Deep Blue şi Mister Watson

Cineva se întreba: „Oare ce va fi făcut Deep Blue după ce în 1997 l-a învins pe Kasparov la şah? A invitat-o în oraş pe Deep Rose?”.

Nu! A fost pur şi simplu oprit de la un buton.

Acum, după cîţiva ani, Watson se luptă cu oponenţi umani (întotdeauna am avut o repulsie enormă faţă de astfel de concursuri în care omul se apropie mai mult de o maşină de căutare) şi îi bate.

Oare ce va fi făcut după aceea Watson? A băut şampania cu domnişoara Nostaw?

Kasparov a suferit, campionii au fost umiliţi. Prefer sentimentele ştiinţei, inima o prefer informaţiei, că de inteligenţă nu poate fi vorba în acest caz.

Se ridică o problemă aici, o problemă pe care o aşeza în careu şi domnul Pleşu în emisiunea de duminică: este oare un om cultivat cel care ştie cînd s-a născut cutare cutărescu, cel care ştie distanţa de la Lună la Soare şi de la Soare la pămînt, viteza luminii, plantele de la Tropice pe rudă şi pe sămînţă şi care este cel mai valoros timbru din lume? Aceasta este cultura? Aceasta este informaţie şi pentru a deţine informaţie nici măcar inteligenţa nu este necesară, este trebuincioasă numai o memorie foarte bună. Inteligenţa presupune capacitatea de a opera selectiv cu datele, nu doar de a le incurgita şi aici se deschide o discuţie lungă. Doar avem exemplele acelor persoane speciale cum este Derek Paravicini, care nu poate număra pînă la 10, dar este un computer muzical programat perfect. Cu ce avem de-a face în acest caz? Ne pune în dificultate, cel puţin în cazul lui Derek, faptul că el improvizează. Dar cînd memoria funcţionează prin fotografierea tuturor codurilor din cartea de telefon, iar redarea este absolut perfectă?

De Kasparov mi-a fost milă în 1997. Suferea enorm în faţa unei maşini. Oare de ce nu am acelaşi sentiment de compasiune şi faţă de cei doi campioni la înghiţit date? Probabil că aceştia aleargă pe aceeaşi linie cu Watson, sînt mai apropiaţi ca specie… totuşi…. este ceva care ne leagă: putem simţi deopotrivă gustul victoriilor şi înfrîngerilor spre deosebire de Deep Blue şi Mister Watson şi putem iubi.

Deep Rose nu există.

IAtă AICI un documentar interesant de pe VEritas Forum

IAtă şi un articol pe aceeaşi temă AICI.

Iată şi comentariul lui Adrian, care este foarte valoros, după părerea mea, pentru că schimbă puţin perspectiva:

Mie nu mi-a fost mila de Kasparov. Este posibil ca failibilitatea umana in ceea ce priveste calculabilitatea sa fie pretul platit pentru intuitie. Problema poate fi pusa si altfel: ce se intampla in creierul unui mare maestru care, desi nu calculeaza mai mult de cateva zeci de variante in cursul unei partide, poate, totusi, juca de la egal la egal cu o masina care calculeaza milioane de variante?!

In meciul cu Deep Blue inteligenta lui Kasparov nu a fost inferioara. Au intervenit factori psihologici (Kasparov a cedat o partida in care putea forta usor remiza!) si oboseala.
Am citit numeroase articole optimiste despre “umanitatea” computerelor care joaca sah. Se scapa insa din vedere ca, din punct de vedere matematic, jocul de sah este un joc cu strategie inchisa (numarul de combinatii este enorm, dar finit!) si, cu suficienta memorie si viteza de calcul, poate fi complet algoritmizabil, .
Atunci cand capacitatea de memorare si viteza procesorului sunt indeajuns de mari jocul de sah devine un fel de tic-tac-toe (sau x si 0). In cazul jocului de sah, complexitatea extraordinara a variantelor care apare la primele mutari este redusa prin memorarea teoriei deschiderilor, care teorie este rodul muncii marilor maestri din ultimii 150 de ani. Un computer care ar raspunde la 1.e4 cu 1…a6 nu ar avea nicio sansa in fata lui Kasparov. Dar nu o face pentru ca are memorat in baza de data ca o astfel de mutare duce la pozitii mai slabe.
Personal, am asistat la o mai multe partide jucate de un prieten care este maestru international cu Fritz 10. Desigur, Fritz iesea excelent din deschidere si in general castiga sau facea remiza. Totusi, imi aduc aminte cum, intr-o partida, algoritmul (care nu era programat sa joace, de exemplu, invariabil la 1.e4 1…c5, ci sa varieze repertoriul de deschideri) dupa ce a jucat la 1.e4 1..e5, maestrul a intrat intr-o varianta din partida spaniola in care statea putin mai bine, suficient insa pentru cineva de valoarea lui. Computerul a fost invins, si totul plecand de la o varianta pe care el o memorase ca fiind “suficienta pentru egalare”. Am si acum partida in care, desi computerul nu face nicio o greseala de calcul, totusi pierde! :-)

Ca sa intelegem ce este si ce nu este miraculos in faptul ca un computer l-a invins pe campionul mondial ar trebui sa abordam problema din ambele directii: ce este sahul din punct de vedere al teoriei matematice a jocurilor si ce este (sau, mai exact, ce nu este?) inteligenta artificiala.
Inteligenta este mai mult decat rularea unui algoritm. Cumva, in anumite aspecte, polemica inteligenta artificiala “tare” vs IA “slaba” se suprapune cu distinctia dintre nous si dianoia.
Discutia este ampla si interdisciplinara. Inclusiv teologii au ceva de spus aici.
Vorba lui Toparceanu: chestiunea e-asa simpla incat pare si complexa! :-)

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Adrianisme, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Deep Blue şi Mister Watson

  1. adrian zice:

    Mie nu mi-a fost mila de Kasparov. Este posibil ca failibilitatea umana in ceea ce priveste calculabilitatea sa fie pretul platit pentru intuitie. Problema poate fi pusa si altfel: ce se intampla in creierul unui mare maestru care, desi nu calculeaza mai mult de cateva zeci de variante in cursul unei partide, poate, totusi, juca de la egal la egal cu o masina care calculeaza milioane de variante?!

    In meciul cu Deep Blue inteligenta lui Kasparov nu a fost inferioara. Au intervenit factori psihologici (Kasparov a cedat o partida in care putea forta usor remiza!) si oboseala.
    Am citit numeroase articole optimiste despre „umanitatea” computerelor care joaca sah. Se scapa insa din vedere ca, din punct de vedere matematic, jocul de sah este un joc cu strategie inchisa (numarul de combinatii este enorm, dar finit!) si, cu suficienta memorie si viteza de calcul, poate fi complet algoritmizabil, .
    Atunci cand capacitatea de memorare si viteza procesorului sunt indeajuns de mari jocul de sah devine un fel de tic-tac-toe (sau x si 0). In cazul jocului de sah, complexitatea extraordinara a variantelor care apare la primele mutari este redusa prin memorarea teoriei deschiderilor, care teorie este rodul muncii marilor maestri din ultimii 150 de ani. Un computer care ar raspunde la 1.e4 cu 1…a6 nu ar avea nicio sansa in fata lui Kasparov. Dar nu o face pentru ca are memorat in baza de data ca o astfel de mutare duce la pozitii mai slabe.
    Personal, am asistat la o mai multe partide jucate de un prieten care este maestru international cu Fritz 10. Desigur, Fritz iesea excelent din deschidere si in general castiga sau facea remiza. Totusi, imi aduc aminte cum, intr-o partida, algoritmul (care nu era programat sa joace, de exemplu, invariabil la 1.e4 1…c5, ci sa varieze repertoriul de deschideri) dupa ce a jucat la 1.e4 1..e5, maestrul a intrat intr-o varianta din partida spaniola in care statea putin mai bine, suficient insa pentru cineva de valoarea lui. Computerul a fost invins, si totul plecand de la o varianta pe care el o memorase ca fiind „suficienta pentru egalare”. Am si acum partida in care, desi computerul nu face nicio o greseala de calcul, totusi pierde! 🙂

    Ca sa intelegem ce este si ce nu este miraculos in faptul ca un computer l-a invins pe campionul mondial ar trebui sa abordam problema din ambele directii: ce este sahul din punct de vedere al teoriei matematice a jocurilor si ce este (sau, mai exact, ce nu este?) inteligenta artificiala.
    Inteligenta este mai mult decat rularea unui algoritm. Cumva, in anumite aspecte, polemica inteligenta artificiala „tare” vs IA „slaba” se suprapune cu distinctia dintre nous si dianoia.
    Discutia este ampla si interdisciplinara. Inclusiv teologii au ceva de spus aici.
    Vorba lui Toparceanu: chestiunea e-asa simpla incat pare si complexa! 🙂

  2. Marius David zice:

    Am găsit două citate faine

    „Orice prost poate să ştie. Scopul este să înţelegi.” ( Albert Einstein)
    via Era Multimilor

    şi

    După cum biblioteca cea mai bogată, dacă nu e pusă în ordine, nu aduce atâta folos cât una foarte modestă, dar bine aranjată; tot aşa şi cea mai mare cantitate de cunoştinţe, dacă nu le-a prelucrat gândirea proprie, preţuieşte mai puţin decât una mult mai redusă, care însă a fost aprofundată în multe feluri.”

    (Arthur Schopenhauer)

  3. AlexB zice:

    Pe de alta parte, „inteligenta artificiala nu va invinge niciodata prostia nativa”. 😀

  4. horvathliviu zice:

    Eu nu cred ca Deep Blue a fost autorul care l-a invins pe Kasparov. Cred ca in spatele computerului se ascundea un rival , ca Karpov.
    M-am apucat de cateva luni sa invat sah, cu un maestru fide. Aveam biblografie mai ceva ca la istorie si teologie, s-a scris despre sah si se mai scrie, jocul asta se joaca intens de sute de ani, si nu se gata. Nu devine plictisitor, nu inveti poantele, si gata.
    Faceam ore-n sir exercitii ca la matematica. Citeam si studiam tactica si strategie.
    Si mi-am zis,aidoma filozofului, ca sahul e prea serios pentru a fi catalogat ca joc, si nu atat de serios incat sa-i dedici viata.

  5. Pingback: Dacă ai fi bogat?, Recesiune sau “resetare”?, Criminal sau medic? « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.