Biroul „ideal” – continuare, despre ochi, gît, coloană şi altele

Continuare de AICI.

Să trecem la asamblare. Este foarte simplu. Ideea de bază este, în funcţie de dreptăciunea sau stîngăcimea primită de fiecare de la bunul Dumnezeu, să vă încadraţi într-un L pe ale cărui laturi puteţi să alunecaţi în vizitarea cărţilor deschise înşirate pe masă, de fapt pe mese.

1. Se aşează placa lungă de 300 pe cele două fişete.Vor rezista. După 11 ani stă perfect dreaptă, fără curburi, fără niciun fel de probleme. Eu mă urc pe fişete fără nicio problemă. Un astfel de birou nu se hîţînă, nu tremură, nu pulsează cînd scrii. Duce ca un măgar de cursă lungă. Unul dintre lucrurile frustrante cînd baţi la tastatură este să ai o masă subţire care păcăne şi găgăne cînd dai în taste sau vreo girafă de birou care se apleacă sub greutatea cărţilor. Placa asta duce, după cum veţi vedea, o grămadă de lucruri. Şi placa şi fişetele sînt atît de rezistente că îmi vor supravieţui cu siguranţă.

2. Se aplică o bucăţică de cauciuc din acela alb, am uitat cum se cheamă, este un fel de sistem antialunecare. Este important ca cele două plăci să nu alunece una peste cealaltă. În felul acesta se obţine dorita stabilitate. Aici se vede mai bine că placa mea a fost realizată din îmbinarea a două plăci. A fost lipită de fratele Ţîrlea, un tîmplar cu experienţă, atît de bine încît, la încercările mele de fracturare, se rupe mai degrabă scîndura decît să se îndepărteze la lipitură.

3. Se aşează şi cealaltă placă în sistem. Acum s-a format L-ul de care vă povesteam.

Observaţi monitorul agăţat. A fost o vreme cînd foloseam două computere Windows. Unul pentru bibliografie (motoare de căutare, fişiere PDF etc.) celălalt pentru scris. Acum unul aparţine fiului nostru, eu lucrez cu un Mac şi cu un Windows… dar aici este bine că se vede monitorul agăţat.

Nu este la întîmplare aşa. Ca să nu avem probleme cu ochii şi cu ceafa, este important să ne lăsăm pe spate în scaun. Mîinile întinse în faţă şi coloana capătă o înclinaţie de 45 grade faţă de pămînt. Cel mai mare duşman al coloanei vertebrale pentru sedentari? Gravitaţia. O putem păcăli? Da! Dacă stăm … vertebră peste vertebră… în poziţia aplecat în faţă… ne-am distrus coloana. Dacă ne lăsăm pe spate mult, cît mai mult, atunci forţa gravitaţiei trage vertebrele spre pămînt, dar nu unele peste altele, ci una pe lîngă cealaltă.  O musculatură bună a spatelui ne poate feri de alte probleme generate de această poziţie.

Dacă ridic puţin privirile din scaun văd aşa.

4. Dacă revin … aşa este aşezat monitorul: în faţa geamului şi mai sus. De ce? Tot timpul în spatele monitorului trebuie să fie lumină. Tot timpul. Prostie: să lucrezi pe întuneric şi singura sursă de lumină să îţi fie monitorul. Mai bine îţi scoţi ochii cu furculiţa. Ştii cel puţin o socoteală rotundă.

Din cînd în cînd, trebuie să privesc pe fereastră. Ochii trebuie odihniţi. Trebuie să refocalizăm. Ne uităm peste cărţi, citim, citim pe monitoare, dar apoi trebuie, cam la 20 de minute, să privim în depărtare. Dacă ai vreo grădină verde… ceva peisaj natural, un munte, o mare… eh… eu am o pădure de blocuri… Dar am distanţă. Asta este bine. Am unde să arunc privirea ca pe lanseta de pescuit.

În acest fel ochii rezistă mai mult. De asemenea, foarte important: lentile bune. Chiar dacă nu mai lucrăm cu monitoare cu tuburi, este bine să aveţi lentile cu protecţii bune. Nişte ochelari de soare deschişi, dar polarizaţi cu adevărat, nu vorbe de reclamă, ajută foarte mult.

După cum vedeţi, monitorul este sus, iar în spate are o lumină, care anulează lumina supărătoare a monitorului, o lumină caldă, galbenă, care să contrabalanseze lumina rece, albastră din faţă. Nu lucraţi la lumină de neon. Mă doare şi dura mater şi alma mater cînd mă gîndesc la tipul acela de lumină.

5. Picioarele. Picioarele trebuie să fie comode. Dacă scaunul este sus, picioarele nu trebuie să atîrne. Nu toţi avem 180 cm. Scaunul meu este un pic mai sus pentru a-mi asigura balansul pe spate de care vorbeam mai sus. Din această pricină şi nu numai, îmi sprijin picioarele pe un scăunel… de fapt este vechea mea makiwara de mînă. În faţă este caloriferul… Iarna este un vis. Privesc pe fereastră, ninge, dar la picioare este cald. Acest scăunel este folosit în primul rînd pentru împingerea în spate, pentru a-mi asigura poziţia corectă a coloanei în 45 de grade faţă de pămînt. Da, ştiu, ar fi putut arăta mai bine… se poate face ceva care să arate cît de cît omenşte, eu sînt legat sentimental de obiectul acesta.

Computerul îşi are locul lui, la îndemînă, CD-ul este la o întindere uşoară. N-au ce căuta imprimantele pe jos, la picioare, sînt instrumente fragile, cu tot felul de extensii din plastic, suporturi de foi etc. Nu vrea nimeni să calce în ele. Imprimanta, scannerul şi altele trebuie să stea pe birou. Computerul… că acum nu se mai fac desk-uri din acelea orizontale, dacă este vertical, poate fi lipit de fişet. În felul acesta obţine stabilitate. Nu vreţi să vă distrugeţi hardul aşa-i? Bun, atunci nici nu trebuie să se mişte turnul computerului în timp ce vi se citeşte hardul… mai ales dacă aveţi computere mai vechi, cu harduri vechi. Unitatea centrală trebuie să fie stabilă, sigură, ţeapănă, ferită de lovituri. La mine … primejdia? Apa de la calorifer. Dacă mi se sparge caloriferul… asta e.

6. Palmele, încheieturile. Foarte importante. Noi scriem în jur de 8 pînă la 10 ore pe zi (nu numai bijuterii… mai scrie şi pe facebook 🙂 ). Dacă încheieturile nu sînt protejate, tendonite, boli ale oaselor… Ah, nu!!!! Să nu puneţi sticlă pe birouri. Sticla este soluţia ideală pentru un reumatism de toată frumuseţea la încheieturi. O tastatură ergonomică face toţi banii. Un mouse bun, fiecare cent. Un pad cu suport pentru încheietură, sănătate curată.

Microsoft face tastaturi, seturi tastaturi-mouse, foarte bune. Măcar atît.

7. Cam aşa arată acum ansamblul.

dar nu-i gata. Mai sînt cîteva mărunţişuri.

8. Unul dintre lucrurile importante este să aşezăm cărţile în aşa fel încît să nu se închidă sau … să avem şi mai mult spaţiu pentru cărţi deschise.

Iată o posibilă soluţie.

această sîrmă este portabilă, se împătureşte şi se poate transporta într-un compartiment al genţii de laptop.

Tot timpul am o dublură cu mine cînd cutreier prin biblioteci. Cei care locuiţi în SUA – Borders! Acolo găsiţi.

Dar lucrul de care sînt cu adevărat mîndru este o chestie pe care o puteţi vedea şi în bisericile ortodoxe. Eu am văzut acest sistem de masă prima dată la Oxford. L-am fotografiat şi am găsit un tîmplar bun care mi l-a realizat absolut impecabil. Fratele Tîrlea, cel care mi-a făcut şi scaunul-scară.

Este o minunăţie. Cum lucrez la mai multe proiecte deodată, rotesc chestia şi intru în alt proiect şi tot aşa. Vă daţi seama cît spaţiu scutesc, nu-i aşa? Arată cam bisericos, dar asta este situaţia…. şi apoi nu-mi displace că arată a biserică. Deşi toate aceste obiecte au fost realizate la distanţă în timp unele faţă de altele, am ţinut minte combinaţia baiţurilor şi lacurilor şi arată de parcă ar fi toate din acelaşi lemn.

Celor interesaţi le pot da detalii constructive.

Aşa arată acum ansamblul. Înainte de începerea exodului meu din această cameră toţi pereţii erau plini cu cărţi. Ce vremuri….! 🙂

O mulţime de spaţiu pentru două computere: Mac şi Microsoft, spaţiu pentru cărţi, pentru scanner, pentru imprimantă, pentru alte cărţi, pentru celelalte cărţi…pentru CD-uri, DVD-uri, pentru una, alta şi .. poza preferată.

sau pentru cana de cafea preferată. Cărţile pe care le vedeţi stivuite acolo îşi aşteaptă recenziile. Manualul de greacă a lui Constantin Georgescu, fiul regretatului meu profesor, a trecut de partea cealaltă a computerului. Recenzia este finalizată.

Oricum, de aici se scrie ce vedeţi :). Atunci cînd este un pic de inspiraţie este de la poză şi de la cafea.

Acum să lăsăm glumele la o parte…

După cum v-aţi dat seama, probabil, acesta nu-i nicidecum biroul ideal, dar îmi place mie. Este un birou de om sărac. Ne-am mutat de 11 ori. Cum am fi putut căra birouri de lemn masiv, din lemn scump şi sculptat, vorba vulpii din poveste, pe cînd privea strugurii…

Acest sistem de depozitare a cărţilor şi de lucru ne-a ajutat şi cînd am fost pe drumuri, dar şi acum cînd sîntem la casa noastră.

În acest moment împart camera cu fiul meu. Este pentru cîteva luni. Camera lui de acum afost biroul meu, plin pe toţi pereţii cu rafturi de cărţi. Mă voi muta. Cu acest fel de postare spun adio unui spaţiu pe care l-am îndrăgit mult şi care mi-a fost extrem de comod. Pînă acum mi-a fost biroul „ideal”. Cum va fi de acum încolo?

Dumnezeu vrea să ne scoată uneori din papuci, din cele comode, din căile pe care le-am călcat prea des şi din birourile care ne-au devenit cuiburi călduţe. Uneori ne trece spre lărgime, aşa cum s-a întîmplat cu noi acum 10 ani, după care ne cheamă din nou la înghesuială. Acum este vremea înghesuielii din nou.

Îmi lipsesc mie multe lucruri, dar cel puţin am ceva din belşug, creativitatea.

Voi reveni cu noua invenţie.

PS. A propos… caut un birou vechi, amărît, de dat la gunoi, o vechitură… dar din lemn masiv… 🙂

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati, Meşteşugăreşti, Pt. studenţii mei, utile, zîmbetu din colţu gurii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Biroul „ideal” – continuare, despre ochi, gît, coloană şi altele

  1. Vaisamar zice:

    Excelente ideile! Unele pot fi aplicate fără costuri mari. Altele cer mai mulţi bani în puşculiţă. Dar cred că merită. Mai ales pentru cei constrânşi să-şi petreacă viaţa la birou.

  2. ACIDUZZU zice:

    Am admirat pe indelete ingenioasa „improvizatie in care impletiti cu brio, placutul cu utilul (si „materialul din zona…”) si „supravegheat” indeaproape de ochii plini de o blandete compatimitoare dar apreciativa a „muzei” personale ce zambeste enigmatic din portretul asezat la…vedere.
    Utilitatea obiectelor atat din prim cadru cat si din carul indepartat sunt asezate echidistant si parca desprinse dintr-o schita tehnica a lui Leonardo de Vinci), adica la indemana !
    Pana si fereastra evadarii in spatiul „impadurit” si de care vorbeati atat de…patetic, sugereaza ca sunteti bine „incadrat” in zona citadina a orasului. Panorama este cumva dinspre…Rogerius spre…sau ma insel eu ? NU conteaza ! Am intrebat, asa…, pentru a lua o pauza si pentru a-mi continua contemplarea admirativa dar in tacere !
    Apropos, n-ati avut nevoie de un prospect de asamblare in prealabil ? Cu siguranta , nu ! Intrucat cu fiul care este de-acum „mana cea dreapta a tatalui”, dar care se vede ca are de pe acum (dupa cum marturisirati) tendinte de…acaparare de spatiu pentru a se manifesta plenar , ati avut o tanara mana de ajutor asigurat ! (Sa nu va plangeti ! Asta este durerea profesiei de…tata !) Si-apoi, banuiesc ca v-a ajutat si sora din fotografie, macar cu un suport moral al privegheriii binecuvantate ! Inteleg acest adevar nu doar de acum ci din toate postarile in care faceti o dulce si suava referire invaluitoare la dansa ! Sa v-o binecuvinteze Domnul si-n acest sanctuar al al desfasurarii ideilor si cuvintelor elegante atat ca sot, cat si ca tata si nu in ultimul rand, ca pastor si…dom’ profesor !
    Sa fiti binecuvantat !

    • Marius David zice:

      Aciduzzu, nu mă mai lăuda atît că mă iau în serios…. Lasă…:)

      • ACIDUZZU zice:

        Nu v-am laudat ! Doar v-am admirat ingeniozitatea practica. !
        Bineinteles ca si inspiratia ! Ca-i fara…prospect la purtator !

        Stiti bine ca nu va laud doar din…varful limbii !(Si aia, despicata…)

        Un profesor bun este si un pastor bun, se cunoaste dupa cat este de practic ai anticipativ incepand cu…biroul sau !
        Cat despre celelalte, nu ma-ndoiesc !

        Domnul sa va binecuvinteze !

  3. ACIDUZZU zice:

    Cat despre, „ochi, gat, coloana si altele…”, in pofida faptului ca ati depus o munca sisifica de amenajare inspirata pa baza inovatiei, vad ca au ramas toate la locul lor.
    Asta da, coloana vertebrala ! Asta da, verticalitate !

  4. Sinela zice:

    Superb. Cata logica in fiecare obiect.
    Sarma unde ati gasit-o? Tot caut de ceva vreme suport de carte.

  5. Camix zice:

    Marius, spune-mi ce fel de scaun/ fotoliu ai în birou de poţi sta la 45 grade pe spate. Ăsta chiar m-ar interesa.
    Bine, m-ar interesa pe mine şi suportul acela de carte ce nu este decât prin îndepărtata americă, dar…

    • Marius David zice:

      Nu, Camix, totul este la dispoziţie aici.
      Suportul se poate confecţiona.
      Scaunul este unul obişnuit, dar are deblocată cursa şi cu mică intervenţie îi poţi mări înclinarea.
      Nu-i complicat.
      noi românii improvizăm rapid.

  6. Pingback: Cum ne organizăm cablurile? | Marius Cruceru

  7. Pingback: Ne-am mutat! A 12-a oară (1) | Marius Cruceru

  8. Silviu Carlescu zice:

    Nenea Gheorghe Ștefănaescu m-a invățat să le zic dulapi nu pacă și nici scândură! Dulapi sunt frate drag! Primele cutii de stupi le-am făcut după sfaturile lui, numai că falțurile din rindea le făcea iar eu la freză. Deh nenea (fratele) Gheorghe era priceput, puternic și plin de răbdare, eu însă, nepriceput salb și nerăbdator!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s