit si a devenit prizonierul lui Satan. De aceea El a fost luat in Iad. El a fost luat in Iad ca un om, reprezentantul intregii umanitati.”
“Isus nu a invins pe Satan si cohortele Iadului cu puterea Duhului Sfant. Nu, Duhul Sfant L-a parasit. El a mers in Iad singur. Tatal nu a mers cu El. Duhul Sfant nu a mers cu El.  Pentru ca primul Adam a fost invins de Satan. Duhul Sfant nu a fost cu El. Tatal nu a fost cu El. De aceea al doilea Adam a trebuit sa lupte cu Satan la acelasi nivel.”
“Acum intelegeti acest gand. Cand Dumnezeu a inviat pe Isus din morti, El a devenit … Ce? O creatie noua ( a new creation). El a fost nascut din nou prin invierea din morti, in acord cu Biblia.”
„Trecutul vostru s-a dus, o glorie lui Dumnezeu! Trecutul tau s-a dus! Voi ati auzit ce am spus? In ziua in care ai devenit crestin, tot ce ai fost si ai facut inainte de a fi crestin, a trecut si nu mai exista niciodata! „
“Ei bine, da, am spus: Dumnezeu nu se manie pe noi cand pacatuim. Este adevarat!”
“Daca esti crestin (o noua creatie), tu nu esti un descendent a lui Adam si Eva. In ziua in care ai declarat ca Isus Cristos este Domnul vietii tale, tu ai fost separat de primul Adam; Dumnezeu te-a translatat imediat in imparatia Fiului sau drag!”
Socante sunt si afirmatiile celor apropiati lui Chris Oyakhilome:
“Motivul pentru difuyarea programelor TV este pentru a sluji pentru fiecare dintre voi spiritual si trupeste. Si cum se intampla asta? Cum esti slujit?
Tu asculti pe omul lui Dumnezeu si cand asculti pe omul lui Dumnezeu tu asculti pe Dumnezeu.”
Toate afirmatiile de mai sus se gasesc in documentele atasate.
Un admirator al lui Chris Oyakhilome a spus ca el face acest gen de afirmatii ca sa provoace ascultatorul, sa-i deschida intelegerea la invatatura pe care o da si sa-l impinga pe cel ce primeste aceasta invatatura pe un nivel mai inalt spiritual.
Oyakhilome nu face afirmatii gratuite. El are o invatatura sistematizata, care nu este originala, si in care toate afirmatiile de mai sus au un rol si un loc bine definit.
Partea II
 
Noua Creatie in conceptia lui Chris Oyakhilome
Centrul invataturii lui Chris Oyakhilome este “omul nou”. Omul glorificat, faptura cea noua, noua creatie – the new creation.
1. Cum ajunge cineva sa devina noua creatie?
 
Pentru ca un om sa devina o noua creatie el trebuie sa se nasca din nou. Primul nascut din nou in spirit este Isus. El a murit pe cruce pentru rascumparare, dar a fost chinuit in Iad pentru mantuirea noastra. Parasit de Tatal si Duhul Sfant omul Isus, al doilea Adam, a biruit pe diavol si ingerii lui in Iad. Dupa aceea El a fost recreat in spirit – nascut din nou, si in aceasta noua stare a fost inviat din morti. Toti care se nasc din nou primesc aceeasi natura divina ca a lui Isus. Ei devin creatia cea noua.
Acesta este rezumatul mesajului lui Chris Oyakhilome despre mantuirea pe care Isus a castigat-o nu pe cruce, ci in Iad. (vezi doc Anexa Cap I “Isus nascut din nou in Iad”).
Grava este si afirmatia urmatoare: Acum! Cine este un crestin? Un crestin nu este un rascumparat, crestinul este o roada a rascumpararii. Ati inteles? Noi suntem rezultatul rascumpararii, noi nu suntem cei rascumparati.” (vezi doc atasat “Isus nascut din nou in Iad”)
 
Chris Oyakhilome neaga lucrarea rascumparatoare a lui Isus pe cruce pentru mine si tine personal. Recunoasterea pacatelor, cainta si pocainta nu au nici un rol in mantuire pentru Oyakhilkome. Tot ce trebuie sa faci ca sa primesti mantuirea este sa crezi ca Isus a inviat din morti. (vezi doc Anexa Cap I “Isus nascut din nou in Iad”)
De aceea Oyakhilome afirma separarea totala de natura adamica si de tot trecutul tau. Prin nasterea din nou. (vezi doc Anexa Cap II “Separati de primul Adam”)
El neaga realitatea firii pamantesti pe care Domnul Isus ne cere sa o rastignim in fiecare zi.
Doctrina ca mantuirea nu a fost complect realizata pe cruce ci in Iad si ca Isus a fost nascut din nou in Iad, nu este originala ci se regaseste in Miscarea Cuvantul Credintei – Word of Faith. (vezi doc Anexa  cap III  “Miscarea Cuvantul Credintei – Word of Faith”)
Afirmatia lui Oyakhilome ca pentru trei zile Isus a fost doar om, reprezinta o negare a divinitatii Domnului Isus, si contrazice doctrina Trinitatii.
Pentru a rezolva aceasta contradictie Oyakhilome adopta doctrina modalista in care Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt una si aceeasi persoana si numele ei este Isus. Aceasta doctrina isi are inceputul in sec 3 prin Sibellius. O forma moderna a modalismului este onness penticostalism. El spune:
 
“Cand ajungem in cer, nu Ii vom gasi pe Tatal, Fiul si Duhul Sfant asezati pe tronuri diferite; ci Il vom gasi pe Unul sezand in Plinatatea lui Dumnezeu pe tron, iar Numele Lui este Isus.” (Rap Real 23 dec 2010)
“Acum uitati-va la versetul 19; se spune: “, duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant:” Nu s-a spus in numele [forma de plural] a Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant, ci un nume pentru Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Si care este acest nume? Isus! Cum stim aceasta? Pentru ca El a spus sa botezam oamenii, cei care cred in El, in numele Tatalui, Fiului si Duhului Sfant si El a dat aceasta porunca apostolilor. Regasim aceasta si in cartea Faptele Apostolilor. Ei totdeauna [cand au botezat] au spus ca botezau in numele lui Isus, ceea ce inseamna ca au raspuns la ceea ce Isus a spus. Ei stiau ca numele lui Isus era numele Tatalui si al Fiului si al duhului Sfant. Aceasta este foarte important.”(vezi doc Anexa Cap IV “Chris Oyakhilome aderent al modalismului, respinge doctrina Trinitatii”)
De aceea Oyakhilome spune ca in Iad a fost doar omul Isus, fara Tatal si Duhul Sfant, pentru ca in modalism, Fiul este doar un mod al existentei divinitatii.
In toate veacurile s-a dus batalia pentru adevarul Evangheliei, ca Isus din Nazaret este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu binecuvantat!
2.  Care sunt atributele noii creatii? Cum traiesti in plinatatea noii ientitati?
Cum ajunge un crestin sa traiasca si sa beneficieze de statutul de a fi noua creatie? Care sunt pentru Oyakhilome caracteristicile definitorii ale noii creatii, omul glorificat?
Iata un sumar al afirmatiilor lui Oyakhilome:
Crestinul nascut din nou, prin studierea si meditarea la Cuvantul lui Dumnezeu scapa de ignoranta, ajunge sa cunoasca adevarata sa identitate si drepturi acordate de Dumnezeu Isus Hristos prin locuirea Lui in om. Astfel crestinul se naste din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu si devine Cuvantul lui Dumnezeu. Prin nasterea din nou omul primeste o putere intrinseca de la Dumnezeu, pe care o poate folosi (in acord cu voia Lui) cand vrea si unde vrea independent de Dumnezeu. Deoarece Cuvantul este Dumnezeu, omul nascut din nou, noua creatie, poate proclama Cuvantul in orice circumstanta a vietii si puterea intrinseca care este in el este folosita pentru a crea sanatate, bogatie, succes rezolvarea problemelor …
Cauza pentru care un crestin sufera din cauza bolii, a saraciei si in relatii este pentru ca nu proclama si reclama ceea i-a fost dat deja. Un crestin care cere in mod repetat in rugaciune vindecarea sau ajutorul lui Dumnezeu este ignorant, si un crestin ignorant si un pacatos traiesc acelasi fel de viata mizerabila. Dumnezeu nu ingaduie incercarea si suferinta pentru cei nascuti din nou, ci crestinii sufera pentru ca au frica si ganduri negative. O modalitate de a izgoni frica si gandurile negative este de a cultiva o gandire pozitiva. Prin proclamatiile pozitive crestinul aduce in fiinta, printr-un act creator lucrurile pe care Dumnezeu le-a hotarat pentru omul glorificat: sanatate perfecta, bogatie, succes, excelenta in toate aspectele vietii. Dumnezeu si-a implinit visul de a crea acum, in aceasta lume fiii glorificati in asemanarea Lui.
Vom analiza invatatura despre noua creatie asa cum o gasim in Proclamatiile de credinta, Rapsodia realitatilor si mesajele din conferinte pe care le-am tradus si atasat acestui studiu.
1. Crestinul nascut din nou are “Putere intrinseca”
“In Ioan 5:26 ni se spune: „Caci, dupa cum Tatal are viata in Sine, tot asa I-a dat si Fiului sa aiba viata in Sine.” In acelasi fel, daca esti nascut din nou si ai primit Duhul Sfant, viata care este in tine este de aceeasi natura cu viata care este in Dumnezeu si puterea de care ai nevoie nu vine de sus, ci locuieste in tine si exista prin ea insasi. Poti sa folosesti aceasta putere oricand si oriunde spre slava Domnului, pentru ca e independenta de orice alta putere si nu are nevoie sa fie ajutata de oameni sau de ingeri si nici macar de Dumnezeu, pentru ca El deja te-a ajutat, generand-o in tine prin Duhul Sfant. Constientizand acest lucru tu poti produce schimbare in orice domeniu,…” (Rapsodia Realitatilor 4 iulie 2011)
In primul rand, Dumnezeu a dat Fiului Sau sa aiba viata in Sine, asa cum numai Dumnezeu Tatal o are, si i-a dat si Fiului puterea sa dea viata cui vrea. Aceste lucruri nu se aplica la nimeni altul decat la Fiul lui Dumnezeu.
In al doilea rand, ce spune Chris Oyakhilome aici este o totala independenta de Dumnezeu, lucru care este esenta pacatului originar. Domnul Isus Insusi spune in acelasi text: „Fiul nu poate face nimic de la Sine insusi” (Ioan 5: 19, repetat in 30). El Se face totalmente dependent de Tatal si nu face decat ce-i spune Tatal sa faca si nu face decat voia Tatalui.
(acest comentariu a fost realizat de fr Iosif Ton)
2. “Cuvintele pot crea realitatile pe care vrei sa le vezi”
“Cuvintele noastre, asemenea cuvintelor Stapanului, au abilitate creatoare, pentru ca asa cum este El suntem si noi in aceasta lume (1 Ioan 4:17). Nu este de mirare ca Biblia spune ca vei avea tot ceea ce vei rosti (Marcu 11:23).
Acesta este unul dintre secretele unei vieti fara ingrijorari: sa stii ca, intr-adevar, cuvintele tale pot crea realitatile pe care vrei sa le vezi in viata ta, in conformitate cu voia lui Dumnezeu pentru tine. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa gandesti si sa rostesti Cuvantul.” (Rap Real 3 oct 2011)
Texte similare gasim in Rap Real 7 noi 2010, 17 feb 2011, 8 mai 2011, 20 iul 2011, 10 aug 2011
Oyakhilome foloseste 1 Ioan 4:17, Marcu 11:23 si Ioan 5:26 ca suport pentru afirmatia ca cei nascuti din nou pot fi creatori prin rostirea Cuvantului, la fel ca Domnul Isus. El afirma ca Dumnezeu a pus in noi o putere intrinseca (cf par 1) pe care o putem folosi cand vrem; datorita faptului ca in aceasta lume suntem ca Domnul Isus (pretext 1 Ioan 4:17), orice vom spune cu credinta vom primi (pretext Marcu 11:23).
Analizand versetele 1 Ioan 4:17 si Marcu 11:23 vedem urmatoarele:
1 Ioan 4:17  Cum este El, asa sintem si noi in lumea aceasta: astfel se face ca dragostea este desavarsita in noi, pentru ca sa avem deplina incredere in ziua judecatii.
Contextul lui 1 Ioan 4:17 arata ca noi suntem ca El doar in dragoste!  Suntem si vom fi limitati si dependenti de Domnul in cunoastere, resurse, putere, lucrare…
Implinirea cuvintelor pe care le spunem se face atunci cand Cerem de la Dumnezeu, in Rugaciune cu Multumiri facute cu Credinta, in contextul Iertarii. Atunci putem experimenta supranaturalul!!!
Mar 11:22  Isus a luat cuvantul, si le-a zis: „Aveti credinta in Dumnezeu!
Mar 11:23  Adevarat va spun ca, daca va zice cineva muntelui acestuia: „Ridica-te si arunca-te in mare”, si daca nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
Mar 11:24  De aceea va spun ca, orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea.
Mar 11:25  Si, cand stati in picioare de va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri, sa va ierte greselile voastre.
Mar 11:26  Dar daca nu iertati, nici Tatal vostru care este in ceruri nu va va ierta greselile voastre.
3. Orice lucru cu viata sau fara viata, are inteligenta si trebuie sa se supuna autoritatii celui nascut din nou.
“Indiferent de situatiile sau circumstantele in care te afli, poti genera schimbari prin intermediul cuvintelor tale de credinta, atata timp cat nu te indoiesti in inima ta. Orice lucru cu viata sau fara viata, are inteligenta; asadar, poti vorbi cu trupul, casa, masina, slujba sau chiar contul tau bancar; poti sa efectuezi schimbari prin cuvintele tale.” (Rap Real 17 feb 2011)
“Apoi, in Marcu 11:23, El a spus ca vei avea ceea ce spui. Aceasta inseamna ca si tu ai abilitatea de a vorbi cu orice lucru. El te-a investit cu autoritatea de a rosti cuvinte de viata peste orice lucru, pentru ca toate acestea sunt suficient de inteligente ca sa raspunda cuvintelor tale.” (Rap Real 24 oct 2011)
Oyakhilome sustine ca lucrurile neinsufletite au inteligenta, si prin aceasta ele trebuie sa se supuna autoritatii oamenilor exprimata prin cuvinte. Conceptul ca lucrurile neinsufletite au inteligenta este specific animismului si este strain iudeo-crestinismului. Domnul Isus a spus clar ca vom primi lucrurile cerute prin rugaciunea facuta cu credinta, nu doar prin rostirea cuvintelor:
Mar 11:24  De aceea va spun ca, orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea.
4. Ignoranta este inlaturata prin meditatie
“Exista trei nive­luri de meditatie: primul nivel incepe cand cugeti in liniste sau te gandesti la ceea ce ai auzit sau ai studiat din Biblie; acel Cuvant de la Dumnezeu care te-a inspirat. Al doilea nivel este atunci cand incepi sa soptesti Cuvantul! La acest nivel, buzele tale se misca; rostesti Cuvantul incet, doar pentru tine. Al treilea nivel de meditatie implica rostirea cu voce tare. Uneori s-ar putea sa fie necesar sa strigi ceea ce ai primit din Cuvantul lui Dumnezeu, cu scopul de a reduce la tacere orice alte glasuri sau ganduri de indoiala si de necredinta.” (Rap Real 14 iun 2011)
Meditarea la Cuvantul lui Dumnezeu a fost si este o disciplina spirituala importanta a Bisericii. Insa repetarea unor cuvinte pana cand “se reduc la tacere orice alte glasuri sau ganduri” blocheaza procesul de gandire rational si este practica comuna (mantra) in misticismul oriental (miscarea new age). Domnul Isus ne spune contrariul: “Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati.” (Mat 6:7)
Conceptul inlaturarii ignorantei prin practica meditatiei se regasete in misticismul oriental si este reafirmat in miscarea new age. In aceste religii pagane suferinta este datorata iluziei, ignorantei ca trupul este real (vezi afirmatia lui Oyakhilome ca noi suntem total separati de natura adamica), ca boala, saracia si toate problemele sunt reale (Oyakhilome spune ca toate aceste lucruri nu nut reale si ca noi trebuie sa afirmam contrariu lor prin proclamatii pozitive). Adeptii new age spun ca aceasta este doar o iluzie (maya) a mentalului. Da, de fapt ei spun ca noi suntem fiinta superioara – Sinele glorificat. Pentru a realiza aceasta trebuie sa meditezi (intr-un mod identic cu cel recomandat de Oyakhilome). Diferenta sunt doar cuvintele folosite. Atunci se petrece iluminarea (shamady in sanscrita) si intelegi ca Sinele tau este de fapt Dumnezeu.
Oyakhilome afirma ca cei nascuti din nou sunt Cristosi (vezi doc Anexa Cap VII „Cine este crestin de Oyakhilome” si Cap VIII „Cand asculti pe Omul lui Dumnezeu tu asculti pe Dumnezeu”)
5. Iov a fost vinovat de incercarea prin care a trecut.
“Multi au crezut in mod gresit, ca Dumnezeu a fost Cel care i-a permis lui Satan sa-l loveasca si sa-l faca pe Iov sa sufere ca sa il poata smeri. Acest lucru nu este adevarat! Teama lui Iov a fost problema lui! …
Iov a ingaduit duhului de frica sa-i insface inima! In ciuda protectiei lui Dumnezeu asupra vietii sale, confirmata chiar si de Satan, Iov se tanguia in Iov 3:25-26, declarand: „De ce ma tem, aceea mi se intampla; de ce mi-e frica, de aceea am parte” (Iov 3:25-26). Problema lui Iov a fost teama lui, iar teama impiedica credinta.” (Rap Real 8 Feb 2011)
Iov 1: 9-12 si Iov 2:3-7 arata ca incercarea si suferinta lui Iov au fost ingaduite de Dumnezeu. Cuvintele din Iov 3:25-26 sunt rostite in mijlocul unei suferinte teribile si de durata.
Oyakhilome cere adeptilor lui o gandire si vorbire exclusiv pozitiva in orice imprejurare a vietii, pentru a avea sanatate, bogatie si protectie perfecte. El exclude posibilitatea ca Dumnezeu sa ingaduie suferinta in viata credinciosului. El afirma ca cine accepta acest lucru este un crestin ignorant si ca “Un crestin ignorant si un pacatos vor avea acelas fel de viata.”  (Vezi doc Anexa Cap V “High Life Conference USA”)
7.  Nu pot fi infectat in trupul meu de vreo boala
“Nu pot fi infectat in trupul meu de vreo boala, deoarece eu nu mai traiesc datorita sangelui care curge prin mine. Eu traiesc prin Duhul!” (Proclamatia de credinta 7)
“Prin urmare nimic nu ar trebui sa fie in neregula in trupul tau, deoarece Duhul lui Dumnezeu asigura viata fapturii noi, nu sangele.” (Rap Real; 13 iunie 2011)
Orice om care sufera o hemoragie majora moare daca nu se opreste sangerarea. Atat in Vechiul cat si in Noul Testament se spune ca viata este in sange. In conceptia lui Oyakhilome, omul nascut din nou este o superfiinta superiora bolii, diavolului si pacatului.
8. Stiti ca voi sunteti Cuvantul lui Dumnezeu?
“Stiti ca voi sunteti Cuvantul lui Dumnezeu? Cand v-ati nascut din nou, ati fost nascuti prin Cuvantul lui Dumnezeu. Asta inseamna ca destinul vostru in realitatea Duhului este sa fiti Cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca v-ati nascut prin cuvantul lui Dumnezeu. (situl Christembassy – http://www.christembassy.org/en/mediaministry/?p=546)
Doar Domnul Isus este numit Cuvantul lui Dumnezeu in Biblie.Nici un apostol sau crestin al primului veac nu a primit acest nume.
9. Pericolul invataturii lui Chris Oyakhilome referitor la noua crestie consta nu numai in faptul ca in procesul exegezei textului biblic el scoate texte din context, ci si pentru ca adauga noi intelesuri care nu exista in text (proces numit insegeza). Recomand analiza teologica realizata de fr Radu Gheorghita asupra “Proclamatiilor de credinta” (vezi doc atasat – Comentariile lui Radu Gheorghita asupra Proclamatiilor credintei si Anexa Cap VI “Pozitia lui Radu Gheorghita cu privire la proclamatiile pastorului Chris”).
Partea III
 
Viata de sfintenie in conceptia lui Chris Oyakhilome
 
Sunt numeroase citatele lui Chris Oyakhilome de urmatorul gen:
Iar acum ca am fost inviati impreuna cu El si am fost asezati impreuna cu El in locurile ceresti, moartea, esecul si boala nu mai au putere asupra noastra; traim in El acum si pentru totdeauna! Aleluia. Aminteste-ti, tu nu esti o persoana obisnuita, ci apartii unei clase speciale de fapturi divine – „Oameni – care – Il au – pe – Cristos – in – ei!” Aceasta este nadejdea ta pentru viata din belsug pe care ai primit-o, care este miraculoasa si vesnica. (Rap Real 28 noi 2010)
 
„Acum! Cine este un crestin? Un crestin nu este un rascumparat, crestinul este o roada a rascumpararii. Ati inteles? Noi suntem rezultatul rascumpararii, noi nu suntem cei rascumparati. Noi suntem rezultatul rascumpararii. Lucrarea rascumparatoare a lui Cristos s-a implinit si Dumnezeu L-a inviat din morti. Si noi am crezut si am devenit o creatie noua in Cristos, cu un nou fel de viata. Noi suntem o creatie noua, o specie noua de fiinnte, una care niciodata nu a mai existat mai inainte.  Trecutul vostru s-a dus, o glorie lui Dumnezeu! Trecutul tau s-a dus! Voi ati auzit ce am spus? In ziua in care ai devenit crestin, tot ce ai fost si ai facut inainte de a fi crestin, a trecut si nu mai exista niciodata!
 
Viata ta a inceput cand ai devenit in Cristos o noua creatie, o superfiinta, superioara   diavolului,  ooo, superioara pacatului. Alooo! Sunteti gata pentru un miracol chiar acum? Oriunde sunteti fiti gata sa puneti la lucru Cuvantul.” (vezi doc Anexa Cap I „Isus nascut din nou in Iad”)
Care este pozitia lui Chris Oyakhilome fata de pacat si ce recomanda el unui crestin nascut din nou, acelei superfiinte superioare pacatului sa faca atunci cand totusi a pacatuit?
Pe blogul lui Oyakhilome (vesi doc Anexa Cap IX „Pozitia lui Chris Oyakhilome fata de pacat si mania lui Dumnezeu) gasim urmatoarele:
“Elvis (Camerun): Draga Pastore Chris, am urmarit unul din mesajele tale pe reteaua de televiziune LCN TV si ai afirmat acolo ca Dumnezeu nu este manios pe noi cand pacatuim, dar eu studiez Vechiul Testament si in cartea Judecatori, am intalnit de nenumarate ori cand Biblia spune: “Si mania Domnului s-a aprins impotriva poporului.” Este aceasta ceva care este specific numai Vechiului Testament? Multumesc, si Dumnezeu sa te binecuvanteze.
Raspuns 5: Ei bine, da, eu am spus ca Dumnezeu nu este manios pe noi cand pacatuim. Aceasta este adevarat; El nu e manios pentru ca exista pregatit dinainte un plan care poarta de grija pacatului tau.
 
El nu este manios pe noi, dar El intr-adevar se manie pe tine – tu atragi mania Lui sau furia Lui – cand respingi aceasta prevedere, purtare de grija din partea Sa. Astfel, aici este unde dai de necaz, pentru ca nu exista niciun pacat care nu poate fi acoperit de catre sangele lui Isus – spalat, sters definitiv de sangele lui Isus. Nu exista niciun pacat fara remediu, fara leac. Despre aceasta este vorba. Vezi, fiecare pacat este spalat de sangele lui Isus si daca tu respingi ceea ce El a furnizat pentru ispasirea pacatelor tale, atunci atragi furia, urgia lui Dumnezeu, pentru ca tu nu ai optiuni. Dar cand pacatuiesti, El nu se manie pentru ca ai pacatuit si nici nu se manie pe tine, deoarece El stie ca tu poti trece peste aceasta ca si crestin — si asa si trebuie sa faci!”
Consider aceasta pozitie a lui Chris Oyakhilome ca fiind deosebit de periculoasa. Ea deschide  posibilitatea pentru cel ce pacatuieste cu voia sa rezolve problema pacatului sau doar prin constientizarea pacatului si marturisire. El considera ca restaurarea partasiei cu Dumnezeu se face  automat. Omul este in controlul vietii sale spirituale, el este superfiinta, specia cea noua care practic se absolva pe sine de pacat printr-o simpla recunoastere si marturisire ca “sangele lui Isus il spala de orice pacat.”
De aceea Oyakhilome spune urmatoarele:
Cineva ar putea atunci intreba: „Ce se intampla daca am facut ceva gresit in ziua precedenta? Pot sa iau Cina Domnului?” Da! De fapt, in astfel de momente ai si mai mare nevoie de Cina Domnului.
 
Daca ai gresit, recunoaste acest lucru si accepta iertarea Domnului. In momentul cand accepti iertarea Lui gandeste-te ca ai fost curatit de toata faradelegea si adu-ti aminte ca esti una cu El.”
Oyakhilome respinge cainta si pocainta ca avand vreun rol in procesul restaurarii partasiei cu Dumnezeu, franta prin pacat, cu toate ca ar trebui sa stie ca “Plata pacatului este moartea!”
Partea IV
Generatii
Este de remarcat admiratia si fascinatia pe care membri bisericii Christembassy si cei care participa la conferintele lui Chris Oyakhilome o dezvolta fata de el. Ei spun ca el este “The Man of God” – “Omul lui Dumnezeu”, ca are o ungere extraordinara, ca prin el se fac minuni de vindecare cum nu s-au mai facut pana acum, ca este unul dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu din generatia noastra.
Aceste afirmatii s-au facut si in alte generatii. In cuvantul de introducere al cartii “Your rights in Christ” de Chris Oyakhilome este scris (Vezi doc Anexa Cap X “O legatura intre generatii – Branham Osborn Oyakhilome”):
“Noi suntem indatorati lui TL $ Daisy Osborn si Oral & Evelyn Roberts, ale caror vieti si slujiri ne-au afectat in cel mai extraordinar mod.” Chris si Anita Oyakhilome
Exista o legatura speciala intre William Branham, TL Osborn si Chris Oyakhilome. Au trait in momente diferite dar au transmis de la unul la altul: invatatura si o “ungere” pe care Oyakhilome o transmite celor care vin la conferintele pentru lideri.
TL Osborn, autorul lucrarii “Tepusul lui Pavel” si Oral Roberts au fost admiratori si prieteni ai lui William Branham.
In doc Anexa la cap X puteti citi  mesajul lui TL Osborn la inmormantarea lui William Branham, care pentru Osborn a fost intruparea din nou, in generatia noastra, a lui Dumnezeu!!
Cum este posibil ca invataturile lui Branham si Osborn sa continue sa fie raspandite? Prin Oyakhilome!
Se stiu putine detalii despre viata privata a lui Chris Oyakhilome. Dar se cunoaste fascinatia pe care membri bisericii lui o au fata de el. Aceeasi atitudine o au si cei foarte apropiati lui (vezi doc Anexa Cap XI Anita Oyakhilome despre sotul ei):
“Olanda esti gata pentru Pastor? (Ovatii)
Cand vei fi gata, va fi o caldura in trupul tau, va fi un foc in oasele tale, va fi o foame in gura ta. Tu stii ca esti flamand dupa Omul lui Dumnezeu. Timpul s-a scurtat. Cred ca Pastorul vine in curand. Slava Domnului.”
Partea V
Concluzii
 
1. Pericolul creat de amagirea credinciosilor prin invataturile lui Chris Oyakhilome este real. Pastorii si liderii bisericilor trebuie sa traga un semnal de alarma pentru fratii si surorile pe care ii pastoresc. Apreciez lucrarea acelor frati care pe bloguri, internet si individual au avertizat pe fratietatea asupra acestui pericol. Consider ca este necesar sa se faca o comisie care sa cerceteze in profunzime invatatura si efectele influentei lui Chris Oyakhilome in Romania si diaspora romaneasca, producand un studiu comun care sa fie distribuit in bisericile locale.
2. Miscarea strajerilor, in care am slujit inca de la inceputurile ei in urma cu aproape 6 ani, isi va implini mandatul si-si va recastiga credibilitatea in ceea ce priveste lucrarea de post si rugaciune pentru trezire spirituala, daca individual si corporat ne vom smeri, ne vom pocai si vom cere iertare lui Dumnezeu si fratilor pentru ca am ingaduit ca o parte din aceste invataturi sa fie raspandite intre noi si prin noi.
Cred ca adevarul Cuvantului lui Dumnezeu va triumfa si Trupul Domnului Isus din Romania se va vindeca.
Shalom
Pastor Ioan Peia
27.10.2011
Ataşamentele amintite în articol
şi

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Oameni, Perplexităţi, Pătrăţoşenii, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

116 răspunsuri la Din nou despre Străjeri. Trezirea lui Nelu Peia? – „Pericolul invataturile lui Chris Oyakhilome”

  1. Datarea documentului e cu un an in urma? 27.10.2010

  2. Nelu Peia zice:

    MUltumesc pentru postare si observatie. Data 27 10 2011. Nelu Peia

    • Marius David zice:

      Mulţumim pentru confirmare şi lămurire.
      Am primit şi emailul pe privat.

      • Intre timp pe situl Strajerilor a aparut o „clarificare”, un text prin care fr. Popa Ilie si Demeter se distanteaza de pozitia fr. Ioan Peia. De fapt incearca sa distanteze miscarea Strajerilor de pozitia lui Nelu Peia. Inca nu pricep ce se intimpla. Oricum, e o mare, mare dezamagire… Este oare adevarul atit de greu de vazut? Si cum, oare, putem spune ca nu avem autoritatea si, mai ales, responsabilitatea sa analizam invataturile care vin in biserica sau turma peste care ne-a pus Domnul slujitori?! Daca, intr-adevar, El ne-a pus. Misiunea strajerului biblic este sa vegheze peste turma incredintata, nu sa bage capul in nisip! Cred ca aici se vede atingerea Duhului, in chemarea fr. Nelu Peia la smerenie si pocainta fata de Dumnezeu si fata de frati pentru faptul ca au permis raspindirea invataturilor nesanatoase. Respingerea acestei recunoasteri, a acestei treziri spre pocainta mi se pare mai grava decit alunecarea initiala. Domnul sa aiba mila si sa trezeasca per cit mai multi, cit mai repede. Si sa aiba mila si de noi in slabiciunile noastre.

  3. Gabriel Dinca zice:

    Un teren minat.Sa fiu sincer eu acum aflu mai multe.Pe youtube ma cam feresc sa-i caut datorita batjocurii ce se face.

    • ioan8 zice:

      Faptul ca, pentru prezent asistam la aceste dezvaluiri, este raspunsul la rugaciunile multor frati si surori, asa cum s-a remarcat. In acelas timp, Dumnezeu a revendicat pe toti cei care au avut curajul sa ia pozitie pe bloguri sau in orice alta modalitate, contra acestei erezii.

      Nelu Peia, in articolul prezent, arata o conectie oculta intre William Branham si T.L. Osborn, si apoi Chris Oyakhilome.

      Cine a fost William Branham, de la care Oyakhilome a luat invatatura prin Osborn? El a fost cel mai deseama vindecator ocult din anii 50 in America.

      Influenta lui Barnham s-a repercutat peste decenii si in viata si pregatirea unui alt mare vindecator ocult, Paul Cain.

      Cind am publicat o recenzie a cartii “Surprins de puterea Duhului” (Jack Deere), aratind ca eroul principal al cartii, Paul Cain este homosexual si alcoolic, si peste toate ocultist, multi s-au suparat. Dintre cei ofensati au fost pastorul carismatic Constantin Joldis, si pastorul pentecostal Vasilica Croitor, traducatorul cartii.

      Mai mult, cea de a doua carte “Surprins de vocea lui Dumnezeu” a lui J. Deere este chiar dedicata lui Paul Cain. Este timpul ca fratietatea din Romania care mai au acasa una sau amindoua cartile mentionate, sa le arunce la gunoi.

      Paul Dan

  4. Cred că datarea e greșită, probabil 2011 e anul intenționat, dar avem nevoie de o confirmare. Slavă Domnului că Duhul său a deschis ochii și altor oameni pentru a vedea ereziile din spatele mișcării.

  5. ioan17 zice:

    E un adevar, sau o alta manipulare a securitatii inca activa al carui slujitor I.T. e inca pe rol?

  6. Pingback: Târzia lepădare « Frică şi cutremur

    • Marius David zice:

      Draga Dyo, mai bine mai tîrziu decît niciodată.
      A face acum analize prea timpurii asupra evoluţiei lui Iosif Ţon şi asupra străjerilor este cel puţin imprudenţă.
      Se pot trage cîteva concluzii, nicicum scrie cărţi pentru că vom mai avea suprize. Pariem?

      • Dyo zice:

        Cred ca incertitudinile cuantice sunt jocuri de copii pe langa cele legate de evolutia Strajerilor in continuare. Deci nu , nu ma prind la pariu.
        Nu putem decat sa prindem in postarile noastre fragmente de istorie si, eventual, sa incercam identificarea unor tendinte. Avantajul este ca, oameni fiind, ne ingaduim si inexactitati (cu smerenie, desigur): Ravi prezicea odata – sau spera, mai bine zis, observand niste tendinte – ca Stephen Hawking face pasi inspre teism si ca s-ar putea, eventual, chiar pocai. Deocamdata … nici macar nu se pune problema.
        O carte se va scrie, sunt convins; teama mi-e ca atunci vom fi cu totii oale si ulcele …

        • Marius David zice:

          o carte se scrie oricum, Dyo, citeşte Maleahi 3

          • Marius David zice:

            Nu, dragă domnule, ce spune eu este că deocamdată nu merită făcută o analiză, istoria asta nu este încă încheiată, aşteptăm încă in-voluţii.
            Dacă voiam să lansez un atac nou asupra lui Iosif Ton, nu trebuia sa il aranjez aşa.
            Cred că admiteţi că scrisoarea lui Nelu Peia este un document important şi este un lucru care merita ştiut.
            Spuneţi-mi că nu este aşa, că ţineam numai pentru mine.

            • Dyo zice:

              Nu inteleg: aceste randuri sunt pentru mine sau au un alt adrisant? Mi se pare interesanta formula de adresare, nu de alta.
              In ce ma priveste, sunt convins ca situatia de fata, una care se va complica foarte curand, va fi exploatata de catre diversi pentru a iesi din nou la atac. Ne place sau nu, este o realitate cu care va trebui sa ne confruntam inca odata, pana invatam ceva din toate astea. Daca mai e cazul sa invatam ceva …

              • Marius David zice:

                nu, Dyo, nu ţie mă adresam, unui cetăţean care a fost moderat. Agresiv rău.
                Nu cred că avem mult de analizat în cazul de faţă. Chiar nu am chef să revenim la cazul
                Ţon acum.
                Merită discutat însă, acum la ceva distanţă, ce s-a întîmplat la Atlanta. Dar mai încolo.
                deocamdată este importantă mărturia lui Nelu. Asta contează.

        • Marius David zice:

          Nu, această mişcare nu merită o carte, este pierdere de timp, merită să pierzi timpul scriind o carte despre cancer, dar nu despre un coş sau o pustulă care a apărut pe Trupul.

  7. Asteptam si de la fratele Demeter o astfel de scrisoare…ca sa fim mai siguri in ce priveste gandirea liderilor miscarii…

  8. Ma bucur de Nelu Peia, dar sunt circumspect. „Copilașilor, feriți-vă …“ „Să nu dați crezare oricărui duh … au ieșit mulți antichristi“ „prin aceasta cunoaștem că este ceasul cel de pe urmă“ …
    Dragă Marius, Dumnezeu te-a pus de pază și lucrarea ta este admirabilă și strict necesară. Mă buucr mai ales de maturitatea unora dintre păstorii pentecostali. Spuneam când au început toate acestea că dânșii sunt cei mai amenințați de noile învățături. Duhul care este în ei (și în noi) este mai mare decât cel ce este în lume și vom birui împreună. Doamne, ai milă de neamul românesc, chemat spre stâncile naufragiului de sirenele ispititoare ale animismului african și de șamanismul șarlataniei unor americani plini de … dragostea de bani.

    • Marius David zice:

      Da, cu prudenţă, artciolul meu lasă o afirmaţie în suspensie încă din titlu, prin semnul întrebării.
      eu cred că nu s-a încheiat aici aventura cu străjerii. NE aşteaptă o iarnă plină de zîmbet.
      mi-a plăcut rima …. de la final. 🙂

  9. Pingback: N-a dansat decât o vară … | B a r z i l a i – e n – D a n

  10. Doru Radu zice:

    Imi pare bine si mie. Le-a trebuit cam mult. Oricum, a fost o mare gresala ca cei ce criticau strajerii -inclusiv comunicatul Uniunii- sa-l pomeneasca pe Chris. De ce? Erau strajeri care mergeau la rugaciune pe la Deva si habar n-aveau de Chris si cu ce se maninca..
    Cu Iosif Ton 2 lucruri:
    -Cineva spune mai sus ca era cesationist. Nu cred! Daca cineva a fost cesationist, L. Olah a fost. Desi Tzon i-a criticat public pe penti, n-a avut nici pe departe atitudinea transanta a fr. Olah.
    – Contestarea experientelor carismatice a lui IT are ceva suport. Sa nu exageram insa; pe la mijlocul anilor ’70 el a povestit unor oameni seriosi -ii pot cita- ca avut esperiente deosebite in Austria in casa unui carismatic. Ba si in una din cartile lui (ceva despre confruntari cu Secu) scrie ceva. El nu spune acolo despe vorbirea-n limbi si unul din colegii lui de lupta -Geabou- il face de-a dreptul mincinos pt ca pretinde c-ar fi vorbit in imbi de-atita timp si le-a ascuns prietenilor. Dar vorbeste despre ceva descoperiri, stil peni-carismatic.Experienta clamata in anii ’70 nu poate fi pusa in legatura cu strajerirea sa, doar daca acceptam teoria ca inca de pe-atunci, Tzon si-ar fi pregatit strajerirea la fel ca alte lovituri de maestru.

    • Marius David zice:

      draga Doru Radu, admir „încăpăţînarea” ta 🙂
      dragul meu, erau străjeri care la Tg. Mureş luau broşura lui Chris ca panaceu. Au fost la fel şi la Deva şi la Haţeg şi la Oradea.

      1. Iosif Ton are predici pe care le-am ascutat cu urechiuşile acestea două în care este cesaţionist PUR. de un cesaţionism chiar violent. Din păcate pentru dînsul a lăsat urme, n mai sîntem pe vremea lui Gelula şi a lui Burebista. Acum rămîn urme audio, video, pe internet. Asta este. nu mai ţine nici de impresia mea, nici de impresia ta.
      2. cine sînt oamenii „serioşi”, cei care l-au spălat la Atlanta fie din naivitate, fie din răutate? Probabil alţii. Prefer oameni care ştiu pe ce cale merg şi nu ameţeşti cînd te uiţi în spatele lor să vezi doar spirale şi clătinări în vînt.

      Cu prudenţa i-aş asculta şi pe fratele Geabău şi pe Daniel Brânzei. Ei au fost dintre cei „neserioşi”?

      Nu, Iosif Ton a mers in zig zag, fără mari planificări… a fsot pe rînd cam tot ce se poate fi în escatologie sau soteriologie, în funcţie de modă ş interese.
      Tocmai de aceea nu trebuie să uităm.
      2010 a fost un an în care dînsul a sperat să-şi revigoreze organizaţiile.
      I s-a promis că va avea mulţimi în faţă şi în spate.

      Marcu Nichifor putea, dar Iosif Ţon nu poate predica la 10 persoane într-o sufragerie.

      • Doru Radu zice:

        1-Daca le-ai ascultat cu urechiusile tale, cred. De-acord ca Tzon isi schimba teologia; pot da si eu exemple. Eu l-am azuzit publi criticind penti, dar nefiind cesationist; erau sute de oameni in biserica.
        2- A lega strajerii romani de Chris a fost o greseala pedagogica. Vor fi fiind unii care au citit cartile lui Chris cu sfintenie; sunt si altii -destui- care n-au avut nici in clin nici in mineca cu Chris. Exemplele sutn riscante; nu cred c-a studian cineva atit de atent si amplu aceasta miscar ca sa poata vedea influenta lui Chris asupra maselor. Eu mi-am manifestat furia si deziluzia cind tzon s-a strejarit. Am scris la vindecatoru ca ma asteptam la IT ca la 5 minute dupa strajerire sa se dezica de Chris. macar din pragmatism…
        2- Eu n-am vorbit de oamenii d ela Atlanta ci de oameni seriosi care l-au auzit de-a lungul anilor l-au auzit pomenind experienta carsmatica din Austria ’68.
        PS- Nu toti cei „de la Atlanta”, cu exceptia lui Tzon, au suferit, draga Marius. Unii au fost promovati… Multumesc pt atentie.

        • Marius David zice:

          greşeală pedagogică? asta este gluma zilei 🙂

          • Doru Radu zice:

            @”greşeală pedagogică? asta este gluma zilei”
            Not so fast, please.
            Spune-mi un crestin caruia nu-i pot gasi lucruri bune sau rele! Cel mai sigur e sa combatem invataruile gresite biblic; exemplele sunt riscante. D-aia am spus ca e o gresala pedagogica. Odata, reliefam pacatele cuiva; unul care-l apara imi sublinia darul respectivului. Omul nu-i nega pacatele; acestea de pe urma paleau pt oponentul meu in fata darului.
            Mintuitorul spune invers: dupa roade ii veti cunoaste… poate pomul bun?…, etc. E clar! Mai greu de constat. E cineva doar cu roade bune?
            Despre IT? Pina acolo s-a ajuns, Marius, incit sa i se pomeneasca si reprosze lepadarea din anii ’50 si tentativa de divort. Daca pe astea nu le-a marturisit suficient de public atunci cine dintre noi a marturisit ceva public? De ce nu se trece peste ele nici dupa 54 ani? Cu siguranta ca sunt oameni care nu cred ca marturisiea-i a fost sincera. Rezonabil! Dar pocainta mea cine-o poate dovedi veritabila? Faptele ulterioare? Poate! A mai incercat sa divorteze dupa ‘59; s-a mai lepadat de Domnul, “obiectivul”, dupa ‘57?
            Iata citeva motive pt care exemplele sunt discutabile. Nu cunoastem adincul omului. Suntem subiectivi in judecata.
            Biblia ne da exemple positive si negative. Dar Dumnezeu stie totul….Exemplele acelea sunt incontestabile… Ale noastre, discutabile.
            Ramin la ideea ca argumentele biblice sunt cele mai solide.
            PS- Am dat multe exemple pozitive; multumesc pt ca mi le-ai repordus. Si lor li se poate replica… si ele pot fi contestate. Sunt de-acord cu tine ca am avut si lucruri bune si oameni pe care te puteai baza precum Marcu Nichifor, sau Liviu Olah, Geabou, Pitt, etc., mai putin Tzon. Asta nu ne dreptul sa pomenim pacate a caror pocainta publica s-a facut in repetate rinduri. Sinceritate ei? O lasam Dreptei Judecati.

  11. george zice:

    Presupun ca multi din cei care viziteaza blogul fr.Marius au, ca parte a slujirii lor, si datoria de “episkopos”, pazitor al turmei. Aici este foarte important sa nu fim “botanisti” (“botanist”=cel care “pune botu’”, scuzati expresia, e folosita pentru cainii naivi, dar este foarte sugestiva)

    Proorocii mincinosi pot fi detectati prin dispretul/atacul lor fata de tot ce inseamna INTEGRITATE (Apoc. cap.2 si 3):
    – integritatea Trinitatii
    – integritatea invataturii/Scripturii
    – integritatea vietii personale
    – integritatea familiei
    – integritatea financiara
    – integritatea Trupului lui Hristos (Bisericii)

    De obicei, proorocii mincinosi (vezi scrisorile catre cele sapte biserici) calca in picioare toate aceste aspecte ale integritatii:
    – divizarea Dumnezeului Tata in doi dumnezei, unul bun, unul rau
    – divizarea Scripturii, selectivitate in alegerea textelor/cartilor care convin
    – divizarea vietii personale (una publica, una privata)
    – divizarea familiei (divort, preacurvie)
    – divizarea/ruperea bisericilor locale (oricum, ei nu fac parte din biserici/culte propriu-zise)
    – banii (colectarea/folosirea lor) sunt foarte importanti pentru ei (pentru a-si face „intrarea” in biserici si a-si promova ereziile – vezi Marcion la biserica din Roma, dar si teleevenghelistii urmariti penal acum in USA)

    Va rog uitati numele acestui “guru”, fiindca aceeasi Marie (invatatura) va veni cu alta palarie (mesager). Cu cateva saptamani in urma, la biserica din care fac parte (biserica veche, din Bucuresti) a “conferentiat” un personaj a carui invatatura seamana izbitor cu cea prezentata in articol. Iata ce invata individul:
    – ca Dumnezeu nu vrea sa suferi (a aplicat asta si in viata personala, fiind divortat si recasatorit, caci, deh, Dumnezeu nu vrea sa suferi alaturi de o nevasta care se ofileste si ia in greutate… !?). Daca ai vreo suferinta, spunea el, aceasta e de la diavol.
    Spre deosebire de Marcion (care il “diviza” pe Dumnezeu Tatal intr-un dumnezeu al NT – bun, milos, iertator si un dumnezeu al VT – sever, drept, corectiv) respectivul pune o parte din actiunile lui Dumnezeu Tatal in “carca” diavolului, incluzandu-l – implicit – pe acesta in …Trinitate.
    – ca Dumnezeu vrea sa vindece ACUM, AICI, pe ORICINE (“health and wealth”, in rest, niciun cuvintel despre pocainta si sfintenie).
    – ca Dumnezeu nu incearca niciodata pe credincios. Echivaleaza explicit incercarea cu ispitirea, ambele venind numai de la diavol.
    – ca trebuie sa avem o gandire pozitiva. Daca cineva nu se vindeca, inseamna ca el, bilnavul, e de vina, ca nu crede. (Curios, spune si el EXACT acelasi lucru despre Iov, ca acesta a suferit din cauza fricii)
    – selectivitatea in ceea ce priveste Scriptura. Ce nu-i convine, da la o parte (ca Marcion)
    – etc., etc. …
    (de remarcat ca si-a facut “intrarea” in biserica la fel ca Marcion, facand donatii consistente – la familii sarace din oras)
    Precum vedeti, nu-i nimic nou sub soare …

  12. tudor zice:

    Oricum este un subiect care creste audienta.Problemele celor ce ratacesc se vor rezolva (cu ajutorul Domnului ) intr-un fel sau altul.Dar ce facem noi , cei care suntem corect orientati .Dupa noi Hristos l-a iertat pe Petru dar nu a uitat niciodata,
    Sirenele amagitoare au succes (in masura in care au succes)din cauza teologiei supercorecte elaborate de cei ce iarta dar…atat.

    • Marius David zice:

      draga Tudor, numai de creşterea audienţei n-am eu chef. Nici nu mă intersează, nu mă baga între blogeri, cum au făcut alţii.
      Cristos l-a iertat pe Petru, dar PETRU NU S-A UITAT PE EL NICIODATĂ, deşi s-a iertat pe sine, la fel şi Pavel
      Cum citeşti Scripturile?

  13. marinelblaj zice:

    Problema „străjerilor”, ca şi a altor rătăciri, are două componente ce stau înaintea tuturor celorlalte. Prima este componenta ce caracterizează masele de oameni care nu-şi cunosc cu adevărat nevoia, dar care caută să-şi împlinească (aiurea) nevoile şi componenta ce caracterizează liderii (indiferent de rang), componentă care se numeşte CLAR oportunism. Şi, ca întotdeauna când cele două componente se întâlnesc victimele nu vor întârzia să apară…
    Teoretic, pot să cred în trezirea UNOR „străjeri”, practic sunt extrem de circumspect în ce priveşte trezirea „străjerilor”! Cât îl priveşte pe Ţon… mă tem că va căuta… o altă barcă! Şi mă doare, cu atât mai mult cu cât l-am cunoscut şi m-am lăsat fascinat de el încă de copil. Poate va descoperi că pocăinţa este un act ce nu are… variante!

  14. mihai h zice:

    Daca s-a trezit inseamna ( dupa intelegerea mea) ca pe undeva a fost vorba de adormire,
    nu prea merge si stajer si adormire in aceeasi fraza. Si daca au avut lumina Duhului ,cum de nu au vazut de la inceput ,cine e Cris africanul? De Tzon ? nu mai zic , nu vreau sa-l supar pe Doru Radu. Ton ne spune ca el e , ce au avut baptistii mai bun, nu pentru mine.

    • Marius David zice:

      nu înţeleg de ce trebuie să facem afirmaţii de genul acesta… Ton e ce au avut baptiştii mai bun, eu zic că ce au avut baptişitii mai bun a fost bunică-mea, dar nu o cunoştea multă lume. Putem facem astfel de topuri? Lăsaţi rotoconfuzilor topurile precum şi cărţile despre străjeri.
      Eu cunosc cel puţin 10 persoane pe care le pot pune într-o astfel de antologie… ce au avut baptiştii mai bun. A-l pune în acelaşi loc pe Ton şi pe fr. Olah sau MArcu Nichifor sau Vasile Branzei mi se pare, dacă nu o impietate, o gravă lipsă a simţului valorii şi a bunului simţ în general, dacă admitem că avem ocel puţin o vagă cunoaştere a istoriei recente.

  15. samuel zice:

    Important e ca se dezic de chris.Iar Domnul s-ai ierte pe ei pentru ce au facut,si pe noi pentru cum i-am judecat.

    • Marius David zice:

      nu, în cazul asta chiar nu are Domnul de ce să ne ierte. Dacă ai călcat într-un găinaţ nu poţi să te autoînşei sşi să spui că ai strivit o gladiolă.
      Îi spui găinaţ şi gata. Ai făcut o judecată şi aceasta a fost în adevăr. După cum s-a demonstrat deja.

    • elisa zice:

      Iti pare rau ca ai judecat lucrurile care puteau duce in ratacire oamenii?
      Ciudat !

  16. tudor zice:

    NU stiu daca Tzon s-a iertat sau nu…nu e treaba mea.Eu ma refeream la atitudinea necrestina de a ierta dar a a nu uita, ceea ce de fapt este neiertare din partea multor frati (ma refer din nou la modul general nu la cazul tzon).
    PS Citesc corect

    • Marius David zice:

      dacă cineva te păcăleşte o dată , să îi fie ruşine,
      dacă te păcăleşte şi a doua oară, să îţi fie ruşine , aşa spun americanii.
      acum ştii de ce unele uşi i s/au închis definitiv lui Iosif Ton,
      unii stiu acest proverb.

  17. elisa zice:

    S-a scris deja mult prea mult despre Iosif Ton;
    daca mai doreste cineva sa-l apere in continuare, sa-si faca blog;
    se distrage iar atentia de la un subiect prin care oamenii pot fi intariti,
    fiindca Dumnezeu le-a araspuns iar copiilor Sai.
    (numai securitatea se ocupa cu deturmarea atentiei de la ubiect.

    • Marius David zice:

      Aciduzzu, ca impegat, chiar nu pot să dau drumu la trenul acela de marfă 🙂

      • ACIDUZZU zice:

        Am inteles ! Puneti-i o locomotiva-n coada si returnati-l la…Petrosani ! Fara oprire ! „Va circula cu…restrictie de viteza pana la…urmatorul semnal.” (caci asa spune regulamentul CFR pentru transport marfa si persoane!) Eu ii dadusem drumul stiind ca linia curenta este libera si „fara oprire pana la staia…” Nu-i cu suparare ! E doar o manevra…

  18. cristi hercut zice:

    Pentru cei interesati de teologia lui Chris si poate a altor carismatici de teapa lui, care cred ca totul a inceput cu ei, va sugerez un studiu al teologiei mormone. Eu i-as acuza pe carismatici nu de montanism ci de mormonism (nu ca ar fi fost ei primii, dar am mai multe dovezi :)) Imi pare rau pentru Perham si urmasii lui. N-au fost ei primii in istoria mai recenta care s-au „trezit”. Le-au luat-o mormonii inainte. De altfel, eu sunt ferm convins ca pneumatologia carismatica s-a nascut si s-a conturat avand in fata scrierile lui Smith. „Coincidentele” de gandire sunt prea izbitoare. Va dau cateva exemple:
    1 Nefi 10:17…am fost de asemenea dornic sa pot vedea, auzi si cunoaste aceste lucruri prin puterea Duhului Sfant, care este darul lui Dumnezeu catre toti aceia care Il cauta cu sarguinta…19…Pentru ca cel care cauta cu sarguinta va gasi; iar tainele lui Dumnezeu vor fi dezvaluite lor prin puterea Duhului Sfant, in timpurile de acum, la fel ca in timpurile din vechime…
    2 Nefi 31:14…ati primit botezul focului si al Duhului Sfant si puteti vorbi o limba noua, da, chiar limba ingerilor…
    2 Nefi 32:2 Nu va aduceti aminte ca v-am spus ca dupa ce ati primit DuhulSfant veti putea vorbi pe limba ingerilor?
    La final, o dedicatie pentru toti cesationistii 🙂
    3 Nefi 29:6 Da, vai de cel care va tagadui revelatiile Domnului si care va spune ca Domnul nu mai lucreaza prin revelatii sau prin profetie, sau prin daruri sau prin limbi, sau prin tamaduiri sau prin puterea Duhului Sfant!
    Mormon 9:7-8 Si iarasi va graiesc eu voua, aceia care tagaduiti revelatiile lui Dumnezeu si ziceti ca ele au incetat sa mai fie, ca nu este nici o revelatie sau profetie, sau dar sau vindecare, sau vorbire in limbi si in talmaciri de limbi; Iata, va graiesc eu voua, cum ca acela care tagaduie aceste lucruri nu cunoaste Evanghelia lui Hristos; da, el nu a citit scripturile; iar daca le-a citit, atunci el nu le intelege. (Citatele au fost preluate din „Cartea lui Mormon, un alt testament al lui Isus Hristos, Intellectual Reserve Inc.,1998”.
    La toate acestea as putea adauga si zecile de articole scrise de profetii acestei miscari. Deci, in concluzie (ca asa se poarta), nu pot spune decat ca ..E multi…dar…nu a inceput cu dl. Chris si nu se va sfarsi cu dl Demeter.

  19. viorica zice:

    Cred că admiteţi că scrisoarea lui Nelu Peia este un document important şi este un lucru care merita ştiut.
    Doamne trezeste poporul Tau !

  20. ioan17 zice:

    Chris Oyakhilome in actune ,pentru cei care nu au habar cine este:

  21. Pingback: “Stare de fapt” – răspunsul lui Samuel Caba (Rugul Aprins) către Nelu Peia | Marius Cruceru

  22. Pingback: Despre Miscarea strajerilor si Rugul aprins « Life Mission

  23. anamaria zice:

    „2. Miscarea strajerilor, in care am slujit inca de la inceputurile ei in urma cu aproape 6 ani, isi va implini mandatul si-si va recastiga credibilitatea in ceea ce priveste lucrarea de post si rugaciune pentru trezire spirituala, daca individual si corporat ne vom smeri, ne vom pocai si vom cere iertare lui Dumnezeu si fratilor pentru ca am ingaduit ca o parte din aceste invataturi sa fie raspandite intre noi si prin noi.” nu inteleg,vor sa-si castige credibilitatea etc dar nu a aparut nimic pe situl lor, un comunicat,ceva. A aparut ceva si nu stiu eu?

  24. vali zice:

    Din cate imi aduc aminte eu, Fr. Iosif Ton intr-un interviu destul de vechi cu Cristian Ionescu afirma ca noua sa pozitie teologica n-are nimic a face cu Chris Oyakhilome. Prin urmare, distantarea fr. Nelu Peia fata de invataturile lui Chris nu aduce nimic nou in acest sens.

    • Marius David zice:

      eu zic că aduce, pentru că Iosif Ton a răbdat afirmaţii de genul demeteresco-chriso-popa-prosperitoare fiind prezent.
      Putea să se delimiteze atunci. Aşa cum a rămas în filmări la interviuri, aşa a rămas în filmări şi răbdîndu-i pe străjeri cu inepţiile lor de faţă cu el.
      să-i fie de bine acum.

  25. Serediuc Robert zice:

    Am si eu o intrebare, daca imi permiteti!

    Cat timp le-a luat ucenicilor sa intelega cuvintele lui Isus, care de multe ori nu aveau nici cel mai mic sens pentru ei?

    Si cand au ajuns intr-un punct, in care Isus parca forteaza limitele inteligentei umane, si le spune “cine nu mananca trupul meu si nu bea sangele meu nu are viata in el” nu e de mirare ca a ramas doar cu cei 12 din cei 5000 care tocmai mancasera paine inmultita supranatural.

    Daca sunteti asa de grabiti sa catalogati niste afirmatii ale unui om, care il intelege pe Dumenzeu intr-un mod mai profund ca altii, atunci ce spuneti de afirmatiile de mai jos:

    – stricati templul acesta si in trei zile il voi ridica
    – mancarea mea este sa fac voia Tatalui meu
    – cine va bea apa pe care i-o voi da Eu in veci nu ii va mai fi sete;

    Ucenicii lui Isus au umblat 3 ani de zile si tot nu au inteles tot ce spunea Isus decat mult mai tarziu.

    Voi nu ati petrecut nici o luna de zile cu pastorul Chris si va asteptati sa ii pescuiti cuvintele din gura si sa le intelegeti?

    Va rataciti parerea mea….

    Nu ati fi gandit diferit daca erati in vremea lui Ilie, elisei, isus sau altii, pentru ca lucrurile Duhului trebuie judecate duhovniceste.

    Cu stima,

    • marinelblaj zice:

      Robert, să înţeleg oare că eşti pe punctul de a pune un oarecare semn de egalitate rpin raţionamentul tău între Domnul, Ilie, Elisei şi acest Chris? Da, lucrurile Duhului trebuie judecate duhovniceşte, numai că înainte de aceasta poate n-ar strica… să deosebim duhurile!

    • Dyo zice:

      „Stimă” faţă de nişte oameni despre care afirmi că se rătăcesc … să-ţi spun părerea mea acum: nu face doi bani. Dacă e să ne luptăm în păreri duhovnicesti nu ajungem nicaieri; genul acesta de retorica, inchis prin natura lui oricarei confruntari pe un temei de bun simţ (ce dialog poate fi intre unul duhovnicesc precum esti tu si un ratacit ca mine?), este tipic mediilor carismatice de pe la noi, din a caror pahară am sorbit şi eu pentru o (prea lungă) vreme.
      De ce nu îi spui toate astea lui Nelu Peia, că el este cel ce si-a schimbat opiniile faţă de Chris? Pe-ale noastre le ştiai încă de anul trecut …
      Şi-o fi pierdut Nelu Peia ungerea duhovniceasca între timp, sau ce?
      Poate că tocmai acum a venit peste el … Hm?

    • Razvan zice:

      nu ma pot abtine, va dedic un refren celebru: LASA-NE, LASA-NE! 🙂

  26. Serediuc Robert zice:

    Buna inca odata tuturor,
    Daca v-ati simtit jigniti ca am considerat ca va rataciti imi cer iertare pentru acest fapt. Si nici nu am vrut sa inchei mesajul meu pe un ton ironic, salutandu-va cu stima. E doar modul meu de abordare fata de orice om care poate accepta si o critica cu maturitate. Desi am vazut aici remarci mult mai dure, care deja au intrat in alte sfere….dar nu mai abordam problema aceasta!

    Ca sa imi intelegeti o sa incerc sa mai adaug ceva la ideea mea initiala printr-un exemplu!
    Isus intr-un anume context face urmatoarea afirmatie: „daca nu credeti in mine, credeti macar pentru lucrarile care le fac, pentru ca ele marturisesc despre Mine” si tot oamenii spuneau ca au drac!
    Prin aceasta nu incerc sa pun pe acelasi podium pe pastorul Chris cu Domnul Isus. Dar ma intreb o singura chestie! Cum poate acest om sa foloseasca numele lui Isus si sa sa ridice olog din nastere de pe scaun, cum poate folosi numele lui Isus si sa invie mortii, cum poate folosi numele lui Isus si sa schimbe circumstantele?

    Daca nu ar l-ar cunoaste pe Cel al carui nume il foloseste cu siguranta ar pati exact ce au patit si fii lui Sceva!

    Asta ar fi un argument. Iar al doilea argument este ca e imposibil sa intelegeti unele din afirmatiile lui, daca nu petreceti mai mult timp cu el. Si asta chiar el insusi o afirma. Sunt nivele de revelatii la care el a ajuns si care pentru noi par himere!

    Si acum sa nu imi zica cineva…”dar cu acel cuvant care spune cercetati toate lucrurile….” cum ramane!

    A cerceta un om sa vezi daca este sau nu influientat de Dumnezeu, nu inseamna sa preiei unele afirmatii si sa le cataloghezi ca erezii. Inseamna sa petreci ceva timp cu el si sa cauti sa il intelegi in timp. Pana atunci roadele vorbesc!

    In final atat mai zic si ma retrag din aceasta sfera a comentariilor. Daca oricare din cei care au comentat ar avea un fiu olog si ar pleca de la conferinta acestui om complet vindecat ati face exact afirmatia orbului din ioan capitolul 9:

    „daca este un pacatos nu stiu; eu una stiu: ca eram orb, si acum vad!”

    Sper ca nu am mai jignit sau ofensat pe nimeni! Acesta e ultimul lucru pe care as vrea sa il fac! Dar m-am saturat sa vad in bisericile noastre oameni neputinciosi, apasati de boli, pacate…si cand vine un om al lui Dumnezeu care intelege ce inseamna cu adevarat jertfa lui Isus si oameni pleaca vindecati din jurul lui, ne apucam si il criticam! Mai multa atentie! Sa-L lasam pe Dumnezeu sa judece in final lucrarea acestui Om!

    • marinelblaj zice:

      Robert, eu unul nu m-am simţit jignit. Poate deranjat de logica argumentelor tale… Te întreb doar, de roaba din Fapte 16 ai auzit? Dar de Benny Hinn? Şi cel mai mult m+am simţit deranjat scrierea cu majuscule a cuvântului „om” din final. Nu-ţi seamănă a început (?) de idolatrie?
      Iniţial am avut intenţia să combat afirmaţiile tale, dar, recitind cele scrise de tine, am realizat că pare a fi inutil. Câtă vreme tu crezi că Domnul a plănuit venirea unuia ca acest Chris ca tu să nu mai vezi oameni neputincioşi şi apăsaţi de boli şi nu înţelegi că până şi Pavel era neputincios şi bolnav (de exemplu), înseamnă că ori tu ai înţeles totul despre această lume şi noi n-am înţeles nimic, ori…
      Un mic detaliu… am un fiu care a scăpat de cancer prin mila şi îndurarea Domnului şi urmare a mijlocirii a mii de anonimi din biserici. N-a fost nevoie de niciun „Om”… A fost nevoie de Cristos Domnul şi de credinţă! Putea fi altfel şi asta nu-L făcea cu nimic altfel pe Dumnezeu!

  27. elisa zice:

    Adica doar de Omul -Fiul lui Dumnezeu.
    Cristos n-a fagaduit nimanui o viata buna pe pamint, ci doar in Ceruri;
    aici trebuie sa ne facem partasi suferintelor Lui;
    ca daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea ,e vai de noi.
    Viata buna si frumoaosa si in vesnicie plinsul si scrisnirea dintilor.

  28. elisa zice:

    Robert , cum de nu vezi ca acest om face spectacolo;
    lucru urit de Dumnezeu, care a vindecat doar din dragoste si fara
    a vrea sa fie participanti care sa-L admire.
    E total diferit ce face acest om; nu ai citit ca si Satana va face minuni?
    Nu te pune pe ginduri acest gen de spectacol pentru naivi?
    Degeaba iti spun eu, daca tu nu deosebesti duhurile.

  29. Serediuc Robert zice:

    a fost o greseala de ortografie, desi stiu ca iti va fi greu sa ma crezi! S-a intamplat din viteza scrisului, ca ma grabeam sa ies de la servici!

    nu divinizez pe nimeni, nu idolatrizez pe nimeni!

    Dar ma intreb, va exista vreun om care sa ne depaseasca pe noi vreodata in putere, ungere si profunzime si care sa nu fie criticat? va exista vreodata un om indeajuns de echilibrat in toate incat sa nu spuna nimic rau de el?

    Ooo Doamne, Care-i treaba cu Benny Hinn? Si fratele CHris e pasibil de cadere si oricare dintre noi. Nu am spus asta! Dar tu daca ai cazut in vreo greseala, te va anula pentru totdeauna ca om credincios sau vei nega lucraea pe care ai avut-o pana atunci?

    Nu ma zic nimic de aspectul asta!Toti trebuie sa ramanem in harul lui Isus si sa depindem de el pana la capat!
    Vorbesc de mandatul lui Isus pentru noi este: „mergeti si faceti ucenici din toate neamurile, invatand sa pazeasca tot ce v-am pornucit, vindecati bolnavi, scoateti draci, inviati mortii si lista constinua” mai mult Isus a spus ca cei ce vor crede in Mine vor face lucrari chiar si mai mari!

    Care e omul acela din Romania care implineste aceasta chemare macar 20% si apoi mai stam de vorba. Daca il gasesti te rog spune-mi ca doresc sa ajung degraba la el, sa-i sparg acperisul casei si sa imi cobor bolnavii sa se roage pentru ei, ca eu nu am inca nu am credinta necesara…

    Domnul sa va binecuvinteze pe toti! Nu am incercat sa fiu rau cu nimeni….mi-as dori sa imi vedeti esenta din gandurile mele….

    ar trebui sa multumim lui DUmneze pentru oameni ca acestia, care si-au dedicat intreaga viata pentru Imparatie. Probabil va trece si Chris si vor veni altii, care nici ei nu vor scapa de critici

    Alte subiecte mai interesante s-ar putea aborda, decat lucrarea altor oameni?
    Am cel putin 10 intrebari la care inca ma lupt sa aflu intrebari biblice?
    Ati vrea sa le stiti? sa vedem atunci cine are atata verticalitate teologica incat sa isi permita sa puna la indoiala afirmatiile altora!

    Cu bine!

    • marinelblaj zice:

      Robert, nici eu n-am vrut să te supăr. Şi, pentru că mă străduiesc să acord întotdeauna prezumţia de nevinovăţie, te cred şi în privinţa greşelii de ortografie, deşi ceea ce scriai anterior, entuziasmul descrierilor, justificau „greşeala”…
      Dar…”ma intreb, va exista vreun om care sa ne depaseasca pe noi vreodata in putere, ungere si profunzime si care sa nu fie criticat?” Pentru mine există! Dar asta nu înseamnă să-i ridic în slăvi, căci dacă m-ar auzi fie şi că-i pomenesc cu numele, ar fi contrar spiritului în care au trăit şi au slujit.
      În plus, nu mi-ai spus nimic despre referirea la Pavel… nici despre finalul mesajului meu. Ceea ce nu vrei tu să înţelegi este faptul subliniat foarte bine de sora Elisa: „cum de nu vezi ca acest om face spectacol; lucru urit de Dumnezeu, care a vindecat doar din dragoste si fara a vrea sa fie participanti care sa-L admire”.
      Sunt conştient că unii duc greu povara neputinţelor, a bolilor care îi aduc la disperare, dar te rog să mă crezi că aici, în cazul lui Chris, este vorba despre cu totul altceva. Timpul o va dovedi, ca şi în cazul altora…
      Eu am o vorbă… „Cine se lasă furat de miracolele oamenilor riscă să piardă frumuseţea răsăriturilor şi apusurilor de soare”…

  30. Serediuc Robert zice:

    Va iubesc fratilor
    Dar mi-e tare greu sa mai continui discutia! Si nu ca ma resemnez neaparat, dar nu m-am legat neapart de oameni, lucrari, ci vorbesc de un concept: “a vorbi in necunostinta de cauza” si asta mi se pare deranjat. Si probabil acelasi lucru am facut si eu prin ultimele mele interventii. Nu stiu…

    Nu stiu de ce toata lumea spune ca e un spectacol, nu stiu de ce toti au o problema cu multimile…Isus a fost imbulzit de multimi, Petru era imbulzit de multimi si chiar spune Bilia, ca la un momendat ii aseza la rand, ca doar umbra lui sa treaca peste ei si se vindecau.

    Dragii mei frati, ne rugam pentru trezire spirituala de atatia ani si cand o vedem pe undeva venind, avem o problema cu multimile….

    Voi incerca succint sa iti raspund si tie si elizei.

    Cu privire la Pavel, ca ai spus ca a fost bolnav si neputincios, tin sa te contrazic oarecum si nu doar de dragul polemicii. Dar neputincios nu cred ca a fost vreodata si asta o vedem in multe din afirmatiile lui. Ca se lauda cu slabiciunile lui, e o dovada a faptului ca recunostea intotdeauna puterea lui Dumnezeu care-l facea mai mult decat biruitor in toate. De asta afirma ca “s-a deprins sa traiasca si sarac si bogat, si satul si flamand” Iar bolnav, nu stiu de unde ai gasit-o? Spune biblia ca Pavel s-a luptat cu boala, cand nici veninul unei naparci nu l-a putut dobori?

    Daca te referi la tepusul lui Pavel, o sa iti spun ca nici in ziua de azi nu se stie exact ce reprezenta acest tepus. Sunt foarte multe interpretari teologice, dar biblia nu spune nici pe departe ca era vorba de o boala sau neputinta.

    Iar Elisa…o sa iti spun ca orice om, in slujire mai mult sau mai putin poate ajunge sa faca exagerari (sau spectacol cum ii spui tu) datorita zelului si elanului care de multe ori il ai. Cati profeti din bisericile noastre (sa zicem recunoscuti pentru darul lor) nu ai vazut sa faca exagerari manati de sentimente sau alte impulsuri? Sau cati predicatori nu ai vazut ca au taiat in carne vie de la amvon si la sfarsit si-au amintit si de duhul blandetii? De cate ori nu il vedem pe Pavel manat de impulsul mandriei s-a certat de exemplu cu Barnaba ca nu il inghitea pe Marcu si alte de fel?

    Orice om are slabiciuni mai mici sau mai mari si poti vorbi si de Iosif Ton (ca sa nu ai impresia cam doar cu Chris ceva deosebit) sau Paul Negrut, sau tu sau eu…dar Dumnezeu cand priveste la noi, vede altceva decat ce vedem noi.

    Va iubesc si doresc sa abordam si alte discutii si as putea sa va propun o tema la care ne-ar luat zile si nopti sa deslusim misterul….

    Sa imi spuneti daca vreti
    Shalom!

    • marinelblaj zice:

      Of, Robert, cum să mă exprim ca să înţelegi corect? „Neputincios” se referă şi la slăbiciunile trupeşti (când eşti bolnav sau bătrân, de ex,). Presupunem că nu vrei să iei drept adevăr opiniile multor exegeţi care susţin existenţa bolii de vedere a lui Pavel. Dar ce părere ai atunci despre 1 Timotei 5:23, despre Filipeni 2:27 etc? Le lipseau lui Timotei şi Epafrodit un Chris? Doar îl aveau pe Pavel! Da, Pavel a fost imun la muşcătura năpârcii, dar te-ai întrebat de ce atunci şi acolo?
      Robert, ai grijă la această „evanghelie a prosperităţii şi a vieţii fără de boală”! E o cursă mortală! Pentru suflet!
      Fie ca Domnul să te lumineze, nu cu lumina noastră, cei ce răspundem postărilor tale, ci cu lumina Lui !

  31. elisa zice:

    Robert, multi considera convertirea ca o destinatie , nu ca si o calatorie.
    Perspectiva strimba asupra vietii de crestin, o au unii, datorita faptului ca nu s-a respectat intrutotul Scriptura in predicare.
    Cei ce cred ca dupa convertire vor fi sanatosi si bogati, cred ca onoreaza harul si ca Il glorifica pe Dumnezeu.
    Este o cale care Il face pe Hristos, autorul unui sistem grotesc, care nu functioneaza, si care nu are echivalent in Scripturile adevarului.
    Nu ne instalesaza Dumnezeu pe un pat, dupa convertire, ca sa asteptam linistiti ca sa vina Hristos biruitorul; ci suntem intro lunga calatorie.
    Interesant ca niciodata nu m-am gindit ce a facut Pavel, Petru si Barnaba; decit pe bloguri citind
    parca am vazut pt.prima oara.
    Intotdeauna am urmarit doar Cuvintul si am cautat sa inteleg plinatatea LUI>
    Nu este cazul oricum sa comparam pe Chris cu apostolii; am vizionat doar citeva minute si mi-a fost deajuns sa vad ca este un intrus.
    Pavel a avut toata viata de crestin de suferit, lucru care l-a bucurat, fiindca se facea partas suferintelor lui Hristos.
    El n-a considerat pe Dumnezeu ca pe UNUL la care vii cu cosul, ca sa ti-l umple cu echivalentul religios a tot ce iti poate oferi lumea si a te bucura de ea la maximum.
    Acest concept al crestinismului constituie o greseala mortala,deoarece atinge sufletul omului.
    Greseala din evanghelismul de azi este abordarea umanista.
    Robert, eu iti doresc ca Domnul sa te binecuvinteze cu harul Sau si-ti va fi de-ajuns . 🙂

    • Sora mi-ai luat vorba din gura.Chiar aia gandeam si ma vroiam sa scriu.Chiar ma gandeam ca evanghelistii ar trebui sa arate ucenicilor toate fetele credintei nu numai flori si lauri.Domnul Isus la convertirea lui Pavel nu a uitat sa specifice si iti voi arata tot ce o sa suferi pt Mine.

  32. Razvan zice:

    Domnule Robert, este de ajuns sa aruncati o privire peste „celebrele” proclamatii de credinta ale lui chris-sunt afirmatiile lui, nu comentariile noastre rautacioase. Daca stiti cat de cat Biblia, veti gasi aceste afirmatii ale lui chris, ca fiind REVOLTATOARE. Nicio experienta sau minune, vindecare sau miracol care contrazice BIBLIA, NU trebuie crezuta sau primita! Asadar, atentie mare…

  33. Serediuc Robert zice:

    Domnul Razvan, dupa ce criterii poti afirma ca proclamatiile de credinta ale lui Chris sau a oricarui al om sunt revoltatoare? Poti da tu verdictul acesta?
    Dupa ce criterii fariseii l-au incadrat pe Isus ca are drac, cand Isus face afirmatia revoltatoare “sa strice templul si eu il voi ridica inapoi in 3 zile”?

    Criteriul in cazul fariseilor este simplu: o realitate ingusta si mica!

    • marinelblaj zice:

      Robert dragă, spune-mi, te rog, cine mai este inclus de tine pe lista acestor „minunaţi” oameni asemănători (în viziunea ta) cu Domnul? Ca să vedem şi noi cât de îngustă şi mică e realitatea ta! Pentru că nu se poate să afirmi că „asa cum a fost El in aceasta lume asa suntem si noi” şi să nu-ţi dai seama că referirea este la existenţă, nu la atribute!
      Gândeşte-te puţin la această afirmaţie: „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (” Petru 3:18). Creşteţi e un proces şi desăvârşirea e finalul acestui proces, la care până şi Pavel ştia că n-a ajuns (Filipeni 3:12)!
      Aşa că, dă-mi voie să îţi spun că, pe măsură ce încerci să ne convingi, reuşeşti să faci afirmaţii din ce în ce mai bizare. Păcat! Nu e suficient să-ţi fie credinţa mare! Ea trebuie să fie îndreptată şi doar spre Cel ce este mare!

  34. Serediuc Robert zice:

    In fond nu stiu care din afirmatiile de mai sus vi se par atat de revoltatoare? Nu vad nimic iesit din comun…

    ”ca poti vorbi cu trupul, casa, masina, slujba sau chiar contul tau bancar?”

    Isus a vorbit cu pestii, a vorbit cu smochinul, cu vanturile si marea, cu painile si pestii si toate l-au ascultat! Ce vi se pare atat de iesit din comun, cand Biblia spune ca asa cum a fost El in aceasta lume asa suntem si noi.

    Dati timp…sa intelegeti afirmatiile si nu va pripiti asa usor la a da verdicte! Stiti de ce va dau sfatul acesta?

    Din acelasi motiv pentru care mi-ar fi imposibil sa explic „teoria relativitatii” unui copil de 4 ani!

    N-am aparat un om, ci UN PRINCIPIU real de viata!

  35. elisa zice:

    Robert, te rog da-mi textul unde spne ca”asa cum a fost El in aceasta lume, asa suntem si noi”
    daca imi arati asta, eu , vorba unui frate, maninc foaia. 🙂
    Vom fi schimbati intro clipita si vom fi ca El, la inviere, daca nu te superi. 🙂
    Deocamdata noi suntem in Scoala Lui Hristos.

  36. Razvan zice:

    Domnule Robert, ideea de „chem si declar sanatate in jurul meu, tot ce ating eu are viata, sunt nascut sa am succes si sa fiu prosper” ma enerveaza tare. Declaratia ca „suntem dumnezei si dumnezeii nu se imbolnavesc” sau „Duhul Sfant e in noi si nu ne imbolnavim” arata o lipsa clara de intelegere/patrundere a adevarului biblic. Iar ideea ca Domnul Isus Hristos a purtat pe cruce bolile noastre sau a murit pe cruce ca eu sa fiu sanatos, frumos si cu bani este REVOLTATOARE.
    „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, EL L-a facut PACAT pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui DUMNEZEU in EL.” Daca nu va infioara aceste cuvinte, daca nu sesizati diferenta fata de afirmatiile lui chris, daca va incanta mai mult ideea de semne si minuni, VA ROG sa stati mai mult sa reflectati in Cine si ce credeti. Eu nu sunt teolog si va pot ajuta mult prea putin in explicatii, dar cred ca veti putea gasi multi oameni „tari in Scripturi” care sa va fie de folos; daca stiti deja Biblia mai bine decat altii (vorbesc foarte serios, nu fac misto) cautati-L mai mult pe Cel ce face posibile minunile-nu spectacol, nu show, ci Prezenta LUI. Pentru Gloria LUI!

  37. Serediuc Robert zice:

    Hello again!

    Pentru Elisa si toti care mi-au imputat ca fac afirmatii bizare:
    In 1 Ioan 4:17 spune “Cum este El, asa suntem si noi in aceasta lume…”

    Elisa draga, timpul verbal este folosit inca la prezent. Deci poti sa mananci foaia ca te-am prins cu lectia neinvatata sorry tu ai spus-o! Acest verset exista de mult in Biblie!

    Apreciez pe domnul Razvan care isi recunoaste in final limitele si afirma “ca nu sunt teolog si nu va pot ajuta cu prea multe explicatii”

    Tocmai aici am vrut sa ajung. Si acesta este miezul nemultumirii mele. Si asta o spun si pentru domnul Marinel care s-a simtit jenat de faptul ca am zis ca traim o realitate ingusta si mica!In care m-am inclus si eu!

    Care este autoritatea noastra ca sa punem la indoiala si sa criticam niste afirmatii ca fiind revoltatoare sau chiar “pe langa”, si care in timp s-ar putea sa prinda sens si pentru noi?

    Timpul de multe ori vorbeste, dar nu avem niciodata rabdare sa dam timp unei afirmatii sa se dovedeasca!

    La asta m-am referit cu “realitatea ingusta”. Si Pavel chiar spune intr-un anume context “v-am hranit cu lapte, nu cu bucate tari, caci nu le puteti suferi;”

    V-ati gandit ca exista bucate tari si lapte pentru copii si in spiritual? La asta ma refer de la bunul bunului inceput. Nu pledez pentru nici un om aici ci pentru un principiu!

    Care e sensul sa analizam la microscop niste afirmatii “care noi nu le putem suferi”? Daca sunt reale? Daca sunt bucate tari care altii au ajuns sa le ia ca aperitiv si noua ne cade greu la stomac?

    In fine, nu ma voi mai pronunta, pentru ca vad ca la romani in general, totul se reduce : “la cine are dreptate” si asta iar e o meteahna…Avem noi impresia ca suntem cei mai tari, ca le stim noi pe toate, ca mancarea romaneasca e cea mai tare…si in esenta…nu prea stim sa ne lasam invatati de altii!

    Fie ca Domnul sa va binecuvinteze pe toti si luati si pastrati ce este bun! De vreo doua dati va tot invit sa discutam pe alte teme…dar nimeni nu mi-a dat nici cel mai mic feedback!

    AM putea ajunge la o cale de echilibru? Am putea avea partasie si cu aceste opinii diferite? Va las cu intrebarea aceasta!

  38. Serediuc Robert zice:

    Fapte 15:24 – 29

    24. Fiindca am auzit ca unii, plecati dintre noi fara vreo insarcinare din partea noastra, V-AU TULBURAT PRIN VORBIRILE LOR SI V-AU ZDRUNCINAT SUFLETELE, zicand sa va taiati imprejur si sa paziti Legea;
    25. noi, dupa ce ne-am adunat cu totii laolalta, cu un gand, am gasit cu cale sa alegem niste oameni si sa-i trimitem la voi impreuna cu preaiubitii nostri Barnaba si Pavel,
    26. oamenii acestia care si-au pus in joc viata pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
    27. Am trimis, dar, pe Iuda si pe Sila, care va vor spune prin viu grai aceleasi lucruri.
    28. Caci s-a parut nimerit Duhului Sfant si noua sa nu mai punem peste voi nicio alta greutate decat ceea ce trebuie,
    29. adica: sa va feriti de lucrurile jertfite idolilor, de sange, de dobitoace sugrumate si de curvie, lucruri de care, daca va veti pazi, va fi bine de voi. Fiti sanatosi!”

    Mi-as dori sa studiem personal fiecare acest pasaj, sa vedem ce ne vorbeste Domnul si mai ales sa vedem in ce ipostaza ne regasim fiecare!

    • george zice:

      Robert, esenta pasajului o gasim in etimologia cuvantului “misionar”, care inseamna “trimis”. Ce inteleg eu din acest text:
      – ca veleitarismul nu inseamna misiune. “s-a parut nimerit Duhului Sfant si noua” inseamna ca atunci cand Duhul Sfant iti vorbeste, vorbeste si fratilor din adunarea din care faci parte, care confirma chemarea ta. “Faptele apostolilor” abunda in astfel de duble-confirmari.
      – sa nu merg la nicio biserica decat TRIMIS de biserica mea locala (de cei care o conduc). Aici e vorba, fie de o aprobare-cadru, generala, pe termen mediu, fie de o aprobare punctuala, pentru o misiune specifica.
      – cand vine un musafir intr-o biserica si doreste sa vorbeasca in fata adunarii, primele doua intrebari care trebuie sa ii fie puse sunt: “din ce adunare faci parte?” si “cine te-a trimis?”. Daca raspunsurile sunt : “fac parte din Biserica universala si nevazuta a lui Isus Hristos” si “m-a trimis Duhul Sfant”, trebuie trimis, fara menajamente, “la plimbare” (adica la ascultare, in banca).
      Vezi si comentariul meu de mai sus, referitor la identificarea proorocilor mincinosi

  39. Han Christian zice:

    Sa-i acordam credibilitate si spatiu de comunicare lui Nelu Peia in acest caz, ne face pe noi lipsiti de credibilitate, totul devine un joc politico-religios.

  40. Serediuc Robert zice:

    Si se facu lniste!:)

    • marinelblaj zice:

      🙂 Şi tăcerea e un răspuns, Robert! Să înţeleg că în privinţa primului subiect te-ai dumirit, dacă propui acum un altul? Nu de alta, dar a propune un alt subiect în cadrul unuia aflat deja în dezbatere presupune măcar epuizarea şi lămurirea celui „de fond”!

  41. elisa zice:

    Pai, Robert, daca noi ne hranim cu bucate tari si tu inca crezi ca tu esti acela,
    noi am ramas la laptic, ce sa mai vorbim( alte subiecte)…?. 🙂
    Cine a mincat deja bucate tari nu mai accepta tot ce zboara din Africa. 🙂

  42. elisa zice:

    Rasvan, unii cind intilnesc pe „cineva” care face minuni in vremile din urma,
    nu mai cauta pe Cineva, care avertizeaza impotriva lor.

  43. Serediuc Robert zice:

    Hello again
    Elisa am incercat intotdeauna exclud pesoanele noastre …Nu am zis niciodata ca eu as fi ala care ma hranesc cu bucate tare…sau voi cu laptic!
    Nu e vorba de mine sau de tine, de noi sau de voi. E vorba de altii care nici nu sunt de fata sa se apere si noi ii disecam in patru pe bloguri.
    Acest aspect m-a deranjat de la bun inceput. De ce sa judecam pe cineva in absenta si mai ales daca nu intelegem pe deplin ce spune. E un domeniu deosebit de periculos sa vorbesti de lucrarea vreunui om, fara niste argument solide, fara sa ai pozitie de autoritate care sa iti permita acest lucru si fara sa fii fata in fata cu persoana pentru a-I da sansa de a se apara. E asa de greu sa imi intelegeti acest punct de vedere si sa nu mai deveiem discutia in alte parti?
    Acesta e motivul pentru care am invocat schimbarea subiectului de atatea ori. Nu ca s-ar fi elucidat si nici nu stiu daca tine de noi sa elucidam un asemenea subiect, dar probabil subiectele acestea ni se par noua mai interesante, ca altceva probabil nu ni s-ar parea interesant!scuzati-mi ironia!
    Nu mai lua asa personal lucrurile elisa,
    Hai sa va pun eu cateva intrebari care mi-au dat bataie de cap si care probabil si voi v-ati confruntat !
    1) Ce argumente poti sa aduci unui necredincios , ca biblia este adevarat si adevarul absolute?
    2) Ce se intampla cu oamenii din Siberia sau Polul Nord, la care nimeni nu a ajuns inca cu mesajul Evangheliei si mor fara sa auda?
    3) Este sinuciderea un pacat care se poate ierta? Si inainte de a raspunde la acesta ultima intrebare socanta vreau doar sa va dau un punct de vedere care greu poate fi elucidat:
    Samson este unul care a comis sinucidere conform Judecatori 16:30. Samson a fost capturat de filisteni si s-a rugat lui Dumnezeu sa il imputerniceasca inca odata, pentru a putea darama stalpii care sustineau cladirea si sa ii omoare pe filisteni impreuna cu el. DUMNEZEU A RASPUNS LA ACEASTA RUGACIUNE! Samson s-a omorat si el si nu cred ca a avut vreo sansa sa se pocaiasca. L-a condamnat Biblia pe Samson pentru acest act de lasitate? Dimpotriva autorul Judecatorilor se faleste cu Samson ca a omorat mai multi filisteni in moartea lui, decat a facut cand era in viata. Autorul Evreilor in 11:32,34 continua sa se mandreasca cu Samson, mai ales cum in slabiciune a fost facut tare. Samson este pus pe lista eroilor credintei din evrei 11. Si problema este ca am putea re-regiza evenimentul in orice forma am vrea, nu vom putea scapa de concluzia ca Samson a comis sinucidere. Si totusi in bazat pe Evrei 11, ma indoiesc ca se afla in iad…
    Hai dragilor, sa vedem…

    • Agnusstick zice:

      Samson a fost şi primul terorist evreu… şi Domnul tot l-a iubit. De mult ne promite Marius că ne va vorbi despre Samson. El (nu Marius!) poate fi privit ca o imagine în oglindă a lui Isus Cristos: aproape totul a făcut pe dos, şi totuşi a fost iubit de Dumnezeu – sau poate Marius ne va lămuri că nu. Hrană tare, nu glumă.

  44. Serediuc Robert zice:

    Si Elisa, faptul ca mi-ai pus o intrebare, legata de un verset care e scris dintotdeauna in Biblie si mai ales ca te-ai legat cu juramant sa mananci pagina 1202 din Biblie, daca iti demonstrez ca exista, IMI INTARESTE PE INCA ODATA PUNCTUL DE VEDERE CA DE MULTE ORI VORBIM IN NECUNOSTINTA DE CAUZA.
    Eu in locul tau as fi dat macar un search pe Google, inainte de a ma lega cu astfel de promisiuni.
    Nu vreau sa fiu ironic sau rautacios, dar mi se pare penibil ce incercam noi sa facem.
    Asa ca mai putina vorba si mai mult studiu individual!
    SI observa ca am folosit persoana I plural, pentru ca ma identific si eu cu problema aceasta, nu ca as vorbi de pe margine…dar imi doresc sa tratez boala pana nu se extirpeaza…

  45. Serediuc Robert zice:

    Pardon, pana nu se extinde…mintea imi era la extirparea bolii si formularea a fost cam anapoda!

  46. Serediuc Robert zice:

    Sper ca te-ai referit la faptul ca fost iubit de Dumnezeu cum a fost Isus, dar nu a facut totul pe dos ca Isus, referitor la imaginea in oglinda! Si apropo de discutia legata de sinucidere. Nu am propus intrebarea doar de dragul polemicii…m-am confruntat cu un caz real, de care mi-ar fi frica sa il incadrez undeva…so merita discutata problema!

  47. Serediuc Robert zice:

    Iaca cat de bine cunoastem cuvantul…da ne incumetam sa graim de altii!
    Citeste mai atent afirmatiile Agnusstick care le-ai scris! De unde le-ai scos?ai vreo baza biblica la ce ai afirmat? Contrazice in mod agresv atributele lui Dumnezeu. A lucrat DUmnezeu razbunare pedepsind fara sa rascumpere? In timp ce Samson este trecut ca erou al credintei?
    SI mai zicem de altii ca fac afirmatii revoltatoare!
    Aceasta a fost ultima mea interventie pe acest blog si va salut cu un indemn prietenesc fara sa fiu malitios:
    „Sa mai punem mana pe Biblie pana sa ne dam cu parerea, de Chris, Benny HInn, Iosif Ton si multi altii si sa le judecam lucrarea!” Dumnezeu a pedepsit pe maria si Aron, nu pe Moise care incalcase legea de isi luase o femeie etiopianca!”
    Judecati voi de ce?
    Si cu asta v-am lasat…Ati scapat de omuletul care va tulbura:) si imi pare rau inca odata (in mod sincer) daca interventiile mele au suparat pe cineva!
    Multa pace!

  48. elisa zice:

    Robert,
    Cum este El, asa suntem si noi..da. Tu ai spus „cum a fost El asa suntem si noi”
    Cum este El in dragoste
    Nu se intelege ca noi am fost asemenea Lui;
    ar trebui sa fim, dar vom fi asa, doar dupa schimbarea intro clipita.
    Sa stii ca noi nu numai ca avem dreptul sa judecam duhurile, ci chiar ni se da porunca s-o facem.
    Daca n-am avea duhul, am crede ca tot ce zboara in lumea asta e bun, cind Domnul ne avertizeaza de vremurile din urma; cind vor veni hristosi mincinosi chiar coborind foc din cer.
    Pe cei care sunt proroci falsi daca nu-i putem deosebi acum, cum ii vom deosebi lucraturile Satanei la sirsitul vremurilor.
    Samson nu a facut parte din Noul Legamint, asa ca Domnul stie mai bine cum va fi ramas cu el.
    Noi ne raportam numai la Isus Hristos in care am crezut si care ne-a dat viata vesnica prin Singele Sau.
    Noi avem datoria de a propovadui Cuvintul cine va crede va fi mintuit; nu e treaba mea sa ii lamuresc pe oameni ca este adevarat Cuvintul, este Duhul Sfint care o face.
    A-ti lua viata care este un dar de la Dumnezeu este un pacat care nu se iarta, pentruca nu ai avut incredere sa o traiesti pina la capat, punindu-ti incredera in Dumnezeu si ti-ai permis sa dispui tu de ea,nu Creatorul care ti-a dat-o.
    Dumnezeu va face ca, Cuvintul sa ajunga pina la marginile pamintului, asa spune El.

  49. Pingback: Internetul, noul praf de puşcă | Marius Cruceru

  50. Ella zice:

    Observ trist naivitatea acestui personaj Serediuc Robert (nu o zic ironic) care este dispus sa se arunce si in val de mare pt a sterge asa zisa rusine, care este aruncata asupra acestui auto-proclamat profet, sau mai bine zis „one man show” in arta spectacolului ieftin cu tenta crestina, ce produce dezgust oamenilor de bun simt care pe buna dreptate cred ca nu tot ce zvboara se si mananca (oameni care cerceteaza scripturile si traiesc in smerenie si umilinta cum insusi Hristos a trait si nu in spectacol ieftin la care, din pacate, isi fac loc f multi naivi)..E trist cand iei pe buna dreptate o mascarada ieftina si o ridici la rang de adevar, catalogand’o drept miscare de trezire..

  51. WWJD zice:

    Dragilor,
    Am vazut comentariile voastre si ma bucur sa vad evanghelicii din Romania au recunoscut ereziile care planeaza deasupra lor.
    Important este sa le identificam si sa avem grija sa nu fim amagiti.
    ce pot spune, ca unul care am participat la cateva din intalnirile strajerilor.
    Cred ca au avut o parte buna cu rugaciunea si postul. dar au alunecat spre o evanghelie a materialismului. „Prosperitatea Evangheliei” personal cred ca nu este ceea ce am auzit.
    Ma bucur sa vad ca Nelu Peia are o pozitie.Inca de cand am participat la intalnirile lor, mi-am dat seama de „Cuvantul credintei” rostit de Nelu Demeter si Razvan Mihailescu. Am stiut ca acolo era ceva putred care nu rezona cu rugaciunea si postul. O manipulare spirituala directionata catre materialism. Interesant este sa citim cum Nelu Peia a fost convins de D-zeu. Daca i-as fi spus eu, nici pe departe nu lua in seama. Cand am incercat sa vorbim, m-a tratat de sus. Nu eram un evanghelic cunoscut. Au cautat pastori si slujitori cunoscuti in randul evaghelicilor. Nume ca Buni Cocar din SUA a fost contactat si abordat pentru a se alatura acestei miscari.
    In toate aceste comentarii si pozitii, este trist sa observ ca numele lui Razvan Mihaielscu nu este vehiculat , acesta fiind direct afiliat cu acest Chris din Africa.
    Biserica pe care o pastoreste se ocupa de traducerea acestor rapsodii. Care este pozitia strajerilor visa-vis de acest pastor( Razvan Mihailescu) care venea si predica in mijlocul lor?
    Toti sar in capul acestui Chris din Africa, dar de reprezentantul din Romania nu spune nimeni nimic?
    Oricum cat de curand oamenii care aleg sa creada acesta Evanghelie materialista, vor trai o mare dezamagire. Dumnezeu nu se lasa batjocorit si nici nu este la cheremul nostru sa ne plateasca facturile pentru ca asa am poruncit noi. El ne spune: LA MUNCA DRAGILOR!
    Mai mult, as vrea sa adresez si un apel catre conducerea federatiei bisericilor autonome din Romania – FBCAR, federatie care il recunoste si il are pe Razvan Mihailescu membru si lider.
    Cred ca Razvan Mihailescu are nevoie de ajutor dar nu trebuie lasat sa pateze imaginea aceste federatii care cuprinde pastori si biserici sanatoase.
    Ca sa intaresc cele scrise de cei de dinaintea mea, pentru vorbitorii de limba engleza va rog sa cititi urmatorul articol http://www.forbes.com/sites/mfonobongnsehe/2011/06/07/the-five-richest-pastors-in-nigeria/
    O zi binecuvantata va doresc la toti.

  52. Pingback: România carismatică. A început campania… electorală? (un fel de „breaking news”) | cetatea de piatră

Lasă un răspuns către Serediuc Robert Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.