Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
http://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
„Probabil Dumnezeu n-a mai avut niciodata un set de asa „credinciosi-necredinciosi” ca si generatia aceasta de crestini. Ce adevar umilitor!” Leonard Ravenhill
Mi-au placut ambele variante ale filmului.
Felicitari tinerilor din Sebes.
Nu sînt de acord cu RAvenhill, voi argumenta într-o postare viitoare, probabil.
De acord cu felicitările
Imi place acest clip (trebuia sa fie si in ro). Totusi e exagerat (oau ce adevaruri spune). Eu cred ca adevaratii crestini nu sunt duplicitari (ce mult seamana crestinii de astazi cu tipul asta). Imi place ca e smerit (ce teatru joaca). E o chestiune importata din america la noi e altfel(e la fel pretutindeni, nici noi nu facem exceptie )
Ce anume este exagerat, Cllod?
Să nu uităm că ce ai văzut este o încercare artistică.
Mie mi se pare că tînărul, pe care l-am întîlnit şi în carne şi oase, joacă foarte bine.
Stim ca e asa, stim ca tot ceea ce se intampla in viata noastra ca si crestini si tot ceea ce se intampla in viata tinerilor crestini din biserici este sub o mare de nori Cumulonimbus şi Cumulus.
Ce este de facut concret, rapid si eficient?
Ramanem doar la stadiul de admiratie a videoclipurilor, la stadiul de conferinte? Vin ploi si furtuni…
Cine? CE? Cat? Cum? si Unde? ii va ajuta e tineri sa fie altfel?
Deja facem, Lia, facem! Concret, dar nu rapid, rapid nu înseamnă întotdeauna şi eficient!
Nu este doar stadiul de conferinţe. Dacă Dumnezeu ne ţine în viaţă, vom “vedea” roadele acestor lucrări… după moarte.
Cred ca si “sistemul religios” pe care l-am construit incurajeaza astfel de “marturii plasticate”. Oamenii mimeaza ritualurile pe care le vad incurajate in jurul lor si invata sa dea raspunsuri “standard” – sa se boteze, sa se implice, sa cante…etc – chiar daca realitatea din sufletul lor este complect alta.
Ni se spune ca nu trebuie sa fim duplicitari… ca nu trebuie sa traim ca si “lumea”. Dar, pe de alta parte, cand verbalizam anumite temeri pe care le avem, sau pacate cu care ne confruntam, suntem respinsi… Si dupa fiecare astfel de moment in care incercam sa fim reali, ajungem sa regretam ca nu am raspuns la intrebarea: “cum mai esti” cu banalul: “bine, frate”. Si atunci, ca sa ne aparam, devenim si noi parte din sistem, invatam sa fim “cuminti” si sa propagam mai departe traditia de… plastic.
Tanjesc dupa biserica in care poti sa fii tu insuti… in care oamenii care au dubii fata de credinta pot sa stea in partasie cu cei care au raspunsuri, in care mastile cad jos si nevoia de Hristos ne roade precum foamea sau setea.
Dar… si eu sunt parte din sistem… si, cu mici si binecuvantate exceptii, prefer sa raman in confortul religiei mele de… plastic.
Draga Fly,
bine ai venit aici.
da, cred că ai dreptate, sistemul religios, atunci cînd devine fariseic, angajat în apărarea structurilor formale fără conţinut, fără ucenicie,
creează astfel de schizoidii.
1. cred că sesizezi o criză extraordinară… lipsa mentorilor, a consilierilor, cui să îţi spui aceste frămîntări.
2. mania implicării tinerilor cu orice preţ în activismul bisericesc, din cauza crizei de tineri din biserici, manie care duce la promovarea unor tinri care au grave boli spiruale.
3. biserica în care măştile să cadă jos, în care să fii tu însuţi… numai acea biserică care va risca din nou să o ia pe calea cea veche a uceniciei de la om la om, maestru – ucenic, naş-fin spiritual
Tinerii sa se intoarca la Dumnezeu, Lia! Biserica ii ajuta, dar daca ei se despart de Biserica? Ce facem sa-i pastram? Anulam principiile Bisericii si refacem intalnirle dupa modelul lumii, sa-i atragem?
Sau ce facem sa-i atragem? Sa ii atragem prin predicarea Cuvantului, sa-i tinem prin modele de sfintenie, sa-i intampinam cu o viata traita pentru Dumnezeu si imbracati in dragoste.
Ascultarea, cred că am dat răspuns la această întrebare, avem nevoie de un dialog între tineri şi celelalte generaţii.
Nu cred că problema este să sacrificăm vreo generaţie.
răspunsul nu stă nici în cîntatul unui anumit stil muzical, fie acesta tineresc sau bătrînesc, nici în separarea celor două generaţii, nici în întîlkniri după felul lumii, nici în sacrificarea principiilor bisericii locale (dacă acesta are un set de principii clar enunţate pe care să le ştie şi tinerii foarte clar)
transgeneraţional… înseamnă ucenicie.
problema cea mai mare este că în bisericile noastre s-a defectat acest mecanism al uceniciei între bărbaţi şi băieţi, femei şi fete.
fractura dintre generaţii este produsă tocmai de această lipsă.
Ce ar trebui sa faca personajul din videoclip?
sa taca
poate că nu degeaba a întrebat Robert ceea ce a întrebat…
și mulțumesc lui pentru întrebare, mi-a dat mult de gîndit… ce-ar trebui să facă un asemenea personaj, din moment ce mii de tinerii nu sînt personaje ci persoane reale reprezentate de Toma din videoclip. Cum putem ajuta pe acești tineri? Subscriu și eu întrebării lui Robert. Cine dorește să răspundă, să nu se grăbească.
Da, tocmai asta este ideea, să nu ne grăbim!
Să caute un mentor, să-şi caute un tată spiritual… şi … cine caută… găseşte.
Pingback: Plastic Jesus « la anddij
de ce ai sters comm?
e o mare prostie chestia asta
da, Douaceaie, dar vezi ca de data asta ai putut să te exprimi altfel?
Aş aprecia şi argumentele tale, estetice, de text, etc.
Ţine în minte, dragul meu, că aceştia sînt nişte începători.. cu aparatură minimală, tineri, la prima lor experienţă, care au creat tot ce vezi într-o noapte.
Cred că merită apreciaţi şi încurajaţi.
am şters comentariul tău din cauza limbajului.
cu simpatie.
mc
Cred ca marea problema cu care ne confruntam este incurajarea tinerilor de catre “batranii” bisericii pentru un fariseism crud (fara sa generalizez problema este foarte extinsa).
Tanarul de azi nu cauta intelegere atat de mult cat cauta exemple de oameni care sa traiasca ce spun, care sunt gata sa-si recunoasca falimentele, si care sa aiba o tanjire reala dupa sfintenie. In schimb primesc poze de oamani perfecti, oameni incapabili sa-si recunoasca defectele oameni care se considera in tot ce fac standard.
Daca cumva te abati de la standardul lor e foarte posibil sa ai probleme.
Oare ce poate sa faca un tanar in acest context?
Avem cumva in biserici prea multi lideri si prea putini slujitori?
Cris, înţeleg ce spui? Care crezi tu că este soluţia? Hai să încercăm să construim, toţi putem vedea dărîmăturile…
Daca nu zideste Domnul o cetate…..
Cred ca o recunoastere a falimentului care exista in fiecare dintre noi, renuntarea la a mai fi “oameni de treaba”
Renuntarea la metodele de genul “sa facem rapid ceva care sa dea rezultat”
Zidurile trebuie reconstruite dar sunt eu gata sa renunt orgoli? dar fratii mei?
Lucrurile sunt complicate pentru oameni dar “la Dumnezeu totul este cu putinta” nu exista alta speranta pentru noi.
Privind la Dumnezeu ma luminez pentru ca chiar si atunci cand in mine si in jur este intuneric, la El e lumina, inca exista HAR.
zidurile crăpate se construiesc greu, Cris, treubie să trecem la post şi rugăciune.
Citeşte Isaia 58 ca să vezi cine poate fi numit dregător de spărturi şi cine face ţara cu putinţă de locuit.