Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Pau za best! in clip, 78 de ani cand a filmat la Saint Michel de Cuxa.
şi a cîntat pînă la 96, în fiecare zi cînta cîte o suită din cele 6 şi Duminica o repeta pe prima.
Extraordinar!!!!
El a descoperit şi a făcut cunoscute suitele, le-a repetat 13 ani, după care le-a prezentat în public.
El a dat INTERPRETAREA!
toata suita inregistrarea de sus e doar prima miscare. (Pablo Casals)
da, exact, asta cînta în fiecare zi. Te miri că a trăit atît. Asta îmi visez şi eu să fac. Învăţ suitele cu transcripţia pentru chitară şi apoi cînt toată pensia.
o alta interpretare reusita Paul Tortelier
Yo-Yo la 6 ani
tocmai am discutat cu un violoncelist care mi-a spus că Tortelier este imediat dupa Casals
am pus-o sus, se pare că este a doua după Pau CAsals. Este Pau, nu Pablo. Este catalan.
Nu as putea sa explic foarte clar de ce, dar interpretarea lui Maisky imi place cel mai mult. Yo-Yo Ma mi se pare prea robotizat…
Sînt interpretări şi interpreţi. Yo yo Ma se pare că este bun pe Saint Saens! Romantici. Nicicum pe BAch.
Este bun pe Libertango-ul lui Piazzola, dar nu aici.
Şi mie mi-a plăcut Maisky, dar acum este Pau pe primul loc şi apoi Tortelier se bate cu Rostropovich.
Tortelier cand era mai tanar! o inregistrare de la un masterclass preludiu 1007 (in franceza)
Da, ştiu, am descoperit-o şi eu. E tare de tot, mai ales chestia cu valurile. Acum am descoperit un masterclass cu el în 12 episoade, via M.H.
Imi place foarte mult Maisky, fara indoiala ca toti au ajuns la un nivel exceptional al tehnicii interpretative si al intelegerii muzicii. Cu toate acestea, niciunul nu este atat de profund ca Jaqueline du Pré, niciunul (desi toti sunt muzicieni de mare valoare !) nu are atatea culori in sunet si atatea schimbari de nuanta intr-o singura fraza muzicala. Jaqueline du Pré, daca nu ar fi fost rapusa de boala atat de devreme, cu siguranta ca ar fi lasat mai multe inregistrari de valoare.
Am ascultat şi DU Pre, îmi place mai mult ce face cu romanticii. Elgar este concertull ei. Înregistrarea pe care am ascultat-o este foarte proastă ca sunet, interpretarea este bună, dar intepretează mult prea „romantic”. Casals este sobru, bărbătesc, rece, cu destule nuanţe, dar ca la biserică, Du Pre este mai relaxată, mai familiară, prea caldă pentru muzica lui Bach.
Eu cred ca trebuie sa fii chiar „fierbinte” pentru a-l interpreta pe Bach :). Toata muzica lui este o rugaciune!
M-ai prins :), fac parte din categoria celor carora le place Bach interpretat „romantic” (desi formularea nu este chiar potrivita), si nu sunt de acord cu acest nou val de a interpreta „baroc” pe instrumente contemporane.
da, înţeleg ce spui, Ioana, Bach suportă foarte multe interpretări, inclusiv în manieră Jazz, cred că este şi o chestie de percepţie, de situaţie, şi tu şi alţi instrumentişti interpretaţi de fiecare dată altă bucată, deşi partitura este aceeaşi, în funcţie de trăiri, situaţie.
Nici eu nu sînt pentru baroc pe instrumente conteporane, de aceea sînt interesat de instrumentele vechi… 🙂
era cît pe ce să mă aleg cu o viola da gamba, dar am rămas la violoncel din pricina faptului că vreau să experimentez instrumentele netemperate.
Exista intr-adevar o lucrare exceptionala compusa de Bach, intitulata Apocalipsa lui Ioan?
Muzicieni???? Ne ajută cineva?
Nu m-ar mira… Bach a compus şi o sonată a cafelei, a compus şi pentru bere ceva… nu m-ar mira să fi compus ceva şi pe Apocalipsa.
Eu am citit despre aceasta lucrare intr-o carte si nu pot sa-mi dau seama daca este ceva real sau e doar fictiune.
Se spune ca aceasta partitura ascunde un secret, ca Bach reusise in ultimii sai ani de viata sa patrunda o lege cosmica. O partitura care e capabila sa „evoce trecutul si sa prefigureze viitorul”.
ah, gata m-am lămurit, atunci nu-i adevărat… e ca Codul lui DaVinci,
cînd aud de chestii de genul asta nici măcar să rîd nu-mi vine…
mi se face pohtă de un emetiral porţie dublă.
Pingback: Мстисла́в Леопо́льдович Ростропо́вич « La patratosu
Pingback: Colaboratori, Tupeul curvarului, BAch 1007, Ţara rromilor, Cîinele pionier, Gyuri Baci « La patratosu