Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
http://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Cu adevarat sunt vremurile din urma, ma gandesc la rapiditatea evenimentelor si la progresul acestor cutremure.
Sa avem mila si compasiune mijlocind pentru aceste suflete daramate.
Sa trecem la rugaciune.
Da, sunt vremurile din urma si este bine ca in curand Il vom vedea pe Tatal…
Hagai 2.6 Caci asa vorbeste Domnul ostirilor:”Inca putina vreme, si voi clatina INCA ODATA cerurile si pamantul, marea si uscatul”
1Petru4.7 Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar, si vegheati in vederea rugaciunii.
M-am culcat cu dureri de inima ,dupa o zi in care am stat “gura casca” la tv .M-am gandit Doamne, cata nenorocire pe capul oamenilor ,si tot Domnul imi raspundea …nimic fara voia Mea nu se intampla .Am incredintarea ca Domnul nu ne va parasi,orice ar veni.El va fi cu noi.Mi-a venit in gand cand Domnul spune ;”Voi fi cu tine,nu te voi lasa ,nici nu te voi parasi deloc “Iosua 1;5 .
Ne rugam pentru nenorocirile care vin peste fii oamenilor .Stim ca este numai inceputul durerilor .
Am urmarit cum s-au facut mobilizarile in Hawaii asteptind Tzunami care era in formare. Pina la urma n-a ajuns, ca nimic nu lucreaza dupa intelepciunea noastra oricum…Dumnezeu a potolit apele daca asta a fost voia Lui.
Ce mi s-a parut interesant este cum au sunat din ora in ora sirenele anuntind oamenii sa paraseasca locurile joase si sa se duca spre locuri mai inalte.
De cind striga prorocii si profetii si oamenii Lui Dumnezeu…ca niste sirene in noaptea acestei planete pline de pacat…si inca unii se joaca in valuri fara sa dea nici o atentie pericolului vesnic care ii asteapta…
Pingback: Să ne rugăm pentru Chile « Trezire Spirituală