La zece ani de la întocmirea dosarului de lucru, într-o mansardă roueneză, traducerea românească a Septuagintei îşi încheie drumul.
În 1996 am publicat, în suplimentul Aldine al ziarului România liberă, primul text despre urgenţa traducerii Septuagintei în limba română. Motivele principale, reluate şi argumentate în diferite studii, articole şi interviuri (a se vedea grupajul Septuaginta de pe site-ul revistei http://www.oglindanet.ro), erau următoarele:
1. Biserica ortodoxă română, în special, şi cultura română, în general, nu dispun de o traducere corectă, coerentă, validă a Vechiului Testament în versiune greacă. Septuaginta este versiunea Vechiului Testament „canonizată” de ortodoxie. Cum poate „funcţiona” Biserica fără un temei scripturistic riguros şi adecvat?
2. Odată cu desprinderea creştinismului de iudaism (niciodată completă, fireşte) cele două religii surori şi-au demarcat „teritoriile” şi al nivel biblistic. Începând cu secolul al II-lea d.H., creştinismul a preluat versiunea Septuagintei (realizată de cărturari evrei între sec. III î.H. şi sec. II d.H.).
Această versiune (Vechiul Testament în greacă) a fost citită, comentată şi transmisă de Părinţii Bisericii ca fiind „versiunea normativă şi oficială”. Chiar dacă unii Părinţi au folosit şi textul erbaic (Text masoretic), reperul lor canonic a rămas tot timpul Septuaginta.
3. Între Septuaginta şi Textul masoretic există numeroase diferenţe, asupra cărora nu este cazul să mai insist (a se vedea grupajul citat mai sus). Aceste diferenţe nu anulează rădăcina comună a celor două tradiţii, dar justifică evoluţia lor istorică în direcţii diferite. Ele privesc nu doar ordinea cărţilor în canonul scripturistic, ci şi conţinutul propriu-zis. Există cărţi întregi proprii Septuagintei, aşa cum există multe pasaje, din canonul comun, specifice doar Textului masoretic.
4. Versiunile româneşti (mă refer în primul rând la cele ortodoxe, dar situaţia nu e mai strălucită nici în cadrul celorlalte culte) au amestecat cele două tradiţii, Septuaginta şi Textul masoretic, producând traduceri bizare, de nefolosit decât parţial, care, fapt extrem de grav, contrazic adesea tradiţia patristică.
Aşa cum am văzut, Părinţii citează şi comentează cu fidelitate versiunea Septuagintei. Aceasta era situaţia reală, confirmată şi de nebuloasa „diortosire” oferită, în anul 2000, de Î.P.S. Bartolomeu Anania. Or o asemenea situaţie nu putea continua.
Citeşte mai departe AICI
Marius Cruceru 
Dar despre apocrife ce parere aveti?
Le citesc
felicitari intregului colectiv care a lucrat la traducerea LXX (inclusiv traducatorilor Cantarii Cantarilor 🙂 )!
Mulţumim!
Ce bine este ca noua nu ne-a fost ingaduita decat o „Copie Legalizata” a Cuvantului Vesnic si Sfant, tocmai pentru a o feri de falsuri grosolane „in folosul datinei noastre” (Matei 15:3).
Oricat ar fi de revizuita, verificata si adaugita si apoi iar comparata cu manuscrisele vechi ale LXX (Septuagintei) sau Textele Masoretice originale, orice traducere ramane intr-un perpetuum-mobile perfectibil, oridecate ori cineva este in masura sa-si „revendice drepturi de autor” pe o traducere noua, pe o versiune moderna care sa „corespunda nevoilor si „exigentelor” cititorilor studiosi dar din ce in ce mai putin si mai diluat, nevoilor traitorilor sinceri in conformitate cu Voia Lui Dumnezeu !
Tocmai pentru ca „Originalul” Cuvantului Sfant se afla „in ceruri” (Psalmul 119:89 „Cuvantul Tau, Doamne, dainuieste vesnic in ceruri !” Original, nealterat, nerevizuit, neadaptat la nevoi care de care mai bizare…)
Domnul Isus spunea, cu „drepturi depline de Autor”, desigur, ca „Cerurile si pamantul vor trece dar Cuvintele Mele nu vor trece !” Si, „nici un cuvant care iese din gura Mea, nu este lipsit de putere…; nu se va intoarce la Mine fara rod !”
Acesta este Dreptul de Autor Divin, pentru un Cuvant Divin, pentru ca „Cuvantul s-a facut trup si a locuit printre noi plin de har si de Adevar, si noi am privit Slava Lui ca Slava singurului Nascut din Tatal ” (Ioan 1;1-14). „Numele Lui era Cuvantul lui Dumnezeu !” (Apocalipsa 19:13). Eu personal nu stiu mai mult (dar nu din ignoranta) si nici nu voiesc sa stiu mai mult decat sa raman in limitele a „ceea ce este scris” (I Corinteni 4:6-7). In final, Biblia- Cuvantul lui Dumnezeu se incheie cu o ultima avertizare: ” Cine va adauga ceva…i se vor adauga; si cine va scoate…i se va scoate…partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta…!” (Apocalisa 22:18-19)
De aceea, ma sfiesc sa savarsesc vreun act de impietate la adresa Scripturii in intregime insuflata de Duhul Sfant ( II Timotei 3:16-17 si II Petru 1:19-21) si sa nu savarsesc o adevarata crima de lezmajestate impotriva Suveranului Absolut !
unde pot gasi material in romana despre rolul septuagintei in NT?