Am asteptat cu mare nerabdare deschiderea stagiunii la Teatrul National din Iasi, intre altele si pentru anuntata premiera cu Mizantropul de Molière. Valoarea absoluta a textului ilustrului clasic francez, renumele regizorului, Gábor Tompa, curiozitatea de a vedea la lucru pe actorii mai tineri ai Nationalului iesean mi-au creat multe sperante ca duminica, 2 octombrie, a.c., voi participa la un eveniment teatral major. Ca filolog, ca admirator al marelui Molière si ca spectator, marturisesc ca am fost foarte dezamagit in asteptarile pe care mi le facusem.
Nu l-am regasit pe Molière in autenticitatea lui, dar nici altceva in loc. Intrucit, dupa peste douazeci de ani de la lectura textului, uitasem aproape de tot continutul piesei, intriga si desfasurarea actiunii, am iesit din sala frustrat si furios ca nu am reusit sa inteleg mare lucru. Daca am fi trait in alta epoca, in care reactiile de nemultumire spontana ale spectatorilor ar fi intrat in regula jocului, m-as fi racorit probabil pe loc prin fluieraturi sau tropaituri… Ajuns acasa, am pus imediat mina pe admirabila versiune romaneasca a piesei, facuta cindva de Tudor Arghezi. Dupa o ora de lectura m-am linistit. Piesa era acolo asa cum persista ea in memoria mea, ca document inubliabil al epocii de inalt rafinament a Regelui-Soare, un text plin de dinamism si de nerv, cu replici sclipitoare si cu adinci intelesuri poetice, etice si filosofice. Intre textul molièresc minunat recreat de marele Arghezi in grai valah si ceea ce vazusem pe scena pare sa nu fi fost o relatie directa!
Citeşte mai departe AICI.
