Se poate face şi muzică uşoară bună în mediul evanghelic? Continental: Doar Tu…

Nu mă dau în vînt după muzica uşoară, dar dacă tot discutăm despre locul şi standardele pentru fiecare stil muzical în mediul evanghelic măcar să discutăm cu studiu pe caz.
Continentalul este un grup coral, dar care cîntă şi muzică uşoară în stilul prezentat mai jos.

Melodia se intitulează Doar Tu şi este de pe albumul Ştiu ce cred, 2007.

Muzica si versuri: Natalie Grant
Traducere si adaptare: Alin Haiduc si Dani Ciotlaus
solo: Angela Kovacs
aranjament: Cam Floria

Am ascultat de mai multe ori versurile, melodia.

Cred că este o bucată foarte reuşită, pentru standardele şi stilul abordat, şi voi încerca să argumentez de ce.


1. Mai întîi mesajul. Ca să ne dăm seama de versuri, trebuie să le citim fără a asculta melodia. Dacă pot funcţiona ca poezie şi fără manipularea sunetelor muzicale, avem de-a face cu versuri bune, decente. Rarissime se întîmplă să avem capodopere în domeniu şi rar se întîlneşte poezia bună cu muzica bună. Am în minte cîteva exemple, dar versurile de mai jos sînt satisfăcătoare. Nu grozave, dar cel puţin nu sînt echivoce, sclipiri poetice răsar prin găselniţe foarte reuşite „frînd de-atîta zbor…ascuns de-atîţia ochi..”. Cîntecul are o poveste, o naraţiune, are expresii interesante…

Deseori incerc sa ma ascund
Poate am un zambet trist sau o lacrima pe-obraz
Stearsa-n taina-usor
Si sufletul mi-e gol
Cat am sa astept? ma-ntreb in taina
Cine poate stii ce port in inima…

Dar Tu vezi ce sunt eu
Ascuns de-atatia ochi
Frant de-atata zbor
O, Doamne, vorbeste-mi
Ma pierd pe calea mea
Nu pot sa mai ascund durerea
Caci Tu vezi ce sunt eu.

Chip de om ascuns dupa mii de masti
Ratacesc si in zadar
Incerc sa aflu cine sunt
Nu ma regasesc in viata ce-o traiesc
Doar am risipit tot ce-am primit
Dar Tu inca ma iubesti
Si inima-mi astepti…

Tu m-asculti,ma cunosti
Doar Tu ma-ntelegi
Tu ma vezi
Tu poti schimba sensul tristei mele vieti
Sa-mi dai un viitor
O,cat de mult eu doresc
Sa fiu al Tau.

2. Vocea este foarte bine aleasă, o voce bună, expresivă. Nu o cunoscu pe solistă, dar vocea este educată, cultivată, bine antrenată. Glissandourile şi melismele sînt bine controlate, fără exagerări. Notele sînt prinse, chiar la distanţă de o octavă, fără ezitări. Să mai adaug aici dicţia, faptul că pronunţia nu este afectată, accentel cad unde trebuie.

3. Orchestraţia excelent realizată. Fiecare instrument este la locul lui. Foarte greu lucru pentru mulţi dintre compozitorii şi orchestratorii noştri. Se pare că orchestraţia nu este autohtonă. Poate că tocmai de aceea sună atît de bine, pentru că noi nu avem o şcoală de orchestraţie decentă pentru astfel de muzici.

4. Percuţia – asta este una dintre cele mai mari probleme în muzica noastră „contemporană”. Sînt puţini baterişti care ştiu să bată unde şi cînd trebuie şi să se oprească după ce au început. Percuţia intră după primul minut din cele patru şi ceva. Pînă la minutul 1,35 este foarte discret, după care, pentru o secţiune, unde marchează momentele cheie bateristul bate accentele, apoi se opreşte, fără a face ruperi de ritm inutile, fără să se înfigă în tobe cum se întîmplă cu mulţi dintre bateriştii noştri, care se cred solişti la fiecare bucată.

5. Bass-ul este la fel, discret. CA fost bass-ist ştiu că orice chitarist bass începător are impresia că nu se aude destul. Nu lăsaţi potenţiometrele pe mîna bassiştilor! Vor da tot timpul mai tare. Şi ei au impresia că trebuie să marcheze mai mult decît este cazul. Vă rog să ascultaţi la minutul 3.40 şi apoi la minutul 3.58, arpegiatura de acolo şi finalul pe flajeolet, apoi 4.05, … păcat că înregistrarea nu este foarte bună, pentru că efectul este extraordinar. Aici trebuie foarte multă disciplină, foarte mult post de sunet ca să realizezi efectul potrivit la olocul potrivit.

6. Linia ritmică şi melodică. Melodia este liniştită, apoi capătă amploare, după care se linişteşte din nou, pentru a marca fiecare frază şi prin frazare muzicală. Am oroare de melodiile previzibile.

7. Finalul este relaxat, dar încă plin de tensiune din cauza acordului alterat.

Mai sînt şi altele, dar vă las pe voi, dragi prieteni, să încercaţi o critică constructivă.

Iată şi un bonus:

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

111 răspunsuri la Se poate face şi muzică uşoară bună în mediul evanghelic? Continental: Doar Tu…

  1. cristividican zice:

    Solista Angela Kovacs a fost studenta la UEO, la litere engleza, cred.

  2. Alexandru zice:

    Cand eram in tabere la Debrecen si erati invitat sa tineti mesaje tinerilor, atmosfera creata de cei de la Continental era unica,inaltatoare.
    Te puteai inchina liber si curat inaintea lui Dumnezeu.

    • Marius David zice:

      Da, Alexandru, cu Continentalul m-am înţeles perfect la evanghelizari, conferinţe, peste tot. Pot cînta o paleta foarte diversă şi versurile sînt reuşite. Apoi… nu au staruri care să te calce pe nervi cu mofturile lor. Iar Anca Ciora a făcut o muncă excelentă în anii aceştia în selectarea repertoriului şi în educarea muzicală. Cumnatul meu a cîntat o vreme în Continental şi mi-a povestit o parte despre munca de acolo.

  3. BenO zice:

    O am am in top played pe I-pod.Iubesc melodia aceasta, pentru ca de multe ori m-am identificat in aceste versuri… purtand masti.

  4. Elvis Alistar zice:

    Anca Ciora este plecata de ceva vreme in America. Munca titanica din spatele Continentalului este coordonata acum de Iosif Catuna, Alin Haiduc si Dani Ciotlaus. Una din conferintele de la Debrecen m-a convins ca merita sa traiesti experienta Continental (cu ei, pe teren, in lucrare). Dumnezeu sa le dea putere si intelepciune sa continue buna lucrare pe care o fac.

    • Marius David zice:

      Nu, Anca Ciora este în ţară, Elvis, vara asta am fost cu ea într-un juriu şi săptămîna trecută am vorbit la telefon.
      Da, ştiu de Iosif, face o treabă excleentă, dar să nu uităm începuturile, care au fost cele mai grele.

  5. eenglimlach zice:

    Asta-mi aminteste ca la Debrecen, v-am auzit prima data…si tot atunci m-am hotarat sa fiu parte a Continentalului. Ma mai hotarasem si sa vin la UEO, dar mi-a trecut (cu mare greu, ce-i drept).
    Si pentru a nu fi „off topic”, va marturisesc ca am cantat melodia aceasta intr-unul din turneele de vara, si nu a fost nici un concert la care sa nu fii vazut zeci de oameni cu ochii in lacrimi, abatuti, gandindu-se la masti.
    Ma bucur ca pentru cei ce au Biblia inchisa, gaseste Domnul „n” metode sa le propovaduiasca salvarea.
    Un zambet!

    • Marius David zice:

      da, Debrecen, se pare că multă lume mă ştie de acolo 🙂
      Îmi pare rău că ţi-a trecut de UEO, este pierdrea noastră.
      cîntecul este foarte reuşit… pe cînd ceva de genul asta compus în România, orchestrat în România, cîntat româneşte etc.

      • eenglimlach zice:

        Cred ca pierdem destul de mult la expresivitatea cuvintelor…si nu exista suficienta educatie „artistica” crestina, daca poate fi numita asa. Ne-am obisnuit prea tare sa cantam un verset de genul „Dumnezeu e dragoste” x 3, + un refren si ni se pare ca ne-am inchinat. Traim intr-o cultura in care a spune ca esti „indragostit de cer” suna cel putin ciudat, ba mai mult, poti ajunge sa fii privit cu superioritatea de ceilalti pentru ca ne exprima atata de „libertin”.

        • eenglimlach zice:

          Iubesc imnurile vechi dar privesc in mine, in momentele de recunostinta sau in cele de pocainta si-mi dau seama ca asemeni mie, si altii au triri profunde iar muzica lor ma ajuta sa ma inchin. Mi-ar placea sa vedem dincolo de versurile melodiilor, dincolo de ritmul care-ti face piciorul sa miste…Ar fi bine ca muzica noastra, a celor ce ne numim crestini sa dea dovada de „intelectualitate” si profesionalism, daca putem spune asta. suntem si asa destul de des catalogati ca fiind analfabeti…nu ar fi momentul sa le dam apa la moara curiosilor. Si mai bine ar fi daca ne-am inchina cu adevarat, ignorand melodiile ce se pretind crestine, dar fiind dresprinse parca din preselectia pentru mamaia 2009. Prea adesea daca scoatem numele Domnului dintr-o melodie, nu ramane nimic mai mult decat un cantec de dragoste…nu razbate din nici un vers o traire profunda cu Dumnezeu…cu atat mai putin atitudinea de reverenta cu care ar trebui sa ne apropiem de tronul Lui.
          Parerea mea…(neprofesionista, bineinteles).

          • Marius David zice:

            EE (imi dai voie ssa prescurtez aşa, altfel rămîn cu degetele împletite… ), Ioana a ridicat o problema extrem de interesanta si importanta, destinatia unor astefel de melodii.
            Uite, dacă este bună o astfel de melodiie numai pe blog? SAu în special aici? Cu videoclip, destul de reuşit, după părerea mea? Ce spui?
            Din unele cîntece dacă scoatem numlee Domnului rămîne un cîntec de dragoste … şi ăla prost.

        • Marius David zice:

          Asta este un test bun: recită versurile fără melodie, dacă sună şod şi aiurea, atunci nu-i bună nici de cîntare.

  6. Scurt. Foarte frumos cantec. Potrivit pentru festivalurile de muzica usoara gen Mamaia sau Steaua fara nume. Nu mi se pare deloc o muzica potrivita pentru inchinare. Revin cu amanunte daca vor fi necesare, sunt in timpul orelor :).

    • Marius David zice:

      Da, exact cum spui, Ioana. Este muzică uşoară religioasă.
      1. Nu orice muzică religioasă este muzică de ÎNCHINARE.
      2. ne trebuie muzică religioasă şi de fond muzical pentru condus maşini, pentru cîntat în tabere, pentru cîntat la scara blocului.
      3. Da, există un anumit tipar muzical pe care ne putem închina, eu cred că un astfel de TIPAR (PATTERN) transcede genurile si stilurile muzicale.
      4. Am apreciat calitatea lucrăturii, dar tu aduci o dimensiune nouă discuţiei, o dimenstiune care trebuie discutată… destinaţia fiecărui cîntec. Eu cred că există cîntece absolut legitime, dar pentru alte contexte.
      Îţi dau un exemplu: cîntecele mele, Psalmii ca muzică de cameră… nu sînt de cîntat în Biserică pentru închinare, da, merg la întîllniri cu tinerii, la blog, la bloc, la focul de tabără. Este muzică creştină? Da! Este legitimă? Da!, este de cîntat. Sigur! Psalmul 97 a ajuns spre marea mea suprindere un fel de şlagăr.
      Este muzică de închinare? Nu!
      5. Dar Chopin? Unii spun că se închină nevoie mare şi de tata focului pe muzica lui Chopin. Le dă o senzaţie din aia dulceagă-roză pe care se pot închina. Să judecăm şi originatorul? Compozitorul?

      Mă interesează foarte mult argumentele tale şi amănuntele, mai ales că sînt din partea specialistului!

      • Accept provocarea :). Voi incerca sa raspund in ordinea propusa de tine.
        1. Mi se pare corecta afirmatia. Nu orice muzica religioasa este de inchinare. Totusi, poate din cauza (sau datorita, depinde din ce unghi privim problema) profesiei, eu cred ca muzica religioasa este aceea care s-a folosit la inceputuri, la originile fiecarui cult religios.
        2. De acord, ne trebuie un fel de muzica pe care s-o ascultam in afara bisericii. In acest gen poate intra fara probleme cantecul de mai sus, si muzica „usoara religioasa”. Imi cer scuze, dar ma deranjeaza oarecum formularea. Muzica usoara, prin deifinita genului, este o muzica ce se canta in restaurante, la cafenele, in baruri (vezi muzica pop si derivatele ei), prin urmare formularea mi se pare putin nepotrivita, dar nu avem alta la indemana asa ca o vom folosi pe aceasta.
        3. Aici ar fi de scris o carte. Sunt perfect de acord ca este nevoie de un pattern pentru muzica de inchinare. Nu crezi insa ca acest pattern a fost oarecum stabilit de cei care au trait si lucrat numai in biserica (vezi Bach) si care prin opera lor au ajutat chiar la dezvoltarea genurilor muzicale si a instrumentelor, compunand numai muzica religioasa?
        4. Nu ma pot pronunta pentru ca nu cunosc aceste cantece, dar profit de ocazie pentru a te ruga sa mi le trimiti. Ma intereseaza foarte mult chiar.
        5. Chopin NU este potrivit pentru inchinare. Este o muzica pentru cantat in sala de concerte. Nu discutam aici calitatea muzicii lui, este o muzica exceptionala, fara indoiala. Concertele pentru pian si mai toate lucrarile sale, apartinand perioadei romantice, pot induce o stare de beatitudine. Prefera unii sa asculte Chopin in timp ce se roaga? Sa o faca in camaruta lor. Si cred ca da, trebuie sa ne uitam la originea lucrarilor care se canta in biserica, altfel vom ajunge sa cantam Billy Jean pe versurile Psalmilor (exagerez dar vreau sa fiu corect inteleasa). Daca unora le place muzica lautareasca asta nu inseamna ca trebuie sa o aducem in biserica pentru a castiga mai multe suflete. Este parerea mea. Biserica trebuie sa educe, si in educatia aceasta intra si formarea gustului muzical.
        Probabil te va surprinde faptul ca am o conceptie destul de conservatoare cu privire la muzica ce trebuie cantata in biserica. Am renuntat in a mai merge la o anumita biserica pentru ca pur si simplu nu am suportat sa aud acorduri de tambal si muzica lautareasca.
        Imi place foarte mult muzica gospel. Foarte multi argumenteaza prezenta muzicii pop, lautareasca, flamenco etc in biserici facand o paralela cu muzica gospel. Este trecuta in uitare originea acestei muzici. Prin definitie este o muzica potrivita in biserica. Numele ei o spune. Sclavii cantau pentru ca era ultimul lucru care le ramasese pentru a se face auziti. Cantau pentru Dumnezeu. Stiau ca numai prin muzica pornita dintr-o suferinta cumplita se vor face auziti. Acest gen de muzica a fuzionat oarecum cu genul blues, asta gratie lui Ray Charles care a avut curajul sa scoata aceasta muzica din biserici si sa o duca in salile de concerte, sa graveze discuri, facand-o cunoscuta in toata lumea.
        Despre muzica usoara insa nu se poate spune ca isi are originile in biserica sau ca a fost vreodata relationata cu religia. De aceea nu mi se pare potrivita pentru a rasuna in biserica. Sunt foarte multe de spus, si marturisesc ca subiectul ma intereseaza foarte mult, chiar sunt in mijlocul unui studiu cu privire la muzica ce se foloseste in biserica zilelor noastre.

        • agnusstick zice:

          Off topic, oarecum: sunteţi al doilea „caz” de muzician pe care l-am întâlnit (prima dată a fost o pianistă) care asociază Chopin cu beatitudinea, strălucirea, fastul etc. Sunt la fel de surprins şi acum, ca şi acum 25 de ani, pentru că mie unul valsurile lui îmi inspiră durere, tragism, părăsire, disperare – toate astea merg de minune cu sălile de bal şi dansul în care plutirea aminteşte de un drakkar în flăcări.

          • Sa nu generalizam. Nu am analizat toata muzica lui Chopin. Evident ca transmite si tragism, pentru ca aceasta muzica a izvorat dintr-o suferinta profunda si drame sentimentale. Astfel incat cred ca nu sunt un „caz”. 🙂

            • Marius David zice:

              Sigur, paleta sentimentală exprimată de Chopin are o suprafață de acoperire cu propriile noastre palete… de aceea… CON-SIMȚIM cu Chopin atunci cînd avem anumite moods sau feelings…
              Bach poate că acoperă cea mai largă paletă, de aceea se potrivește cu cele mai multe situații.

              • agnusstick zice:

                Da, tocmai când mă chinuiam să găsesc lipsuri la Bach, mi-a venit pur şi simplu în minte o alcătuire (nu zic potpuriu, că-mi aduce aminte de regretatul Gică) care începea cu Tocata şi continua cu Simfonia destinului. Deşi una este în Re şi alta în Do, mergeau de minune împreună. Caut ceva care să meargă cu Sonata Lunii…

              • Cu Sonata Lunii se potriveste de minune Nocturna in Do diez minor de Chopin.
                Daca doriti Bach alaturi de Sonata Lunii, puteti incerca Siciliana (Partea a II-a) din Sonata in Mi bemol pentru flaut si clavecin. O gasiti aici:

          • agnusstick zice:

            N-am vrut să spun că muzicienii de meserie sunt superficiali, dar pentru unii „chinul” descifrării şi al virtuozităţii ar putea ascunde o parte din mesajul muzicii. Asta nu înseamnă că a cânta după ureche îţi permite o mai adâncă trăire (deşi pe meleagurile noastre…), ci, eventual, că un instrumentist ar putea uneori avea nevoie de un maestru care să-l asculte fără a verifica partitura. De multe ori, chiar Chopin este interpretat cu o virtuozitate exagerată, convenţională, ceea ce practic distruge mesajul.
            Persoana despre care vorbeam se referea chiar la valsuri… pe care, sincer, nu prea le-aş asculta într-o sală de concerte, mai degrabă într-un palat cât mai pustiu. Şi e posibil să mă îndemne chiar la închinare – dar după audiţie.

            • Marius David zice:

              interesantă abordare: da.. spre exemplu interpretarea la viteză mare a lui Bach pentru a demonstra virtuozitatea distruge Bach. Bach nu se cîntă în viteză, nici canonul lui Pachelbel așa cum este cîntat de acel chitarist asiatic, care a lansat cel mai vizionat youtube.
              Repet: fiecare gen, stil, perioada muzicala isiare locul și rolul în viața noastră, la fel cum muzica cu versuri și cea fără cuvinte, fie aceasta din perioada modernă sau antică… își are locul.
              Eu lucrez acum la un proiect de redescoperire a instrmentelor pomenite în biblie.
              Am reluat lăuta, harfa, am și cîntat împreună cu Neriah de mai multe ori,… mai rămîne cavalul.

          • Exista multi instrumentisti care se limiteaza la a executa partitura, prin urmare cu cat aceasta este mai dificila, cu atat mai mare efortul despre care pomeniti si odata cu el diminuarea calitatii interpretarii. Valsurile, Polcile, Mazurcile si Nocturnele lui Chopin sunt patrunse de un tragism profund de aceea nu e de mirare ca ascultarea lor poate indemna la inchinare. Parte din ele sunt insa senine, induc o stare de beatitudine. Si nu ma pot abtine in a va informa ca tot evreii sunt cei care il interpreteaza cel mai bine si pe Chopin (Barenboim, Richter, s.a m. d.).
            Si sa stiti ca multi muzicieni profesionisti sunt superficiali si ignoranti. Meseria nu e intotdeauna „bratara de aur”.

            • Marius David zice:

              draga Ioana, am cunoscut sportivi, așa le spun eu, extraordinari, si eu ascult Chopin din cind in cind seara la lecturi, dar nu este muzica de inchinare, pentr inchinare din partea mea… muzica fara cuvinte, ca si din asta ascult Vivaldi si Bach mai nou. Nu stiu de ce ma indepartez de Mozart.
              Fiecare tip, stil, gen muzical cred ca isi are locul la vremea si timpul potrivit.
              frămîntarea și zbaterea romanticilor, tulburarea își are locul ei în expresie, atunci cînd îți vine să ridici pumnul spre cer să te cerți cu Dumnezeu,
              calmul șiliniștea lui vivaldi își are locul ei..

              este ca în frazarea scriitorilor buni… ți-a trecut prin minte acel gînd, dar nimeni nu l-a exprimat așa de bine ca în acel text sau scriitură
              la fel este și în muzică… simți starea respectiv, dar numai acea bucată pare să o exprime cel mai bine.

              așa cum spui, meseria nu este întotdeauna brățară de aur, uneori este pîlnie de argint…
              din păcate

        • Marius David zice:

          Draga Ioana, îți mulțumesc pentru contribuția informată de specialist,
          Ai putea, dacă accepți în continuare provocarea să trasezi niște caracteristici generale, ca profesionist, asupra muzicii de închinare. Mi se pare foarte necesară o asemene aintervenție.
          Am folosit formularea muzica ușoară religioasă și datorită izolării acestui gen prin onomastica potrivită și folosită în general, dar și pentru a arăta modul de percepție, nivelul de solicitare pentru receptarea unei astfel de tip (evit gen, stil etc.) muzical.
          problema pe care o întîmpinăm în bisericile noastre este lipsa din ce în ce mai evidentă de educație muzicală a receptorului. De aici rezultă manelizarea muzicii … așa numită de închinare din bisericile noastre.
          poate că trebuie să pornim din altă parte, de la educația bisericilor noastre.
          eu am pornit un proiect LUNEA CULTURALĂ de la Universitatea Emanuel, am avut concert de chitară (cred că a fost joi 🙂 dar incerc să le mut pe toate lunea), apoi lăută, va fi theorba, harfa, a fost din nou lăuta, abia aștept să vii în România să facem o seară de flaut, a fost recital de vioară, voce etc.
          am avt public peste așteptări. Sînt consemnate aceste evenimente pe blogul meu.
          Cum putem să vă sprijinim pe voi, profesioniștii, ca să scrieți o carte pe aceată temă legată de acel pattern de care vorbești?
          Da, îți voi trimite aceste cîntece, deși cred că i-am trimis lui Dan un Cd cu David cu Psalmii ca muzică de cameră…

          Ce spui de muzica lui Arvo Part? este un nou experiment. Ce spui d emuzica lui Karl Jenkins?
          Crezi că funcționeaza astfel de experimeinte?

          Ce spui de muzica lăutărească/țigănească a fraților de la Toflea? a props de muzica gospel…

  7. cris zice:

    Poate ca sunt simplu pentru uni, dar eu ma inchin pe o astfel de muzica, si asta datorita cuvintelor care sunt bune(si muzica de asemenea).
    Exista in piesa un balans intre disperare (cand privesc la mine) si optimism chiar mai mult cand privesc la EL. E ca in rugaciune sau cred ca seamana cu rugaciunile mele. Imi place, desi rugaciunea nu are de a face cu placerea sau sa aiba dreptate John Piper cand vorbeste despre hedonismul crestin. Oare e valabil si la rugaciune?

  8. BenO zice:

    Nu stiu la ce va referiti cand spuneti INCHINARE.Va referiti la inchinare in biserica impreuna cu alti credinciosi ? Atunci se prea poate sa nu fie agreata de toti cei implicati. Eu ma inchin cel mai bine singur.Este una dintre cele mai noi si mai fascinante experiente pentru mine.Pot sa vad daca mint prin ceea ce cant si mi s-a intamplat sa trebuiasca sa ma opresc, si sa-mi cer iertare pentru minciuna pe care tocmai am cantat-o.
    Asta e una din piesele care imi dau fiori cand o cant (ce e drept singur) si poate ca e cel mai potrivit asa. In singuratate cu Domnul nu mai esti decat ceea ce esti cu adevarat in fata LUI, inaintea Lui totul este gol si descoperit
    Apropo, nu am downloadat-o :). Am toate albumele lor originale

  9. mihaela zice:

    o melodie superba..imi place foarte mult si varianta in engleza cantata de Natalie Grant „The real me”:)(din cate am inteles chiar ea ar fi compus cantarea..)

  10. Teofil S zice:

    Textul ăsta chiar are o idee coerentă (nu mai multe și compilate fiindcă „se potrivesc” și „merge și așa”). Această calitate a textului reprezintă o „provocare” de netrecut pentru mai mulți dintre textierii români (dar și străini). Mai ales în zona muzicii worship am auzit ghiveciuri fără seamăn, dar e important că-s la modă și că au crescendo-urile și descrescendo-urile regulamentare. Plus că, na, poți să zici despre de toate, doar îs adevărate… și le potrivești să dea rima.

    Puțin pe lângă subiect: muzica din biserici urmează la un interval de 10-15 ani modele muzicale, din câte am văzut. Acum se cântă în felul șlagărelor din anii ’90. Poezia însă se cantonează binișor în preromantism și îi place acolo. Grosso modo vorbind.

    • Marius David zice:

      Draga Teofil, apreciez intervenția ta, mai ales că vine din partea unui poet pe care îl apreciez mult.
      că tot ai nimerit în muzica worship…. am găsit versuri de la dezastruos spre catastrofal…
      10-15 modele? Ești extrem de generos. Eu le-aș reduce la jumătate.
      Le putem și identifica, dacă vrei.
      O taxonomie se cere imediat.

  11. A.Dama zice:

    Marius,

    Cine poate ŞTI ce port în inimă!? Cu 1 i…

    Măcar în text să intervenim, unde ne e la îndemână, dacă nu putem face schimbări în youtube…

  12. agnusstick zice:

    Nefiind evanghelic, părerea mea este perfect off-topic, dar închinare, rugăciune şi muzică „sacră” există peste tot. Cred că ar trebui separate lucrurile, în timp, poate nu şi în spaţiu. Anume, o muzică pe care te poţi ruga nu este îndeajuns de sacră – ar trebui să te lase fără cuvinte, în închinare. Dar, după ce se termină o muzică cu adevărat sacră, poţi fi mult mai aproape de El, uneori suficient de aproape ca să ajungă Tatăl nostru, sau poate chiar un simplu Doamne! O muzică de rugăciune cred că ar trebui să fie doar un pretext inspirat pentru versuri – Psalmi, de exemplu, sau ceva legat de momentul comemorat sau sărbătorit. Pentru mine, o muzică pe o poezie oarecare, oricât de bună, se potriveşte eventual într-un cadru laic, pentru a-ţi aduce gândurile înapoi unde ar fi trebuit să fie. Nici o poezie nu mai poate fi un Psalm, chiar dacă acelaşi Duh vorbeşte prin ea – timpul sacru este în trecut şi aşa trebie să rămână în aşteptarea eschatonului. (Iertare, A.Dama!)
    Din aceste motive mă bucur că la catolici există mai multe feluri de serviciu divin, la ore şi în zile diferite, în biserici diferite. Poţi alege între missa cu cor şi orgă la o liturghie cântată, o „cântare tinerească” cu chitări reci şi sintetizator (dacă vrei să-ţi antrenezi toleranţa), un cor de bătrânele binevoitoare dar desnădăjduit de piţigăiate în tremolo perpetuu, un solist modest care se acompaniază la orgă, sau pur şi simplu o liturghie fără muzică – în timpul căreia singurul care te mai deranjează eşti tu însuţi.

    • Marius David zice:

      nu orice stare de uimire și perplexitate sau tăcere este închinare sau prefațează închinarea?
      te poți închina și pe ZGOMOTE, coborîrea uneui cascade, izvor, pîrîitul lemnelor, zgomotul creșterii ierbii…
      există o muzică împrejurul nostru.
      ai dreptate, uneori singurul care ne împiedică în închinare este EGO-ul, cel mai adesea ….

  13. guitarschizofrenic zice:

    nu am avut ocazia sa citesc toate comentarile insa mie prima piesa imi place. de ce? pentru ca reuseste sa iasa putin din „stilul evanghelic” de „lauda si inchinare” atat de prezent si de fapt inventat de americani. linia de bas e cu adevarat fantastica.
    Ps. am citit intr un comentariu ca cineva spunea de Ray Charles a popularizat gospel ul aducand genul in salile de concert. contrazic afirmatia, gospel ul era in salile de concert de mult a se vedea Mahalia Jackson care era apreciata de toti muzicienii (The Duke a fost unul din fani), a mai fost si Rosetta Tharpe cu concerte si inregistrari antologice, Clara Ward care a compus standards celebre de gospel, si altii care au fost foarte apreciati de mainstream inainte de Ray Charles si faceau turnee in europa inaintea lui. Ray Robinson e recunoscut pentru fusionul gospel/R&B/blues/jazz or whatever dar gospelul a fost popular si inaintea lui!

    • Este adevarat, poate am gresit sau fortat putin exprimarea, muzica gospel a fost populara inaintea lui Ray Charles, dar cred ca impactul pe care l-a produs el a fost mult mai mare.

      • Marius David zice:

        da, aproape fiecare stil a avut un campion al promovarii, Louis Armstrong, Django Reinhardt, Segovia… etc. Numele a devenit sinonim cu stilul muzical, dar acea modalitatea de manifestare exista cu mult inainte de starul care l-a facut cunoscut

      • guitarschizofrenic zice:

        imi cer scuze poate am inteles eu gresit postarea. si postarea mea a fost putin agresiva. cu ocazia asta am revizuit cateva inregistrari gospel! Legat de Ray Charles da impactul lui a fost mare, in primul rand inainte de fusionul pe care l a creat a cantat foarte bine cam ce era popular pe vremea aceea R&B, Blues si chiar Jazz si altele. Ray Charles a fost apreciat si de muzicienii din vremea lui deci era normal sa fie recunoscut pentru contributia lui. ce vroiam sa spun e ca sunt (au fost) muzicieni/cantareti gospel foarte cunoscuti inainte de R.C. existau posturi radio, faceau concerte cu sali pline si plecau in turnee in europa inainte de anii 50. dar asta era gospelul de atunci, deoarece si genul asta a evoluat (cum evolueaza tot ce e muzica)…

  14. Sunt foarte multe de spus…
    Am spus mai demult ca ma aflu in mijlocul unui studiu cu privire la muzica pentru inchinare. Scopul acestui studiu este tocmai acela de a scrie o carte pe aceasta tema. Sper ca timpul si circumstantele sa imi permita sa duc la capat acest proiect. Voi avea nevoie de ajutorul tau, si multumesc anticipat pentru ca stiu sigur ca il voi primi.
    Nu ma surprinde ca asculti Bach, cred ca nu ne ajunge o viata intreaga pentru a putea intelege si cuprinde toata opera lui. Este un monstru sacru al muzicii.
    Vivaldi pentru mine este surprinzator de fiecare data cand il ascult sau interpretez. Daca incercam sa il punem si in contextul social si istoric constatam ca a fost un mare vizionar si a revolutionat muzica prin „revolutia” armonica pe care a produs-o.
    Arvo Part este genial, si pentru mine este o mare bucurie ca acest secol a produs un astfel de compozitor. Desi sunt total diferiti, la mine in lista preferintelor imparte locul cu Carl Orff, care de asemenea mi se pare genial.
    Karl Jenkins are o muzica frumoasa, comerciala dupa gustul meu, imi plac mai mult sonoritarile instrumentelor reci, le prefer in fata celor electronice. Sintetizatoare, microfoane, si alte minuni ale tehnicii produc niste sonoritati artificiale chiar daca armonia, forma si melodia sunt bune. Muzica lui cantata pe instrumente reci si fara microfoane nu cred ca ar avea acelasi impact.
    Cat despre muzica tiganeasca pot sa-ti spun ca ma fascineaza. Este originala, numai EI o pot canta atat de frumos, si va continua sa aibe succes tocmai pentru ca este un produs al talentului pur. M-au fascinat dintotdeauna lautarii, sunt niste muzicieni perfecti, canta orice, oricand, din orice gama sau nota, fara sa se preocupe de atata teoria muzicii, majoritatea lor fara ca macar sa cunoasca notele pe portativ. E fascinant!
    Intocmai ca si muzica lui Mozart, care este cel mai mare geniu pe care l-a produs omenirea pana la acest moment (ma vor scuza domnii Einstein, Newton si multi altii). S-au facut mii de studii pe marginea muzicii lui. Cateva dintre rezultate:
    1. Absolut toate compozitiile sale (de la cel mai mic menuet pana la cea mai lunga opera) au in structura lor numarul de aur.
    2. Daca un om si-ar dedica toata viata pentru a COPIA tot ce a compus Mozart, nu ar avea timp sa termine. Incredibil, nu?
    3. Ultimul in aceasta lista pe blog, dar nu cel din urma, binecunoscutul „efect Mozart”. Daca un copil asculta Mozart de la o varsta frageda, capacitatile lui intelectuale sporesc cu un procent de cel putin 50%.
    Multi au incercat sa rezolve misterul Mozart, eu cred ca a fost atins de mana divina, alta explicatie nu exista.
    Ma opresc aici, pentru ca nu vreau sa plictisesc, iar daca deja am facut-o imi cer scuze.

    • adrian zice:

      Nu plictisiti deloc!
      M-ar interesa daca ati putea da detalii referitor la punctul 1. Sub ce forma este prezent numarul de aur, cum este „extras” din lucrarile lui Mozart? Am mai auzit vorbind un compozitor, in cadrul unui seminar interdisciplinar, despre fractalitatea muzicii lui Mozart. Din pacate, nu am reusit sa-l abordez pentru mai multe detalii.

      • Se face analiza structurii lucrarii respective, din punct de vedere formal (al formelor muzicale), si in absolut toate, rezultatul raportului dintre prima treime a structurii si celelalte doua este numarul de aur (care daca nu ma insel este radical din 5 pe 2).

        • adrian zice:

          Apropo de numarul de aur…
          Mi-am adus aminte ca Mario Livio, in cartea sa despre numarul de aur (aparuta la Humanitas), are un subcapitol intitulat „Muzica de aur” (parca pe la pagina 200 si ceva). Mi se pare ca pomeneste si ceva despre Mozart, vreau sa recitesc acele randuri dar am imprumutat cartea cuiva.
          Nu stiu de ce dar din lectura cartii am ramas cu impresia ca specialistii nu sunt inca cu totii de acord in ceea ce priveste prezenta sectiunii de aur in lucrarile lui Mozart. Sau poate confund cu altceva, o sa verific.

          Valoarea numarului de aur este 1+radical din 5, totul supra 2.
          Este limita sirului 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21… (termenul ultim se obtine insumand termenul penultim si antepenultim). Crengile si frunzele respecta respecta asezarea dupa acest sir.

          Cat despre muzica=matematica pura… Nu cred ca matematicienii pur sange ar fi toti de acord cu aceasta echivalare. Mai curand teoria muzicii pare a fi o parte a matematicii aplicate.

          • Marius David zice:

            Azi mi-a spus fiica mea ca frunzele respecta sirul lui Fibonacci.
            Lauta este construita dupa sirul lui Fibonacci.

            http://prolauta.wordpress.com/2009/09/02/lauta-si-spirala-lui-fibonacci/5_the_soundboard/

          • agnusstick zice:

            Se poate spune că şirul lui Fibonacci şi numărul de aur (un număr iraţional, nu transcendent) sunt reprezentarea matematică a creşterii organice, naturale. Dacă dăm şirul complet, 1,1,2,3,5… se vede că poate reprezenta creşterea unui embrion prin diviziuni celulare repetate. (O celulă se poate divide de un număr maxim de ori, stabilit exact prin codul genetic. Viaţa veşnică ar fi fost posibilă, dar nu se află în gene.) O mulţime de creşteri naturale respectă şirul Fibonacci: cochiliile spiralate, conurile de brad, seminţele dintr-o turtă de floarea-soarelui, petalele florilor etc.). Numărul de aur, reprezentând limita raportului a două numere Fibonacci consecutive, are nişte proprietăţi matematice fabuloase, legate printre altele şi de numărul complex „imaginar” i (radical din minus unu, o nebunie). Printre altele, face şi legătura între adunare şi înmulţire (se poate înlocui adunarea cu înmulţirea, invers este trivial), între un număr şi inversul său (unu supra x) şi multe alte legături surprinzătoare. Numărul de aur ar fi viteza de creştere a unui lucru viu, o valoare constantă, misterioasă, care ţine în frâu viaţa.

          • agnusstick zice:

            Off-topic, dar pe „linie”: doar celulele canceroase nu mor, restul au un ciclu de viaţă terminat prin apoptoză – moartea programată, survenită fără a dăuna organismului (dacă se păstrează homeostazia, diviziunea celulară este compensată de apoptoză, şi dacă sistemul imunitar funcţionează corect reuşind să elimine celulele expirate). O celulă se poate divide de un număr maxim de ori, numit limita lui Hayflick (undeva între 40 şi 60).
            Există aşa numitele celule HeLa, numite astfel după biata Henrietta Lacks, care a murit de cancer, dar un medic i-a „furat” celule canceroase pe care le-a cultivat în laborator şi se vând acum pentru experienţe. A fost şi un proces intentat de familie, dar s-a hotărât că propriile-ţi celule se pot vinde şi nu-ţi mai aparţin dacă le-a recoltat un medic… Familia de celule HeLa are acum mai mulţi descendenţi nemuritori, afectaţi de contaminare, ba chiar cineva a propus să fie clasificate ca un nou organism, Helacyton gartleri, pentru că sunt pline de viaţă (veşnică), se înmulţesc tot mai mult şi au ajuns să sufoce laboratoarele, să paraziteze alte culturi etc.
            La catolici se cântă de Rusalii un imn, care spune la un moment dat: „Vino, Duhule Sfinte, ca să reînnoieşti faţa Pământului”. Cred că apoptoza este de la El…

            • Marius David zice:

              foarte interesanta informatie…
              trebuie sa ma gindesc, pentru ca am o conferinta despre Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte la Tirgu Mures in citeva saptamini,
              foarte interesant,
              trebuie sa ma documentez mai bine.

              • adrian zice:

                Interesant titlu. Poate o inregistrati sa o ascultam si noi. Apropo de onferinte: exista o inregistrare a ultimei conferinte tinuta de Cristian Badilita la Emanuel?

                Cred ca ar trebui sa incepeti cu o analiza a basmului cu acelasi titlu, un basm absolut genial (sau, ca sa ma exprim mai exact, un basm genial relativ la un summum de conceptii filosofice). Am ascultat candva un comentariu foarte interesant al unui fizician legat de teoria relativitatii si acest basm.

          • adrian zice:

            Asa e, Fi nu poate fi numar transcendent/algebric de vreme ce el se poate obtine ca solutie a unei ecuatii cu coeficienti rationali (x**2-x-1=0). Ca sa nu se inteleaga gresit, orice numar transcendent este irational, dar nu orice numar irational este transcedent. De exemplu, numerele e si PI sunt numere irationale transcendente.
            Dar, pentru a fi exacti, trebuie avut in vedere ca nu orice crestere naturala respecta sirul lui Fibonacci. Avem multe exemple de cresteri exponentiale si logaritmice. Multe procese din natura (vii sau nevii) se dezvolta dupa relatii de recurenta mult mai complexe decat sirul lui Fibonacci. Exemplul cel mai cunoscut este relatia de recurenta a lui Feigenbaum, din teoria haosului, intalnita in multe procese de dinamica a (bio)sistemelor. Sirul lui Fibonacci este doar unul dintre „pattern”-uri. In ceea ce priveste dinamica proceselor de inmultire ale celulelor exista actualmente modelari mult mai complexe si mai exacte bazate pe teoria haosului si a fractalilor. Sirul lui Fibonacci este doar un exemplu, remarcabil, fara indoiala dar, de multe ori, simplificator. Chiar si in lumea plantelor asa-zis inferioare se pot da exemple care nu se mai incadreaza in modelul lui Fibonacci.
            Cert este ca acest sir (si numarul aferent) este o subrutina a unui vast program care modeleaza lumea vie si nevie. Trebuie insa sa avem grija sa nu cadem intr-un reductionism „fibonaccist”. Lumea este cu mult mai complexa.

            Multumesc mult, Agnusstik, pentru informatiile off-topic, sunt intr-adevar extrem de interesante! Probabil ca un evolutionist rautacios si-ar trage aceste informatii la tema si ar spune: „vezi, moartea este o necesitate biologica, nemurirea este o anomalie!”
            Credinta pe care o marturism consta (si) in a-l vedea pe El chiar si in apoptoza.

            • Marius David zice:

              Moartea este normală într-un univers contaminat cu totul de păcat. De aceea teologia protestantă PRESUPUNE intreruperea şi repornirea kosmosului într-o nouă creaţie.
              distrugerea acestei creaţii şi un cer nou şi un pămînt nou.
              Pămîntul va arde cu troznet … etc.
              Am avut discuţii încontradictoriu cu teologi ortodocsi legat de acest subiect. Sînt şi teologi protestanţi care emit ipoteza REPARĂRII, restaurării universului şi nu distrugerea lui completă.
              moartea şi întreruperea este o necesitate în lumea cu totul coruptă în care ne aflăm.

          • agnusstick zice:

            Pentru Dumnezeueateu, că tot îl pasionează ştiinţa, o listă a cercetărilor (mai ales legate de cancer) aruncate la coş (împreună cu milioane de dolari, probabil) din cauza contaminării (mai ales cu HeLa) a celulelor folosite :
            http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_contaminated_cell_lines. Ce e nostim, e că foarte mulţi cercetători au fost obligaţi să recunoască faptul că au folosit celule contaminate – din proprie iniţiativă nu le convenea să declare că au muncit ani de zile degeaba pe HeLa…
            Partea bună există: vaccinul antipoliomielitic a fost creat folosind HeLa.
            S-a calculat că numărul celulelor HeLa a depăşit copios numărul total al celulelor Henriettei Lacks.

            • Marius David zice:

              acum m-am uitat şi eu dînd un search cu HeLa, FOARTE INTERESANT!!!!
              realmente încă o dată celebrez că am blog pentru acest fel de informaţii, thank you, Agnusstick, merci, Adrian!!! 🙂

          • agnusstick zice:

            Da, aşteptăm cu interes muzica bazată pe teoria haosului… Probabil că va fi uşor de pus pe iPod, se va genera singură din hazardul zgomotului de fond al Universului.

          • agnusstick zice:

            Nu văd cum moartea ar fi neapărat o necesitate biologică, din moment ce există în realitate, nu în imaginaţie, posibilitatea ca îmbătrânirea să fie evitată prin mecanisme perfect naturale, ca la celulele canceroase. ADN-ul normal care se replică şi divide ajunge să se degradeze, dar asta se poate contracara prin mecanisme (anormale deocamdată, pânu nu se dă Nobel pentru nemurire la dozator) ale viului. Un evoluţionist ar trebui să se întrebe cum de nu s-a ajuns la fiinţa total canceroasă, nemuritoare şi atoateînghiţitoare, că doar e cea mai de dorit fiinţă din punctul de vedere al evoluţiei. A fost undeva un virus, probabil divin, care le-a stricat socotelile…

          • agnusstick zice:

            Când te gândeşti că într-o lume în halul ăsta de evoluată avortul ar putea fi OBLIGATORIU!

        • adrian zice:

          Agnusstick, nu prea pica bine tonul usor ironic, pe fondul serios al acestei discutii. Se construiesc dispozitive care folosesc notiuni de teoria haosului, eu nu m-as grabi sa iau in „balon” chestiunea, chit ca termenul „haos” are conotatii peiorative…

          Teoria haosului nu este o teorie a haradului. Teoria haosului este o teorie matematica precisa, termenul „haos” poate induce in eroare.

          Multe evenimentele, aparent „haotice”, din dinamica universului se indreapta catre un atractor straniu (un poces care tinde spre un un obiect neeuclidian – un fractal). Teoria haosului este parte a teoriei complexitatii si se ocupa, in primul rand, cu asa-zisul haos determinist.

          „Zgomotul de fond” al Universului nu este obligatoriu „zgomot alb”, s-a discutat asta la un alt topic. Se poate spune ca Universul chiar „canta”. Si nu ma refer aici la radiatia de fond de 3K.

          Modelele matematice care descriu dinamica lumii vii si nevii sunt cu mult mai complexe decat sirul lui Fibonacci, asta am vrut sa spun. Numarul de aur este doar o parte (dintre cele mai simple) a acestei descrieri (inevitabil incompleta).

      • Marius David zice:

        nici prin cap nu mi-a trecut chestiunea, acum am vazut si raspunsul Ioanei… foarte interesant.
        eu nu m-am apucat de muzica pentru ca nu-mi placea matematica… la feleste si cu filologia
        din pacate multi muzicieni sau filologi ajung acolo pentru ca refuza matematica…
        matematica este absolut fascinanta.
        Geometria…. primii 10.000 de ani din vesnicie imi voi rezerva pentru citeva chestiuni de acest gen…

    • Marius David zice:

      voi incerca sa fiu mai rezervat in acest comentariu, ca sa nu ma mai dau in stamba..
      1. asta seara am ascultata pe viu Bach cintat de Nelutu Sabau. Sper ca urmatorul concert de lunea seara sa fie Bach la chitara… un experiment. Nu ma mai satur.. Apoi Catedrala de Mangore. Partea I… Trebuie sa spun povestea acestei piese, este absolut fascinanta. http://mariuscruceru.ro/2008/12/22/catedral-de-barrios/
      2. Vivaldi? Ai vazut cumva ce am pus referitor la flaut … s-ar putea imagina o lucrare de comparatie intre Anotimpurile lui vivaldi si cele ale lui Astor Piazzola… intreb, ca nu gasesc semnl de intrebare pe aceasta tastatura… http://mariuscruceru.ro/2008/09/01/cele-patru-anotimpuri-de-astor-piazzola/
      3. Arvo Part este unul dintre cei mai fascinanti compozitori pentru mine. Karl Jenkins este de asultat in masina, la condus, pe drum, mai ales Adiemus. Carl Orff nu am ascultat. Iertata imi fie ignoranta.
      4. am compus muzica tiganeasca si cu inflexiuni orientale turcesti. Nu stiu de unde vine. Cu genetica nu te joci 🙂 . am gasit zimbariciul … Exista lautari de cartier marginas si de nunti si exista lautari autentici.. .acei din urma sint tot mai rari, in 10 ani vor disparea cu totul.
      nu plictisesti… dimpotriva.

      eu sint foarte setos dupa toate informatiile astea.
      ajuta/ne, te rugam. cre d ca mai sint si alti tacuti, care nu comenteaza, chiar in seara acesta m-au sunat doi dintre ei care mi-au spus cit de mult ii ajuta aceste lucruri.
      Apreciez si incurajez comentatorii care, desi nu au timp sa isi faca propriul blog, ne imbogatesc pe noi. Asa se fie un asemenea spatiu, un perete pe care sa puteti scrie lucruri frumoase.
      ce ar fi acest blog fara voi?… am gasit si semnul intrebarii…

      • Eram sigura ca iti place Arvo Part. Este intr-adevar, fascinant si surprinzator. Cu riscul de a repeta, ma bucur ca avem in aceste timpuri un asemenea compozitor.
        Imi plac ambele variante ale Anotimpurilor (le-am cantat pe amandoua).

        • Marius David zice:

          uuupppss, daca ai cintat asta…,. tot respectul!!!! Fiica noastra este flautista. Cind o vad cit se chinuie si cind inteleg ce face… mi se pare ca Vivaldi este odihna si tratament fata de Piazzola.

  15. Emanuel zice:

    Ce stiti despre influentele francmasonice din muzica lui Mozart ?

    • Se spune despre el ca ar fi fost mason, mai bine zis, subventionat de francmasonerie. Acest fapt insa nu cred ca a influentat in vreun fel muzica lui. Ar fi compus la fel de bine si daca nu ar fi fost „sponsorizat” de ei. Mai interesant ar fi sa ne intrebam unde ar fi ajuns muzica daca Mozart ar fi trait pana la 50, 60 de ani.

    • Marius David zice:

      ai vazut filmul lui Milos Forman….. cred ca este exagerata naratiunea acolo… este mult prea romantat si tusat in linii groase

      • Am vazut filmul de prea multe ori. Nu cred ca au exagerat. Desi filmul se centreaza pe drama lui Salieri, scoate in evidenta geniul lui Mozart. Mai romantat si exagerat este filmul despre Beethoven, acolo au fabulat putin, dar nu s-au indepartat prea mult de adevar.

  16. BenO zice:

    Mozart totusi a murit ca si un nimeni, la groapa comuna. Mi se pare atat de ironic ca cel mai mare geniu muzical care a trait vreodata sa moara in felul acesta. Maestrul Pautza zicea ca el a murit asa pentru ca sa nu poti merge la mormantul lui.La toti ceilalti poti sa le gasesti mormintele dar la Mozart nu.Mie mi se pare mai degraba un fel de pedeapsa ironica in stilul caracteristic al lui Dumnezeu.
    Eu imi imaginez cum ar fi fost Mozart compunand doar muzica religioasa…poate ca vom afla in cer
    Mda teoria muzicii e matematica pura, totul este logic. Poti sa o inveti si „pe de rost” dar cred ca asta iti ia 10 000 de ani 🙂

    • Tocmai ca nu se poate invata „pe de rost”. Totul este logic, trebuie calculat, respectate niste „ecuatii” si „progresii” intocmai ca in matematica.
      Din nefericire da, Mozart a murit singur si a fost ingropat la groapa comuna pentru ca familia nu a avut bani de inmormantare.

  17. agnusstick zice:

    Unde dai şi unde crapă: am găsit un exemplu de Bach>>>>Beethoven tocmai aici http://www.youtube.com/watch?v=bJpwNdXPoWY. Lăsând deoparte uşorul snobism şi inevitabila masacrare mascată de fuzz: de ce nu şi un astfel de gen de educaţie muzicală pentru tineri? Cu forţa e mai greu…

    • Marius David zice:

      niciodata n-am gustat Malmsteen. Il studiam cu Nicu Patoi in armata.
      nu m-a impresinat deloc.
      fara efecte si pe „rece” se duce toata spoiala.
      mai este o problema si cu impresia de sine a acestui lautar modern.

  18. Teofil S zice:

    Dacă tot ar fi să se facă o identificare a modelor, ar trebui, cred, lucrat pe mediu urban și mediu rural (cel puțin). Fiindcă în bisericile cu inerție mai mare, cele de la țară, în continuare e la modă Aura Uriziceanu – varianta pop-disco, nu jazz – sau Gabriel Dorobanțu. În grupurile de tineri au mai pătruns în ultimii ani și ceva influențe worship. Dar încă merge destul de bine și o „baladă” cu 12 strofe sau o piesă după modelul muzicii de mahala din anii ’80-’90. În ultima vreme, a prins și maneaua.
    Deci cred că în stabilirea unei taxonomii ar trebui ținut cont de acest criteriu rural-urban și imediat după el ar trebui luată în calcul și o departajare pe categorii de vârstă. Asta dacă e să ținem cont de aspectele sociologice. Desigur că o analiză a genurilor și speciilor muzicale în sine poate fi făcută independent de sociologie. Însă ambele ar fi interesante. Părerea mea.

    • Imi permit sa va contrazic, nu pentru ca nu ar exista aceasta departajare intre mediul urban si cel rural, ci tocmai pentru ca faptul ca exista impiedica o educatie muzicala corecta. Nu cred ca este bine sa facem aceasta distinctie atunci cand alegem muzica potrivita pentru biserica.
      Bach cand a compus muzica sacra nu a scris o parte pentru bisericile de la tara si alta pentru cele de la oras. Muzica sacra este sacra, indiferent de spatiul in care se canta.
      Tocmai aceasta cred ca este eroarea care se comite in vremurile noastre, daca la tara a ramas la moda Aura Urziceanu, hai sa o aducem in biserica pentru ca „prinde”. Despre manele refuz sa ma pronunt pentru ca numai pronuntand cuvantul si am bagat prea mult in seama acest „fel” de a profana muzica.
      Sper ca faptul ca nu sunt de acord cu opinia dvs sa nu va fi suparat…

      • Marius David zice:

        acum nu mai putem vorbi nici macar de educatie muzicala superioara in mediul urban cu toate scolile populare de arta.
        media uniformizeaza tot.
        manelele? sint de studiat! Mai ales cuvintele! Ca filolog vorbesc. (a se nota ca nu am spus „versuri”).

    • Marius David zice:

      nu cred ca acesta este criteriul definitoriu, dupa care sa faci primele doua capitole…
      daca ai lua drept criteriu pentru primele liste de modele … stilurile muzicale, apoi muzica autohtona, muzica tradusa, muzica compusa de compozitori romani, muzica plagiata.. (azi am aflat ca metallica a fost convertita intr-o „frumoasa” melodie de rock creştin… unu la unu… aştept mp3-ul… ).
      deci… primul criteriu.. dupa sursa.
      apoi… dupa destinatar…
      dupa limbajul muzical
      etc.
      ce parere ai?
      sau ceialalti… se baga cineva?

      • Cred ca vorbim de lucruri diferite sau am inteles eu gresit, caz in care imi fac mea culpa. Propunerea de mai sus imi suna a enciclopedie. E foarte mult de cautat si de „clasificat”. Mai ales ca cea mai mare parte a muzicii e plagiata :).
        Eu doresc sa fac un studiu asupra a ceea ce s-a scris pana acum despre muzica potrivita pentru a fi cantata in biserica, dupa care sa scriu o carte pe aceasta tema in care sa-mi exprim si parerile personale pe care poate le va baga cineva in seama.

  19. BenO zice:

    Cred ca Beethoven ar face infarct daca ar auzi simfonia destinului la chitara electrica.Mai bine sa o asculti asa: 🙂 http://www.youtube.com/watch?v=i2Caa1D2C5Q Glumesc
    Mi se pare o muzica prea profunda ca sa o poata exprima o chitara electrica

    • Marius David zice:

      era sa fac eu infarct de ris! 🙂
      Beethoven nu este in lista mea de favoriti. Nu stiu de ce. Voi incerca sa descopar.

      • Am rascolit „iutubul” ca sa gasesc o varianta mai apropiata de adevar. Singurul dirijor care a reusit sa patrunda in esenta acestei muzici a fost Celibidache dar din pacate nu am gasit nici o varianta cu el. Majoritatea dirijorilor o interpreteaza intr-un tempo prea miscat doar pentru ca vad Allegretto. Sper sa iti schimb ideea despre Beethoven :).

        • Marius David zice:

          oh… Celibidache. Azi am ascultat din nou Rapsodia Romana in interpretarea lui. ESTE INTERPRETAREA!!! Asta-i capatul pentru Rapsodie, dupa parerea mea.
          Eu sint fascinat de ce face el din Bruckner

  20. Teofil S zice:

    Eu mă gândeam mai degrabă că cele două domenii sunt destul de distincte încât să necesite atenție fiecare în parte. Dar, da, sunt de acord că s-ar putea merge pe împărțeala propusă de dvs. Mai departe nu prea pot să o duc, fiindcă sunt cel mult un amator în domeniul muzicii.

    Stimată Ioana Anastasiu, sigur că nu e cu supărare.
    Am însă o observație de făcut: nu pledez pentru păstrarea acestor diferențe, nici nu cred în compoziții făcute cu destinatar. Ceea ce subliniam e faptul că această diferență trebuie luată în calcul când se face analiza diverselor mode și influențe muzicale, fiindcă avem de-a face practic cu două concepții artistice diferite (oricât de rudimentar sau implicit ar fi ele definite de către cei care le profesează).
    Off-topic: m-am bucurat să aud iarăși Seranada lui Schubert…

  21. Am cam ametit printre comentarii. S-au nascut discutii care ar impune un post nou :).

  22. Pingback: Mini cronică de concert Continental | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.