Tibor Rubin – Mauthausen 3 (P)

Cind Casa Alba l-a sunat pe Tibor „Ted” Rubin sa-l anunte ca va primi Medalia de Onoare era convins ca era o gluma a unui prieten. Presedintele Bush l-a numit pe veteranul razboiului din Coreea „unul dintre cei mai viteji soldati evrei pe care America i-a avut vreodata.”

Dar Ted e foarte modest: „eu vin de la tara, dar saptamina viitoare voi primi cea mai mare onoare a tarii. E de necrezut.”

white-house-050.jpg

Primirea Medaliei de Onoare incepe o noua serie de aventuri in remarcabila viata a lui Ted Rubin.

Nascut in Ungaria in 1929, este trimis la Mauthausen in Austria la numai 15 ani.

In prima zi acolo un capitan SS le spunea celor adunati: „Nici unul nu veti scapa cu viata.” Ted s-a intors la cel de linga el si i-a spus: „baiat fain.”

A supravietuit urmatoarele 14 luni de captivitate dar toata familia lui a pierit. Tatal lui a murit in Buchenwald.

Surioara lui de 10 ani a fost gazata la Auschwitz iar mama lui, Rosa, care trebuia sa fie trimisa la munca a ales sa moara cu fiica ei.

In 5 mai, 1945 Divizia a 11-a Armata Americana a eliberat Mauthausen. Neavind pe nimeni, Ted emigreaza in Statele Unite si promite ca va multumi tarii care-i redase libertatea si viata.

Se inroleaza in armata in februarie 1950 si cinci luni mai tirziu este trimis in Coreea cu al treilea batalion, regimentul al 8-lea de cavalerie, una din primele unitati americane trimise sa opreasca invazia fortelor nord-coreene.

Imediat, Ted devine implicat in lupta de retragere in perimetrul Pusan. Intr-una dintre lupte, linga Chirye, compania lui Ted se retragea de la o inaltime la alta si el se ofera voluntar sa stea in urma si sa opreasca inamicul pina retragerea ar fi fost completa.

Caporalul Leonard Hamm relateaza, „Coreenii, crezind ca dealul este ocupat de o intreaga companie, au atacat cu toate fortele. Dar Rubin, care pusese grenade in nenumarate gropi, alerga de la groapa la groapa aruncind grenade spre inamic intr-un mod apraoape isteric dar care a tinut inamicul pina cind retragerea a fost completa.”

Pentru astfel de actiuni, comandantii lui Ted il recomanda pentru Medalia de Onoare. Din pacate, inainte ca actele sa fie inaintate acesti ofiteri au fost ucisi, iar sergentul care trebuie sa preia procesul refuza spunind „NU cita vreme sunt eu la comanda.”

Curind este luat prizonier cind batalionul din care face parte e distrus in batalia de la Unsan in Noiembrie 1950. Ted, singur cu o mitraliera apara o inaltime pine cind toti cei ramasi se retrag.

Ted este dus in tabara Pukchin cunoscuta sub numele de Valea mortii.

Este dus mai tirziu la Pyoktong impreuna cu sute de americani, turci si altii. Taberele erau sub comanda nord-coreenilor iar apoi a chinezilor, care, dupa spusele lui Ted, i-au tratat mai bine.

Cu toate astea viata acolo era un cosmar. Era frig si prisonierii erau infometati si bolnavi. ” Oameni sanatosi, ajunsesera ca bebelusii, neajutorati”, spune Ted.

„Totul era putoare si moarte, era teribil, teribil.” Treizeci sau patruzeci mureau pe zi.

„Era mai greu pentru americani care nu prea erau obisnuiti cu astfel de conditii,” spune Ted. „Dar eu aveam antrenament de la germani.”

Ted foloseste toata experienta adunata ca si supravietuitor al Holocaustului si se tine pe sine si ceilalti prisonieri in viata, furind hrana si medicamente de la chinezi. „Am facut-o pentru ca eram American si pentru mine era un „mitzvah„.

Ted face tot posibilul sa-i ajute pe cei bolnavi. Dar multi erau prea bolnavi ca sa mai fie ajutati. „Nimeni nu stia cind va muri. Totul era la intimplare.

Imi ingropam prieteni, tavarasi, soldati americani si ma rugam ca bunul Dumnezeu sa-I odihneasca in pace. Le recitam din Kaddish.”

Cind chinezii afla ca Ted e ungur ii ofera sa-l trimita acasa, ii promit o slujba, haine si mincare. Dar Ted refuza sa fie un pion de propaganda chineza si ii refuza: „Mi-am respectat juramintul” spune el. Armata Americana il crediteaza cu salvarea a cel putin 40 de vieti.

Cind se intoarce in Statele Unite primeste in sfirsit cetatenia Americana.

„Eram cel mai fericit om din lume.”

De acum Medalia de Onoare era in afara discutiei. Multi din tovarasii lui credeau ca este mort de mult, dar Ted creeaza o adevarata scena prezentindu-se la o adunare a veteranilor razboiului din Coreea.

Cazul lui Ted este adus la cunostinta Armatei in 1985 legile in vigoare nu permit ca sa-I fie acordata o medalie pina in 1996 cind legea este schimbata.

In 2002 armata revizuieste dosarele multor soldati evrei sa determine daca au vreun merit pentru Medalia de Onoare.

In 23 septembrie 2005 presedintele Bush ii ofera caporalului Tibor Rubin recunoasterea datorata de 50 de ani.

white-house-013.jpg

Dupa spusele lui Ted „asta e cea mai mare onoare de la cea mai buna tara din lume. Inca nu-mi vine sa cred.

Sunt doar un baiat de la tara. Intr-adevar este un vis implinit.”

Il tratez pe Ted de mult timp pentru probleme care le are ca urmare a ranilor adunate în mai bine de cinzeci de ani.

Am avut onoarea de a fi invitat la decernarea medaliei la Casa Alba si la Pentagon. Si mai ales am onoarea sa cunosc un astfel de om de o modestie covirsitoare.

De 40 de ani „the Jewish Santa Claus” infrumuseteaza Craciunul veteranilor de la spitalul military din Long Beach, California, cheltuind cite $4000 pe bomboane si muzica de Craciun.

Aceste poze sunt de la festivitatea de decernare a Medaliei de Onoare.

Iată ce a rodit Mauthausen-ul.

Articol scris de Daniel Buda

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Oameni, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Tibor Rubin – Mauthausen 3 (P)

  1. Bogdan Popovici zice:

    Mă bucur că l-aţi menţionat pe acest erou ca exemplu. Din păcate, evanghelicii români încă nu au această cultură a camarazilor de război care s-au sacrificat pe ei înşişi. Majoritatea încă văd uciderea soldaţilor inamici, în luptă, ca un păcat.

  2. Cornel zice:

    Cand va veni ziua ca cineva, oricine sa aiba/spuna cuvinte atat de frumoase despre Romania????

  3. Ioancatalin zice:

    Un frate intreaba : ce Mai fac fratii din Biserica x? Lupta! Cum lupta? Unii impotriva altora. Din pacate , Unii cam asa cred ca vor devenii eroi…

  4. Pingback: Requiem, Mauthausen 3, Musica Antiqua Americana « La patratosu

  5. Pingback: Cu bicicleta în pelerinaj la Auschwitz – exercițiu de ucenicie peripatetică pentru generația Facebook | Marius Cruceru

  6. Pingback: Un nou pelerinaj cu bicicletele – in memoriam Dietrich Bonhoeffer: Viena – Lagărul Mauthausen – Lagărul Flossenburg (și retur?) | Marius Cruceru

  7. Pingback: NOUTĂȚI cu privire la pelerinajul de anul acesta: in memoriam Dietrich Bonhoeffer – Viena – Mauthausen – Flossenburg | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s