pe 19 mai (2007) mi-am încheiat tinereţea… în pijamale (P)

(Ce bun este un astfel de exerciţiu de re-memorare! acum îmi pare bine că am scris asta atunci)

Am dispărut cîteva zile pentru a-mi încheia tinereţea.

Cineva spunea că se termină la 40 de ani. Se termină pentru fiecare altfel şi altcîndva.

Pe 19 mai am început o zi normală de lucru.

Adică…

După 5-6 ore de somn s-a făcut sîmbătă. Am dormit mai mult că este sîmbătă. Nu am crezut niciodată că sîmbăta este zi de odihnă. Am luat-o de la capăt şi aveam planuri mari şi pentru ziua de duminică, binecuvîntare de copil, sărbătoare orchestră, Arad, hirotonisire, discuţii despre un doctorat…

Dumnezeu a lucrat 6 zile, este adevărat, dar …
În piept a început să mi se zbată o pasăre.

SMURD. Branulă. Fibrilaţii. 20 de ore. Cărucior de invalizi. Pijamale. Telefon mobil. Mesaje. Sotia. Biblia. Doctorul V. cu priviri îngrijorate care încerca să mă „convertească” (convertirea în limbajul cardiologilor înseamnă ieşirea din fibrilaţii, chimic sau elecric şi revenirea la ritm normal)

„Nu mai faceţi nici o mişcare. Băieţii vă vor ajuta! Rămîneţi la noi…”

şi …

camera 606.

În camera 606 mi s-a încheiat tinereţea în pijamale. Fără cravată şi costum. Umilitor, făcînd injecţii în burtă. Anticoagulante.

Cînd am lepădat hainele bussiness-casual şi am intrat în pijamale ca cel mai tînăr pacient la camera 606, atunci am ştiut că ceva definitiv s-a întîmplat. Ceva care îmi va schimba radical nu numai ritmul de viaţă, ci şi modul în care voi privi viaţa însăşi.

Dintr-o dată timpul s-a năclăit. Din cascadă s-a prefăcut în miere. Nopţile era ca un gem de prune.

Totul a început să curgă foarte încet. Mişcările trebuie foarte bine calculate cînd ai branulă în mînă. Mersul la toaletă presupune aventuri la fel de mari ca o călătorie lungă.

Camera 606 este o altă lume, o cu totul altă lume. Voi reveni acolo, dar azi tocmai am ieşit de acolo.

Mă gîndesc la domnul C. care are gînduri de sinucidere, la domnul N. care are inima foarte obosită şi care mi-a cerut o biblie, la domnul A. care nu ştie ce are, dar noi ştim, la domnul J. care a plecat ieri strigînd ca la sfîrşitul armatei „Hai liberare” şi la domnul D. care are părul alb ca o coroană de cinste.

Mă voi întoarce acolo, altfel, dar cele 4 zile petrecute în camera 606 mi-au frînt viaţa în două.

Acolo, la camera SMURD şi la 606 referendumul, agitaţia de afară, declaraţiile, piaţa, maşinile, conferinţa Ioanei.. toate erau aşa de departe…

Acolo sînt aproape ploştile pline ale colegilor, cana cu ceai pe care domnul C. nu o poate duce la gură, gemetele, picioarele umflate de apă ale celui de vis-a-vis, tuburile de oxigen şi un neon care nu se stinge niciodată.

Ieri de lîngă camera 606 a ieşit o targă cu cearceaf. Era al cincilea.

Azi, cînd m-am îmbrăcat din nou în „hainele de stradă”, m-am plimbat mult dintr-o parte în alta, să mă obişnuiesc să mă privesc ca un om obişnuit.

Da, tocmai asta este… va trebui să trăiesc „obişnuit”. Adică să trăiesc într-un altfel de timp decît cel pe care l-am năvălit peste mine pînă acum, într-un timp de miere, nu de apă, între odihnă şi lucru, lucru şi odihnă, cu nopţi negre ca gemul de prune, nu albe ca lumina de neon.

Tocmai am aflat că Ralu Filip a decedat.

17ralu-filip_.jpg

Eu ştiu cel mai bine de ce. Pentru că nu şi-a încheiat tinereţea la timp. Prietenul său cel mai bun a spus că nu l-a văzut odihnindu-se nici în concediu. Ştiu cum este…

A trebuit să îmi spună doctorul V., simpatic, bun profesionist, 38 de ani, cu vocaţie, un medic „normal”, într-un spital „anormal”, că ar trebui să îmi iau cel puţin „o zi pauză pe săptămînă” şi că nu sîntem „de fier”.

Atunci mi-am adus aminte dintr-o dată… că Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi a celebrat o zi şi că ne-a făcut din ţărînă, nu din fier.

Mi-am încheiat tinereţea în pijamale, voi începe să albesc înţelept, sper…

Ajutaţi-mă, prieteni, să fac ca Dumnezeu… să mă odihnesc un pic!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la pe 19 mai (2007) mi-am încheiat tinereţea… în pijamale (P)

  1. Gabriel Băloi zice:

    Pentru a ne scăpa de un lucru rău trebuie să ajungem să urâm acel rău , iar în scopul acesta , lucrului cu pricina îi trebuie dată definiţia corectă.
    1.Neodihna e o mare HOAŢĂ. Ea nu te creditează niciodată , ci te debitează pe toate planurile ; adică nu te sporeşte ci te sărăceşte.
    2.Este o mare UZURPATOARE DE CALITĂŢI OFICIALE , în sensul că neodihna se prezintă a fi un fel de organ autorizat , cu drept de percheziţie , şi te caută prin toată fiinţa să vadă dacă nu cumva deţii vreo „lene” sau „iresponsabilitate în nelucrare” , sau dacă ai îndrăznit , cumva , să te mai şi relaxezi vreo 3 ore într-o zi , pentru ca , mai apoi , să te determine să recunoşti că „ai săvârşit fapta” şi să faci tot posibilul să recuperezi „prejudiciul” pe care ţi l-ai creat ţie şi altora prin faptele tale de odihnă.
    Uzurpatorul de calităţi oficiale este , defapt , şi un MINCINOS. Neodihna încearcă să le inducă unora ideea de „vocaţie la neodihnă”; că o pot întreţine mult şi bine pe spinarea lor , fiindcă sănătatea le permite , iar alţii mai slabi şi fără chemare la neodihnă dacă dorm într-o noapte doar 3 ,4 ore a doua zi nu mai sunt buni de nimic.
    Deci , dacă unii suntem mai înzestraţi şi , implicit , mult mai implicaţi în lucru , înseamnă că avem vocaţie la neodihnă ! Neodihna e creată dintr-o infinitate de ocazii.
    Aşadar , acestea fiind caracterele neodihnei , trebuie s-o tratăm ca atare , deoarece , în caz contrar , consecinţele ei pot fi şi altele mult mai profunde , după cum un autor austriac califica un alt termen înrudit : „îi duce în neclaritate pe cei înţelepţi , îi murdăreşte pe cei mai curaţi , îi urmăreşte pe cei mai precauţi şi-i seduce pe cei mai sfinţi”.
    Eu o cunosc bine , de aceea o tratez cu aceşti termeni !
    Vă doresc mult har , pace şi sănătate de la Domnul !

  2. elisa zice:

    Acum trei ani va promiteati odihna..se vede treaba ca nu ati facut-o serios. 🙂
    Nu uitati….chiar si fierul rugineste, dar tarana?. 🙂

  3. maria zice:

    Imi pare tare rau, domnule Pastor, ca ati trecut prin toate astea. Dar tineretea nu se incheie la 40 de ani. De -abea de-acum incepe! Va doresc multa sanatate, bucurie, pace si dragoste.
    Numai bine si matusii dumneavoastra, Marta!

  4. Pingback: 11 ani de la prima fibrilație | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.