Le doresc tuturor tinerelor să aibă parte de aşa un ‘tiran’ cu care să se căsătorească – e unul din cele mai bune lucruri pe care le-am făcut în viaţa mea (deşi mă ţine închisă în casă – glumesc!). Mă şi cuprinde mirarea cum de mi-a dat Dumnezeu exact omul de care aveam nevoie şi cu care să mă potrivesc aşa de bine… e incredibil şi absolut nemeritat. Nu că el ar fi perfect (iar eu sigur nu sunt), dar lucrurile în care suntem deficitari sunt aşa potrivite încât ne completăm perfect.

Greutăţi am avut/mai avem destule şi am trecut printr-o mulţime de lucruri împreună în aceşti ani. Dar pot să spun sincer că sunt fericită. Singurul eventual motiv să fiu nemulţumită ar fi că încă nu sunt pe deplin aşa cum mi-aş dori să fiu. Am citit acum câteva luni pe net scrisoarea pe care a lăsat-o Ray Ortlund familiei sale, pentru a fi găsită după moartea lui. Citisem câteva cărţi de Anne Ortlund şi m-a impresionat mult scrisoarea, mai ales pasajul care se referă la ea. Îl citez aici:

“Iubita mea Anne mi-a fost prietenul cel mai preţios. Dacă încâ mai e în viaţă când citiţi aceasta, ştiu că o veţi trata bine. Când va merge în cer, Dumnezeu îi va da panglica albastră [recunoaştere a unor realizări excepţionale] şi medalii de aur. Ce femeie şi soţie grozavă! M-a iubit şi mi-a stat alături cu loialitate toată viaţa noastră împreună. Iar cei din urmă ani ai noştri au fost cei mai buni. Fie ca Dumnezeu să o răsplătească pentru munca ei din greu, pentru spiritul ei iertător, pentru credinţa ei neabătută şi felul plin de entuziasm în care a acceptat viaţa, aşa cum venea ea. E o femeie a lui Dumnezeu… Cadillac-ul meu. Ne vom întâlni de partea cealaltă şi vom cânta un duet de laudă la adresa lui Dumnezeu. După cum ştiţi, Psalmul 34:3 a fost versetul nostru. Nădăjduiesc că aţi văzut că L-am înălţat într-adevăr pe Domnul.”

Asta îmi doresc să se poată spune şi despre mine…

Cand m-am casatorit, acum 10 ani, intelegeam rolul biblic al sotului crestin (de a fi capul familiei), si doream sincer sa-i fiu un ajutor potrivit, dar aveam inca multe lacune (nu vreau sa spun ca acum nu as mai avea de invatat ). Din pacate – cel putin asta a fost experienta mea in mai multe locuri – nu prea se invata in bisericile romanesti lucruri practice, pe baza Scripturii, despre cum sa traiesti biblic in familie, cum sa-ti educi biblic copiii (adica nu doar sa-i aduci la biserica si sa-i inveti sa recite poezii acolo) si, in general, despre cum sa-L slujesti practic pe Dumnezeu (prin asta intelegand cum sa traiesti pt Dumnezeu in tot timpul saptamanii, in mod integru, nu doar cum sa canti/reciti la adunare duminica). Asa incat, desi aveam dorinte bune, cu pusul in practica era mai greu … asa e mai ales cand trebuie sa-ti formezi propriile traditii sanatoase de familie luand-o de la zero, pentru ca nu ai avut modele de la care sa poti invata cum se traieste crestin in familie…

La inceputul casniciei, in primul an, inca am mai lucrat in afara caminului – nu pentru ca aveam nevoie atat de disperata de bani, ci pur si simplu pentru ca nu ne-am dat seama atunci ca exista ceva mai bun. In timp, Dumnezeu ne-a invatat in diverse feluri – prin Biblie, in primul rand, prin alte carti crestine grozave (pt cine are acces la carti in limba engleza, recomand cu caldura o carte excelenta de Elizabeth George, A Woman After God’s Own Heart), prin cativa oameni pe care i-am admirat pentru felul cum traiau… A devenit convingerea noastra profunda ca este voia lui Dumnezeu pt femeia casatorita, ca prioritatile ei, dupa Dumnezeu Insusi, sa fie sotul, copiii si caminul ei. (Nu ma refer la femeile vaduve, la cele parasite de soti, care nu au incotro si trebuie sa castige bani pt familie, sau la orice alte cazuri imposibile care sunt aduse uneori ca obiectii.)
Pentru niste pasaje care au de-a face cu rolul femeii, vezi, de exemplu, Genesa 2 – crearea femeii, Deuteronom 6 (prin extensie, legat de rolul parintilor, care in primul rand trebuie sa fie ACOLO, ca sa-si poata invata copiii), Proverbe 31, 1 Timotei 5, Tit 2…

De atunci, suntem martori in primul rand ca se poate trai asa si in ziua de azi, chiar daca asta implica niste sacrificii (banesti); iar in al doilea rand, ca e o bucurie si o satisfactie imensa pentru o femeie sa puna in practica prioritatile pe care le-a randuit Dumnezeu. Nu sunt genul de femeie care nu are orizonturi mai largi decat mult pomeninta ‘cratita’ (am studii superioare, un masterat – nu ca se masoara prin astea neaparat inteligenta, dar ca sa aveti imaginea corecta), dar ma simt pe deplin implinita. Cum spunea Edith Schaeffer, una din autoarele mele preferate, cineva trebuie sa creeze amintiri de familie si sa-si asume sarcina de a face din familie o lucrare de arta, de a decora caminul, de a pune la cale surprize, de a vedea familia ca ceva pt. care merita sa te lupti, ceva care merita sa fie cariera, ceva care merita efortul dificil de a educa un copil ca sa devina evlavios, cu toate sarcinile implicate in conducerea unei gospodarii. Sa transformi o locuinta (apartament sau casa, nu conteaza) intr-un camin… (Nu ceva in genul unui hotel, in care membrii familiei se intalnesc in trecere, pe fuga, ci un camin cald.) E un rol binecuvantat.

Cineva mi-a spus candva ca ma ‘plafonez’.. si de fapt e exact invers. Dumnezeu a facut sa-mi infloreasca creativitatea in multe domenii in acest timp. Si de ce le-as darui doar resturile celor despre care spun ca sunt oamenii cei mai importanti din viata mea? Doar timpul ramas dupa ce am lucrat pt. altii, cand sunt obosita si secatuita (sau eventual anii de la pensie)? De ce sa nu le dau ce am mai bun?

Inchei cu un citat preferat dintr-o carte de Elizabeth George (regret ca nu mai am acum timpul sa-l si traduc):

“Finally, home is you, dear one! And what you are is what your home is. And what you do (or don’t do) is what your home becomes. Your home can be a paint-by-number, crude-but-heartless and immature attempt … or a masterpiece worthy to be hung in the halls of heaven, a work of art that tryly brings honor and glory to God (not to mention a work of art whose beauty and joy and order bring peace of mind and well-being to the souls of those who reside there). Home is a gift that you choose to give (or not give) to your family.

“And making a home is a sacrifice. It’s always a sacrifice to get out of bed in the morning, or out of your easy chair in the afternoon, or off your couch in the evening and get the work of home done. But it’s our magnum opus – our life’s crowning work. It’s always a sacrifice to do what we must do rather than do what we want to do. It’s always a sacrifice (and a battle!) To get our energies and efforts into gear rather than to lounge and to laze. Your home and homemaking tells the whole watching world, beginning with your precious ones at home, what you are. What you are all about. What your heart is like. And where your heart is. What you value. Whether you’re neat or sloppy. Whether you love or loathe your family.

“Homemaking is an art, and you (and I!) have the privilege of expressing and developing all your talents there in a little place called home. You get to build . . . beautify . . organize . . . create . . . fuss . . . express yourself. You get to read and study and grow and master nutrition, finances, horticulture, design, wardrobe, etc. and you also get to shape your children, to give their precious lives a bent toward God. To nurture their souls with the good things of God. To pass on the truth about Jesus to one more generation. And to do so means you’ve got to be dedicated, organized, and a woman of purpose. And you’ve got to have the spunk and energy to follow through on all the dedication, organization, and purpose that answering God’s high calling to homemaking requires.

“Oh, that we would embrace this essential for godly living! That we would own and accept God’s high calling to homemaking, to make our house a home.” (Elizabeth George, A Woman’s High Calling, Harvest House, 2001, pp. 259, 260).

La a doua intrebare pe care mi-ati pus-o, raspunsul e afirmativ.

Va cer iertare pentru o postare asa de lunga, se pare ca nu m-am infranat prea bine. Puteti edita mesajul daca sunteti de parere ca ocupa prea mult spatiu.