„Bă, băiatule, bă!” (regat)
„Ce faci, fă?” (regat)
„Făi fetico!” (exact aşa! „făi” – prahova, valea călugărească-tătaru)
„Ci faci, băi!” (mold, urban, Iaşi, pentru că rural este „Şi faşi, ăi sau uăi!”)
„Mă, copile!” sau „Măi! copile”
Interjecţiile, cel puţin aşa le clasează dicţionarele noastre, iată interjecţiile-particulă care dau culoarea uliţelor satelor noastre, autobuzelor de navetişti, apartamentelor de bloc, expresii ale familiarităţii în agresiune.
„Bă, hahalero!” cum sună în gura războinicului luminii? Îîîî?
De unde vin acestea?
„Bă”, de la „bă, băiatule!”, în reduplicare; „fă” şi „fa”, de la „fato!”, „făi, fetico”, în reduplicare; „mă”, de la „mamă”? (mamă, muică apare în locul acestei interjecţii adesea în expresii: „aoleu, muică”, fără ca mama să fie prezentă, este o invocaţie care merită atenţie specială sau „mamă, tont eşti!” care s-ar putea scrie „tont eşti, mă”). Improvizez. Nu sînt sigur pe etimologii, dar nu-i aşa că merită?.
Dar, „bre”? „Bre” de unde vine? De la „bradăr” (brother) a glumit cineva.
Dacă „bă” şi „fă” sunt rurale, atunci „bre” este urban. Are odor de superioritate. Calcă şi în vocabularul „telectualului”. Dacă cineva vrea să se esprimeze asupra unui nume „mare” la modul snobic, va spune „Caragiale, e mare, bre!”.
„Bă”, „Fă”, „Mă” şi „Bre” colorează dialogicul oralităţii, dar al celei familiare. Spui vecinului, celui de-o vîrstă sau celui neapărat mai mic ca vîrstă, bre! Spui copilului, bă, şi soţiei (fă, din păcate!) şi „mă”. Acestea sunt interjecţii ale întîlnirilor multiple. Nu spui nimănui la prima întîlnire, bă!. numai în cazul în care vrei să te cerţi în tîrg.
În scris, „mă”-ul şi „bă”-ul, să luăm emailurile (vezi AICI un post excelent), de pildă, capătă alte forme, mai subtile, mai „urbane”, dar la fel de agresive în familiaritatea lor groasă.
Şi dacă le-am scoate şi dintre cei pe care pretindem că îi iubim cu o dragoste mare? Copiii, soţia? Dacă dragostea mare ar fi şi rafinată şi delicată!? Nu-i aşa că ar suna altfel dialogul din relaţiile noastre fără BĂ, MĂ, FĂ, ŞI BRE?
Şi totuşi, de unde vine „Bre!”, bre, frate-miu!
Marius Cruceru 
Iata motivul pentru care am renuntat la ideea de a citi vreodata „Morometii”, desi probabil reflecta o anume realitate. Indiferent de valoarea adusa culturii romane…zgaraie timpanul intr-un mod absolut groaznic.
Păcat, Moromeţii este superb. Dacă ai trăit în Oltenia înţelegi limbajul acela..
Parcă sînt în sat la tata sau în satul soţiei.
Da, probabil acesta este motivul, nu am trait acolo. Nu am vrut sa jignesc pe nimeni, sper ca ati inteles.
Morometii e fain, tocmai de aia. Ardelenescul „No” parca mai indulceste expresia „No, ma, cum facem?” In fine, trebe mare discernamint cind folosim cuvintelele astea dar dupa parerea mea au farmecul lor intr o relatie (de prietenie intre 2 barbati de ex.) in care exista multa incredere si respect autentic, chiar daca acestea nu sunt asa de evidente.
Mie nu imi place sa ma adresez cuiva folosind unul din interj astea. Pur si simplu mi se pare lipsa de resect fata de interlocutorul meu. Si apropo, Morometii e genial!:p
de acord
„Bre” este un pronume popular de politete, cel putin in satul in care am copilarit eu. Este un fel de „dumneata” sau „matale”.
Nu are conotatii nepoliticoase, exceptand bascalia damboviteana din zilele noastre.
aşa cum s-a schimbat conotaţia la „boierule”… dacă îl spune MAestrul SAbin Pautza cînd ne întîlnim are alt sens decît spus de un bucureştean în talcioc atunci cînd negociem pompa de bicicletă.
…de aceea, mi se pare nepotrivit sa-l pui alaturi de „ba, ma, fa”
nu e mai simplu sa ii spui pe nume? :p
cum sa-i spun pe nume bunicului meu?! doar nu am facut razboiul impreuna.
at ii zici bunicule.. 🙂
e o idee.
as putea sa-i spun „domnule bunic” 🙂
asta este o idee excelenta.
Domnul Bunic zi-i daca asa vrei :))
eu i-as zice simplu „bunicule” 🙂
Apropo de postul dumneavoastra referitor la „Nu stiu”, m-am gandit sa propun o interpretare:
bre= be respectful (with) everyone!
Sper sa va placa. 🙂
da, e tare 🙂
Din cate stiu eu, bre vine din greceste. La greci Mă = Vre si Bă = Bre. Daca e urât sa folosesti „vre”, e si mai urât să folosesti „bre” (ai sanse 100% sa superi pe cineva).
Errata. Mă = Re si Bă = Vre sau Bre. Scuze.
Nu vorbesc de momentele cind cineva se exprima urit…dar cind esti departe de Romania pentru ani si ani…cite un cuvint vechi, o expresie de la tara…iti pica asa de bine…
Articolul e vechi, dar de-abia acum am dat peste el.
Eu stiam ca vine din turca, dar conform DEX poate fi si din greaca asa cum a spus Graphix.
http://dexonline.ro/definitie/bre
da, dar ca întotdeauna, ia cu prudenţă DEX-ul.
Aparent in sarba „Bre” inseamna „om” ,eng „man/dude”.
http://answers.yahoo.com/question/index?qid=20091214162931AACcWxT
Bre vine din turcește, iar la mine în Dobrogea se folosește de obicei pt persoanele mai în vârstă, de ex:”Bre,mamaie!”
da, așa se folosește și în Prahova și în Olt,
„Păi, fă, ce mai aștepți!” Mulți înțeleg greșit astă simplă propoziție și îi înțeleg sensul. Uneori mă întreb câți oameni chiar vorbesc corect limba asta nativă a lor!
da, dar u se utilizează chiar așa cum ați spus-o dvs.
Făi, fetică, fă, ce aștepți! Zona prahova.
Bre Marius
Cuvintul este de origine turca si exprima respectul pentru o persoana mai in virsta . In dobrogea il folosesc aproape toate natiile si niciuna in bataie de joc. Ma intristeaza sa aud ca unii iau in deridere un cuvint atit de placut auzului si foarte drag dobrogenilor.
Cu multi ani in urma, surorii mele, care era profesoara i s-a adresat un elev tigan turc ( la noi in Dobrogea tiganii sunt vorbitori de limba turca ) cu „bre diriga”. Ea ii atrage atentia ca nu s-a adresat politicos iar el i-a replicat ca i s-a adresat foarte respectuos, pentru ca i-a zis „bre” la fel cum ii spune si lui tac’su si lui bunica’su. La asa un argument nu prea mai ai ce zice.
Cu vreo citeva zile in urma in conversam cu un vecin cu vreo 40 de ani mai tinar ca mine.
In toiul discutiei mi se adreseaza cu „nea Gheorghe”. L-am avertizat imediat ca daca nu se adreseaza respectuos il plesnesc de nu se vede. Atunci mi-a zis :
– te rog sa ma scuzi „bre” nea Gheorghe.
Cred ca si exemplul asta ti-a ilustrat semnificatia dobrogeana a acestui cuvint.
In rest sa auzim de bine , bre Marius
Gicu, Bre Gicu, mulțumesc de explicație. Da, știu, am trăit în Dobrogea 6 luni, cît să îmi dau seama de semnificația lui Bre.
Doar acolo are această semnificație, nu și în altă parte.
Mulțumim de readucere aminte
Bre , origine greacă, de la moros=prost, vocativul more sau mre. După Alexandru Graur.
Bre vine din limba turcă, unde are aceeași folosință ca in limba română.
Că doar am „stat” sub turci sapte sute de ani, bre !
Vă mulțumim pentru contribuție! Pare să capete sens!
Lăsați limba așa cum e, ea crește,se curăță și se vindecă singură de păcate și bube ! Dacă e să lămurim situația în stil academic, putem spune că uzul crează norma,iar abuzul distruge norma; experiența, și arheologia lingvistică ne arată că întotdeauna a existat un echilibru între uz și abuz,o lege a compensației, izvorâtă din bunul simț al vorbitorului !