Mituri despre căsnicie – partea I – sursele miturilor

Joi la Fabrica de bărbaţi am discutat despre miturile care se clocesc în capul băieţilor cu privire la căsătorie/căsnicie.

Care sînt sursele din care provin ideile false despre căsnicie?

1. Prietenii, congenerii necăsătoriţi. Glumele proaste, bancurile, discuţiile la „o cafea”, la o „băută” între „băieţii de gaşcă” etc.

2. Prietenii căsătoriţi frustraţi în propria căsnicie, care îşi proiectează propriile dureri şi eşecuri asupra altora. Sînt principalii clienţi care stau la coadă ca să spună bancuri proaste la nunţi.

3. În unele cazuri… părinţii, care au avut o căsnicie nereuşită. Sînt şanse să îţi urmezi părinţii, dar nu eşti programat neapăret pentru divorţ, dacă ai avut părinţi divorţaţi.

4. Romanele (proaste), literatura, dar pericolul nu este mare, că nu prea mai citim.

5. Filmele, media în general, internetul (aici am detaliat, să nu generalizăm… )… căsnicia de tip Hollywood, tipul de sfaturi … „10 tips and hints for a happy and hot christian marriage”.

6. Predicile (proaste) de la nunti. Atenţie, predicatori, oamenii chiar vă iau în serios. Este urîcios cînd vezi un pastor care dă sfaturi generale la nuntă, fără să fi fost pregătit, fără să cunoască familia, cuplul şi varsă peste ei hortative generale. Mai bine le recitaţi o poezie…. Am alergie la „lasă că vedeţi voi… după luna de miere…. vine butoiul cu fiere…. „. Mituri.

7. „Specialiştii„. „Ştiinţa”, medicii cu genul de sfaturi „schimbaţi partenerul, se pare că v-aţi plictisit.. ” sau „consilierii premaritali”, literatura „despre căsătorie”. Mai mult de jumătate din literatura premaritală ar face un foc bun.

şi altele…

VA URMA…

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Mituri despre căsnicie – partea I – sursele miturilor

  1. mihu zice:

    „literatura, dar pericolul nu este mare, că nu prea mai citim” :)). Aici chiar comic!

  2. Marinel zice:

    Frate Marius,
    Cu permisiunea dumneavoastră aş adauga un punct la cele enumerate: superficialitatea.
    Pe măsură ce trec generaţiile oamenii devin din ce în ce mai superficiali nu doar în ceea ce fac, ci şi în ceea ce sunt. Şi, din păcate, în foarte multe cazuri, până şi în spatele unei „specializări” într-un anumit domeniu stă enorm de multă superficialitate faţă de lucrurile fundamentale: care este locul meu corect în relaţia cu Dumnezeu, în relaţia cu familia, societatea… Nu ştiu de ce, scriind randurile acestea mi-au venit în minte versurile, pe cât de vechi, pe-atât de stupide, ale unui şlagăr de foarte de demult: „CRED că m-am îndrăgostit… tica-tac, tica-tac…” 🙂

    • Marius David zice:

      da. vor veni şi miturile despre care vorbeam.. discuţii cu băieţii la Fabrica de bărbaţi. 🙂

      am întîlnit un astfel de consilier marital care el însuşi avea viaţa de căsnicie praf…. ştia toată teoria, dar se pare că nu l-a ajutat prea mult. Ce-i de făcut în cazuri din acestea? Ar putea trece cumva în CV şi o chestiune de genul: „viaţă de căsnicie realizată, pentru referinţe sunaţi la nr.. soţiei. „

  3. naomi zice:

    Apropoo de glumele facute pe seama lunii de miere.
    Socrul isi tachineaza ginerele inainte de nunta:
    – Ai grija cum gusti din miere pentru ca mierea e doar un strat subtire iar restul butoiului e fiere (el a zis alceva).
    La care viitorul ginere ii raspunde:
    – Inseamna ca dv sunteti de mult in …. fiere! 🙂

    • Marius David zice:

      da, de 20 de ani… 🙂 n-am dat încă de fiere… dimpotrivă, mierea este tot mai dulce.. 🙂

    • ACIDUZZU zice:

      Sau, mult mai bine…,
      Proverbe 5:15-19 sau Cantarea Cantarilor 5:1:”Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste! –”

      Un tata intelept si trecut prin multe isi sfatuia feciorul care tocmai pleca in luna de miere:
      „Fiule, nu manca toata mierea deodata ca nu cumva, dupa aceea, sa fii ispitit sa…te uiti la fagurul altuia…”

  4. Paul Pantea zice:

    Domnule Cruceru,

    Avand 20 de ani de casnicie, doresc sa va intreb care sunt, dupa parerea dumneavoastra, partile proaste ale casniciei. Sau dezavantajele, daca doriti. Nu intreb ca sfat, sunt doar curios daca aveti doar cuvinte de lauda la adresa casatoriei.

    • Doris zice:

      Domnule Pantea,

      Vreau sa va raspund curiozitatii Dvs avind in spate aproape 25 de ani de casnicie si 3 copii, ca cuvintele de lauda pe care dl Cruceru la are la adresa sotiei se inscriu in: „cine acopera o greseala cauta dragostea, dar cine o pomeneste mereu in vorbirile lui dezbina pe prieteni” (sau pe partenerii de casatorie). Nu trebuie sa fii divortat legal, adica sa ai acea hirtie si pronuntarea sentintei judecatoresti, pentru ca poti trai sub acelasi acoperis si sa fii intr-o relatie dezbinata de partenerul de viata, adica vorbim de un „divort viu” cum il numesc eu.
      Vreau sa mai adaug la textul de sus si pasajul „…dragostea este plina de bunatate….acopere totu, crede totul, nadajduieste totul,…..”(1Cor.13.1-10) si „barbatilor iubiti-va nevestele cum a iubit Christos Biserica….”(Ef. 5.25-28).

      • Marius David zice:

        da, este şi asta, numaă că eu nu prea am avut de acoperit mult,
        soţia mea a avut din belşug de lucru, ar fi trebuit să se nască complet mioapă ca să acopere mai uşor greşelile mele, mai ales ca are o suprafaţă mult mai mare de acoperit.

    • Marius David zice:

      mă tot gîndesc şi nu prea găsesc… încerc din greu, să ştiţi…

    • Paul Pantea zice:

      Sa nu se inteleaga gresit: Nu eu am cei 20 de ani, ci dumneavoastra.

  5. ACIDUZZU zice:

    Poate ca as incerca sa subscriu, cu bunavointa domniei-tale, si cu o poezie de anticipatie pentru eventualitatea nefericita a lipsei de dragoste si intelepciune „intr-un singur trup…” dar, pe cale de destramare !

    DOUA PIETRE TARI, DE MOARA…
    Psalm 127:1-2; Matei 12:25;
    Marcu 3:24; Galateni 5:15;
    Efeseni 4:29-32; 2 Tim.2: 24-26;
    Iacov 3:15-18.

    Doua pietre tari, de moara,
    Nu vor macina faina;
    Duritatea o sa doara,
    Mangaierea li-e straina !

    Praf si pulbere-o sa iasa
    Fum si scrasnet si scantei;
    Se darama-a vietii casa
    Si se-ntreaba: “ Ei, si ce-i ?”

    Doua pietre tari, in casa,
    Vor opune rezistenta;
    Inversunate, nu se lasa,
    Zdrobesc cu indiferenta

    Tot ce e frumos si sfant,
    Tot ce e cladit solid;
    Culeg…goana dupa vant
    Si-un camin…lasat sordid…

    Doua pietre tari, in fire,
    Neinduplecate, rele;
    Raspandesc impotrivire
    Si se nimicesc pe ele !

    Doua pietre tari si groase,
    Se-nvartesc mereu pe loc;
    Egoismu-ncet le roase,
    Parjolite sunt de foc !

    Sunt tocite rau de ura,
    Tandari au sarit din ele;
    Ruinate-s in faptura
    De pacat si fapte rele !

    Doua pietre tari, de moara,
    Lepadate zac, pe jos;
    Istovite, trag sa moara,
    C-au trait fara Hristos !

    Doua pietre tari, in fire,
    S-au invartosat cu ura;
    Macinand fara iubire
    Chiar in propria faptura,

    Nimicind tot ce-i frumos
    Din plamada vietii, vie;
    Macinand fara Hristos
    Doar un chin pentru vecie !

    Doua pietre tari si seci
    Huruind cu zgomot mare,
    Se inmormanteaza reci
    Ingropate in uitare…

    Li se sterge pomenirea,
    Numele de pe pamant;
    Nicicand n-au lucrat iubirea,
    Nicicand n-au trait ce-i sfant…

    Doua pietre de granit,
    N-or mai macina din nou;
    Vor avea un trist sfarsit,
    Vor fi pietre de…cavou…

    Doua pietre fara viata
    S-au oprit din harsait…
    Se asterne praf si ceata,
    Negura si-un trist sfarsit !

    Au ramas doar spart ecou
    Cu miros greu, de pucioasa;
    Azi, sunt pietre de cavou,
    Mute, in a mortii casa…

    La capatai vor avea
    Scrijelit morbid, tenace,
    Epitaf pe-o piatra grea:
    “A fost dura…si-aici, zace !”

    ACIDUZZU, 26.06.2009

  6. yousef59 zice:

    Am citit undeva ca „Oricine se casatoreste este ca dogele care se cununa cu marea Adriatica-nu stie ce ascunde aceea cu care se cununa:comori,perle,monstri,furtuni necunoscute”….Exista oameni care sunt casatoriti de 30 de ani sau cei care au fost casatoriti toata viata si doar moartea i-a despartit …casatoria este un lucru serios cu tot ce implica …

  7. Pingback: Ear worm, Iuda, sursele miturilor despre căsnicie « La patratosu

  8. Darius Blaj zice:

    Abia astept urmatoarele postari.

  9. Pingback: Ce aș schimba după 22 de ani de căsnicie, dacă mi s-ar oferi posibilitatea să o iau de la capăt? | Marius Cruceru

  10. Pingback: 25 de ani de … căsnicie??? Nu, noi n-am avut o căsnicie, nici căsătorie! | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s