Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
http://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Da, unul dintre cele mai bune video-clipuri prezentate aici. Poate că este genul de muzică după inima mea. Mi-a atras atenţia şi pianistul, în câteva rânduri expersia feţei aducea în exterior ceea ce trăia în interior.
Cineva spunea că evreii, în comparaţie cu alte popoare, când este în discuţie istoria sau religia lor, trăiesc sentimentele la un nivel mult mai intens. Aşa ceva am remarcat la ambii instrumentişti.
Nota mea: excelent !
SDM
Cred că aveam nevoie aseară de ceva de genul acesta după tragediile din Japonia.
Imi place si asta dar am alta varianta pe care o ascult mereu.
Într-adevăr sunt copleşitoare formele muzicale ale rugăciunii Poporului Ales în special când ele sunt “rostite” cu sinceritate de oameni hăruiţi.
Aştept cu nerăbdare momentul în care voi auzi o rugăciune muzicală creştină.
Deocamdată pot asculta una ortodoxă (intonată bizantin, sau romantic, sau folcloric românesc), una catolică (de la gregorian la Lutoslawsky), reformată (de la Luther trecând prin Bach şi Handel până la cei din ziua de azi). De ce evreii de pretutindeni se roagă muzical la fel, iar creştinii chiar şi în acelaşi areal cultural sunt atât de diferiţi ?
Pentru ca suntem diferiti si asta ne place asa de mult pentru ca ne scoate in fata. Evrei in toate veacurile au fost uniti si si-au aratat dragostea de fratietate cat de mult au putut. Daca intr-o tara straina s-au intalnit doi evrei, cel mai bine “asezat” l-a ajutat si pe celalalt; pe cand noi, restul, cautam sa ne folosim uni de alti, nu sa fim de folos. Eu cred ca Dumnezeu a pus in ei ceva aparte, in afara de dragoste.
mulţumim, frumos!
Multumesc. Merge direct la inima
Cu plăcere! Mie îmi merge şi la creier