Guest post: “De ce îmi place Manning?”

Textul este scris de Voicu Bojan.

Postfaţă

De ce îmi place Brennan Manning?

Înainte de a vă spune de ce îmi place acest autor neconvenţional, o să vă destăinui câteva lucruri secrete din bucătăria noastră editorială. Lucruri invizibile, care se fac pe tăcute şi la care, de obicei, publicul nu se prea gândeşte. Exact aşa cum, înfometaţi fiind la un restaurant bun, stăm cu ochii doar pe chelnerul ce apare cu farfuria plină, uitând complet de bucătar, de cratiţele în care amestecă şi de ingredientele combinate dibaci. De-a lungul a celor peste cincisprezece ani de funcţionare, mi-am dat seama că o editură mititică precum a noastră nu poate funcţiona decât dacă face trei lucruri: are o identitate bine conturată, alege autori care să se potrivească acestei identităţi şi în fine, nu îşi trădează cititorii.

Ei bine, pe lângă câţiva autori consacraţi, noi i-am căutat mereu pe cei mai descheiaţi la cravată, mai ieşiţi din tipare dacă doriţi şi pe care i-am pus împreună într-un plan editorial sperăm funcţional. Cu unii am nimerit-o, cu alţii nu tocmai. Autorii români pe care am fi dorit să-i promovăm se lasă în continuare aşteptaţi mai ceva ca americanii după război. Autorii străini în schimb sunt mulţi, prolifici şi acoperă toate câmpurile imaginabile. De aceea şi alegerea unui anume autor este de multe ori dificilă. Cu răbdare şi oareşce riscuri asumate am propus cititorilor noştri mici serii de autor: David Jeremiah, Josh McDowell, John Eldredge, Philip Yancey sau Brennan Manning.

Acum, trebuie să ştiţi că un autor bun, lansat pe orbita editorială mondială are de obicei în portofoliu multe titluri. Întrebarea e care dintre acestea se potrivesc publicului român şi cum pot fi traduse şi adaptate cărţile lui astfel încât să sune bine? Într-o eră a grabei generalizate, în care orice noutate ţine doar cât întorci pagina de Facebook, ne întrebăm mereu oare ce titluri ar putea avea relevanţă şi rezonanţă peste un an? Dar peste trei ani? Dar peste cinci? Cu astfel de întrebări încuietoare se frământă un editor, adică cel ce tocmai vă vorbeşte aici. Care din cele cincisprezece titluri ale unui anume autor mi se potrivesc, îmi merg la inimă şi ce fel de întreg vor crea atunci când vor fi puse laolaltă şi oferite pe tavă, aburinde înaintea cititorului meu înfometat?

Din multele volume scoase de un autor, există doar câteva cu adevărat proaspete, vii, care îi dau adevărata măsură şi care l-au consacrat. Un editor bun face efortul de a le identifica şi de a le publica fix pe acelea şi nu pe altele. Fiindcă inevitabil, după o vreme, autorul respectiv presat fiind de public şi de casele de editură va începe să se învârtă în jurul cozii, să devină repetitiv în idei şi exemple, ba chiar să înceapă să se citeze pe sine însuşi. Nici măcar Brennan Manning nu a scăpat de acest blestem. Iată de ce, din vasta lui operă ne-am oprit la doar trei titluri, care după părerea mea, alcătuiesc un fel de trilogie.

Evanghelia vagabonzilor dă cep Harului, care în tradiţia creştină este sinonim cu speranţa supremă. Credinciosului i se semnează un cec în alb de Sus, din partea Casei. În virtutea acestui dar şi nu prin merite personale trecutul îi este iertat şi uitat, prezentul i se umple de sens, iar viitorul nu-i sună deloc rău. Semnătura lui Hristos merge un pas mai departe, având ca punct focal Crucea, deopotrivă un sublim scandal şi un semn nobiliar pentru ucenicul dispus la o schimbare radicală de macaz. Este vorba aici de disponibilitatea totală de a-l urma pe Cel răstignit. Copilul lui Ava este o carte foarte personală, care vorbeşte despre condiţia de preaiubit a celui ce a fost copleşit de har şi a apucat pe calea trasată de cruce. Manning spune frumos: „Când apartenenţa mea la un grup de elită umbreşte dragostea mea pentru Dumnezeu, când îmi extrag viaţa din orice altă sursă decât din condiţia mea de preaiubit, sunt mort din punct de vedere spiritual”.

Dar de ce îmi place acest autor? Îmi place Brennan Manning pentru fragilitatea lui, pentru biografia lui imperfectă şi surprinzătoare. Iată profilul său: luptător în războiul din Coreea, călugăr franciscan, predicator aiurea, prizonier de bună voie într-o puşcărie din Elveţia, căzut de la înălţimea amvonului drept în patima beţiei, recuperat, reabilitat, căsătorit, autor de succes şi vorbitor de clasă, îndrăgostit fără speranţă de Purtătorul crucii, Cel care l-a iubit mereu necondiţionat şi a crezut în el. Îmi aminteşte de Padre Pio înaintea căruia un om s-a confesat zicând: „Părinte, îţi mărturisesc că eu nu cred în Dumnezeu”. Acesta i-a replicat: „Bine, dar să nu uiţi că El crede în tine”. Manning ne reaminteşte răspicat de această generozitate încăpăţânată şi inexplicabilă a unui Dumnezeu care crede mereu în noi, în ciuda ratărilor succesive, în ciuda celor mai mârşave trădări de care i se face zilnic parte.

Recluziunea şi rugăciunea contemplativă sunt cele care intermediază participarea noastră activă la taina acestei iubiri iraţionale, armele ucenicului care îşi doreşte cu adevărat să se lase rostit de Cel Preaînalt. Astfel de idei ciudate, venite pe filiera tradiţiei catolice au menirea de a scoate evanghelicul cuminte din spaţiul său de confort, de a-l trezi din moţăială şi de a-l face brusc atent. În locul unei scriituri terne sau a unei predici căldicele, previzibile şi dospind de certitudini triumfaliste Manning îi oferă cititorului un meniu diferit: mărturisiri sincere, spaime, reflexii paradoxale şi adevărate duşuri scoţiene teologice. Ca şi Iacov în confruntarea sa cu îngerul, autorul îşi duce propriul război pe faţă şi recunoaşte plin de sinceritate: „Mă lupt încă să renunţ la pretenţia absurdă că măruntele mele rugăciuni, cunoaşterea Scripturii, intuiţiile spirituale, miluirea unui sărac şi succesele zgomotoase în activitatea pastorală mă pot face iubit în ochii lui Dumnezeu”.

Îmi place Manning fiindcă refuză înregimentarea şi mersul cu turma alături de mulţi autori creştini de succes care bătătoresc cam aceeaşi cărare, cu mici derapaje prin scaieţii de lângă. Merge contra curentului, e mereu proaspăt şi surprinzător. E profund şi autoironic. Îmi aminteşte pe undeva de sfinţii nebuni (pentru Hristos) care bântuiau prin Rusia medievală. Are o mobilitate intelectuală remarcabilă. Citeşte, interpretează, dă mai departe. Inspiră şi expiră vast, scrie fermecător şi convingător, spune lucrurilor pe şleau, te pune mereu pe gânduri cu afirmaţii tăioase şi incomode: „Hristos a ofensat ordinea religioasă şi politică a Palestinei. La fel, creştinul este dator să ofenseze, iar dacă nu o face este semn rău, înseamnă că nu poate fi foarte creştin.”

Manning este un tămăduitor rănit, unul care a cunoscut pe proprie piele ce înseamnă înălţarea şi decăderea. Invitaţia deloc comodă pe care ne-o face nouă, tuturor este una spre o mobilitate descendentă, inversă mersului lumii, iar chemarea lui directă trimite la o credinţă autentică şi radicală pe un drum anevoios, care trece neapărat pe la Cruce spre Învierea noastră cea de toate zilele, alături de Hristos. Să-l citim şi să-l recitim deci pe Manning cu o minte deschisă, să ne lăsăm puşi pe gânduri de sfânta lui nebunie şi mai ales, să fim dispuşi mereu să ne re-ajustăm corect coordonatele propriei credinţe.

Voicu Bojan

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Cărţi de citit, guest post, In-text-esant. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Guest post: “De ce îmi place Manning?”

  1. Agnusstick zice:

    „Hristos a ofensat ordinea religioasă şi politică a Palestinei. La fel, creştinul este dator să ofenseze, iar dacă nu o face este semn rău, înseamnă că nu poate fi foarte creştin.”
    De aplicat în A-logos-sferă sau în Blogos-sferă? Oricum, e clar faptul că e bine să existe o mare vizibilitate a creştinilor sferici.

  2. A.Dama zice:

    Riscuri mari, Agnusstick!
    Vezi o parte a sferei. Schimbi punctul, (j)unghiul de vedere, dai roata, crezi ca ai vazut tot, iar pe cand te intorci de unde ai pornit, sfera arata de neREcunoscut…

  3. alexandru zice:

    Mi-au placut cele doua carti editate la Aqua Forte Cluj, „Evanghelia vagabonzilor” si „Semnatura lui Christos”..dar pe cand si Copilul lui Ava in limba romana?

  4. alexandru zice:

    Satana ne indeamna sa dam importanta lucrurilor fara importanta. El imbraca nimicurile in vesminte sclipitoare si ne seduce sa ignoram realitatea (Brennan Manning)

    La inchinarea de duminica, la fel ca in orice alta dimensiune a existentei noastre, multi dintre noi simulam convingerea ca suntem pacatosi. In consecinta, tot ce putem face este sa simulam convingerea ca am fost iertati. Drept rezultat, intreaga noastra viata spirituala se reduce la pseudopocainta si pseudofericire. (Brennan Manning)

  5. Homo Baptisticus zice:

    Pentru o lectura alternativa a lui Manning, indemn cititorii de engleza sa dea click pe: http://truedsicernment.com/2009/01/15/brennan-mannings-ragamuffin-gospel-a-distortion-of-grace/

    As fi putut si eu sa vin cu ceva opinii dar blogul respectiv o face mult mai bine. Oricum, ca o completare as vrea sa atrag atentia ca noi romanii, suntem iarasi putin defazati teologic fata de Vest, unde Miscarea Emergenta, cu toate doctrinele ei controversate si cu practicile ei dubioase (Brennan Manning e si el prin aceeasi zona!) a intrat intr-o faza de platou, starnind mult mai putin interes decat in anii trecuti.
    Asa ca sugerez sa nu ne entuziasmam peste masura vis-a-vis de practicile respective ca sa nu devenim anacronici.
    Am avut ocazia sa il urmaresc pe Brian McLaren live la lansarea cartii sale „A New Kind of Christianity” si am fost socat. Tipul e absolutely unbelievable. Daca cineva incearca sa-mi spuna ca amandoi ne inchinam aceluiasi Cristos, incep sa am probleme serioase. Unul dintre punctele pe care a marsat incontinuu (teorie preferata a lui Manning) a fost: „God loves you as you are!”, de altfel o mantra a emergentilor! Mana in mana cu acel „Scandalous Love” promovat de Greg Boyd and co. ideea este ca GLBT sau alte pacate stridente transformate recent in virtuti sunt ok.
    Citez din Boyd, pe care am avut oroarea sa il aud recent, live, in biserica-mall din St.Paul, vorbind gay-lor si altor pacatosi: „If anybody is trying to make me believe that the God of love ever gets angry with you or me over anything at all in our lives I am going to tell him he has no idea what scandalous love really is! God loves you as you are and never let anybody tell you otherwise!” Wow, ce profund!

  6. Agnusstick zice:

    S-ar prea putea să fie prea profund pentru unii, dar nu forever… După logica prezentată de dumneavoastră, se pare că fiul risipitor nici n-a fost (re)iubit până ce nu s-a întors şi n-a căzut în genunchi în faţa tatălui său. Nici logica după care dragostea respectivă avea un fel de buton on/off sau un fel de detector de „minimal righteousness” nu pare foarte atractivă, nici măcar prea gay (adică veselă). Nu văd în textul dumneavoastră calea prin care emergenţii transformă păcatele în virtuţi – dacă aveţi astfel de citate, şi nu simple inferenţe sau alegaţii, ar fi binevenite. Aş fi vrut să-i aud pe ei spunând că dragostea Lui transformă păcatele cuiva în virtuţi, ca să pot trage această concluzie. Mulţumesc.

  7. Homo Baptisticus zice:

    O simpla lectura, accesibila oricui stapaneste la un nivel elementar limba engleza (asta din cauza ca majoritatea resurselor sunt in engleza, nu din alt motiv) poate elimina orice dubii in legatura cu pozitia doctrinara a emergentilor. Sugerez, pentru o mai facila documentare concentrarea asupra lui Brian McLaren, Greg Boyd, Rob Bell, Doug Pagitt, Tony Jones, Mark Driscoll si in special Phyllis Tickle. Lista poate continua dar mi se pare contraproductiv sa ma apuc sa redau pozitia lor cand este usor accesibila oricui.
    In ce priveste observatia vis-a-vis de dragostea lui Dumnezeu, ramificatiile acestei pozitii sunt evidente oricui doreste sa le vada.

    • Agnusstick zice:

      Problema nu este în primul rând limba sau dimensiunea bibliografiei, ci concluziile şi prezumţiile dumneavoastră mai mult sau mai puţin explicite. Matematic vorbind, protestez împotriva definirii dreptăţii dumnezeieşti ca fiind funcţie de diferenţa dintre păcătoşenia cuiva şi o păcătoşenie-reper, de obicei a unui grup sau a unei persoane, în general a celui care măsoară. Mai mult, am impresia că legaţi dragostea de dreptate de parcă ar fi pe aceeaşi axă – automat una scade dacă cealaltă ar trebui să crească. Horticol vorbind, vreţi să tăiaţi ramificaţiile schimonosite, dar nu vedeţi decât un singur trunchi din două îngemănate. Faptul că sunt alţii care ar vrea acelaşi lucru cu trunchiul dumneavoastră preferat nu justifică o astfel de abordare prea puţin ecologică, după părerea mea.
      Aţi dat un citat scos din context, iar etichetele şi concluziile depind enorm de acest context pe care eu nu-l cunosc. Poate că Boyd şi alţii din grupul lui spun ceva de genul: „Dragi sodomiţi, mi-e tare scârbă de voi, nu aş vrea să fiu văzut cu voi pe stradă. Dar să ştiţi că El vă iubeşte, şi dacă reuşiţi să love Him back cu adevărat, harul Lui vă poate scăpa de păcatele care vă chinuie, veţi avea putere să fiţi curaţi din dragoste pentru El. Uitaţi de blestem şi întoarceţi-vă la El acum!” Poate că spun: „Vă iubeşte aşa cum sunteţi, nu trebuie să faceţi nimic ca să vă schimbaţi, nu vă mai chinuiţi cu vinovăţia păcatului, puteţi trăi oricum dacă Îl iubiţi din când în când – El vă iubeşte tot timpul!” E o mare diferenţă între discursuri, dar citatul dumneavoastră conţine doar un adevăr, după părerea mea incontestabil, care poate fi invalidat sau amplificat de context. Este doar un exemplu de inutilitatea unui adevăr incomplet, mai ales dacă este absolutizat. Dumneavoastră contestaţi acest adevăr pentru că unii îl folosesc greşit.

    • Dan H. zice:

      Mark Driscoll s-a disociat categoric de „emerging church” si a si explicat asta intr-un interviu – nu are ce cauta alaturi de cei din lista de mai sus.

  8. Alexandru zice:

    Harul nu este in favoarea pacatului
    Gresita intelegere a harului lui Dumnezeu

    Oridecate ori am citit Biblia, am vazut un Dumnezeu plin de har si de indurare. Plin de dragoste.
    Dar!! MAI INTAI am vazut un Dumnezeu manios, un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos si razbunator. Adica un Dumnezeu DREPT ! Dumnezeu este dragoste, dar MAI INTAI este dreptate. De fapt, chiar si in cresterea copiilor se poate vedea ca dragostea fara dreptate creste monstri !

    De unde se trag aceste abordari dezechilibrate ale harului lui Dumnezeu?
    De la Philip Yancey, Brennan Manning si multi altii?
    De la „Tulburatoarele descoperiri ale harului”, „Evanghelia vagabonzilor” sau altele semanatoare?

    Mie personal imi plac acesti autori si altii pe aceeasi tema, dar pericolul este ca – poate fara intentia lor – se induce ideea unui „har salbatic”, ceva de genul „Indiferent ce faci, Domnul are har”. Ceva de genul: „Esti homosexual? Traieste in continuare asa, ca Domnul are har. Nu vrem „sa te jignim” spunandu-ti ca „micutul” tau viciu te va duce IN IAD !! (Unii si-au facut chiar biserica homosexualilor – asta suna ca si cum ai spune „Sfantul Dracula”) Esti alcoolic, hot, mincinos, barfitor, curvar? Nici o problema,
    haru-i mare. Esti rau pur si simplu? Haru-i mare”

    Apropo, nu stiu de ce am senzatia ca cei care se AUTOnumesc „fii ai luminii” sunt mai ticalosi si mai rai decat „fii intunerecului”. Incepand de la afaceri si pana la caracter sau morala, mi-e groaza sa am de-a face cu „de-ai nostri” – prefer filistenii, deoarece mi se par mai de cuvant, mai de caracter si chiar mai morali decat „ai nostri”.

    Dar oare de unde vine aceasta libertate de a minti, de a insela, de fi rau pur si simplu??
    Cred ca dintr-o intelegere gresita a harului lui Dumnezeu.

    Eu cred ca in general bisericile sunt foarte inchistate si ofera foarte putin har prostituatelor, alcoolicilor, drogatilor sau vagabonzilor, adica celor despre care Domnul Isus spunea ca vor merge in rai inaintea multora dintre noi…

    Stiu o Biserica in Suedia care a iesit pe strada, i-a strans pe drogati si pe alcoolici si face un program special pentru ei in fiecare sambata. Vin peste 150 de oameni ai strazii la aceste
    programe, iar exemplul lor a fost incurajat de primarie si copiat de alte biserici suedeze. Acesta este un model extraordinar de a arata harul lui Dumnezeu, intr-o tara care de curand a interzis predarea in scoli (indiferent daca sunt scoli particulare sau de stat) a creationismului. Doar maimutele au drepturi in Suedia, Dumnezeu nu mai are drepturi. Asta nu mai este democratie, ci mai degraba fascism sau nazism – sa interzici predarea creationismului in scoli !

    Cred ca harul acesta salbatic este ca o contrabalansare la inchistarea din anii ’60. De fapt razboaiele mondiale au daramat o lume de cutume, de obiceiuri si ritualuri si au lasat un gol imens. Ca o revolta la situatia de atunci, a aparut miscarea „hippie” a anilor ’60: „Make love, not war – faceti dragoste, nu razboi” Apoi, ca o contrarevolta la miscarea hippie si la dezmatul sexual generalizat promovat de hippie, a aparut „conservatorismul salbatic” din unele biserici.
    Iar acum, ca o alta contrarevolta la acel „conservatorism salbatic” a aparut acest „har salbatic”. Dar problema este ca toate sunt extreme, iar extremele nu sunt bune. Nici conservatorismul dus la extrem, nici harul impins pana la extrem.

    Cred ca teologia aceasta a „harului salbatic” ne face sa nu mai avem frica de Dumnezeu, astfel incat vine omul acasa duminica seara de la biserica si se uita, fara nici o remuscare, la filme porno sau la pagini de internet cu xxx. Sau merge cu colegii la dansuri, la o bere, la un vin, la orice, ca „sa-i evanghelizeze” sau ca sa le arate ca „la noi nu ne interzice nimeni nimic”.
    La ortodocsi le rezolva popa problema – preotul mijloceste pentru pacatosi, iar la noi harul rezolva totul – „Domnul are har mult, asa ca putem pacatui, ca sa se inmulteasca harul…” spun unii fara intelepciune…

    Eu cred ca harul este sa ne vedem ca Iov: Doamne, „mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa”. Am har atunci cand ma pocaiesc, nu cand imi justific pacatele !!

    Daca nu se tine cont de faptul ca Dumnezeu este in primul rand un „foc mistuitor”, si abia apoi dragoste deplina si desavarsita, atunci se ajunge la astfel de comportamente absolut aberante.

    Sunt pacate oribile, care se matura sub covor, in numele „harului”. O fata dintr-o biserica, dintr-o familie importanta, a ramas insarcinata fara sa fie casatorita, cu un baiat din aceeasi biserica. In loc sa fie indemnati sa se pocaiasca, mama fetei a sfatuit-o sa avorteze, iar pastorul i-a sfatuit sa taca din gura, ca sa nu se faca tulburare. Pana la urma s-au casatorit si au mai avut cativa copii, dar azi sunt divortati si distrusi, pentru ca nu le-a spus nimeni ca harul presupune mai intai POCAINTA !!

    Nu putem pacatui mereu ca sa se inmulteasca harul, nici nu putem calca in picioare harul lui Dumnezeu. „Caci daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti” (Evrei 10).

    Inteleg si pozitia celor care sustin „harul salbatic” – este o revolta surda fatza de ipocrizia si fariseismul din unele biserici, de constrangerile religioase aberante, care nu au legatura cu Biblia si fatza de schizofrenia (schizofrenie = rupere, o lume proprie, rupta de
    realitate) unora. DAR ORICE POZITIE DEZECHILIBRATA, IN ORICE DIRECTIE, PRODUCE DEZASTRE !!

    Nu poti vorbi despre harul lui Dumnezeu fara sa vorbesti despre Apocalipsa, despre finalul acestei lumi. Iar acest final nu este ABSOLUT deloc infasurat intr-un nimb roz, glorios si luminos, ci este dezastru, este RAZBUNAREA singelui martirilor, sunt catastrofe, razboi cu fiara, invinsi si INVINGATORI. Cristos va invinge !! Dar, ca sa invinga Cristos, trebuie sa aiba PE CINE SA INVINGA !! Ca doar n-o sa lupte de Unul singur, din moment ce toata lumea a
    beneficiat de har, cum ar crede unii ! Ci vor fi unii carora LI S-A OFERIT HARUL, dar l-au refuzat. Aceia vor ajunge in iad!!

    Da, da!! Pur si simplu in iad, in caz ca unii nu prea mai cred ca exista iad. „Pai ce, tu ai arunca macar o pisica in foc? Nu o arunci, ca ai mila, la fel nici Dumnezeu nu arunca pe nimeni in iad”, zic altii, dar nu-si dau seama ca gresesc profund.

    De fapt toti cei care sunt de partea Satanei vor ajunge in focul cel vesnic, impreuna cu cel pe care l-au slujit. Se duc singuri, fara sa-i arunce Dumnezeu sau altcineva. Sa nu ne imbatam cu apa rece. Sa nu ne inselam singuri – este adevarat ca Dumnezeu ofera har oricui,
    DAR !! Dumnezeu nu se lasa batjocorit !! Harul fara POCAINTA, NU EXISTA !!

    Petru spune: „Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor, si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, în ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite.”

    Doamne, Iti multumim ca suntem mantuiti prin har, prin credinta, si aceasta nu vine de la noi, ci este darul tau. Nu suntem mantuiti prin fapte. Dar Iti multumim ca TOT TU ne ceri si ne ajuti sa facem fapte VREDNICE DE MANTUIREA NOASTRA, ne ajuti sa traim „frumos, ca in timpul zilei”.

    Cand usa harului se va incuia, atunci va veni judecata viitoare. Atunci „Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor. Si ziceau muntilor si stancilor: ‘Cadeti peste noi si acoperiti-ne de Fatza Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?” (Apocalipsa 7).

    Ioan Ciobota

    • Mihai-Sorin zice:

      Eh..iata un israelit(pocait) in care nu este viclesug!

      as dezonora comentariul, comentatorul si mai ales pe Creatorul sau ( prin Duhul Adevarului) daca l-as califica drept excelent.

      Ar fi un cuvant prea mic pentru un Adevar prea mare.

      genul acesta de gandire intra si inter transparenta, obiectiva,
      moderata, echilibrata doar de

      lumina Adevarului

      se constituie intr-un obiectiv fundamental al Trezirii Bisericii,

      care nu trebuie asteptata ci provocata.

      In speta Trezirea Bisericii inseamna Invierea Lumii

      (afirmatia nu este exhaustiva ci are caracter de principiu general)

  9. Dan H. zice:

    Hm…Marius, tie iti place Manning?
    Ma simt tentat sa scriu un commentariu luung, ceva de genul: „De ce nu-mi olace Manning”.
    Problema e ca mai nimeni nu citeste comentariile f. lungi.
    Cel putin, nu eu…

  10. Usurel zice:

    Voicu si PROtv-ul vad ca au succes la baptisti. Astept poze cu talibanii si carti despre crestinii de la Polul Nord!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.