Momentul maxim de glorie

Fiecare om are momentul maxim de glorie. Unora le stă în spate şi îl cocoloşesc în amară nostalgie, altora le stă înainte, dar sînt nepregătiţi încă pentru acea înălţime.

Fiecăruia îi este dat cel mai satisfăcător moment sau, aici este lucrul trist, momentul de maxim împlinire, de care cel în cauză nu este conştient cînd tocmai va fi trecut vîrful cel mai înalt al vieţii, cînd tocmai va fi zburat la maxima altitudine, moment care nu va mai reveni vreodată.

Un instrumentist care a cîntat toată viaţa într-o Filarmonică de provincie, pensionat acum, trăind din ore plătite prost, re-trăieşte oftînd momentul de acum 35 de ani cînd l-a aplaudat o sală plină de oameni cultivaţi într-o biserică de piatră în Germania. Cu bătrîneţea repetă din ce în ce mai des nepoţilor numele oraşului în care s-a petrecut recitalul.

Un profesor trăieşte momentul în care a cîştigat concursul pe post, în oraş, pe cînd toate oraşele din România erau închise. Acum face meditaţii pe bani de aprozar.

Un medic îşi hrăneşte imaginea de sine din ziua în care a aflat că a reuşit la medicină la Iaşi, erau 30 pe loc. A dat a şaptea oară. A reuşit… „Băăăă, voi ştiţi cum era pe vremea aia… noi am făcut şcoală serioasă, voi? Nişte măcelari!”

Un scriitor din ce în ce mai prost cumpărat îşi aduce aminte de prima sa carte publicată în 1986 într-un tiraj care acum pare ameţitor… „pe banii statului”.

Pentru un om de ştiinţă poate fi momentul marii descoperiri, după zeci de nopţi nedormite, o descoperire care legimează cei 50 de milioane de dolari investiţi în proiectul lui.

Pentru altul poate fi Premiul Nobel sau vreo altă recunoaştere în mijlocul naţiunii lui sau pe plan internaţional.

Pentru un compozitor va fi fost momentul prezentării concertului în faţa Casei Regale, moment din care a devenit Concert Maistrul Curţii.

Pentru un strungar este ziua în care a cîştigat Marele Concurs Naţional pe meserii şi cînd i s-a dat categoria „specială” sau ziua în care a devenit maistru.

Unui cîntăreţ de folk i-a rămas în memoria afectivă Cenaclul, iar fostul cîntăreţ de Caffe-concert îşi aduce aminte de începuturi, cînd cînta cu Cornel Constantiniu şi Olimpia Panciu pentru Nicu la Sinaia.

Un dirijor de fanfară militară îşi aduce aminte de marea defilare din 23 August 1989, n-a mai fost alta de atunci să iasă aşa. El era în faţa tuturor.

Pentru un artist care acum reface biserici pe la Hlipiceni ziua cea mare a fost vernisajul expoziţiei de la Iaşi, din holul Facultăţii de Medicină.

Un uitat profesor universitar speră la ziua în care măcar Universitatea din Tîrgovişte îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa.

O gospodină se tot învîrte pe lîngă tabloul în care a fost mireasă şi oftează, lăcrimează din ochiul învineţit acum de pumnii soţului care horcăie pe canapea după băuta de aseară.

Un copil cu sindromul Down zîmbeşte chiar în momentul în care a cîştigat Jocurile Olimpice Speciale.

O mamă care a născut un copil sănătos îşi aduce aminte privirile pline de dragoste şi satisfacţie, privirile soţului care a lăsat-o în urmă văduvă înainte de a umbla micuţul. Acela a fost cel mai frumos moment al vieţii ei.

Fiecare avem momentul maxim de glorie, dar şi cel de maximă mizerie. Uneori acestea coincid. În unica situaţie a schimbării radicale. Momentul maxim de mizerie, dat fiecăruia dintre noi, poate fi urmat de momentul maxim de glorificare, momentul convertirii.

Micile noastre reuşite, măruntele realizări, nimic nu poate umbri „naşterea din nou”. Poate că Steinhardt şi C. S. Lewis, cu stilul lor inconfundabil de a de-scrie lăuntrul, relatează minunea pe care toţi o putem experimenta. Convertirea este cel mai spectaculos act care se poate întîmpla fiinţei umane. Al nostru este gestul şi totuşi în afara noastră, în puterea şi voinţa proprie şi totuşi neajutoraţi să facem ceva singuri.

Fără aplauze şi fără public, fără rochie şi frac, fiinţa umană se metamorfozează precum omida în fluture, mortul moare şi viul învie cu adevărat. Cu lacrimi în ochi sau sobru, cu inima bătînd de fericire sau cu pumnii strînşi în deznădejde plină de speranţă, se întîmplă tainic, dar mai multe fiinţe asistă la un asemenea eveniment decît în orice altă instanţă, lumea cerească, cu legiunile de îngeri, Sfînta Treime, Dumnezeu Însuşi. De fapt lăuntrica întoarcere spirituală este cel mai „plin de lume” eveniment din întreaga noastră viaţă spirituală, cel mai înăbuşit de aplauze, dar care nu se aud.

La el au dreptul gospodina şi văduva, scriitorul şi cercetătorul, artistul şi „idiotul”, geniul şi simplul meseriaş, fiecare fiinţă umană are dreptul la cea mai înaltă aspiraţie, restaurarea Chipului… şi momentul maxim de glorie ne stă încă înainte.

1 Ioan 3:2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.

TOŢI!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Gînduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Momentul maxim de glorie

  1. dori`s zice:

    uimitor! atat de plastic prins momentul… FELICITARI!

  2. Gabriel Băloi zice:

    Cred că ideea de „moment maxim de glorie” este , în sine, şi , în mod legitim , pretenţioasă , fiind strâns legată de realitatea unui domeniu , privit ca un drept pe care Dumnezeu îl dă omului , iar prerogativele generale ale unui drept sunt : jus utendi, jus fruendi şi jus abutendi ( adică , dreptul de folosinţă , de a culege fructele şi dreptul de a dispune de acel bun ca de al său ).


    Draga Gabriel, în primul rînd: bine ai venit! am folosit imaginile respective tocmai epntru a pregăti finalul. tocmai asta este ideea. Nu contează prea mult prefixele noastre din faţa numelui, contează că ne iubeşte El. Dumnezeu.

    Dreptul acesta este instituţionalizat de Dumnezeu în noi , pentru că el presupune : un domeniu determinat , o perioadă îndelungată de ani şi o activitate sau pregătire adecvată şi asiduă d.p.d.v. teoretic şi practic.
    Dacă este adevărată afirmaţia că „fiecare om are în viaţă un moment maxim de glorie” , asta înseamnă că acel om a ştiut foarte bine ( fiind ajutat la mom.potrivit şi de alte persoane ) să-şi revendice dreptul la domeniul în care a fost eminamente dotat de către Dumnezeu.

    nu este vorba numai de talente, este vorba de DAR. un dar din pareta lui Dumnezeu poate fi un copil născut cu greu şi tîrziu etc. TRebuie doar să recunoşti momentul şi darul.

    Tradiţiunea dotei (adică, predarea lucrului în mâna omului) se face , pe de o parte , în scopul laudei Lui Dumnezeu , dar , implicit , şi spre satisfacţia („momentul de glorie”) a celui înzestrat.
    Există , însă , din nefericire ( nici nu ştiu cum s-o numesc) situaţia aceea în care un om nu s-a putut bucura de exerciţiul adecvat al tuturor prerogativelor dreptului său eminament din cauza unor factori pe care nu i-a putut influenţa , modifica şi gestiona în mod favorabil la timpul potrivit , fiind limitat de aceştia doar la constatarea existenţei dreptului său primit şi la o exercitare amatoristă a acestuia.

    Amatoricească vrei să spui. Da, există această situaţie.

    Oare , cum se rezolvă pe planul conşiinţei personale o astfel de situaţie frustrantă , atunci când subiectul în speţă descoperă , de ex. în jurul vârstei de 38-40 ani (după ce şi-a cumpărat o pianină în casă) că este capabil să facă aranjamente pentru acompaniamente de pian , interesante şi destul de sofisticate , însă , în acelaşi timp , constată că este condiţionat-limitat de lipsa începerii la momentul oportun a exercitării prerogativelor dreptului său încuviinţat de către Dumnezeu ?!!! Chestiunea pare naivă şi amuzantă , însă trebuie să recunoaştem că toţi (cei care ştim că există un talent în noi , ce zilnic nu ne-a lăsat în pace , dar pe care nu l-am valorificat în mod adecvat ) suntem atât de mişcaţi şi de râvnitori la măiestria pe care o vedem în exerciţiul altora !


    Ai citit Musicophilia? Este o carte de Oliver Sacks, foarte interesantă, care tratează cîteva cazuri de acest gen. Pentru muzică niciodă nu este prea tîrziu, mai ales că avem o veşnicie în faţă pentru ea. Eu tocmai m-am apucat de violoncel. 🙂

    Oare , pentru un drept fiinţat în astfel de condiţii , improprii pentru valoarea lui , mai apare relevantă ideea unui moment maxim de glorie ?
    La fel se întâmplă şi cu mine ; de aproximativ 2 ani şi jumătate am început să studiez serios pianul , iar sentimentul pe care-l am este acela al depăşirii unui handicap primit în timp , datorită unor condiţii mai de demult pe care nu le-am putut surmonta atunci.
    Cât despre „momentul de glorie” , dacă acesta se poate naşte şi în aceste condiţii , atunci într-adevăr s-a produs miracolul , iar despre dreptul – pe care l-a oferit Domnul – se poate spune că a devenit REVOLUT.

    Nu te descuraja, continuă!!!!
    Momentul tău de glorie nu va consta într–un concert la Berlin, poate că va fi în altă parte, altundeva. Fii pregătit pentru el. Nu cred că are legătură cu pianul.

    Multe binecuvântări !
    Gabriel Băloi (Coronini , Caraş-Severin)

  3. Pingback: “Importanţa crucială a insignifianţei” | Marius Cruceru

  4. Impresionant!Dumnezeu sa va binecuvinteze!

  5. Putinstiutoru' zice:

    Fireste vorbind, intotdeauna am fost uimit cum Sir Alex Ferguson antrenorul de la Mancester United a reusit fie antrenor al echipei timp de 25 de ani, si nu cu putine rezultate.
    Provocarea ramine si pe plan duhovnicesc, dupa convertire. Convertirea e o minune spectaculoasa sau ne-spectaculoasa, dar a te mentine convertit la un nivel inalt, este o minune si mai mare, care va fi apreciata doar la FINAL(A)!

    • Marius David zice:

      foarte seminală şi productivă ideea…
      avem momentele de glorie în momentul cînd ne-am biruit pe noi înşine, unul dintre ele a fost în pustie pentru Domnul Isus, atunci cînd a fost ispitit de diavolul

  6. Ciprian Simut zice:

    As vrea sa il vad pe acela care se tine pe sine insusi „convertit la un nivel inalt”.

  7. Gabriel Băloi zice:

    Vă mulţumesc frumos pentru răspuns ! Am înţeles sensul spiritual al momentului de glorie la care v-aţi referit.
    În acest sens , îngăduiţi-mi să mai exprim câteva idei. ÎNTÂLNIREA cu Cristos este , într-adevăr, legătura marcantă din care ieşi nu numai transformat , dar şi îmbogăţit şi înălţat. Ea zguduie fiinţa până dincolo de limita REZISTENŢEI morale şi talentoase , moment în care omul îşi pierde „talentul lui de a fi moral” şi devine născut din nou , iar TALENTUL lui ( de ex. muzical ) se transformă în DAR.
    O , da , acesta este adevăratul „moment maxim de glorie” al fiinţei umane , transformate !
    Apoi urmează diverse trepte prin care Domnul doreşte şi ajută să se producă continua noastră înălţare. Pe aceste trepte ne întâlnim cu talentul nostru primit şi transformat prin actul convertirii în DAR , iar aici începe momentul naşterii tuturor „actelor noastre de închinare” , extensia gloriei ; încep momentele noastre de împlinire , fiindcă ele sunt grevate pe gloria Lui Dumnezeu , iar actul nostru executat reflectă măreţia divină.
    Referirea mea anterioară viza tocmai această obligaţie a noastră , corelativă dreptului ( darului ) pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu , de a ne instrui temeinic fiecare în darul său , iar calitatea sau nivelul la care ajungem va reprezenta un alt EFECT al răsplătirii divine. Acest lucru este în concordanţă cu voia Lui Dumnezeu.
    Regretul personal provenea din faptul că nu am exercitat corespunzător şi de la momentul potrivit acest DAR , iar nu din cauza ratării vreunei scene filarmonice.
    Din punctul de vedere al persoanelor pământeşti asistente , cred că m-aş mulţumi doar cu auditoriul „compus” din soţia mea , care ascultă docil şi răbdător din cealaltă cameră , cu uşa deschisă , variaţiunile mele muzicale!!!
    Dincolo de acestea , darul nostru exercitat în închinare rămâne un act raţional-sufletesc , care este mai mult cauzalitate internă decât finalitate externă spiritual-artistică , mai mult decât un exerciţiu de virtuozitate. Şi bine e că Domnul dă eficienţă tocmai acestui aspect real intern sufletesc.
    Pentru încântare , vă invit pe toţi să căutaţi pe youtube „Joseph Joubert Total Praise”. Domnul să ne facă parte tuturor de multă măreţie divină !

    • Marius David zice:

      draga GAbriel,
      mulţumesc pentru apreciere.
      Aşa cum spui… convertirea este numai începutul,
      pentru unii momentul în care îşi iau doctoratul, spre exemplu, este momentul maxim de glorie,
      păcat, îi scriam unui prieten proaspăt doctor: este doar un început. La fel şi convertirea.

  8. Pingback: Parastas de patru ani, idei utile despre petrecerea sfîrşitului lumii, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.