„Opriţi camera” „Bunicul meu…militar” (P)

„Stoooop! Nu aşa! Opriţi totul, mi s-a terminat filmul… Aşteptaţi puţin să reluăm. Nu… tu ăla, mai dramatic, braţul mai sus, nu ridica aşa de sus mîna. Nu vă uitaţi la mine… Uitaţi-vă la el. O grimasă… ….. Aşa…. Acum e bine! Hei, jidanule, privirea la mine. Aşa, acum e bine! Trage!”

einsatzgruppen-the-last-jew-in-vinnitsa.jpg

Acestea sînt cuvintele unui fotoreporter care făcea fotografiile unei execuţii. Faza este povestită de Ravi Zaccharias, este un citat din mărturiile unui jurnalist de război.

Plutonu de execuţie este pregătit. Armele sînt încărcate. Condamnaţii îşi aşteaptă sfîrşitul şi …. dintr-o dată, după „Ochiţi!”, chiar înaintea comenzii „Foc!” se aude strigătul disperat al cameramanului.

S-a întîmplat ceva radical, istoric. Autoritatea comenzii plutonului trece în mîinile reprezentantului media, care trebuie să ducă imaginile către publicul privitor.

S-a mai întîmplat şi altceva… Şi înainte aveau loc ucideri, masacre, dar acum fotograful a intrat în peisaj, odată cu intrarea lui în scenă, victima şi călăul sînt imortalizaţi, victima înainte de „mortalizare”, călăul care în poză priveşte cu mîndrie, pentru a fi ruşinat de posteritate.

Aceasta este una dintre caracteristicile ultimelor războaie, că tragedia se scurge în ochii tuturor, carnea, mormîntul, ultima privire vie a condamnatului este transmisă, împietrită unui rest de lume care nu va fi fost şi ar fi fost niciodată acolo altfel.

………………………………………………………………………………………………..

Aceştia vor fi morţi deja! Dar şi-au crescut copiii lîngă lagăre. Le-au cîntat Bach la vioară. Au avut nepoţi.

Nepoţii şi-au privit bunicii… „Ăsta e bunicu… militar!”

russian-pow-execution.jpg

Comentariile despre fotograf sînt valabile şi aici. Dar „munca lui” a ajuns în mîna nepoţilor, care nu mai pot nega şi modifica trecutul.

Oamenii ăştia şi-au făcut fotografii la nuntă, copiii care au ţinut florile şi-au adus aminte de ei şi le-au povestit nepoţilor despre cum a fost tata.

sursa-german-history-docs-dot-org.jpg

Iată feţele istoriei, cele două feţe ale istoriei. Istoria se scrie între pozele-document şi pozele de familie, istoria are două cursuri, un rîu de suprafaţă şi o vînă subterană, care curge prin inimile celor ce şi-au privit unchii, fraţii, taţii, bunicii şi au rostit, cu teamă, mîndrie, vinovăţie, ruşine…

 

sursa-sgnuneuk-com.jpg

„E…. … militar!”

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Întrebările lui Ghiţă, Dezbatere, dulce Românie, Eyesavers, Fabrica de barbati, Imagine-aţie, lacrima din colțul ochiului, Perplexităţi, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la „Opriţi camera” „Bunicul meu…militar” (P)

  1. un fir spune:

    Unde sunt făcute pozele? Cine sunt cei uciși?

  2. emsal spune:

    Este un film (franțuzesc, cred) pe care l-am văzut cu mai mulți ani în urmă. Un tânăr doctorand descoperă cu stupoare în arhivele celui de al Doilea război Mondial că tatăl său fusese criminal nazist. Mă ajută cineva cu titlul peliculei?

  3. Claudiu Lupu spune:

    Când am văzut fotografiile de la postarea anterioară n-am putut să scriu altceva decât că…mi-e ruşine. Acum, văzându-le şi pe acestea mi-e ruşine de două ori mai mult. Ştiţi de ce? Sunt…cadru militar. Dar mai întâi, sunt creştin…

    • m1ha1 spune:

      Nişte oştaşi îl întrebau şi ei, şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” Luca 3:14

  4. Vicki spune:

    Cutremurator! Cumplit de sadic faptul de a imortaliza aceste executii. Cum a putut fi posibil asa ceva? Doamne, ajuta-ne sa nu uitam! Ca sa nu repetam istoria.

  5. Kenaniah spune:

    Mai lasati odata cu astea. Toti vorbiti de iertare divina, dar zgamaiati intr-una ranile asta. Cum sa se vindece trecutul asta daca voi il tot dezgropati??!! Dece nu spuneti nimic de comunsti cara inca omoara oameni acum. Uitati-va in DPRK.. etc.

    • Marius David spune:

      Kenaniah, trecutul nu se vindecă prin uitare, prin îngropare. Uite aici cîţi oameni sînt surprinşi. N-au ştiut. uită-te şi la postările anterioare.
      Am spus şi despre comuniştii care omoară oameni acum.
      Tatăl meu a fost ucis de Securitaea cu care a colaborat o vreme.
      Ştiu despre ce vorbesc.

      • adrian spune:

        Asa este, nu i-ai crutat nici pe „tovarasi”.

        Totusi, poate nu ar strica si o postare despre macelul din padurea Katyn.
        Sa impusti in cateva zile (interesant ca de 1 mai nu au „lucrat”…) in ceafa 22000 de oameni (dintre care 15000 ofiteri ai aramatei poloneze) e o „performanta” neatinsa nici de cei mai aprigi SS-isti.
        In timp ce multi dintre germanii implicati in masacre au ajuns (pe drept) la spanzuratoare, niciun sovietic nu a fost judecat pentru ce s-a intamplat atunci.

        Am citit despre ofiteri germani care au executat militari fiindca acestia, aflati sub comanda lor, au comis crime impotriva populatiei civile. Desigur, asta nu i-a facut populari in fata lui Hitler. Din pacate, exceptiile nu au contat.

        Un exemplu autohton:
        Stii ca Tudor Vladimirescu a executat cativa panduri care au comis jafuri, cu putin inainte de uciderea sa? Rezultatul: cativa eteristi l-au arestat si l-au ridicat DIN MIJLOCUL ARMATEI SALE. Niciun pandur nu a miscat un deget, din solidaritate cu derbedeii pe care Tudor ii executase…

        Exemplul fratelui Alexandru, pe care-l evoca Noica, este o rara avis.

        • Marius David spune:

          Uite că de istoria asta nu am ştiut. Pur şi simplu.
          Nici povestea cu Vladimirescu nu o ştiam cu acest detaliu.

          • adrian spune:

            Chiar nu ar strica si o postare viitoare despre Katyn.
            E doar o sugestie, desigur, tu esti seful aici.

            • Marius David spune:

              dacă am materialul… sigur..

              Nu nu sînt şeful, Doamne fereşte de aşa cuvinte rele🙂

              • adrian spune:

                Orice cautare pe google cu cuvinte cheie de genul „Katyn massacre”, „Katyn forest” iti poate furniza material din plin.
                Desigur, subiectul este mult mai putin mediatizat decat altele. „Stanga” occidentala a avut grija de asta. Crimele naziste sunt oribile (si sunt, intr-adevar!), crimele regimurilor comuniste sunt, pentru „stangistii” europeni, „devieri inevitabile in drumul revolutionar de construire a socialismului”. Numai victimele nazistilor miros greu, peste mortii din gulaguri s-a dat cu parfum…

                Asta nu trebuie sa ne faca sa uitam ce au facut autoritatile romane la Dalnyk, la Golta, la Bogdanovka (sunt obligat sa subliniez asta, ca sa nu fiu din nou inteles gresit). Chiar daca la Golta si Bogdanovka executantii au fost politisti ucraineni, comanda a venit de la conducatorii romani.
                Cum, necum, toti conducatorii romani de atunci au platit, si cei mai multi dintre ei au fost executati ca si criminali de razboi.
                De asemenea, Miscarea legionara, pentru crimele comise, a platit (peste 90% dintre legionari au fost executati sau au pierit in puscarii).
                Cati dintre bolsevicii de pretutindeni au platit pentru crimele in masa?!
                Mai mult, dupa 1990, au aparut la TV fosti tortionari care s-au laudat cu „tehnicile” lor de tortura.
                Am „condamnat” bolsevismul fara sa pedepsim nici macar un sfert de crima din acea perioada. Asta in timp ce fosti nazisti nonagenari mai sunt inca expulzati, atunci cand sunt descoperiti, din SUA (ceea ce este corect, pentru ca crimele de razboi nu se prescriu). Din punctul meu de vedere, condamnarea cu surle si trambite a comunismului este frectie la picior de lemn. Comunismul a fost facut de oameni. Cum ar fi fost ca nazismul sa fie condamnat si niciun criminal de razboi sa nu fie pedepsit?!
                In perioada comunista s-au comis crime impotriva umanitatii. Oamenii aceea ar trebui condamnati, fie si in lipsa. Chiar daca au murit sa se spuna: capitanul Stan Papusa a comis crime impotriva umanitatii, este criminal. Ti se pare absurd ce spun?

                Se judeca cu o alta masura atrocitatile regimurilor bolsevice. Asta-i.

              • Marius David spune:

                Am căutat. Absolut îngrozitor, pur şi simplu nu am ştiut de asta.
                am văzut emisiiunile la care te referi, nu îmi puteam stăpîni revolta în casă. am văzut emisiunea cu un fost miliţian în picioare.

              • adrian spune:

                Despre Katyn a facut un film artistic Andrej Wajda.

                Cam asa si-au facut treaba comisarii sovietici. 22000 de victime in cateva zile. De 1 mai nu au „lucrat”…

              • Marius David spune:

                Absolt îngrozitor! Ai dreptate se vorbeşte prea puţin despre asta. Mi s-au închis cuvintele în gît!

            • HDaniel spune:

              Cum sa nu se stie despre Katyn, aproape toata intelectualitatea Poloniei a fost decimata atunci. Bolsevicii cea mai joasa speta de criminali (daca se poate spune asa) au demonstrat inca o data cat de pericolsi sunt pentru societate si pentru dezvoltara acesteia.

    • michael spune:

      ale cui sunt ranile?

  6. elisa spune:

    foarte dureros…
    asta este omul?
    de ce ne-o mai fi facut Dumnezeu atunci?

    • Flavius spune:

      Dumnezeu cand ne-a facut nu ne-a facut asa… Am fost creati prin Cristos, – de la inceput in El era viata, si viata era lumina oamenilor. Din pacate, am pierdut acest Chip, si oamenii continua sa iubeasca mai mult intunericul iar istoria ne arata aceasta realitate fara umbra de indoiala, – in schimb, cu o umbra de durere si rusine greu de ignorat. Privind istoria, nu e indoiala, dar e intuneric… Si fiecare popor isi mosteneste istoria. Si mai mult, crede-ma ca cei care sunt cu degetul pe tragaci in imaginile de mai sus si in imaginile din multe amintiri, si istorii, n-au cunoscut ce e Viata, cu adevarat.

      Cat despre bunicul MEU… militar, intors totusi de pe frontul din Rusia, n-a mai fost in stare sa ne spuna nici macar o poveste cand a ajuns sa ne vada nepoti stand pe langa el. Pentru ca istoria sterge din amintiri orice poveste.

      Istoria e brazdata cu rani adanci. Am dat si noi ca natie destule brazde in acest pamant plin de sange, si ma rog doar ca Dumnezeu sa se indure de noi.

  7. Rodica Botan spune:

    Dupa marturisirea pacatelor urmeaza regretul si apoi iertarea… Este un proces corect, logic, care aduce un deznodamint sanatos. Atit ca indivizi cit si ca natiune cred ca trebuie sa facem acest lucru. Nu asa faceau si evreii? Nu-i primea Dumnezeu de fiecare data si ii ierta si ii binecuvinta din nou?

  8. Mno bine k nume spune:

    De ce s’a intamplat holocaustul? Adica evreii au spus ce au spus cand a fost condamnat Isus..dar totusi romaníi l’au ucis :-s si oricum ce vina au avut ei ca stra’stra’strabunicii lor au cerut ca sangele Lui sa cada peste ei?

    • Th3Lov3OfG0d spune:

      Blestemul sau binecuvantarea parintilor au urmari vizibile in viata urmasilor. De aceea este intelept ca fiecare parinte sa taca atunci cand e nervos si sa vorbeasca dupa ce nervii l-au parasit.

  9. Mno bine k nume spune:

    Poi asta nu e corect deloc!

  10. Alex spune:

    Mi-am amintit pozele de la Pătrăţosul. Cutremurător! Am copiat pozele acestea şi cele cu progromul de la Iaşi, plus nişte filmuleţe din lagărele naziste şi le-am arătat copiilor la şcoală. Ei TREBUIE SĂ ŞTIE! Şi ucigaşii din poze au fost cândva copii…
    Să nu uităm niciodată! Suntem datori să n u uităm şi să nu mai repetăm aşa orori!

  11. Claudia spune:

    De acord – cine nu învaţă de la istorie este condamnat să o repete. Şi este necesară cererea de iertare ca punct de plecare, chiar dacă nu este vorba despre vina noastră, directă.

    Dar, când vedem astfel de imagini/filme, cred eu că este mai necesară pentru noi toţi conştientizarea violenţei care zace latentă într-o anumită măsură în fiecare din noi, violenţă care poate da naştere şi în zilele noastre la mineriade, lovituri şi invective ruşinoase între cei ce îşi spun creştini doar pentru că aparţin unor denominaţii diferite (nici nu mă duc până la religii diferite), violenţa ripostei personale când suntem atacaţi direct, fie că este vorba doar de rănirea mândriei noastre şi nu mai mult…

    Tare mulţi am uitat că în loc să ne arătăm pumnul avem de fapt doi obraji şi că ar trebui să-l întoarcem şi pe celălalt… Măcar să învăţăm să ne moderăm replicile.

    Aţi postat la un moment dat nişte fotografii din Iaşi cu nişte oameni care aparent treceau nepăsători pe lângă trupurile moarte/omorâte ale concetăţenilor lor evrei. Am vrut încă de atunci să dau un răspuns la întrebarea din unele comentarii – cum au putut? – dar tot nu am găsit timp să-l scriu. Am să încerc să-l formulez acum.

    Am citit mai demult despre un condamnat la moarte, tot evreu parcă, care în drumul spre locul execuţiei ocolea cu mare grijă bălţile, deşi era îmbrăcat în zdrenţe şi avea pantofii scâlciaţi, şi oricum nu mai avea importanţă…

    Prin anii ’60 parcă s-au făcut nişte experimente foarte interesante. Rezultatele lor au fost însă atât de cutremurătoare încât s-a interzis de atunci acest gen de experimente. Am citit de mult despre ele şi nu mai reţin exact cifrele, dar într-unul din ele s-au „jucat” de-a hoţii şi vardiştii. Mai concret, în mod voluntar s-au prezentat nişte persoane, cel mai probabil studenţi tineri, ei sunt subiecţii obişnuiţi ai experimentelor. În mod aleator au fost repartizaţi (probabil prin tragerea unor bileţele, deci nu în urma unei evaluări psihice!) fie în grupa prizonierilor, fie în grupa gardienilor. Sarcina lor era să trăiască cât de real posibil în rolurile repartizate o perioadă de timp, nu mai reţin dacă o săptămână sau mai mult. Acei tineri şi-au intrat atât de bine în rol încât s-a ajuns la atrocităţi; dacă ţin bine minte experimentul a şi trebuit să fie întrerupt înainte de scurgerea timpului convenit.

    Al doilea experiment pe care vreau să vi-l relatez este şi mai banal ca şi context de desfăşurare. Participanţii trebuiau să evalueze nişte subiecţi, pe care nu îi vedeau, şi la fiecare greşeală gramaticală pe care aceştia o făceau să le repartizeze şocuri electrice de diferite intensităţi. Intensitatea maximă ajungea la trei sute de volţi, parcă, oricum mortală. Au început cu intensităţi mici. „Subiecţii” de după paravane au început să ţipe odată cu creşterea intensităţii curentului. Nu erau subiecţi reali, erau de fapt experimentatori care mimau o reacţie la un şoc electric. Dar cei care repartizau şocurile nu ştiau asta. Foarte puţini dintre participanţi au cerut să părăsească experimentul. Majoritatea au mers până la capăt. Şi mulţi dintre ei au administrat şocuri electrice de intensităţi care ar fi omorât nişte subiecţi reali. Pentru – greşeli gramaticale! …

    Şi sunt multe alte exemple care pot să ne arate puterea pe care o au rolurile pe care ni le asumăm asupra noastră, obişnuinţele în care trăim. Oamenii despre care v-am povestit au fost oameni normali, ca mine şi ca tine. Nazismul şi comunismul s-a făcut cu oameni normali, ca mine şi ca tine. Unii au fost convinşi de ceea ce fac, alţii s-au lăsat convinşi, cei mai mulţi au plecat capul şi au ocolit cu grijă bălţile…

    Ar mai fi de vorbit despre cei, atât de puţini, care fac cu totul altceva; „nebunii” oricărei societăţi. Dar asta o las ca „temă de casă” pentru fiecare dintre noi.

  12. Pingback: Scăpaţi din ghiarele morţii | e-Opinii.ro | doar opinii... atât! | by George Fedorovici

  13. Pingback: despre fericire şi fericiri, fotografii incomode, casa din grajd, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s