„În numele tatălui… ” (P)

Fiul meu a intrat într-o nouă perioadă a dezvoltării lui. Începe să devină băiat. Nu mai este băieţel. Nu mai acceptă uşor să fie luat de obraji şi mîngîiat.

Perioada lui de băieţie va fi destul de scurtă. Ştiu asta de pe pielea mea. Cu genetica nu te joci.

Ştiu ce urmează, aşa că am început a doua fază a educaţiei lui: am început să călătorim împreună pentru a învăţa despre viaţă şi despre băieţie şi bărbăţie. Azi a pierdut două ore de la şcoală pentru că trenul a venit mai tîrziu, dar am cîştigat 72 de ore împreună. Cînd pun lucrurile în cîntar, noi ieşim în cîştig. Fetele au rămas împreună acasă pentru acelaşi scop.

Nu va uita ce i s-a întîmplat. Asta-i sigur!

Am ales cu grijă destinaţia: locul în care m-am născut eu, parcul în care mi-am petrecut o parte din copilărie, locurile pentru „v-aţi-ascunselea” şi, cel mai important, mormîntul tatălui meu, mormîntul bunicului lui.

Am plecat împreună la vagonul de dormit, o experienţă nouă pentru un copil care s-a născut lîngă maşină. A trăit intens călătoria. Şi-a păstrat toate biletele, inclusiv cele de la troleu, pentru că s-a dat cu troleul prima oară n viaţa lui.

Am ajuns!

Emoţiile m-au copleşit pe mine într-un fel, pe el în alt fel. Mi-a pus tot felul de întrebări, a cules flori pentru presat, pietre „pentru aducere aminte”.

Ne-am plimbat cu taxiurile, am mîncat împreună, am vizitat Muzeul de artă ca să vadă cu ochii lui, Tonitza, Grigorescu şi Băncilă „la prima mînă” (a propos, „La arat”-ul lui Grigorescu este la Ploieşti, să nu îl căutaţi în altă parte. Copii mai sînt şi la Bucureşti şi la Iaşi). Am vizitat Muzeul Ceasurilor (casa Simache), pentru că are înclinaţii inginereşti… L-am lăsat cu un prieten să vadă meciul România-Olanda, ca între bărbaţii microbişti (eu pe asta n-o am).

Dar cel mai greu a fost … la mormîntul tatălui meu.

Nu mai fusese acolo şi l-am pregătit îndelung, cu o parte din povestea bunicului său, partea pe care o poate suporta acum la 10 ani, am cumpărat două crizanteme galbene şi ne-am dus.

Am căutat mormîntul şi ceva s-a schimbat. Crucea şi placa erau doborîte, mormîntul vandalizat.

Fusese şi aşa destul de greu să pregătesc momentul, dar a fost şi mai greu să îi explic copilului de ce crucea este doborîtă.

Astea sînt riscurile uceniciei peripatetice. Vezi, explici, vezi alceva decît te aştepţi, cauţi explicaţia sau te dai bătut, devenind vulnerabil.

Am pus din nou piatra în faţa mormîntului, ne-am rugat acolo şi, la plecare, a vrut să ia ceva.

„Ia o castană! Uite sînt o mulţime!”

„Castane mai am, le voi încurca! Vreau altceva, ceva care să nu se amestece cu celelalte amintiri ale mele!” mi-a spus.

„Ce-ai vrea să iei?”

„O bucăţică din mormînt!”

Aşa a şi făcut! A luat o bucăţică din spărtura pietrei de deasupra. Să tot fi avut vreo 500g. A cărat-o după el tot timpul, în buzunarul de la geacă.

Am plecat nici prea devreme, nici prea tîrziu. Exact la momentul potrivit. Aşa se pleacă de lîngă morminte.

Nu trebuie să pleci nici prea repede, lăsîndu-ţi morţii în urmă, nici prea tîrziu, apăsat de prea multă tristeţe. Numai cei care au morţi destui ştiu cum şi cînd se pleacă de lîngă morminte.

Ne-am despărţit de mormîntul dărîmat cu sufletele zidite. I-am spus povestea lui bunică-său în aşa fel încît orice ar auzi de aici înainte să nu-l facă să îşi piardă respectul şi iubirea pe care i le datorează.

I-am legat amintirile de pietrele acelea răsturnate, pietre „de aducere aminte”.

De ce-am făcut-o?

Am făcut-o în numele tatălui. În numele tatălui meu.

Procesul de dezgropare şi îngropare început anul trecut. Nu şi-ar fi avut bun sfîrşit fără să fi făcut ceea ce tocmai am făcut: l-am inclus şi pe fiul meu în poveste.

În numele tatălui, în numele fiului…. Între ei, eu!

Acum ştiu mult mai bine cine sînt.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, intrebările lui Naum, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la „În numele tatălui… ” (P)

  1. Alex zice:

    Ce relatare emoţionantă! „Meseria” de tată este de fapt o …misiune extraordinară! Dragă Marius, e minunat să vezi cum de-a dreapta „stejarului” creşte frumos un „stejărel” care promite să fie cel puţin la fel de viguros. Bine crescut!
    Să fiţi binecuvântaţi!

  2. naomi zice:

    Imi place atitudinea si pozitia pe care ati luat-o si ca tata si ca fiu.
    Asa da.

  3. Dan Spaniard zice:

    Pentru astfel de vorbe iti sunt iertate multe pacate…
    Cu dragoste
    Dan

  4. Esential zice:

    Nu cumva l-ati lasat sa vad meciul Franta-Romania??? ca Romania- Olanda a fost in 2007…..:))))

Lasă un răspuns la Dan Spaniard Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.