Despre credinţă cu Vasile Voiculescu via Discipulus Simplex

Datorită lui Discipulus Simplex, am regăsit ceva ce îmi suna în minte de multă vreme:

“Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică? Despre artă şi credinţă?…Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. Neştiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu braţele şi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne-simţit… Pluteşti, aproape cufundat întreg în apă, abia mişcând… Astfel e înotul de fond, înotul serios, în mare şi ocean.

Credinţa cea adevărată e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi ameninţare, graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus, ca să-l duci cu tine la fund… Credinţa e un instinct de ritm şi orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre”.

(Vasile Voiculescu – Gânduri albe,
Editura Cartea Românească, 1986)

Multe mulţumiri pentru recomandarea de lectură!

Am postat acest citat în urma discuţiei cu unul dintre prietenii din Mediaş despre „saltul credinţei”. Să nu confundăm cu acele groteşti chemări ale unor retori de prin alte zone geografice care vorbesc ritos despre „the leap of faith”, aceia imitaţi în dramodia cu acelaşi nume.

Mai degrabă l-am vizita pe Søren Kierkegaard, cu al său „concept al fricii” (Begrebet Angest) şi saltul în gol pe care îl face Adam cel gol, înotînd în marea păcatului apoi îmbrăcat.

Relaţia dintre frică şi credinţă şi-a căpătat acelaşi loc de cinste lîngă tensiunea raţiune şi credinţă prin Kierkegaard. Oare nu ne este frică cînd înotăm?

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Citate, filme de văzut. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre credinţă cu Vasile Voiculescu via Discipulus Simplex

  1. Conteaza? zice:

    Nu cred ca e ceva rau sa intelegi imensitatea valorii liberului arbitru de „a pluti” ori „da din maini si picioare”, pentru ca e intr-adevar un dar minunat.

    Omul are insa reactii ciudate: se razvrateste daca se „crede” controlat (desi uneori se simte cand nu e, si vice-versa) dar in clipa in care „i se da drumul” refuza responsabilitatea deciziilor sale, perceputa brusc ca o povara, si isi cauta scuze…Liberul arbitru inseamna mai mult decat libertate – responsabilitate. Liber cu adevarat te SIMTI doar cand ai luat decizia corecta. Iar, de cele mai multe ori, aceasta nu poate fii luata decat tinand cont de EL, pentru noi nu putem cunoaste TOTUL. Intrebarea e daca suntem dispusi sa renuntam la mandrie, la „a da din maini si picioare”.

  2. Pingback: Banii şi fericirea, despre credinţă, despre “dodeire”, Iuda, tema EBU « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.