„În mîna de Olar”

Am ascultat acestă piesă în urmă cu două săptămîni. Este un re-make, o reinterpretare. Melodia nu este originală, însă versurile sînt compuse de Marinel Blaj, interpretul. Iată ce spune dînsul:

Originalul piesei este „The hammer holds”, a lui Bebo Norman. Eu am descoperit cantecul in perioada in care am aflat ca fiul nostru de 24 de ani este bolnav. Se intampla acum aproape 3 ani si, dupa ce acesti ani cumpliti au trecut (credinta si rugaciuni, chimioterapie, spitale, nadejde si deznadejde cat incape intr-o viata de om), Domnul s-a indurat de el. Cum nu puteam sa scriu un text pe teme de ciocan, am ales sa fac un text mai „romanesc”, alegand varianta Olarului si sa nu ma departez prea mult de ideea textului original. Eu obisnuiesc sa spun ca numai acolo isi face loc deznadejdea unde nu e… plin de nadejde!

Îmi place foarte mult „mood-ul” şi „feeling”-ul întregii piese, dar mai mult m-am lipit de această re-interpretare atunci cînd am aflat povestea din spatele cîntecului.

Marinel a trecut şi trece încă printr-o tragedie în propria familie. Fiul i-a fost diagnosticat cu o boală cumplită. A trecut pe lîngă moarte şi încă îi ţinem pumnii. Nu pot da detalii fără acordul familiei, însă versurile de mai jos spun mai mult decît v-aş putea eu povesti despre frîngere şi cioplire. Iată ce numesc eu un cîntec reuşit.

ÎN MÂNA DE OLAR

Un ghem de lut murdar, e tot ce ştiu că sunt,

Olarul mă frământă-n mâini şi flăcările ard;

Ard cu foc şi cu furie şi-s aspru frământat

De forma ce-o voi căpăta, sunt sigur, n-am să scap.

Visează, deci, să pot păstra nădejdi care nu pier

Şi lacrimi varsă ca să pot în flăcări să rezist,

Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor

Căci nu în vise am răspuns, ci-n mâna de Olar…

Şi lacrimile răcoresc şi focul parcă-i blând

Ajung să capăt formă şi întreb oare cu care scop?

Mă-ntreb mereu, neîncetat, ce oare am să fiu?

Poate un vas frumos şi-n mâna Lui mai de folos.

Visează deci, să pot păstra nădejdi care nu pier

Şi lacrimi varsă ca să pot în flăcări să rezist

Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor

Căci nu în vise am răspuns, ci-n mâna de Olar…

Sunt frământat adânc, dar flăcări nu mai simt

Puterea frământării, ştiu, transformă tot ce-i rău

Arsuri mult mai adânci simt şi-acum pot să-nţeleg

Prin viaţa dată pe Calvar viaţă am şi eu

Visează deci, să pot păstra nădejdi care nu pier

Şi lacrimi varsă ca să pot durerea să o port

Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor

Căci nu în vise am răspuns, ci-n mâna de Olar…

Doamne, eu ţinta n-o cunosc

Dar toate Tu le ştii!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Chitara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la „În mîna de Olar”

  1. ACIDUZZU zice:

    Ingaduie-mi frate Marius, ca la postarea de fata sa adaug si eu o poezie „la subiect”!

    INVITATIE
    IN CASA OLARULUI
    Ieremia 18 : 1 -23

    M-ai pogorât o, Doamne Sfinte,
    Să văd cum plămădeşte – Olarul
    În casa Lui, din lut fierbinte
    Un vas , în care-Şi pune Harul …

    Luă un bulgăre de tină
    Din glodul frământat, de jos ;
    L-a pus pe roată, în Lumină,
    Începe a-l modela frumos …

    Sub Mâna-I măiestrită, Sfântă,
    Olarul simte-o-mpotrivire
    A lutului ce îl frământă…
    (De împietrire şi de fire …)

    Nu stă pe gânduri Creatorul
    Privind la boţul de noroi :
    Îl ia, ‘l frământă cu tot zorul
    Din nou ! Pe roată-l pune-apoi…

    Să îi dea forma-ncearcă iar,
    De vas de cinste, nu de-ocară !
    Lucrat pe Roata de olar :
    Privindu-i rostul, forma clară …

    Atunci, am înţeles pe dată
    Tot rostul frămantării-n sine ;
    Al lutului, ce-i pus pe roată
    Spre-o modelare sfântă, bine !

    Căci numai pogorârea-n Harul
    Smeririi-n lepădări de sine ,
    Mă poate modela Olarul
    Să-I fiu un vas de cinste , mâine !

    Şi frământarea mea pe Roată ,
    Nu pare-a fi un crud supliciu :
    Ci-o formă bună-n Mâini de Tată,
    Un VAS în care în deliciu

    El toarnă Duhul Sfânt – preaplinul,
    Mireasma vieţii-n ascultare :
    Şi curmă-mpotriviri, veninul
    De fire veche, lepădare …

    Mai modelează-mă odată
    Pe Roata Ta de Sfânt Olar !
    Să prind sub Mâna Ta de Tată
    O nouă FORMĂ SFÂNTĂ-N HAR !

    AMIN !

    ACIDUZZU, 2008

  2. Damaris zice:

    sensibil si adevarat!

  3. naomi zice:

    Frate Marius
    M-am tot gandit daca sa va spun sincer sau nu si m-am hotarat sa va spun, sper sa nu va suparati; cand am mai facut asta, am castigat, sa speram ca si de data asta va fi asa. Eu nu inteleg acest gen de muzica, ma oboseste si practic nu mi se pare potrivita cu un text religios. In urechea mea afona aduce a haiducie, a rebeliune, a razvratire … E posibil ca aceasta sa se datoreze si educatiei mele muzicale precara.

    • Marius David zice:

      se poate, Naomi, se poate,
      se poate şi altceva, poate că dacă ar fi fost „live”, ar fi fost cu totul altceva, ai fi perceptu emoţia interpretului cu totul diferit

  4. elisa zice:

    Doamne prin ce lucrare de Olar poate trece cineva a carui copil trece printr-asa o boala.

    Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor

    Căci nu în vise am răspuns, ci-n mâna de Olar…

  5. Marinel zice:

    Frate Marius,
    Mă simt copleşit de atenţia acordată acestei piese, mai ales pentru faptul că ea înseamnă atât de mult (şi atât de multe) pentru mine. Nu este nevoie de prea multe detalii. Boala se numeşte „cancer”, iar experienţa prin care trece un părinte aflat în această situaţie poate fi cel mult „vecină” cu „haiducia, rebeliunea, răzvrătirea” de care pomenea Naomi. Eventual în sensul lui Iov… deşi mă simt jenat să fac această trimitere. Ceea ce rămâne însă este procesul prin care se trece în urma unei asemenea experienţe. Şi nu doar în ceea ce priveşte trăirea personală. O vizită la etajul IV al sectie de oncologie, unde sunt copii cu vârste fragede, unii în faze terminale, constituie o lecţie pe care, cu părere de rău o spun, nu o poate da nimic altceva. Este un loc în care simţi, nu înţelegi, ce înseamnă credinţa, nădejdea, vremelnicia şi eternitatea pe care o vezi în micii ochişori…
    Şi totuşi, deşi poate să pară exagerat, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această experienţă. Sub nicio formă nu aş fi ajuns să înţeleg atât de multe într-un interval atât de scurt de timp. Şi când mă gândesc că încă n-am înţeles mai nimic…
    Şi totuşi, niciodată lutul nu este mai aproape de mâna Olarului ca atunci când începe modelarea…
    P.S. Mulţumesc, Aciduzzu. Poezia ta arată că ai înţeles foarte bine ce înseamnă „În mâna de Olar”. Nu versurile… Experienţa.

  6. elisa zice:

    Frate Marinel,
    numai citeva luni am crezut ca nora mea are cancer; ea nu stia ca este ceva suspect; cind am vazut-o cum pune o rochita micuta de bebelus in fata si glumeste, m-a durut enorm acea dorinta de a avea copii a unui om care poate fi grav bolnav.
    Eram in Spania si nu aveam unde plinge decit acasa; asa ca ma duceam la niste tineri romani sa-mi pling durerea.
    Nu a fost asa; dar o duerere de citiva ani si toata increderea pusa in Mina Domnului; atitea sperante naruite; atitea temeri; iar sperante si o continua lupta cu vita si cu moartea.
    Numai inima de parinte simte intensitatea si zdrobirea atitor dureri.
    Sa aiba Domnul mila de copilasii nevinovati ,eu nu pot pricepe de ce ei trebuie sa treaca
    prin suferinta.

  7. Marinel zice:

    Dragă Elisa,
    Trebuie să-ţi mărturisesc că până să intru în felul în care am intrat în mâna Olarului nu am avut răspunsuri la multele „de ce?”-uri când citeam cartea lui Iov. Acum, când privesc în urmă… De aceea spuneam că Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această experienţă. A fi părinte este în sine un examen de doctorat. Pe care unii cred că îl susţin în faţa lumii, când de fapt este în faţa lui Dumnezeu. Dar a trece prin experienţe de acest gen este mult mai mult de atât. Cred că ar fi foarte important să spun că n-am fost singuri. Mii de fraţi şi surori (care au aflat întâmplător) au stat luni de zile în rugăciune pentru acest caz. Unii aflaţi la mii de kilometri, fără măcar să cunoască persoana pentru care se rugau, dar cunoscând pe Cel cărui se rugau. Am fost un practicant obişnuit al rugăciunii şi cu siguranţă mă aflam în pericolul rutinei până atunci. Şi Domnul mi-a arătat un cu totul alt punct de vedere. Ceea ce cred eu că trebuie să înţelegem este faptul că Dumnezeu vede cu totul altfel lucrurile. Dacă El ar fi preocupat mai mult de vremelnicia noastră decât de veşnicia noastră ar fi extrem de dureros. De aici trebuie să înceapă înţelegerea experienţelor noastre. Şi uneori e bine ca aici să se şi oprească…
    Fii binecuvântată şi mângâiată, sora Elisa!

  8. elisa zice:

    Frate Marinel,
    spuneti” Am fost un practicant obişnuit al rugăciunii şi cu siguranţă mă aflam în pericolul rutinei până atunci. Şi Domnul mi-a arătat un cu totul alt punct de vedere. ”

    puteti face cunoscut acest lucru? ne-ar fi de folos.
    adevarata rugaciune este doar in suferinta maxima?

    Pentru ca a trecut imi permit sa va intreb.
    multa binecuvintare sa aveti in Domnul.

  9. Marinel zice:

    Soră Elisa,
    Se pare că n-am fost, într-adevăr, suficient de limpede în exprimare. Dar cred că aţi prins totuşi ceva din ideea pe care am încercat să o transmit. Să mă explic…
    Ca un om credincios, care cunoaşte importanţa şi rolul rugăciunii, am obişnuit să mă rog aşa cum o facem majoritatea. Mulţumind şi cerând. Aveam întotdeauna sentimentul că stau de vorbă cu Dumnezeu. Dar… exista acel pericol al rutinei de care vorbeam pentru că nu conştientizam un lucru absolut elementar, şi anume acela că Dumnezeu este Dumnezeu iar eu un simplu om. Am realizat în momentele dramatice pe care le-am traversat cât de multe banalităţi I-am spus Domnului în rugăciunile mele.
    Suntem mereu preocupaţi de o sumedenie de lucruri, avem liste în minte şi, de multe ori, înainte de a ne ruga, facem un fel de „triere”… „Pe acestea le aduc înaintea Domnului… pe acestea, nu…” Deşi Cuvântul ne spune „în orice lucru”.
    Ceea ce greşim este însă atitudinea ce precede rugăciunea.
    Ni se spune „aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu.” Nu spre aprobare! El nu e „Şeful” care-ţi aprobă planul! El e Stăpânul care ARE PLANUL !
    În timpul experienţei pe care am traversat-o am înţeles că rugăciunea cea mai corectă este „facă-se voia Ta”! Bineînţeles, ea nu se rezumă la atât, dar elimină multe „mofturi” din rugăciunile noastre…
    Dacă este nevoie, pot detalia…
    Trebuie să mai fac o precizare. N-a trecut. Boala aceasta este un fel de sabie a lui Damocles. Poţi să te consideri „scăpat” şi peste timp să te reîntâlneşti cu ea. Însă toată experienţa aceasta m-a mai învăţat un lucru. Care este o lecţie foarte dureroasă şi foarte greu de acceptat pentru un părinte, fie el şi credincios. Anume, că dincolo de dorinţa de a-l vedea pe copil supravieţuind trebuie să fie una mai mare. Aceea de a te asigura că e mântuit.
    Un detaliu care poate fi semnificativ. Când am ieşit din spital, de la ultima tură de chimioterapie, l-am oprit pe fiul meu şi i-am făcut o fotografie cu spitalul în care umblasem mai mult de doi ani. M-a întrebat: „Vrei să am fotografia asta ca să îmi amintesc prin ce şi pe unde am trecut?” Răspunsul meu a fost: „Nu. Vreau să ai fotografia asta ca să-ţi aminteşti cât de multe te iubeşte Dumnezeu!”

  10. naomi zice:

    Ce parere aveti despre muzica si versurile acestui link?

    • Marinel zice:

      Naomi dragă,
      Mie îmi este greu să emit judecăţi de valoare despre o melodie sau alta. Din două motive.
      Primul ar fi acela că judecăţile noastre sunt, mai mult sau mai puţin, subiective.
      Al doilea este acela că sunt convins că Dumnezeu nu se uită la muzica pe care o cântă omul, ci la inima celui care cântă muzica. Să mă explic…
      Pot să spun că o melodie, nişte versuri, o interpretare îmi plac sau nu. Dar nu pot să-i spun cuiva căruia nu îi place muzica simfonică, de exemplu, că o piesă simfonică este excepţională, fiindcă acea persoană, neplăcându-i genul, nu va face efortul de a o înţelege pentru a putea să-i aprecieze valoarea. Cu atât mai puţin să îi simtă valoarea…
      La al doilea motiv… Dacă Dumnezeu s-ar uita la muzica pe care o cântă omul ar însemna ca El să respingă acele interpretări false, disonante, aritmice, cântate din inimă de oameni care doresc astfel să-şi exprime dragostea faţă de Creator. Apoi, exprimarea muzicală ţine şi de contextul cultural în care ea se produce. Factorul comun, care nu ţine de contextul cultural, este inima credinciosului.
      Apoi mai intervine şi latura subiectivă a autorului, interpretului. De unde ştiu eu ce bucurie, dramă, durere sau fericire concretă stă în spatele unei piese? Pot doar să simt. Dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că autorul a reuşit să transmită ceva. Dar transmiterea aceasta nu va trece de subiectivismul nostru, aşa că…
      Personal, mie îmi place piesa aceasta. Îmi transmite ceva, chiar dacă experienţa mea muzicală m-ar îndemna să judec din altă perspectivă. Pot să mă abţin însă din motivele de mai sus.
      Fii binecuvântată!

      • naomi zice:

        Multumesc Marinel pentru raspuns, apreciez.
        Incerc sa inteleg de ce suntem asa selectivi la acest capitol, muzica si ce ar trebui sa aducem ca inchinare inaintea lui Dumnezeu, ce gen de muzica. In mare parte am inteles din invataturile fratelui Marius, dar mai am cateva nelamuriri care flutura si nu-mi dau pace.

        • Marinel zice:

          Naomi,
          Când Îi punem întrebări lui Dumnezeu nu e o problemă, chiar dacă unele ni se pot părea stupide. El înţelege mai mult decât ne imaginăm noi. Mai rău e când noi nu putem răspunde la întrebările Lui…
          În ce mă priveşte, dacă pot fi de folos…
          Fii binecuvantată!

  11. Gregor zice:

    Aveam nevoie de acest mesaj, asa ca va multumesc pentru inspiratia de a-l posta frate Cruceru. E minunat sa sti ca te poti avanta in necunoscut cunoscandu-L pe Cel ce cunoaste tot. Va multumesc!

  12. elisa zice:

    Am recitit iar cele de mai sus; merita sa meditam care ar trebui sa fie legatura noastra cu Dumnezeu ( implicit rugaciunile noastre).
    Stiu ca va ocupati cu muzica; mi-ar place sa ascult cum se cinta la dvstra in adunare.
    Nu stiu de ce….??. 🙂

    • Marinel zice:

      Soră Elisa,
      La noi în adunare se cântă în toate felurile… 🙂 Adică, şi bine şi prost (vorbesc din punct de vedere muzical). Ceea ce ne preocupă este să nu se pună piedică nimănui care vrea să aducă Domnului laudă prin cântare şi să nu depăşim limita bunului simţ. Desi nu suntem o biserica foarte mare, avem un cor (compus exclusiv din amatori într-ale muzicii, dar care a fost pregătit şi mai este supervizat de fratele Dorin Frandeş), un grup de laudă şi închinare, de foarte multe ori cântă şi surorile mai în vârstă, se cântă individula, duete, grup bărbătesc… Deci, de închinare prin muzică nu ducem lipsă. Şi nici de har…
      Pentru mai multe, incercati sa vizitaţi http://www.golgotabujac.ro/new/ Deşi este un site aflat în construcţie, puteţi afla destule de acolo…
      Dacă vreodată vă abateţi pe la Arad, sunteţi absolut binevenită!

      • elisa zice:

        Multumesc..daca nu va e teama ca voi cinta fals. 🙂
        credeam ca sunteti mai „conservator”.
        M-am uitat ieri pe Site-ul bisericii; insa nu am vazut totul. 🙂
        Domnul sa ne dea glas pentru El, merita sa-L laudam;
        fiecare dupa cit i s-a dat(insa nu mai mult decit atit. 🙂 )

        • Marinel zice:

          Nu voi fi „conservator” soră Elisa decât după ce voi fi pus în „conserva” aceea de lemn! Să fiţi sigură de asta! Dar voi fi de partea Adevărului chiar şi cu riscul de a fi considerat „conservator”! 🙂

  13. elisa zice:

    In cartea sa „nascut dupa miezul noptii” Tozer, autorul meu preferat (cred ca am vreo 20 de carti deja, acum se tot traduc de catre editura perla suferintei Suceava), vorbeste de acel duh erotic care bintuie muzica crestina.
    Din cintecul e care doar acum l-am ascultat, razbate tocmai acest lucru.
    Omul nu mai stie ca sta in fata Atotputernicului Dumnezeu, drept si sfint, atotputernic
    si plin maretie si ii cinta ca unei iubite.
    Nu se simte nici adorarea , nici respectul, nici smerenia…ci e ca a facem si noi acolo ceva.
    cind Domnul Isus a spus: „aceasta se va numi Casa Mea de rugaciune” a spus totul, despre ceea ce trebuie sa fie acolo.
    Azi penibilul, diluarea, compromisul au luat locul unei inchinari plina de smerenie si inaltare al Tatalui si Fiului.
    Maretia lui Dumnezeu este minimalizata pina acolo incit putem face orice ne da prin cap, uitind in fata Cui stam.
    Cine intelege , sa inteleaga>

    • Gabriel Băloi zice:

      E îngrozitor cum a ajuns să fie cîntat Numele Lui Isus.

      Azi tocmai am vizionat o grozăvie de mizerie de concert , aşa-zis „creştin” , pe postul Alfa şi Omega (!!!) , unde , pe lîngă lălăiturile unor tramburaşi cu chitări , se ventila şi nişte abur ( cu chip de fum ) , aşa , ca să fie creată toată atmosfera aceea de iad !

  14. elisa zice:

    Vrajmasul are motive sa rida.

  15. Emanuel zice:

    Dumnezeu este Creatorul.
    noi suntem creatori de rang secund.

    daca Dumnezeu l-a creat pe J.S. Bach cu un talent enorm si cu o capacitate muzicala iesita din comun, incit ascultindu-l sa simtim prezenta lui Dumnezeu acolo, in excelenta exprimarii muzicale, cine suntem noi, ca lipsiti de forta si amplitudinea unui astfel de talent, sa ne apucam sa cintam sub acest nivel pretinzind ca inima e sincera in inchinarea muzicala?

    cred cu adevarat ca inchinarea sincera incepe cu o sinceritate totala intii cu noi insine, cu capacitatile noastre muzicale, cu limitele noastre si apoi cu certitudinea sincera ca Dumnezeu fiind marele Creator a instituit excelenta si nu mediocritatea in orice talent a lasat El in noi ca Tata.

    asadar cu atit mai sincera este inchinarea in muzica inaintea Lui cu cit stim unde ne este locul din punctul de vedere al talentului pus in noi si cultivat de noi spre imbogatirea noastra in raport cu El.
    cine suntem noi ca neavind ureche muzicala sau voce sa ne apucam sa „tipam” efectiv niste cantari doar pentru ca vrem sa IL laudam pe El, pentru ca inima noastra e plina de EL. cred sincer ca asta nu e lauda caci Dumnezeu a instituit o armonie in muzica, o armonie pentru fiecare gen muzical, o concordanta trinitara intre talent-continut-forma. ascultati marea muzica corala sau muzica clasica, muzica mare a anilor 50-70 si veti vedea asta.

    daca Dumnezeu este un Creator incredibil de ce noi in actele noastre creative vrem sa fim mediocri?

    • Marius David zice:

      pentru că sîntem după chipul şi asemănăarea Lui trebuiesă fim creativi, El este creatorul prin excelenţă, Singurul care poate crea ex nihilo,
      noiavemnevoie întotdeauna de „materie primă”, chiar şi cînd vorbim de creaţie la nivel conceptual, chiar şi cînd vorbim de poezie 🙂

  16. Pingback: Acrituri, costumul, cravata şi maşina, procrastinarea, în mînă de Olar, creştini de 2000 de ani « La patratosu

  17. Pingback: În mâna de Olar… | cetatea de piatră

  18. Pingback: CE FACEM ÎN NECAZURI ? | cetatea de piatră

Lasă un răspuns la Marius David Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.