Un diacon înţelept ca şerpii din “şi lucruri bune” (P)

Rar mi-a fost dat sa vad un diacon atit de abil ca si fr. Oprea de la Sega (traieste in Atlanta).

Dupa lupte seculare, Sega- Arad a primit aprobare sa faca un pisoar igienic.

Fratii au facut WC la parter, conform proiectului, apoi au facut “din greseala” un etaj cu sali de studiu si un acoperis unde au mai incaput sali intr-o mansarda.

“Errare humanum est” au zis ei cind i-au luat la purecat. Comunistii n-au avut umor. Au venit militieni sa demoleze WC-ul . Au venit insotit de muncitorii de la demolari care proveneau din etnia rromilor. In timp ce militienii incercau sa-i convinga pe frati sa se dea jos de pe acoperis, diaconul s-a infiltrat printre muncitori si a-nceput sa le zica (putin bilbiit): “ma, ma baieti sa stiti ca asta nu-i WC, acolo sus sunt sali unde oamenii se roaga si sunt Biblii si Dumnezeu o sa va rasplateasca pe voi si familiile voastre daca nu darimati. Da’ daca le darimati Dumnezeu va poate pedepsi”

Atita le-a trebuit la tigani. Sefule, au zis, ei noi avem copii si ne temem de D-zeu, aduceti puscariasii sa darime…Seara diaconul s-a dus pe la rromi pe-acasa cu pachete si cu Biblii; le-a multumit si le-a vestit Evanghelia. Primaria a amendat in repetate rinduri biserica, dar cladirea a ramas in picioare pina la revolutie… Diaconul juca rol de contrainformator.. Prin slujba lui avea acces la gara.. si dupa ce se terminau sedintele pastorilor, Oprea se ducea la accelaratul de Bucuresti, imbracat cu halat si cu carnetu’n mina nota seriile de la boghiurile vagoanelor… Ce urmarea? Sa auda discutia dintre inspectorul de culte de la Arad si sefu’ de la Bucuresti pe care acesta il conducea la tren. Nu va dati seama ce informatii utile a cules omul acesta despre intentiile lor cu privire la pastorul X sau Y…. Multe am facut si eu, dar sa-i spionez pe dusmani nu m-am gindit….

Doru Radu

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Un diacon înţelept ca şerpii din “şi lucruri bune” (P)

  1. Danna zice:

    Salile alea au insemnat pentru mine si pentru multi altii ca si mine locul unde Dumnezeu ne-a vorbit, copii fiind, prin oameni deosebiti folositi de El.

  2. Melancolicul Revoltat zice:

    Ou sont les freres d’antan?

  3. Doru Radu zice:

    Ou sont le frere? Bon question!
    Se spune ca persecutia naste caractere… fara-ndoiala, pretul pe care-l au de platit crestinii face o selectie.
    Apoi si modelele… Ce modele suntem noi? Comnusimul a mostenit ceva morala lasata de perioada interbelica… Ce-a lasat in urma?
    Parca nu mai sunt oameni ca pe vremuri, ma pligeam prin ’92? Poate-i vremea ta, mi-a raspuns un fost detinut pt credinta.
    Da, poate-i vremea sa fim noi… chiar in mijlocul postmodernismului, daca are mijloc. Dar daca nu suntem ce se asteapta de la noi?Aproape sigur ca asa vor fi si cei ce urmeaza dupa noi.

  4. Doru Radu zice:

    Unul din semnele acestor oameni e ca aveau convingeri (erau gata sa sufere pt ele). Daniel Chiu care posteaza la alt etaj era student la istorie. L-au picat la marxism. Profesorul i-a spus: ai raspuns de 10, da-ti dau 4, pentru ca marxismul presupune si convingeri nu doar cunostinte despre marxism.”… Ciudat, azi nici in seminar/biserica nu-ti mai cere convingeri … nici macar cit pt marxism…
    Diaconul de mai sus a fost mult chemat la Secu. Odata i-au aratat o declaratie semnata de cineva impotriva lui; da’ nu i-au aratat ce scria. Omul nu s-a lasat impresionat… „dar daca faceau asta doar pt a semana neincredere in noi” povestea el fratilor.

  5. Petcu Today zice:

    O vorba m-a cercetat foarte tare in ultimele zile: In vreme de razboi, apar eroii. In vreme de razboi … Dar ce se intampla cand biserica nu mai face razboi. Nu ma refer, bine-nteles, la un razboi de domeniul biserica-securitate. Ci ma refer la acel razboi cu fortele intunericului. Eroi sunt din ce in ce mai rari, si nu mai sunt sustiunti de nimeni, sunt pe cont propriu. Si din cand in cand biserica mai pierde cate unul. Poate… poate ca e vremea noastra, cum ati spus si dumneavoastra, poate ca e vremea generatiei mele, poate ca e vremea mea. Tocmai acest lucru parca imi face inima cat un pumn, iar stomacul mi se strange numai cand ma gandesc la asta. E un sentiment de emotie amestecat cu frica. Frica… nu cat de razboi, cat de timpul din-nainte de razboi, o frica ce parca imi sopteste in ureche: Nu mai incepi odata? Tu nu te uiti la tine, nu esti in stare de nimic? Mi-e frica, sa nu aiba dreptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.