Ionatan a trecut dincolo de icoană… prin Icoană

Ionatan Piroşca aştepta cu nerăbdare lansarea ultimului său volum Trecerea prin icoană. Ar fi trebuit să se întîmple pe 24 aprilie. Era atît de prins, visa cu ochii deschişi, iar în ultimele zile vorbeam despre ziua cu pricina. Cine vine, cine nu vine, invitaţii, pregătiri ca de nuntă.

Ieri am sunat să îi dau răspunsul…

Prea tîrziu. Ionatan era deja cu un picior trecut prin ramă. Se furişa oarecum vesel dincolo… ca un copil ghiduş, aşteptînd clipa în care nu sîntem atenţi, cu un colţ de zîmbet poznaş …

Prea devreme! N-a mai putut aştepta călăreţul de pe calul galben încă o săptămînă?

Ştia că este ultimul său proiect şi acela la care ţinea cel mai mult. Se ambiţionase, chiar dacă era în suferinţe cumplite, să scrie cîteva versuri cu plecare de la fiecare verset din cartea Iov. Ştia că i se strînge funia la par şi totuşi depăna scripturile în cuvinte, ca să ne lase moşteniri. Se grăbea cumsecade precum unul care are toată veşnicia în faţă.

„Cît Domnul îmi dă viaţă vreau să scriu poezie … eu asta fac!” mi-a spus cu voce stinsă.

Astăzi am aflat că a trecut şi cu al doilea picior dincolo de ramă. A fost zi de rugăciune şi la ora 19.00 ne-am apucat să ne rugăm la Biserica Baptistă Sfînta Treime din Aleşd, biserică pe care Ionatan o vizitase cu nu multă vreme în urmă, cu Rodica şi Cătălin, pentru trecerea, pentru bună-trecere. Biserica l-a iubit imediat şi ne-a rămas tuturor în suflet de atunci.

Astăzi sora Dana mi-a trimis vorbă prin soţul ei, fratele Ghiţă: „Spuneţi-mi, cum este fratele Ionatan, am simţit azi să ne rugăm în mod special pentru el în zi de post”. „Lăsaţi că vă spun la biserică… „. Şi le-am spus:

Am citit Psalmul 78: 1.8

Psalm 78:1 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui.
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!

La 19.50 au început să se roage copii noştri.

Titus: „Doamne, dă-i tu uşurare fratelui Ionatan”

şi se pare că Dumnezeu i-a ascultat.

Ionatan şi-a tras şi mîinile şi a întors ochii spre spatele icoanelor şi a trecut prin Icoană. Ionatan a trecut în spatele măştilor cerului prin Ikonul Dumnezeului Celui Viu, Isus Cristos în care şi-a pus încrederea.

Coloseni 1:15 o[j evstin eivkw.n tou/ qeou/ tou/ avora,tou( prwto,tokoj pa,shj kti,sewj(

Poetul ne-a vorbit şi despre vechi şi despre noi, şi despre noi şi despre ei, părinţii noştri. Laude, puterea şi minunile Lui, cu toatele şi-au găsit locul printre virgule şi puncte.

Acum îşi priveşte Icoana faţă către Chip.

Ionatan nu mai tremură, nu mai şchioapătă, nu se mai ţine de cadru, nu mai are nevoie de pai ca să soarbă supa, bea vinul cel nou cu mînă netremurîndă şi se apleacă în faţa Tronului cu picioare neslăbănogite. Ochii vii, iscoditori, de un albastru adînc îi vor fi semn de recunoaştere pentru noi toţi care îl vom fi văzut.

Acum Ionatan a ajuns la Umbră. Iată ultima poezie publicată pe site-ul personal.

La umbra Ta vin codrii să-şi odihnească frunza
de verdele văratec ce-n ele s-a-ncrustat
şi cerul nopţii, mândru-şi adăposteşte spuza
de stele obosite de-atâta licăr ‘nalt.

La umbra Ta se naşte şi piere-ntre albastruri
nimicul niciodatei din care toate curg
cu grijă însăilate, ca haina pe sub nasturi.
Sub umbra Ta e ziuă şi-n umbra Ta-i amurg.

La umbra Ta, Părinte, cresc negri chiparoşii,
şi albă, neaua lumii se-aşterne peste ei
cum dimineaţa vine din zorii trişti şi roşii,
peste bărbaţii zilei, peste-ale ei femei.

La umbra Ta, cu grijă, un pas mai fac şi tremur.
Sfânt, fanionul păcii e-un alb însemn ce sus,
oh, cât mai sus ridicu-l, cu frică şi cutremur,
cum ridicatu-şi crucea spre ceruri pe Isus.

Cînd a fost pe la mine, i-am cîntat la chitară. Ce ar fi mai potrivit de cîntat acum decît Preludiul la Catedrala lui Barrios? Saudade! Ce este saudade?

Doamne, în Împărăţia ta bogată, găseşte un înger din acela cu aripi bogate să-i dea lui Ionatan pană să termine Iovul.

Ionatane, Scrie, dragul meu, cîte o poezie pentru fiecare verset din Scriptură pînă vin şi eu. Acum ai timp. Pentru tine nu este nici prea tîrziu nici prea devreme. Abia aştept să le citesc, iubitorule de cuvinte şi Cuvînt.

Pînă ne vedem, după ce voi fi trecut şi eu prin Icoană dincolo de icoane, voi lua în seamă avertizarea şi ameninţarea ta şi îmi voi folosi altfel gluga.

Îţi mulţumesc foarte mult,

La revedere!

PS. Roagă-l pe îngerul cu pricina să mai păstreze o pană, te rog!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Ionatan a trecut dincolo de icoană… prin Icoană

  1. Ghita Mocan zice:

    Da, adineaori am aflat si eu de plecarea lui Ionatan. L-am citit cu multa placere, dar niciodata nu am avut ocazia sa i-o spun.
    Voi scrie si eu grabnic despre eveniment.
    Aprecieri pentru articol.

  2. Camix zice:

    Să-i fie bucuria şi liniştea deplină acum… dincolo…

    E un sentiment ciudat acesta de acum. un sentiment al imposibilităţii sau al lipsei de putinţă. acum doar aş sta cu privirea dusă…

  3. Marius, cînd scriam postarea despre trecerea lui Ionatan la Domnul, nu ştiam că avusese loc la ora 19. Cînd am primit de la Sorina vestea, pe la ora 22, am ştiut că scrisesem în timp ce el se petrecea. Dar nu asta vreau să-ţi spun, ci altceva, legat de lansarea cărţii sale de pe 24 auprilie. Cu două zile înainte de a intra în comă, mi-a dat un telefon. Mi-a spus că mă aştepta la Brăila, că va fi o mare bucurie pentru el să ne întîlnim cu toţi. Şi a mai zis ceva: că vor veni oameni grei la evenimentul acela, şi unul din numele pe care le-a rostit a fost al tău. Am ştiut atunci că marele poet şi prieten a fost toată viaţa un smerit, un om cald, cu dragoste şi înţelepciune, nu numai cu geniu. Se bucura că vei veni. La fel a spus de Dănuţ Mănăstireanu.
    Am crezut necesar să scriu asta. Mie nu-mi vine să cred că s-a dus, asta e.

    • Marius David zice:

      la 19.50.
      Da, se pare că personal a dat telefon tuturor pe care spera să îi aibă aproape.
      Atunci ne-a îndatorat pe toţi să mergem la „semănarea” lui.
      Oameni grei? Eu? Să fim serioşi!
      Da, numai smerenia lui l-a făcut să spună asta.
      Ionatan nu „s-a dus” ci A AJUNS!

    • Marius David zice:

      încă un gînd care nu mă lasă, poate că măcar moartea lui Ionatan, care a fost atît de decent, paşnic, senin, seren poate că măcar moartea lui aduce pace între unii şi alţii prin atît de bîntuita de dihonie blogosferă şi logosferă românească.

  4. Radu P zice:

    Multumesc, Marius pentru-ca ma simt si eu reprezentat de ceea ce spui aici despre Ionatan…
    Domnul sa o mangaie pe Sorina, pe fetele si pe parintii lui Ionatan…

  5. Flavius zice:

    Asa e, Ionatan nu „s-a dus” ci A AJUNS. Ionatan e bine acum, e in glorie, a biruit, carul de biruinta a ajuns in Cetatea de Sus! Si pentru noi de aici inca pe pamant el ramane un exemplu de biruinta, unul dintre cele mai frumoase.

  6. Nu ma pot abtine sa nu intreb asa ca unul dintre personajele mele preferate „Oare Dumnezeu are nevoie mai mare de oamenii buni decat avem noi nevoie de ei?”.
    Condoleante familiei indurerate.

    • Marius David zice:

      Dumnezeu n-are nevoie de nimeni. Ionatan la un moment dat a avut mai mare nevoie de Dumnezeu decît putea să guste din El aici şi de asta a fost nevoie absolută să îl ia Dumnezeu acolo.. nu se mai putea altfel.

  7. Pingback: In lacrimi pana la genunchi « [ras]frangeri

  8. Pingback: StiriCrestine.ro » Ionatan Piroşca a plecat în veşnicii pe melodia versurilor

  9. ambasadorul zice:

    Mă rog pentru familia îndoliată și pentru predicatorii care vor proclama Evanghelia Învierii la înmormântare.
    Mult har!

  10. Dan Spaniard zice:

    Orice verset sau interpretare mi-ati oferi tot nu pot intelege cum Dumnezeu isi ia ingerii asa de devreme de pe pamant si lasa oameni ca mine inca sa mai traiasca in pacat…

  11. viorica zice:

    Dumnezeu sa mangaie pe cei intristati.

  12. Nici nu ne dam seama poate ce mare pierdere…

  13. Rodica Botan zice:

    Unii se grabesc sa faca faptele care le-au fost pregatite. Altii intirzie…
    Ionatan s-a grabit!

    E ciudat ca si noi, cei care nu l-au cunoscut, parca il stim citindu-i poezia…Si parca i se potriveste mai bine sa fie acolo sus decit aici jos…

  14. Sorina zice:

    Va multumesc tuturor pentru caldele si minunatele cuvinte! Ii voi „transmite” lui Ionatan (ca si cum nu ar fi stiut deja) cat de mult l-ati apreciat si iubit!

  15. Pingback: Ionatan… cu frunze cenuşii-argintii şi fructul foarte gustos « lumea adam(a)ică

  16. George zice:

    L-am cunoscut personal pe fratele Ionatan. Am fost in casa dansului. Un om extraordinar, dar nu pentru ca a murit, ci pt ca asa era! Si-a cunoscut intodeauna lungul nasului, daca pot spune, si asa cum spunea fratele marius „ca un copil ghidus” si-a cautat locul in viata fiecaruia care i-a trecut pragul „prieteniei”. O singura data am intrat in casa dansului si a fost sufiecient: si-a facut loc si in viata mea. Frate Ionatan, ne vedem acolo!

  17. A.Dama zice:

    Am făcut odată mămăligă şi am mâncat cu cei de la Cuvitne la schimb.
    Ionatan mi-a spus că va veni iar…
    N-am mai apucat să frângem mămăligă.
    Cred că Tata l-a luat fiindcă i-a fost prea drag de el.
    Oare cât mai e până nu va mai putea fără noi?

    • Marius David zice:

      Păi el nu va veni, dar noi ne vom duce. Sigur!
      Nu, A.Dama, eu cred că l-a luat pentru că Ionatan avea „de lucru”
      Sorina spunea „tot timpul se frămînta că are de lucru, are de lucru, trebuie să scrie poezia zilei, trebuie să termine, trebuie… „.
      Dumnezeu s-a uitat la el…
      „Ce faci fiule, ah, nu mai poţi cu mîinile alea trecmurînde, nu-ţi mai poţi dicta cu vocea aia tremurîndă versul, ţi se desghioacă cortul? Stai să-ţi dau altul. … .”
      Am o senzaţie foarte foarte puternică că Ionantan nu s-a dus „la odihnă” şi nici la „loc de verdeaţă”
      Pur şi simplu recuperează…

      LA ultima ta întrebare: te rog să mai aştepţi puţin, m-am aşezat la rînd înaintea ta. 🙂
      Nu te băga în faţă, te rog…

  18. Alex zice:

    Dumnezeu sa-l odihneasca intru Imparatia Iubirii Sale celei neapuse!

  19. Un suflet de o rara noblete si modestie, asta era Ionatan Pirosca.
    Lacrimile noastre nu-i fac pod sub picior, ci pod ii este rabdarea si dragostea cu care si-a iubit Mantuitorul.

  20. Mircea Tipei zice:

    In ultimii ani am descoperit si am admirat doi monstri sacri ai (b)logosferei românesti;
    Ionatan si Marius.

    Nu i-am cunoscut personal pe niciunul. Si totusi, parca ii stiu atat de bine. Lui Ionatan i-am spus si eu La revedere (http://mtipei.wordpress.com/).
    Cu Marius… mai am sanse.

    Dumnezeu sa mangaie fiecare inima intristata de aceasta pierdere imensa, a carei dimensiune abia daca incepem a o intrezari.

  21. vio zice:

    La umbra LUI te-ai asezat sa scrii
    Punand in versu-ti lacrime albastre
    In timp ce noi tanjim spre vesnicii
    Spre cantecul de dincolo de astre.

  22. ovidiu zice:

    http://www.icoana.eu – Icoane ortodoxe Angela Ludosanu

  23. Pingback: Fotocimilitură, 2 ani de pomenire pentru Mărul lui Ionatan, Balul lui Dumnezeu « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.