Vîrsta intrării în politică: frumuseţea, albul, ridurile şi politica.

    7. Frumusetea și politica. Frumusețea fizică este un avantaj, noua numire de la Colegiul National de Aparitie și Looking pare să întărească acest lucru. Mai mult și serios: frumusțea este un dar de la Domnul, dar nu cred că Dumnezeu ne-a făcut frumoși pentru politică. Ne-a făcut frumoși pentru familie în primul rînd și ne ia frumusețea deodată cînd o dă nepoților. Mă exprim doar în dreptul bărbaților aici. J În ultimul timp în politica românească și nu numai au intrat tot felul de frumuseți autohtone, care au petrecut mai mult timp în sălile de bronzat și în saloanele de coafură decît în sălile de studiu ale bibliotecilor sau în saloanele recepțiilor unde se învață limbajul politic. Da, sigur, pe sticlă trebuie să dai bine, dar trebuie să deschizi și gura, nu-i așa? Ultimii președinți americani au fost, cu anumite excepții, din ce în ce mai tineri și good looking. La ce le-a folosit? Un avantaj al vîrstei de 50 de ani este că rămîn argumentele care contează. Persuasiunea nu se mai face prin intermediul decolteului sau prin zîmbetul larg dintre cravata impecabilă și frizura gelată. Rămîne experiența, inteligența, arta conversației, retorica perfectă. Prefer să așez soarta țării mele în negocieri de război unui grăsan ca Churchill decît unei Elene care, prin frumusețea ei și poftele ei a stîrnit un război. Troian. Poate că aici sînt un pic extremist, dar mai bine o coafură învechită ca a Doamnei de Fier, dar sub care se ascund gînduri îndrăznețe despre căderea comunismului de împărtășit cu alți doi bătrîni frumoși, Ronald Reagan și Ioan Paul al II-lea.


    Concluzie. Cred că prin faptul că oameni tineri ca Ben-Oni Ardelean au pierdut alegerile s-a făcut un mare bine. Nu știu dacă întregii țări sau Europei, dar lui cu siguranță i s-a făcut un mare bine. Dacă va alege să rămînă în politică, sper să îl vedem peste 22 de ani (dacă va avea răbdare) matur, aproape bunic, realizat, cu doctoratele terminate, și cu păreri cumpătate și despre sine, dar și despre frații săi, evanghelicii din Romania. Surprizele neplăcute din această campanie, cu prezentări pe la amvoane, reviste de cult și sms-uri date în ziua alegerilor către diferiți, îi vor fi lecții ale maturității din partea Doamnei Profesoare Istoria Recentă a României, care l-a trimis ca pe un elev cu lecția neînvățată înapoi în bancă.
    Răspunsurile pe care le-a dat lui Teofil Stanciu probează mai bine ca orice alt te(x)st că, dacă tăcea, politician rămînea. Modul în care se apără Ben-Oni Ardelean în dialogul cu drezinarul arată că mai are încă multe de învățat și despre arta dialogului și despre negociere și despre ce anume trebuie apărat de el însuși, ce trebuie lăsat discuțiilor presei, despre miza unei astfel de conversații pe bloguri, despre ce trebuie spus și ce nu trebuie spus, cînd trebuie să fie un politician deschis și transparent și cînd nu, etc. Adică arată că mai are de învățat politică în general. Acea discuție m-a convins încă o dată că domnul Ardelean trebuie să își scrie mai întîi propriile texte înainte de a da interviuri, m-a convins că trebuie să apere alte lucruri mai înainte de a se tot apăra pe sine, că sînt discuții și probleme mult mai ardente și de interes mai mare decît ce credem noi că ar crede dînsul despre propria candidatură și despre intențiile sale, admirabile de altfel.
    Nu pot decît să îi urez succes în formarea academică, pe care trebuie să o termine, înainte de a se apuca de alte lucruri, așa cum spune și Psalmul 1. Nu-i va fi cu părere de rău pentru timpul petrecut în familie în loc de bruxelizare și poate că în următorii ani vom avea în sfîrșit și noi un politician de care să nu ne fie rușine.

    Doresc, în final, să reamintesc faptul că am apreciat şi continui să admir decizia domnului Ben-Oni Ardelean de a ieşi din pastorală pentru a intra în politică. Cred că despărţirea acestor două căi este absolut necesară pentru o carieră bună în politică, pentru o slujire pastorală impecabilă.

Mult succes și NU VA MAI URMA!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Analize, Gînduri, Oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

107 răspunsuri la Vîrsta intrării în politică: frumuseţea, albul, ridurile şi politica.

  1. ben zice:

    Marius, paralelismul tau fata de tot ce inseamna zona politica (eclesiala sau ne..), este deja cunoscut de toti care au intrat in contact cu tine intr-un fel sau altul. Cand mai multi iti spun ca esti obosit…stii ce sa faci? Opiniile tale pe domeniu’ sunt de genul: nu-mi place rozul ca nu-mi place…iar de AB nu-mi place, ca…iar aici urmeaza o serie de explicatii. Probabil fiindca „tatucul” tau nu-l agreaza…se stie de ce. Ai primit inca o bulina alba din partea excelentei sale pentru asta? Incearca sa iesi din starea de ghiocel, sa mergi singur pe picioare, ca asa fac adultii. Scrie la ce te pricepi, ca sa poti fi apreciat. Nu ai argumente doar opinii personale fara substanta. Discuta idei, nu oameni, sa faci un salt din clasa…oamenilor mici. Revista, care ti-a ramas tiparita in memorie, nici nu am vazut-o…sunt foarte sincer cu asta. Nu mi-a dat-o nimeni pana in prezent. In afara de dat interviul eu nu am facut nimic. Banuiesc ca iti dai seama ca nu am lucrat la tehnoredactare, asta fiindca eram in campanie. Am ignorat discutiile pe blogul tau, din cauza timpului limitat, dar si a nivelului discutiilor care tinde spre becalizari. Oricum este sub nivelul etic crestin. Discutia privind „procedura” biblica am mai avut-o in trecut, se pare ca aspectul crestin si biblic nu ii interesant pentru tine. Ti-ai strans in jurul tau o serie de aplaudaci, dupa binecunoscutul model ce te-a format, care nu iti permite o dezbatere serioasa. Sunt chiar dispus si foarte deschis pentru o dezbatere de idei, pe argumente, cat timp sunt respectate norme etice si biblice. Sunt deschis la sugestii, la sfaturi si in mod special la critici. Iti cer insa sa dai dovada de minimalism etic crestin, argumente si…fi barbat!…zi-le de la tine nu de la altul! Oricand sunt dispus la o dezbatere, astept invitatia in aula universitara! Doamne ajuta! AB

    • Marius David zice:

      draga Ben, am lasat, dupa cum vezi, comentariul tau on line,
      nu, nu esti dispus la o dezbatere si vreo doua trei zile, dupa ce ma intorc acasa si ca sa nu raspund in fire, iti voi si argumenta de ce.
      pina atunci mai citeste o data ce am scris, am impresia ca nu ai inteles si ca ai citit totul cu o hermenutica a suspiciunii.
      cu sim-patie,
      mc

  2. ben zice:

    Marius, sa inteleg ca ai cenzurat textul care l-am scris????? AB

    • Marius David zice:

      Draga frate Ben Oni, nu, textul nu a fost cenzurat. Pentru ca ati scris prima data, ca la orice IP necunoscut, serverul wordpress opreste comentariile pina cind eu le dau drumu. Le-am dat. Nu cred deloc ca este in folosul dvs. Cred si mai mult acum ca aveti de facut ucenicie grea. Domnul sa va ajute.
      eu am spus ce am avut de spus. … deocamdata.

      Va voi da un raspuns detaliat mai incolo. Vreau sa il cumpanesc bine.
      cred ca meritati o „punere la punct” cu detalii

      cu sim-patie,
      mc

  3. ben zice:

    EDITAT DE MODERATOR… asta fiindca nu stiu nici un model de afis/panotaj in care sa fi scris „alegeti-ma”. Lasa-ma sa fiu foarte concis:
    1).”tatucul” despre care se face vorbire, este implicat in politica, fiindca zilnic ii in preajma politicienilor, isi face studii in domeniu…si mai stiu si altele pe care nu le spun aici.Toti fac politica, inclusiv tu, prin ziarul pe care il citesti, prin hainele pe care le porti, prin emisiunea la care te uiti, prin blog-ul pe care activezi, etc, …chiar prin painea pe care o cumperi. Asadar, ai cui politica o faci?
    2).Argumentele tale din zona „biblica” sunt de-a dreptul ingrijoratoare…”una cu lumea” in conceptia ta faptul ca lucrezi in spital, la fabrica, la primarie, etc, te faci „una cu lumea”. Politica este o implicare intr-un domeniu (in cazul PE, for legislativ) in societate. Argumentarea ta lasa de dorit din toate perspectivele.
    3). In toate interventiile te legi de „bani”, care desi ti s-a explicat ca potrivit Bibliei nu banii sunt problema, ci iubirea lor…ramai insa fixata pe acest cuvant. Sloganul nu a fost unul fericit, dar nu eu l-am ales. Insa, PE are ca responsabilitate deciziile si controlul bugetar, asadar exista o explicatie tehnica. Oricum, banii respectivi nu-i aduci cu geanta de acolo, ci prin proiecte si aprobari din comisii…aspect pe care nu cred ca l-ai inteles.
    4). Salarul meu este mic, il donez permanent (pentru lucrare), lucru care se poate verifica. Asta fiindca am reusit sa ma autosustin. Mai mult, sustin multe misiuni, conferinte, acte de caritate, etc, iar asta din bani munciti…fiindca niciodata nu am trait din politica sau sa fi avut beneficii materiale din politica. Tot ce spun este verificabil…cu acte, nu pe povesti.
    5). PNL-ul, prin ministrul liberal (fiu de pastor), a tergiversat promovarea unei legi a prostitutiei (initiata de Ministrul V.Blaga, PD-L), asumata acum o saptamana (prin asumarea Codurilor Juridice in Parlamentul Romaniei) de catre guvernul PD-L si PSD. Tot un parlamentar PNL a reusit sa introduca incriminarea incestului, care a a fost dezincriminata initial de catre reprezentantii guvernului. Exemplele pot continua. Asta inseamna influenta in zona politicului…mai multe pot spune in alte contexte. Nu va fi niciodata insa un partid de sfinti, asadar anatemizarea unora si proslavirea altora, ii in primul rand ne-biblica, care ne spune ca toti sunt pacatosi si lipsiti de slava lui Dumnezeu…si au nevoie de mantuire. Nu am inteles aici la ce „norme bisericesti” te referi? Nici etice. Afirmatiile tale dau dovada de faptul ca nu ai citit la viata ta prea mult…nici carti, nici Scriptura.
    6). Exemplul cu Plesu ii cat se poate de prost ales…pacat ca nu ai habar de ce vorbesti aici. Il respect ca om de cultura, sper ca se intelege ca vorbesc strict de implicatiile politice. Poate ca incerci sa explici putin implicarea oamenilor lui Dumnezeu: Iosif, David, Daniel, etc…cred ca ii mai interesanta discutia. In argumentarea ta, foarte rudimentara, acestia „s-au spurcat” cu politica. Eticheta pe care le-ai pus-o ii alta decat cea a lui Dumnezeu…David era „om dupa inima” Sa.
    7). Nu sunt un necunoscut pentru Caransebes. Cred ca am dat dovada permanent de integritate, moralitate si demnitate…adica de „traire dreapta”. Sunt acelasi in orice implicare a mea, fie ca este in zona eclesiala, academica, caritabila…sau orice alt domeniu in care activez.
    8). Nu stiu daca ii faci cinste lui MC ca esti „un aplaudac” de-al lui, asa ca te sfatuiesc sa il intrebi inainte 🙂 …

    Doamne ajuta! AB

    • Marius David zice:

      Draga frate Ben-Oni,
      am sters comentariul Elisei, deci am editat si prima parte a raspnsului dvs. Dar am lasat aproape intact restul.
      1. mi se pare lipsit de eleganta sa vorbiti in termeni ca „tatucul” si cu ironii ieftine. Acest fel de vorbire nu va onoreaza nici ca fost pastor, nici ca viitor (continui sa spun VIITOR) politician. Modelul Adrian NAstase, care a raspuns intr-un mod jalnic acuzelor de tot felul, adevarate sau neadevarate nu cred ca este demn de urmat, mai ales de un politician crestin. Exista alte modele care ne ofera reactii mult mai onorabile, presupunind ca „atacul” meu a fost impotriva dvs. In rest … de acord, toti facem politica intr-un fel sau altul. Si daca nu m-am dus la vot, tot am facut politica.
      2. De acord cu dvs. ca sintem in lume, Domnul nu a vrut sa ne scoata de acolo, ci sa fim sare si lumina.
      3. De acord ca nu banii sint problema, ci iubirea lor.
      4. Va cred pe cuvint in domeniul salariului si nici nu ma intereseaza, consider ca ati pus prea multa pasiune pe acest fel de argumente… „am facut asta, am facut asta, nu fac asta”. Unii comentatori au sesizat asta si v-au amendat din acesta pricina.
      5. Foarte bine, excelent, by the way, nici ong-urile si vocile din partea Bisericilor n-au stat degeaba la Coduri. Chestiunea nu este aşa de simpla cum o prezentaţi. Şi staţi că nu s-a terminat. De acord cu dvs. toţi sîntem păcătoşi şi avem nevoie de har.
      6. Am pomenit despre exemplele biblice invocate, dacă cititţi cu atenţie, şi condiţiile în care s-au format fiecare. Sper că nu doriţi să treceţi prin şcoala lor :). Ideea este că a fost un timp de formare şi apoi să nu amestecăm monarhia , în cazul lui David, istoria lui specială, cu europarlamentarele, spre exemplu.
      7. Aici din nou aţi fost sfătuit bine. Să îi lăsăm pe alţii să ne vorbească de bine. Deja au apărut comentatori care v-au făcut acest serviciu. Am lăsat comentariile lor integral. Am cenzurat doar jignirile aduse altora. Nu integritatea, moralitatea, demnitatea v-am contestat eu, ci EXPERIENŢA. Atît. Aveţi un singur păcat în ochii mei: fac un calambur acum: aveţi un singur păcat, că nu aveţi prea multe păcate (adică experienţă, păcate iertate, greşeli din care să fi învăţat) şi apoi, mai aveţi o povară, cea mai dulce dintre toate: o familie lîngă care Domnul a ales să vă lase în continuare. Slavă Lui! Copiii dvs. vor mulţumi după o vreme alegătorilor din 2009. Sînt absolut convins de asta!
      8. Am şters toate comentariile, cred eu, în care s-a semnat vreun aplaudac de-al meu… n-am nevoie…

      cu drag,
      mc

    • Marius David zice:

      draga frate Ben-Oni, tocmai am pregătit un răspuns în detaliu la primul dvs. comentariu pe acest blog.
      Este, mărturisesc, o „punere la punct” a obrăzniciilor de acolo.
      Vă rog să îmi spuneţi dacă sînteţi interesat să îl vedeţi în privat mai întîi.
      Dacă nu voi primi răspuns de la dvs. mă voi simţi liber să îl fac public în nădejdea că veţi veni cu scuzele de rigoare în primul rînd către mine, apoi către ceilalţi cititori ai acestui blog.

      mc

  4. ben zice:

    NU SUNT INVINSI CEI CE SE INTORC IN LUPTA! Ioan B, postarea o fac de dragul dezbaterii, fiindca chiar ma intereseaza. Daca vrei dezbatere, vino cu teme interesante. N-am nici un fel de frustrare legat de implicarea mea, in nici un domeniu de pana acum. Consider ca am procedat corect, conform calauzirii mele…pe care nu mi-o poti nega. Singura „frustrare” ii legata de nivelul perceptiei „aplaudacilor”, a „ucenicilor” formati sa atace…fara noima. Din perspectiva ta, banii inseamna tot (investitia campaniei / eventuale beneficii). Pentru mine, nu! Consider ca implicarea mea politica a fost benefica, asadar continui…spre dezamagirea unora…sa activez pe scena publica si sa ma bucur de o sustinere fantastica. Multumesc pentru urari! 🙂

    • Marius David zice:

      draga frate Ben-Oni Ardelean,
      1. Mult succes in intoarcere la lupta, daca asta doriti.
      2. Tin sa spun inca o data ca apreciez faptul ca nu ati amestecat lucrurile, politica cu pastorala. este un lucru bun.
      3. O dezbatere nu tine doar de cit de interesanta este tema, ci si de felul in care se adreseaza dezbatantii. Cred ca prin felul in care ati scris prima postare pe acest blog, agresiv si jignitor, nu ati facut decit sa stirniti reactii pe masura. Nu cred ca a fost un lucru intelept. Dvs. ati atacat primul prin ironie gratuita, aluzii nefondate.
      Acum, ca am ajuns acasa, am incercat sa sting pasiunile, dar …
      4. repet.. felul în care ati intervenit in public nu va aduce prea multe servicii.
      5. Eu nu am nimic de comentat nici in directia partidului spre care v-ati orientat, de fapt nici nu prea am ce alege din scena politica romaneasca.
      6. Nu am nimic de comentat la citi bani s-au dus in campanie sau citi aveti dvs.
      7. Nu am nimic de comentat chiar fata de implicarea in politica a crestinilor in general: este o idee generoasa, cred.
      Mi-am exprimat scepticismul si ingrijorarea fata de implicarea unor tineri in politica din moment ce nu si-au incheiat citeva capitole esentiale din viata.
      Ma bucur nu ca ati fost invins in alegeri, ci ma bucur ca stati acasa: puteti scrie pentru teza, va puteti ocupa de familie, de cercetare, de crestere spirituala, academica, mai putine drumuri, mai mult cistig.

      Mult succes in implicarea in politica la nivelul uceniciei autentice. Va doresc sa gasiti mentori buni, oameni de la care sa invatati ştiinţa şi arta lucrarii in cetate.

      cu dragoste frateasca,
      mc

  5. guitarschizofrenic zice:

    pentru domnul AB , BA sau BOA, sau ABO… mai usor cu acuzele de minciuna si diversiune la adresa doamnei Elisa. daca te dai de-a dura prin politica la varsta dumitale ar trebuii sa inveti ce e respectul. si nu te mai umfla in pene ca dai bani in stanga si dreapta bani munciti de tine, ca sustii nu stiu cate „comitete si comitii”. spui ca nu te intereseaza banii si ca vrei doar sa faci un bine tarii (discursuri Mihai Viteazu le zic eu) ca donezi salariul tau (!!!!!) EDITAT DE MODERATOR

    • Marius David zice:

      GS, nu este scopul acestui spatiu sa ironizam si noi la ironia ieftina.
      Am editat comentariul tau pentru a nu continua seria de ironie la ironie…
      Multumesc de intelegere.

      cu drag,
      mc

  6. elisa zice:

    Domnule Ben-Oni,
    regret faptul ca trebuie sa te muncesti jignindu-ma.
    Multumesc de aprecieri,dar daca fratelui Marius iti permiti sa-i vorbesti ca unui prunc,,,eu ce sa mai astept….

    Cred ca ar trebui sa-ti ceri iertare,din pricina cugetului..nu,nu al tau..ci al celor care de multe ori au fost cercetati prin puterea predicilor fratelui Marius..si s-ar putea ca cel rau sa se bucure,deoarece i-ai facut voia.

    Da,eu nu am citit nici o carte in viata mea.Bine ca stiu sa citesc si sa scriu.Multumesc de apreciere.
    A ,sa nu uit,totusi am citit interviul lui Plesu cu privire la politica.Ar fi bine daca l-ai citi,este foarte consistent si vei intelege de ce un om de cultura nu vrea sa intre in politica,,,,un om de cultura..nu un om a lui Dumnezeu…si-i e scarba de politica.

    Scriptura o cunosc nu din predicile d-tale….ci numai pentru ca este oaza mea zilnica in acsst desert
    unde politicienii ne vand gogosi,unde pocaitii jignesc pe cei care le sunt colegi de universitate,de fratietate,folosind un limbaj mai jignitor.

    Da,sunt un aplaudac al integritatii,al bunului simt,
    al puterii venita de la Domnul printr-o traire adevarata,pe care le-am intalnit la acest frate al dumitale,demn de tot respectul Marius Cruceru,care ar trebui sa fie mai aproape de d-ta decat de sufletul meu si caruia iti permiti pe blogul sau atata murdarie..

    Cu regret pot sa spun ca nu m-a marcat niciun”cuvant
    din cuvantarile d-tale” din adunare . 😦
    Oricum ai multe de invatat de la colegul d-tale Marius C.multe,in primul rand felul in care stie sa respecte omul,a scris fara sa te jigneasca.

    Poate e mai bine ca te-ai apucat de politica frate.
    Oricum nu merge mana in mana politica si Domnul.

    Daca nu ai talant pentru una,te apuci de alta.

    In loc sa apreciem asta..iti punem bete in roate,data viitoare te vom alege,acum nici nu m-am dus la vot,de sila.

    Scuze ca am spus exact ceea ce am gandit,totusi gresit a fost exprimarea fratelui Titi Coroban in duminica votarii cu privire la ceea ce trebuie sa facem la alegeri,votand pe B A si pe liberali,
    a fost o infractiune,iar duhovniceste o rusine.De la amvon numai slava si onoare pentru Domnul.

    Comparatia cu David este hilara,sa nu mai vorbesc de faptul ca spui ca acel salar din declaratia de avere de 140 milioane vechi este mic..si ca-l daruiesti..

    .

  7. gamaliel zice:

    Domnule Ben, este de apreciat faptul ca ati ales sa intrati in acest domeniu atat de hulit al politicii, cu atat mai mult cu cat v-ati retras din slujirea pastorala. Ca ati pierdut la vot e o realitate si o evidenta a felului in care au perceput votantii ( ca sa nu zic altceva)oferta partidului in care sunteti inrolat. E normal sa existe frustrare. Orice infrangere aduce asa ceva. Da parca prin mijlocul lui 2007 in urma unor alegeri ( nu politice) am mai vazut niste frustrati ( care au pierdut alegerile la un congres…se stiu ei foarte bine). Cat priveste criticile care vi se aduc sper ca sunteti suficient de matur sa invatati ceva din ele. Replicile rautacioase nu va avantajeaza deloc ( cu cat mai mult la mijloc fiind o doamna). Poate dansa asa a inteles maniera in care intr-o biserica s-a facut loby pentru alegerea dvs. Poate afirmatiile dansei ar trebui sa le analizati mai profund. Cat priveste ” tatucul” despre care faceti vorbire, poate ar fi bine sa spuneti lucrurilor pe nume. Nu de alta dar sa nu ne trezim in cativa ani ca acest „tatuc” se apropie de imaginea unora de dinainte de 89. Ar fi pacat sa mai traim asemenea momente. Am si eu o intrebare pt.dvs poate stiti mai bine… e adevarat ca pastorii baptisti nu pot face politica? Dar pot fi studenti la Scoala de Inalte Studii Politice ( sau cum s-o numi)?

  8. gamaliel zice:

    Elisa, nu credeam ca o doamna se coboara la un asa nivel. Chiar daca ai dreptate( pe alocuri) tonul si replicile nu vin dintr-un duh smerit si nu transmit in nici un fel ” o replica biblica”. Daca astepti sa ti se ceara iertare ( si pare o cerere normala si corecta) cred ca ar trebui sa faci acelasi lucru…sa-ti ceri iertare. Iar atunci cand nu stii exact anumite lucruri cu privire la o persoana sau o situatie poate ar trebui sa fii mai rezervata in aprecieri si verdicte. Nu de alta dar cu alte ocazii am citit comentariile tale ocazionate de alte posturi, comentarii echilibrate si intelepte.

    • Marius David zice:

      Draga Gamaliel, nu doresc să fiu prea entuziast în apărarea doamnei Elisa, ştie şi dînsa cînd greşeşte, nu rareori vine cu regrete, dar citeşte încă o dată replicile lui Ben-Oni. Cred că un tînăr de 28 de ani ar trebuie, măcar de dragul vîrstei, să prezinte mai mult respect pentru cineva de 68 de ani. Nu-i aşa?
      Cu puţin efort i-ar fi putut fi nu mamă, ci bunică!
      Ce să mai spunem că Ben-Oni i-a fost pentru o vreme pastor.
      Măcar atît… dacă dînsul nu ia în considerare şi faptul că, puţin probabil, dar totuşi Elisa este un potenţial alegător… pentru un politician.

  9. elisa zice:

    Gamalieil,
    ai dreptate,am vorbit in unele locuri manata de firea pamanteasca,din cauza jignirilor si ofenselor aduse de Ben,fratelui Marius,total nefondate,si voit rautacioase,atacandu-l ca pe un pustan,in timp ce acesta nu a scris nimic rautacios despre el.

    Deci pentru acele locuri unde am scris ceea ce trebuia spus direct,la asta ma refeream la firea pamanteasca,ca nu am avut rabdare,dar poate voi avea ocazia,
    imi cer iertare!

    Nu am scris diversiuni,,,nu-mi amintesc bine textele de pe pancarte si regret asta,erau diferite pe fiecare,dar evident ca fiind campanie se cerea alegerea lui Ben ..asa cum am spus,ca sa ne aduca bani europeni
    (anticristici,dupa cum bine se stie)!

    Nu doresc sa-mi ceara iertare….ai inteles gresit,eu sunt un om tare neinsemnat,si apoi ma doare mai mult cand gresesc eu altora,decat invers,insa pentru nedrepatatea facuta altora,
    ma avant,indiferent cine ar fi,iar in cazul de fata cu atat mai mult.

    Duhul iti arata chiar prin aceasta situatie creata,ca facandu-se campanie duminica de la amvon,unde trebuie adusa slava doar Domnului,
    ca ceva nu este in regula,fiind pricina de pacatuire.
    Pastorul penticostal a facut astfel,desi credincios ,este si o infractiune,nu este voie sa faci campanie dupa ce s-a incheiat.

    Poate partidul crestin taranesc a facut ceva prin oameni cu coloana verticala ca si Coposu,dar azi miza europarlamantarelor e tentanta ,incat mamona te atrage si chiar crezi ca vezi doamne,de asta te duci ca sa schimbi tu ceva…dar salariul acela exorbitant si atatea si atatea facilitati??

    Cred ca atunci cand ne vrea Dumnezeu undeva,toate merg struna,ca dovada certa ca :NU A FOST VOIA LUI!

  10. elisa zice:

    „Este o regula ciudata a Imparatiei lui Dumnezeu:
    atunci cand incercam sa devenim mari,intotdeauna ne micsoram vazand cu ochii !
    Efortul nostru de a parea mare,va aduce nemultumirea lui Dumnezeu asupra noastra si ne va impiedeca total a ajungem la maretia dupa care tanjim.”

    A.W.Tozer

    „Lumea teren de joaca sau camp de lupta?”

  11. Ionel Condor zice:

    Cred ca Ben Oni a incercat intodeauna sa influenteze in bine deciziile politice si s-a vazut demulte ori pus in calea acestei dezintegrari morale la care asistam in fiecare zi.
    Poate nu a procedat bine, poate mijloacele nu au fost cele mai potrivite, poate a mai invatat si el si va face mai bine la urmatoarele alegeri.
    Eu zic sa il incurajam si sa il sustinem, macar prin rugaciuni ca Dumnezeu sa il lumineze, nu sa-i urlam in fata „pleaca mai” si apoi tot noi sa ne plangem ca nu sunt oameni morali in institutiile statului.

    Beni, nu te cunosc dar fii intarit de Domnul si luminat in orice decizie, si fie ca El sa-ti dea puterea sa intelegi daca gresesti si unde gresesti sau te grabesti sau te asociezi prost.

    • Marius David zice:

      Foarte bun sfat, Ionel Condor, sa il inconjuram cu rugaciuni si sa ne gindim la urmatoarele alegeri, de peste 20 de ani.
      Am spus eu altceva? Cine i-a spus PLEACA, MAI?
      Se pare ca numai votantii i-au transmis totusi ceva.

  12. viorica zice:

    Eu cred si pocaiti pot fii in fruntea unui popor .Avem atatea exemple in Biblie .O tara cu un presedinte crestin este binecuvintata de Dumnezeu ,vezi America cum arata cand avea un presedinte crstin ! Dar trebuie sa ne facem socoteala si sa-L punem pe Dumnezeu numarul
    1 .Toata incercarea noastra de crestinism ,toata incercarea noastra de religie de a veni la Biserica se soldeaza cu zero ,pentru ca ajungem la un punct si nu vom termina ,toate energiile noastre religioase pana la un punct se vor terimina si ele ,vom ramanea cu pumnii goi si vom ajunge sa fim de ras,dar nu de rasul lumii acesteia,ci de rasul universului pentru ca vom crede ca am fost cu El ,dar nu am fost cu El .
    CENZURAT DE MODERATOR

  13. Cristi Jugariu zice:

    Domnule Ben Oni,

    Daca tot ai pretentii de politician crestin atunci te rog:
    – in primul rand sa fi roman si sa scrii romaneste, …. EDITAT;
    – in al doilea rand sa nu te mai lauzi cu faptele tale crestinesti EDITAT
    – in al treilea rand sa lasi deoparte atacurile la persoane chiar daca esti atacat. Asta ca sa te cred ca esti crestin.

    Dar daca continui sa folosesti un jargon de mahala, daca continui sa vrei sa iesi mai alb dovedind pe altii mai negrii decat tine, daca pe mai departe cartea ta de vizita va fi tot faptele tale bune… atunci plang pentru sufletul tau EDITAT

    • Marius David zice:

      Cristi, voi interven in comentariul tau destul de adinc
      1. esti foarte dur in limbaj fata de Ben-Oni. Eu nu cred ca trebuie sa raspundem cu aceeasi moneda si cu acelati tip de ironii ieftine si de epitete, nici cu adresari de genul „omule”. Acest om ne este frate in Cristos.
      2. il ironizezi prin „cel putin la nivelul unui copil de clasa V-a” si altele
      3. folosesti expresii de genul „praf in ochii prostilor”. Iti inteleg iritarea pentru ca Ben-Oni a folosit un limbaj iritant, dar l-a folosit mai ales in dreptul meu, incerc sa vad cum pot raspunde cit mai corect, cit mai drept, dar in dragoste. Incercind sa indreptam, daca se poate.
      Si Ben-Oni are dreptul la adevar si la dragoste, la adevarul spus in dragoste.
      4.- nu raspunde la jargonul de mahala prin acelasi dipt de jargon.

      Apreciez faptul că vei înţelege corect intervenţia mea în textul tau.

      cu drag
      mc

      • Cristi Jugariu zice:

        E adevarat ca am scris imediat dupa ce am citit, si am scris mai mult „din ficat” decat din inima… si dupa cateva ore mi-a parut rau si speram ca vei sterge ce e in plus.

        Totusi, nu mi-a placut faptul ca dumnealui prin afirmatiile sale a impartit oarecum evanghelicii in doua categorii: cei care contribuie la „o sustinere fantastica” a dumnealui, si cei care nu sunt de acord cu el si automat devin „aplaudacii” altora. Nu prea a lasat loc de alternative, dar eu nu ma incadrez in niciuna din aceste doua categorii.

        De asemenea cam fac alergie la oamenii care incearca sa iasa ei mai sus, apasand pe altii in jos. Vorba dumnealui „sa discutam idei nu oameni” – atunci de ce incepe prin a pune pe tapet oameni si a se compara cu ei?

        Ca si gazda, ai prezentat 7 argumente cu privire la varsta la care crezi tu ca cineva ar trebui sa intre in politica. Daca Ben-Oni s-a simtit atacat, sau le-a luat ca un mesaj cu dedicatie, la maturitatea politica care pretinde ca o are, ma asteptam sa vina cu contra-argumente ca sa dovedeasca o alta opinie sau macar o exceptie de la anumite reguli.

        Cred ca si acesta este un semn al maturitatii politice: sa nu lasi pe altii sa vada cat esti de afectat de un atac, sau nu?

        • Marius David zice:

          Draga Cristi,
          nu-i problema, am şters, dar am scris azi un răspuns. Dur, este adevărat, dar sper eu că destul de clar.
          Greşelile de logică ale fratelui Ben-Oni nu le-am mai amendat, nici cele ideologice, noi-voi, aplaudacii mei, susţinătorii fantastici ai dînsului etc. Era prea mult.
          Şi aşa cred că am fost destul de ascuţit.
          Da, am sesizat această problema: domnul Ardelean nu discută problematica propusă, ci face referire numai la dînsul, la realizările şi donaţiile dînsului. Acest lucru merită discutat, dacă este semn de maturitate sau nu, pentru că despre asta era vorba.
          La asta mă aşteptam şi eu, la contraargumente solide şi nu la persoană şi obiect.
          Sînt de acord cu ultima frază: de asta îl dădeam exemplu pe Adi Gliga, crescut în şcoala vieţii, în orfelinat, nici liceul n-a apucat să-l termine, dar are o intuiţie politica mai bună decît Ben-Oni Ardelean.

      • Cristi Jugariu zice:

        Mai am o intrebare: Cum e cu calauzirea asta? Nu e prima data cand aud ca e intangibila. Adica altii nu se pot lega de calauzirea mea, nu pot sa o puna la indoiala, nu pot sa o verifice?

        Pana unde merge calauzirea divina (banuiesc ca de cea divina e vorba mai sus caci nu se specifica)? Adica se limiteaza doar la lucrarea lui Dumnezeu sau merge pana in cele mai mici detalii ale vietii? De ex.: ma poate calauzi Dumnezeu ce subiecte sa invat pentru examen ca sa il trec si sa nu invat toata materia?

        Sau inca un exemplu: mai stim un politician care spunea ca are calauzire divina si a ajuns euro-parlamentar, dar fratele nostru care sustine ca are o calauzire care nu i se poate nega, nu a ajuns euro-parlamentar. Ce pot sa inteleg eu ca unul care peste 4 ani voi fi pus din nou sa aleg intre ei?

        • Marius David zice:

          Cristi Jugariu, este o lozincă pe care noi, neoptrotestanţii o folosim mai în glumă, mai în serios…, eu şi cu Dumnezeu formăm majoritatea. Cam asta si în dreptul călăuzirii.
          Dacă eu am lumină, ce mai contează ce spun alţii?
          La cum ne tratează viitorul europarlamentar acum, nu cred că peste patru ani îi voi da girul să mă reprezinte în parlamentul european.
          Obrăznicia şi nasul pe sus n-au fost departe de politicienii noştri, mai ales de cei tineri nu s-a depărtat.

          • Alin Cristea zice:

            Nu cumva să-i dai girul unui neoprotestant pentru Parlamentul European, mai bine să ne reprezinte Jiji și alți mitocani, și copiii tăi să prindă și ei Romînika pe care o tot critici, dacă nu-ți poți depăși rîca și să fii mai echilibrat (asta înseamna de multe ori să nu vorbim cîte puțin despre multe lucruri, ci să vorbim MULT și cu folos despre mai puține lucruri).

            • Marius David zice:

              Nu, Alin Cristea, nu

              Tu spui,

              Nu cumva să-i dai girul unui neoprotestant pentru Parlamentul European, mai bine să ne reprezinte Jiji și alți mitocani, și copiii tăi să prindă și ei Romînika pe care o tot critici, dacă nu-ți poți depăși rîca și să fii mai echilibrat (asta înseamna de multe ori să nu vorbim cîte puțin despre multe lucruri, ci să vorbim MULT și cu folos despre mai puține lucruri).

              De ce nu îmi dau girul?

              1. pentru că de la un neoprotestant am pretenţii, de la jiji n-am.
              2. pentru că un neprotestant TÎNĂR este în primejdie, în primejdiile pe care le-am sesizat deja, jiji nu mai are ce primejdui
              3. pentru că un neoprotestant, dacă se strică e ceva, jiji nu are ce să mai strice.
              apoi
              1. cine spune că mă reprezintă, un obrăznicuţ tupeist, după cum trădează primul cometariu pe care l-am şi articulat deja azi, nu reprezintă decît o parte din mine, pe mine la 28 de ani, cînd eram la fel de obrăznicuţ şi tupeist. 🙂
              2. să reprezinte ce la parlemaneul europenesc? Mitocan Jiji, dar Ben-Oni e bine crescut cu felul în care s-a adresat?
              3. Rîcă, care rîcă? Miezul discuţiei este despre altceva.
              Alin, dacă eşti mai odihit ca mine, că tot vorbim de oboseli aici, te rog să citeşti TOATE COMENTARIILE, ca sa faci comentarii la obiect şi pertinente. Ştiu că şi tu ai pierdut şirul, la fel ca şi mine, fiind departe de internet, dar eu măcar încerc să recuperez cu greu.
              Te rog să te uiţi puţin în urmă.
              Despre mult-puţin… cu totul altă discuţie.
              S-ar putea să fie o chestiune de stil pînă la urmă…

  14. viorica zice:

    Fratilor fiti buni si nu va certati.Fiecare pasarica moare pe ciripitul ei .Cu ce suntem noi mai buni ca lovim in fratele nostru?Divinitatea lui Dumnezeu ,dumnezeirea Lui trebuie sa se traduca din crezul tau ,in trairea ta de fiecare zi .

  15. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    Viorica,
    Corect este caci TREBUIE sa-L punem innainte de orice pe Dumnezeu si daca am ales a fi slujitori pentru turma lui Cristos , a fi pastori, este una si trebuie sa ne dam toata silinta in a fi ceea ce Domnul Cristos ne-a instiintat prin Duhul Sfint a fi, atunci cind am hotarit a fi pastori.
    Presedintii americani nu au fost pastori care au renuntat la pastorala de dragul politicii si… cu respect tin sa-ti amintesc, desi stiu caci cunosti, ei au fost crestini intr-o altfel de politica si bine a fost,iar cum in America toate sint altfel, partidele ( vezi articolul fr.Daniel Brinzei in urma cu ceva timp), se face deosebire intre ceea ce exprima prin scris Ben-Oni si ceea ce este a fi un bun crestin presedinte( nu cred caci asa cum decurg vorbele sale ca tavalugul fara frina, vreodata sa ajunga ceea ce in istetimea-i si-a propus a deveni).

  16. elisa zice:

    Draga Viorica ai citit primul sau comentariucatre fratele Marius,cat de jignitor este?

    Oricum n-a fost de la Domnul,ne-am fi trezit noi luptand impotriva voii lui Dumnezeu,
    daca ar fi fost ales.

  17. Ioan B zice:

    AB, de data aceasta d-voastra ati fost invins chiar daca v-ati intors in lupta.Si sincer cred ca daca nu veti schimba partidul data viitoare veti avea sanse mult mai mici.
    Referitor la faptul ca ati procedat corect, eu nu pot si nici nu vreau sa judec lucrul acesta. Este un Dumnezeu care cunoaste totul, chiar si cele mai intunecate locsoare din inima omului si El judeca drept.
    Referitor la bani, banuiesc ca nu a fost important pentru d-voastra faptul ca un EP castica cam 200 de mii de euro pe an, in 4 ani cam 800 de mii.
    Faptul ca ati decis sa continuati in politica, sincer cred ca bucura pe toata lumea, pe de o parte sunt cei care va sustin si este normal si pe de alta parte cei carora nu le sunteti prea simpatic si spera ca data viitoare „sa va rupeti si mai tare gatul”, si ei prin votul care si-l vor da sa participe la lucrul asta.
    Eu personal nu sunt un sustinator nici al d-voastra nici al partidului din care faceti parte dar nici un opozant.
    Dar ceea ce cred este ca prin comentariile si atacurile pe care le-ati facut v-ati descalificat si am vazut in d-voastra sablonul politicianului roman, si nu crestin.
    Iar despre donatiile si sponsorizarile pe care le faceti mai lipsea sa spuneti si cui le faceti, sper ca nu PNL-ului
    Cum spuneam si intr-o alta postare, mie scarba de politica si de fatarnicia si degradarea politicianului roman.
    O tema interesanta de discutie (desi nu cred ca este locul potrivit) este cum se ajunge la alegeri pe listele unui partid si care sunt criteriile ordinii pe aceste liste.
    Din cate stiu eu (si stiu f. bine) aceste locuri se cumpara cu bani si se mai ia in calcul si sponsorizarile pe care le atrage candidatul si capitalul de voturi pe care il are.
    Vreau sa cred ca la PNL …….EDITAT ŞI CENZURAT DE MODERATOR

    Sincer, va doresc calauzire divina in continuare si sa ajungeti la sentimente mai bune.

    • Marius David zice:

      Ioan B. Am intervenit in comentariul dvs. acolo unde erau presupuneri nefondate.
      In rest, sint ferm convins că
      1. Ben-Oni ar fi cistigat mai mult daca ar fi tacut si
      2. Ar fi lasat discutia sa mearga pe o panta productiva, cum s-a intimplat si alte dati.

      Ar fi fost bine sa ia exemplul lui Adi Gliga. Cind a fost postarea despre el, am spus lucruri care se paoate sa nu ii fi convenit. Altii au spus lucruri care nu i-au convenit sigur. Discutia a fost aprinsa si acolo, dar Adi, pe care l-am intilnit zilele astea si am discutat pe indelete, a avut intelepciunea si intuitia „politica” de anu se baga in discutie, mai ales ca postul era despre el, dat fiind faptul ca nu era niciun neadevar sau informatie care sa trebuiasca corectata si a cistigat mai mult, iar discutia a luat-o intr-o directie buna.

      Acest fel de interventii ale „impricinatului”, cind nu ai nimic de adautat si de scazut … nu fac decit rau dezbaterii in general.
      Ne departatm de la subiect, apar patimi persoanale, presupuneri, tot felul de complicatii…

      Pacat. M-as fi bucurat daca Ben-Oni ar fi avut puterea sa se abtina si… cel putin sa mai citeasca inca o data ce am scris.
      Ar fi descoperit ca nu este despre el si ca este un sfat din partea unui frate mai mare cu 10 ani catre unul mai mic cu 10 ani si mai patit cu 10 ani.

  18. Ioan B zice:

    Am recitit postarea pe care am facut-o mai sus si as dori sa fac o precizare. Am spus „Cum spuneam si intr-o alta postare, mie scarba de politica si de fatarnicia si degradarea politicianului roman” – nu ma refeream la d-voastra ci in general. Nu doresc sa va jignesc nici macar din gresala.Cred ca se pot spune anumite idei si pareri si fara sa ne jignim intre noi.

  19. viorica zice:

    Fratilor dragi, daca a lasat pastoritul pentru politica,inseamna ca nu a avut chemare pentru pastorit .Este treaba lui .El va raspunde inaintea lui Dumnezeu .Cat pentru fr.Marius care a picat in vrajba asta ,tot respectul cu toate ca nu stim opinia dinsului .Noi suntem aplaudacii lui Dumnezeu nu a lui Marius .Aplaudam lucrurile bune de la Marius ce vine prin Duhul Sfint .

    • Marius David zice:

      Sora Viorica, nu trageţi concluzii prea repede. Domnul ştie care este chemarea fiecăruia. Sfîrşitul de vieţuire arată cel mai clar. Ben-Oni este abia la început, nu putem spune noi ce chemare are. Să îl lăsăm pe Domnul să îl conducă şi să ne rugăm pentru el să facă cea mai bună slujbă acolo unde l-a chemat Domnul.
      Eu aveam o singură problema.
      Am discutat despre vîrsta în politică şi am spus doar atît: Ben-Oni este la început, nu la sfîrşit. Deci nu putem face prea multe judecăţi despre succesele, insuccesele, chemarea,nechemarea lui… poate că tocmai asta este parte din problemă.

  20. noble zice:

    vreau sa zic ca eu sunt de partea domnului Ben-Oni. nu-l cunosc, dar sunt de partea lui din simplul motiv ca vad oameni(frati sau pseudo-frati) care ii cer sa vorbeasca corect romaneste, dar ei insisi pocesc limba romana de trei ori intr-o fraza, sau oameni care incrimineaza postarile lui jignitoare prin ofense incomensurabil mai mari. keep up the (good) job, domnule Ardelean.

    • Marius David zice:

      Noble, nu sînt de acord cu pocirea limbii nici din partea lui Ben-Oni, nici din partea oponenţilor lui.
      Deci, care-i the good job, Noble?

      • noble zice:

        job-ul dlui Ardelean este (in contextul de
        fatza) politica. iar daca e good sau nu
        depinde de pozitionarea spectatorului.
        de asta „good”-ul e pus intre paranteze.
        any other questions?

        • Marius David zice:

          Da, Noble, ţie îţi recomand în mod special să îţi reciteşti de trei ori comentariul înainte de a posta. Realmente ai nevoie. După care faci 5 genoflexiuni, 10 flotări, spui de trei ori Crezul şi apoi mai reciteşti o dată.
          Apoi, drept pedeapsă, scrie totul româneşte, pentru că această romengleză te păcăleşte şi nu vezi erorile de logică.
          Bunul sau răul nu depinde de poziţonarea spectatorului. Dacă într-o luptă cu tauri, luptătorul a fost luat în coarne, este sînge şi de la 2 metri distanţă şi din spatele tribunelor.
          Dar… aici cine este jucătorul şi cine este spectatorul?
          încă o dată îţi spun pe româneşte în limba lui Decebal, Traian, Horea, Cloşca şi Crişan şi Avram Iancu: THINK, BOY, THINK!

          • noble zice:

            hehe…aveti un aer de democratie
            , dar atitudinea e, de fapt,
            despotica pana in maduva oaselor.
            too shame(da, e in engleza). e
            prea putin important ca nu ati dat voie raspunsurilor mele. dincolo de a le vedea restul cititorilor, cred ca erau intentionate pentru propria dvs constiinta. numai bine!

            • Marius David zice:

              Draga Noble,
              1. ai dreptate, nu sînt democrat, ba chiar o consider o prostie păgînă, mă refer la democrația așa cum se pare că o înțelegi tu.
              sînt pentru votul cenzitar, adică profund nedemocratic..
              2. da, pe blogul meu sînt puțin despot. Unde în altă parte pot să fiu?
              Cui nu-i convin regulile pleacă. Aici nu este biserică.
              Ale tale nu erau răspunsuri, ci comentarii răutăcioase. De aceea nu le-am dat drumul și le voi opri în măsura în care îmi stă în putință pînă revii la un limbaj coerent și la o logică decentă.
              3. așa zic și eu… numai bine, tocmai de asta nu dau drumu la toate comentariile.

              cu simpatie,
              mc

    • Marius David zice:

      Draga Noble, gîndeşte-te încă o dată la ce spui. PEntru tine adevărul nu contează?
      Eşti de partea lui Ben-Oni PENTRU SIMPLU MOTIV CĂ VEZI OAMENI CARE ÎI CER SĂ VORBEASCĂ ROMÂNEŞTE ŞI EI ÎNŞIŞI POCESC LIMBA.
      Deci să înţeleg că în momentul în care Eba, spre exemplu, în româneasca ei coruptă va mai face o declaraţie despre drogurile uşoare, vei fi de acord cu ea numai pentru că un ziarist a uitat virgula în articolul în care a criticat-o?
      THINK, BOY, THINK!!!!!

      Avea dreptate Alin Cristea, multă răutate se adună în comentarii, dar, Doamne iartă-mă, şi …. altele

  21. Rodica Botan zice:

    Fratilor…da…eu cu cine votez?

    Nu va ingrijorati ca nu votez. Sint plecata din 1980 din Romania si nu mai inteleg nimic din politica de acolo. Din cele ce-am citit aici…incep sa cred ca nici romanii saracii nu inteleg prea bine …Dar as vrea totusi sa ma luminez intr-o privinta.

    Despre liberari as vrea sa stiu…pe cine anume reprezinta liberalii? Ca nu demult , inainte de a fi ales Obama, m-am gasit la cutite cu citiva credinciosi de pe-acolo care apladau pe liberalii americani; in timp ce noi oftam si daca ne-am fi facut cruce am fi facut-o si pe aia ca la vederea lui uciga-l toaca.

    In America liberalii sint cei care sustin drepturile femeii de a avorta de pilda – fara sa le pese de dreptul copilului la viata. Ei sint cei care sustin ca te poti insura cu cine vrei…nu conteaza cite picioare are, sau daca e barbat sau femeie…ei sint pentru tot ce Biblia este impotriva.

    La un moment dat m-am gindit ca poate la voi liberal inseamna altceva decit aici in America…ca daca clarificam acest termen…poate e mai usor sa tragem o linie si sa stim pentru cine …sau de ce…votam.

    Puteti sa imi explicati atributele politice ale unui liberal roman? Thanks

  22. Ioan B zice:

    Liberali din Romania sunt acestia:

    RENATE WEBER

    Pozitii si declaratii consecvent anti-crestine. Votat pentru
    Directiva împotriva discriminării pe bază de „orientare
    sexuală” si pentru amendamentul pro-avort la Rezolutia UE
    privind drepturile omului (amendament respins)

    RAMONA MANESCU

    Votat pentru Rezolutia Catania si pentru amendamentul proavort la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament respins)

    ALINA VALEAN

    Votat pentru Rezolutia Catania si pentru Directiva antidiscriminare pe bază de „orientare sexuală”. Este în favoarea parteneriatelor între homosexuali

    CRISTIAN BUSOI

    Lipsă de integritate: a declarat că va vota împotriva Rezolutiei Catania, dar s-a abtinut de la vot.

    Aceasta este lista neagra a PNL iar singurul care este pe lista alba este BEN ONI ARDELEAN care respecta valorile familiei.

    Dar sa nu credeti ca alte partide stau mai bine decat PNL.
    Spre surprinderea mea partidul cu cei mai integri parlamentari din punctul de vedere a respectarii valorilor familiei este PD-L, alaturi de PNTCD si PRM.

    Rezolutia Catania a fost propusă în Parlamentul unional in ianuarie 2009 de deputatul italian comunist Catania. Obiectivul rezolutiei a fost recomandarea recunoasterii reciproce a „căsătoriilor” homosexuale si a parteneriatele homosexuale în Tările membre. A fost votată si cu sprijinul europarlamentarilor români, în principal al celor de la Partidul Social Democrat. Înainte de vot, AFR a emis o notă tuturor europarlamentarilor români, atrăgându-le atentia asupra pericolelor acestei rezolutii si cerându-le să voteze împotriva ei. Printre europarlamentari, au fost unii care au afirmat că vor vota împotriva rezolutiei,
    dar la votul în plen au votat fie în favoarea rezolutiei, fie s-au abtinut.
    Directiva anti-discriminare a fost si ea votată tot cu sprijinul majoritătii europarlamentarilor PSD. Directiva interzice orice discriminare pe bază de „orientare
    sexuală”, în special în domeniul bunurilor si prestărilor de servicii, dar si în alte domenii.
    Directiva e în conflict cu drepturile religioase, libertatea de asociere si libertatea de
    constiintă, pe care le subminează. În unele tări care la nivel national au adoptat astfel de legi, prin prestare de servicii se întelege si servicii de adoptii de copii cununii, concedii pentru persoane căsătorite, servicii hoteliere. În plus, „orientarea sexuală” include o
    gamă largă de comportamente sexuale, ciudate si aberante, pe care societatea este fortată să le tolereze. Această directivă a fost criticată intens în cercurile crestine din
    Europa.
    În săptămâna 4 mai, grupul liberalilor din Parlamentul unional a propus un amendament la Raportul Anual al UE pe tema drepturilor omului, asa-numitul amendament 45a.
    Amendamentul cerea Parlamentului european să recomande decretarea unor drepturi noi în spatiul european, asa-numitele „drepturi sexuale si reproductive”. Aceste cuvinte
    denotă dreptul la avort si dreptul la manifestări si comportament sexual aberant pentru „minoritătile sexuale”. Amendamentul a căzut la vot. Majoritatea europarlamentarilor PD-L au votat impotriva lui.

    Acesta este un material luat de pe situl AFR (Alianta Familiei din Romania) http://www.protejarea-familiei.com/alegeri.html

  23. marius a. moldoveanu. zice:

    Exista 4 drepturi fundamentale pe care orice om este obligat sa le respecte si sa le protejeze.
    Aceste derpturi nu tin decat numai de Dumnezzeu si sunt mai presus de orice lege politica sau civila.
    Acestea sunt VIATA ONAOREA LIBERTATEA SI PROPRIETETEA.

    In urma cu cativa ani pentru prima oara l am cunoscut pe D nul BENONE ARDELEAN la o conferinta nationala alaturi de Pocurorul Genereal al Statelor Unite ale Americii , deasemenea alaturi de personalitati din lumea academica,religioasa si politica cu acel prilej dezbatandu se probleme legate de societate si crestinism.

    In cadrul acelei intrevederi D nul Benone modera desfasurarea acxestei conferinte.

    o a doua intrevedere a avut loc in Parlamentul Romaniei, prilej cu care marturisesc ca am fost sincer miscat de modalitatea extraordinara prin care relationa cu oamenii de diverse categorii de la parlamentar la omul de rand.

    Am considerat si consider ca aceasta este o calitate deosebita relevand o persoana fara ipocrizie si modesta ceea ce in societatea noastra mai ales in randul mebrilor puterii leguitoare este extrem de rar.

    Este de ramarcat faptul ca in cadrul pregatirii profesionale D nul Benone Ardelean detine o diploma in teologie ASPECT DEOSEBIT DE IMPORTANT, intrucat prin pozitia pe care o detine poate promova si in cadrul politicii roamanesti valorile si principile crestine care reperzinta un fundament al oricarei societati sanatoase si atunci ma intreb carui fapt se datoreaza aceasta opozitie vehmenta fata de un om care are ceva de spus si de implementat din perspectiva crestina in politica roamaneasca.

    Faptul ca nu pastreaza principiile si cunostinta sa crestina doar pentru sine ci doreste a le impartasi in mod public si fara teama de a fi luat in deradere si denigrat este laudabil si denoata curaj, demnitate si loialitate fata de Dumnezeu si om.

    Sunt surprins sa constat ca tocmai persoane care impartasesc aceasi credinta sunt primii care arunca cu pietre cand acestia ar trebui sa fie un refugiu si o binecuvantare fata de agresiunile lumii necerstine confruntata cu o persoana care isi exprima in mod public crezul si politicile.

    • Marius David zice:

      draga Marius,
      1. De acord cu Viaţa, onoarea, liberatea şi proprietatea, eu aş mai pune cîteva lucurir pe aici.
      2. Care-i legătura cu discuţia noastră?
      3. Numele corect, dacă îl respecţi pe om, este Ben-Oni ARdelean
      4. Foarte interesant ce spui, eu nu am negat calitatile de POTENTIAL politician ale domnului Ben-Oni A. Am spus doar NU ACUM şi dînsu s-a simit atit de lezat incit a inceput sa se manifeste ca si cum ar fi fost atacat. Aceea numai onoare nu este, numai eleganta si onestitate nu este. Cred ca este important, deşi nu am intenţionat asta, să se vadă lucrurile aşa cum sînt, la fel de important, poate chiar mai important decît o diplomă în teologie, dragă Marius.
      5. Din nou, nu am negat calităţile relaţionale şi capacităţile de poziţionare politică şi sociale ale domnului B.A.
      6. Excelent, poate promova orice şi trebuie susţinut, dar NU ACUM. se poate oare înţelege în româneşte după titlu, conţinut şi alte ingrediente ce am dorit să spun? Cred că da!
      7. Am apreciat, dragă Marius, faptul că s-a lăsat de pastorală pentru politică şi nu le-a încurcat precum au făcut alţii.
      8. te rog să îmi arăţi pietrele MELE. De cele ale altora mă voi ocupa imediat.

  24. elisa zice:

    Gamalieil,
    ceea ce ma mira totusi este ca nu ai reactionat la fel la cuvintele batjocoritoare spuse fratelui Marius de catre aceeasi persoana..
    si ma intreb de ce? daca esti impartial;
    vazand doar in postarea mea lipsa smereniei s.a.m.d.
    In actuala situatie s-a intamplat sa cunosc ambele persoane,
    ma acuzai ca vorbesc in necunostinta de cauza.

    Categoric vrajmasul a semanat o samanta si nu trebuia
    sa fie folosit el,pentru a-i da ocazia sa jubileze de bucurie.
    Regret si sper sa-mi fie ca invatatura.

  25. Pingback: Tătucul sau Mămuca? « Ambasadorul

  26. marius a. moldoveanu zice:

    cei bolnavi au trebuinta de doctori nu cei sanatosi …

  27. Rodica Botan zice:

    Am un grup mic de oameni cu care lucrez. Daca ar trebui sa aleg cu cine sa lucrez…jumatate din ei ar fi stramutati la mari distante, si n-as mai auzi veci despre ei.

    Intimplarea face ca slujba ce o am plateste curentul si apa si gunoiul si piinea cea de toate zilele…si ea este o binecuvintare pentru mine si pentru familia mea.

    Am invatat ceva in anii astia de cind lucrez cu ei…si anume sa nu-i las sa se critice unii pe altii daca vreau ca sa fie productivi. Nu stiu de unde am invatat dar am invatat..si anume sa ii indemn sa ne razboim cu problemele ce le avem si nu unii cu altii. Identifica problema…problema trebuie rezolvata si nu omul. De el se ocupa Dumnezeu si daca e istet, invata si el de la situatie. Cind oamenii din grupul meu sint suparati unul pe altul…nu fac nici o treaba si rapoartele mele arata prost. Nimic nu se rezolva decit o palalaie de acuzatii…

    Cred eu ca nu exista alta solutie decit sa ne punem in fata Bibliei si sa alegem unde stam? Stam cu principiile Biblice sau nu? Si nu conteaza asa tare cine anume este persoana…In politica trebuie sa intre doar oameni care stau la tavaleala…ca e o meserie mai murdara…asta e. Si chiar daca s-a gresit in a ne invinui unii pe altii…de aia exista iertare, nu? De aia este rugaciunea Tatal Nostru…ca sa ne aminteasca tuturor ca nu sintem perfecti.

    Uitati-va la America…credinciosii sint multi…dar nu s-au unit sub acelasi steag…si tara asta minunata (a jale va spun) merge in jos cu o repeziciune nemaipomenita. Bush nu a fost perfect…(cine este?) dar a avut frica de Dumnezeu si asta cintareste asa de mult.

    S-ar putea sa gresesc…si sint sigura ca o sa-mi spuneti unde. Dar am simtit nevoia sa va amintesc ca aveti mai multe lucruri in comun decit impotriva…si ca toti gresim si cei care nu au facut-o inca, dati-le timp…

    Domnul sa reverse pacea Lui peste noi toti …ca mare nevoie mai avem de ea…si nu numai in politica…

  28. mitica zice:

    1. Voi modera după bunul plac şi fără criterii declarate. Poate că acum experienţa, instinctul şi simţul bun mă vor ajuta mai mult. Datorită îm-bătrînirii spiritul ludic va pierde în favoarea unei sobrietăţi autoimpuse cu greu.
    2. Un grup de prieteni mă vor ajuta cu vegherea, nu cu supra-vegherea, ci cu vegherea şi purtarea sarcinilor aruncate asupra mea.

    7. Voi încerca să mă feresc de anumite subiecte care au născut prea multe patimi şi, iată, deşi în unele chestiuni timpul îmi dă dreptate, cred că se putea şi fără… Sînt mai bătrîn şi, sper eu, mai înţelept. Tocmai mi-am încheiat tinereţea pe celălalt blog. Cu regret voi renunţa la unele postări extrem de personale la sfatul unor prieteni şi a soţiei (”Să nu scrii despre mine, scrie despre Domnul!” şi “Ai grijă ce laşi pe pagină… Nici o vorbă nefolositoare… ” sic!)
    10. Observaţiile, amendările, mustrările în dragoste vor fi încurajate. Nu intimitatea este prioritatea aici, ci părtăşia, nu familiaritatea, ci împărtăşirea. Sper să putem învăţa multe unii de la alţii pe drum. Încă ceva. Am uitat ceva ce nu trebuie să uit niciodată, nici cînd dorm: sînt pastor….. sînt creştin de aceea nu pot să fac, să spun tot ce vreau şi tot ce îmi vine.

    …….M-am uitat din nou la regulile propuse pentru acest blog.

    -acum nu prea inteleg ce se intampla pe aici
    .[cateva saptamani la rand am deschis cu bucurie si am gasit multe lucruri ziditoare .Am apreciat maturitatea in luarile de pozitie ,mai ales cand erau in discutie subiecte delicate ]
    -nu prea inteleg eu ..dar oare numai eu ???

    moderatorul este plecat ..???

    .a lasat,,fara sa vrea , ,, deschisa usa’’

    [am lasat sa treaca 24 de ore inainte de a da drumul acestor cuvinte ]

    • Marius David zice:

      Da, Mitica, am fost plecat. Patru zile, cu acces intermitent si slab la internet. M-am intors dimineaţă, dar am lucrat. Acum am revenit si m-am apucat de moderare.
      Ceea ce mă surprinde şi nu prea este direcţia personală pe care a luat-o discuţie care propunea o dezbatere de principiu. Ben-Oni Ardelean a fost doar un exemplu.
      Prin reacţia lui imatură a generat alte reacţii imature.
      Asta mă convinge încă o dată că am intuit bine faptul că încă mai are de învăţat despre politică şi despre declaraţiile publice pe care le face.

      Vă rog frumos să îmi arătaţi unde este atacul direct la persoană, atac cu răutate în dreptul lui Ben-Oni din partea mea.
      Unde ceilalţi atacă, acolo voi curăţa cu grijă, indiferent de persoane şi chiar dacă discuţia pare să nu mai aibă sens. Părerea mea este că nici nu are din moment ce aşa de uşor ne depărtăm de subiect.
      Nu despre Ben-Oni era discuţia parcă, nu-i aşa?
      REacţia dînsului nu este de comentat, nu aduce nimic nou, nu lămureşte nimic. Este o reacţie pur firească, răutăcios-ironică, fără premisele unei discuţii sau dezbateri pe care dînsul pare să o aştepte.
      Din moment ce atacă prin jigniri de la primele rînduri pe care le scrie pe acest blog, nu prea sînt multe de adăugat sau de scăzut, nu-i aşa?

  29. Marius David zice:

    Ioan B. Am tăiat deja un comentariu, nu cred că expresia referitoare la „colţi” poate aduce mai multă împăcare

  30. Marius David zice:

    Docil ascultator, am sters mustrarea catre Ben-Oni pentru ca
    1. suna a fugarire, ii spuneati sa plece de pe acest site, nu cred a este cazul.
    2. nu cred si nu am interepretat ce spune dinsul ca o maniera …. diavoleasca.
    3. suna a amenintare o fraza de al sfirsit.

    cu drag si nadejde ca veti intelege de ce am recurs la aceasta metoda.
    Vreau ca oriicne sa aibe liberatatea dialogului fara a se simti amenintat sau jignit aici, in masura in care se poate si firea noastra paminteasca poate fi tinuta in friu.

  31. Marius David zice:

    Ioan B.
    Am sters o alta interventie,
    va rog nici macar prin autoironie sa nu va identificati ca aplaudai ai mei.
    Am sters comentariul si pentru insera niste presupoziţii nedovedibile.

  32. mitica zice:

    Bun venit , fr. Marius.
    A fost o saptamana grea .[timpul nu se mai poate intoarce –dar se poate invata ceva]
    Incep sa inteleg ….

    Este sambata seara .
    In curand vom merge la culcare .

    Pentru unii ziua de maine este o zi grea si este mare nevoie de Ajutor de SUS.

    …credinciosii baptisti cunosc din copilarie cantarea;
    1],,cum pot dormi in pace somnul cel lin
    daca intai la Tine nu ma inchin ?
    M-a tulburat al zilei vuiet lumesc
    numai la TINE pacea pot s-o gasesc.

    2]O ! iarta cu-ndurare …
    3]o !fa ca eu pe altii sa pot ierta …
    Atunci in dulce pace voi adormi…

    si nu doar atat ci
    …PUTEM CONTA PE CEL CARE A ZIS;

    …Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

  33. Marius David zice:

    Da, ce sa facem, trebuie sa invatam din toate!
    si Linistea si Pacea este El.

  34. Marius David zice:

    Sora Elisa, am sters comentariul in care va semnati aplaudac si in care ii criticati pancarda si salariul lui Ben.
    Nici pancarda nu trebuie criticata, nici salariul, pancarda este la locul ei intr-o campanie.
    La locul lor nu sint sms-urile trimise in ziua alegerilor sau prezenta prin biserici sau indemnurile electorale de la amvon si altele…
    Fiecare poate avea ce salar doreste si poate.
    Nu trebuie sa ne uitam in buzunarul fratilor. Nu ma intereseaza acest aspect.
    Ma bucur daca cineva are resurse din partea lui Dumnezeu

    cu acelasi drag.
    mc

  35. un docil ascultator din Kitchener, Canada zice:

    Frate Marius,
    Cumpana exprimarii mele a inclinat spre fire si de aceea va multumesc ptc.iubiti si pe aceia care va dau bataie de cap prin greselile facute. Ma recunosc si apreciez ca dialogul sa fie liber si cu continut in a invata din acestea toate ca vorbele sa fie drese cu sare. Binecuvintarea Domnului Cristos sa va insoteasca.

  36. elisa zice:

    Va rog sa treceti cu vederea ca ironic m-am dat drept”aplaudac”…stiu ca nu sunteti din aceia carora cum afirma BA le-ar face asta placere.

    Raspundeti mai sus lui Marius M:

    „Aceea numai onoare nu este, numai eleganta si onestitate nu este. Cred ca este important, deşi nu am intenţionat asta, să se vadă lucrurile aşa cum sînt, la fel de important, poate chiar mai important decît o diplomă în teologie, dragă Marius.”
    .
    Cand cineva nu are acestea trei :
    onoare,onestitate,eleganta,…..
    apoi imi pare rau,am gresit ca am vorbit.
    Altadata o sa citesc de trei ori inainte de a raspunde.

  37. Marius K zice:

    Draga frate Marius,
    Imi pare tare rau sa citesc aceste posturi…. Imi pare rau ca se intampla intre noi: copiii lui Dumnezeu. Cred ca greseala a pornit de la dvs.. Si va spun si de ce… La inceput, in primul mesaj pe care l-ati scris ati spus parerea dvs despre varsta pe care ar trebui sa o aiba un politician. Pana aici no comment…desi nu sunt de aceeasi parere. (Cunosc foarte multi politicieni tineri care au facut lucruri bune si frumoase pentru societate si fara de care dvs si nici noi nu am mai fi dormit la fel de bine noaptea… Dumnezeu insa a lucrat prin ei.)Cred totusi ca ati gresit in momentul cand la Concluzie v-ati legat direct de domnul Ben. Si apoi sa-i spuneti sa revina peste 20 de ani in politica…mie imi suna putin a obraznicie (o spun sincer si in acelasi timp cu respect). Apoi mai am o intrebare: ati spus ca Adi Gliga a fost mai intelept ca nu a intervenit… Dar pe dvs cine v-a pus sa-i judecati pe acesti oameni??? Sau judecata nu apartinea altcuiva??? Eu asa imi amintesc!
    Mai spuneti ca nu vorbiti urat la adresa domnului Ben. Sa inteleg ca afirmatii de genul: noi nu ne coboram la nivelul lui Ben sunt vorbe frumoase??? Nu prea cred….
    Pentru Elisa: nu stiu cine sunteti doamna. Dvs spuneti ca sunteti cu dreptatea si ca vreti sa o aparati….. Daca e asa, de ce nu amintiti si unele lucruri adevarate despre domnul Ben? Eu am vazut cateva emisiuni in care acesta a aparut la televizor… A fost singurul care a indraznit sa spuna cu voce tare faptul ca afirmatia domnisoarei Elena Basescu in legatura cu legalizarea drogurilor „usoare” este una grava. Si dvs il acuzati ca nu mai are legaturi cu Dumnezeu??? Mai meditati o data….
    Iar in legatura cu acel SMS care l-am primit si eu am o intrebare: oare dvs daca aveti nevoie de ajutor intr-o problema la cine apelati??? Sau asteptati sa treaca necazul si apoi spuneti oamenilor? Eu asa stiu ca noi fratii (daca mai suntem) trebuie sa apelam unii la altii…Asa ne-a invatat Domnul nostru: prin aceasta va va cunoaste lumea…daca va iubiti unii pe altii. Dar la noi iubirea e numai pe buze….Eu iubesc pe frati si ei ma iubesc pe mine…Cand vine insa vorba de sustinere, de ajutor, sa plangi cu cel ce plange, sa te bucuri cu cel ce se bucura….hai sa fim seriosi!
    CONCLUZIE: Fratilor, curand vine Domnul… Poate ar fi mai bine sa ne ocupam fiecare de lucrurile pe care El ni le-a incredintat… Sa lasam pe fiecare sa-si faca datoria acolo unde simte ca l-a chemat Domnul… Si atunci vom fi pregatiti de momentul intalnirii.
    Domnul sa ne aiba in paza!!!

    • Marius David zice:

      Draga Marius K, în primul rînd Bine ai venit pe acest blog!
      1. te rog să îmi arăţi scurt, la obiect şi cu exemple (între timp nu am modificat o virgulă în text) UNDE este atacat Ben-Oni! Please!!! Mă acuzaţi şi tu şi Enap de atac, de lipsă de dragoste şi de altele.
      Am folosit ca exemplu cazul lui Ben-Oni pentru că el ni s-a oferit singur prin candidatura sa. Era la îndemînă, iar comentariile lui de pe blogul Drezinarului şi de pe blogul meu nu pot fi decît folosite ca şi antologie în sprijinul afirmaţiilor mele.
      2. Îmi poţi da exemple concrete despre politicienii tineri la care te referi şi care, prin lucrurile pe care le-au făcut, te fac să dormi mai bine noaptea? TE rog.
      3. Obrăznicie califici tu cînd un tip mai mare dă sfaturi unuia mai tînăr? Citeşte, te rog, primul comentariu al lui Ben-Oni Ardelean de pe acest blog, DAcă aceea nu este obrăznicie…. În primul rînd sînt mai în vîrstă decît dînsul, cu mai multă experienţă pastorală cel puţin, un pic mai trecut prin viaţă şi nu mai amintesc altele, ca să se adreseze cum s-a adresat… .şi apoi, ca om politic, trebuia să îşi aducă aminte că aş fi fost un potenţial alegător 🙂 , dar dînsul s-a exprimat ca la cafeneaua liberală. Eu consider că am fost destul de blînd cu o asemenea ieşire în decor. De aceea îl sugerez să meargă înapoi la copii şi la masa de studiu unde îi este locul.
      4. Cine m-a pus pe mine să judec? Dar unde vezi tu judecata? Mai ales în cazul lui Adi Gliga. Am opinii, asta-i problema mea. Problema celorlalţi este că mi le exprim liber. Am luptat în 89 pentru asta şi voi continua să îmi exprim părerile. Şi Adi Gliga şi Ben-Oni Ardelean AU ALES SĂ DEVINĂ PERSOANE PUBLICE, de aceea s-au expus şi opiniilor mele. Dacă domnul BEn-Oni este deranajat că cineva se esprimează în dreptul dînsului, poate alege viaţa privată şi acolo nu-l fotografiază nimeni în piscină. Sper că am fost clar şi pe înţeles!
      5. Da, cred că este un lucru înţelept să nu mă cobor la nivelul la care a început discuţia domnul Ben-Oni, îţi voi da exemplu, dacă am timp şi dacă nu găseşti tu comentariul.
      6. Cu SMS-ul te faci de rîs! Te rog, hai să nu mai discutăm despre asta. Se pare că nu ai cunoştinţă de reglementările referitoare la campanie. Deci ai primit şi tu SMS-ul, da? Ce Ben-Oni era în pană şi avea nevoie de ajutor urgent? Să fim serioşi! Era în necaz va să zică? Nu mă stîrni la ironie, Marius K.! 🙂 E jenibil felul în care aperi o cauză pierdută. Cu cît încerci să aperi asta, cu atît te faci tu de rîs şi îl faci de rîs şi pe Ben-Oni.
      7. Amin! MAranata, Vine Domnul! Atunci de ce să mai facem politică? 🙂
      Eu întotdeauna mă rog ca Domnul să îmi păzească mintea şi să îmi păstreze luciditatea, că greu este de obţinut …

      • Alin Cristea zice:

        Sînt total dezamăgit în legătură cu punctul 3: Cum adică, acum contează pe blogul ăsta vîrsta? Nu ideile?

        Ce-o să facem, o să ne declarăm vîrsta?

        Asta-i cunoscuta oboseală pătrățoasă.

        Trist, de 3 ori trist.

        • Marius David zice:

          Ba, contează şi ideile şi vîrsta, unele sînt corelate între ele, nu eşti de acord? dar uită-te încă o dată, te rog frumos CUM SE INTITULEAZĂ postarea la care apar aceste comentarii. Era vorba de vîrstă, maturitate, albul părului etc.

          REvin: de ce este corelabil şi trebuie să corelăm vîrsta cu ideile în anumite circumstanţe: dacă vorbeşte cineva despre creşterea nepoţilor, mă interesează vîrsta, dacă vorbeşte cineva despre creşterea copiilor, mă itneresează dacă este tată, dacă vorbeşte cineva despre muzica rock mă va interesa neapărat vîrsta, dacă este Petre Magdin discut altfel etc.

          Despre oboseală? Da, ea este cunoscută şi prezentă. Ce să-i facem?

          • Alin Cristea zice:

            Marius David, mai întîi uită-te tu încă o dată ce ai scris: „Obrăznicie califici tu cînd un tip mai mare dă sfaturi unuia cu mai tînăr?”

            Nu era vorba de corelația dintre vîrstă și idei, ci dintre vîrstă și sfaturi, dintre vîrstă și obrăznicie.

            E cam fantezist să ne așteptăm să ne fie primite sfaturile DOAR pentru că avem o oarecare vîrstă.

            E, de altfel, o chestiune pe care am mai abordat-o cu alte ocazii în alte locuri publice:

            Pe piața ideilor, nu contează vîrsta, vila sau piscina.

            • Marius David zice:

              da, sigur, asta am intenţinat. Ben-Oni ştie foarte clar ce vîrstă am, eu ştiu ce vîrsta are el, dăcă la acel pasaj te referi.
              El m-a luat în tărbacă cu obrăznicie şi eu cred că i-am răspuns „destul” de elegant şi cu frînă.
              Hai să luaăm două afirmaţii să vedem dacă sîntem amîndoi de acord cu ele.
              1. Este foarte probabil ca mai multe sfaturi bune să vină de la cei bătrîni decît de la cei tineri.
              2. Dar mai probabil ca obrăznicia şi tupeul să le fie comune tinerilor decît bătrînilor.
              Dacă cele două afirmaţii candidează la categoria „afirmaţii relativ adevărate”, atunci înseamnă că şi în piaţa ideilor trebuie să ţinem cont de ele, nu crezi?

  38. ascultareacredintei zice:

    Bun. Am inteles articolul si tind sa fiu de acord. Problema pe care vreau s-o ridic trece in zona noastra de organizare.

    Pastorilor nu ar trebui sa li se ceara tot o astfel de calitate inaltata odata cu varsta? Presbiterilor oare nu la fel? Practic am in minte cazuri concrete, dar nu la un anumit caz ma refer. Ar fi interesant sa va stiu pozitia cu privire la pastorii care termina studiile si devin conducatori de turma dupa maxim un an, pentru ca nu sunt cazuri izolate.

    • Marius David zice:

      Presbiterilor, cu siguranţă, ar trebui să fie o limită minimă de vîrstă şi pentru pastori.
      Cred că undeva la 30 de ani, după părerea mea, după ce vor fi făcut ucenicie însă de pe la vîrsta de 22-23 de ani sub oblăduirea unui alt păstor, asta înseamnă că începutul carierei eclesiale sau politice poate fi încă din anii adolescenţei, dar asumarea responsabilităţilor pentru o parohie, apoi pentru o circumscripţie… trebuie să fie spre o vîrstă mult mai matură.

      Diferenţa dintre cele două slujbe este imensă, ma ales prin ispitele spre care sîntem expuşi.
      una este o slujbă vocaţională, spre care eşti chemat şi greutăţile sînt mult mai mari decît răsplăţile, salariul este uneori inexistent etc. Nu mai trebuie să descriu… cu totul altceva se întîmplă în zona politicului, Ascultareacredinţei.

      Gîndeşte-te puţin la cine şi cum se duce înspre cariera eclesială şi cine şi cum se duce spre politică, nici măcar nu pot fi numite „slujbe” acestea două.

      • ascultareacredintei zice:

        Sunt de acord cu faptul ca ar trebui sa fie o limita de varsta, in sensul discutiei. Nu ma refer neaparat la o varsta concret specificata (43 de ani si 2 luni), ci mai degraba la o oarecare ucenicie pregatitoare de acei ani in care un mentor/profesor/senior poate sesiza o maturitate adecvata slujbei.

        Da, inceputul lucrarii in Biserica poate sa fie de la varsta adolescentei. Problema este insa in practica. Aceasta tinde sa prezinte o varsta relativ frageda pentru intrarea in pastorala fara un senior, intr-un procentaj destul de mare, sau nu? Cred ca stiti mai bine. Eu nu stiu situatia in toata tara, in linii mari. E necesar sa ne punem problema asta? Pentru ca daca e necesar, atunci intrebarea urmatoare este daca s-a pus la nivel de cult. Si, daca s-a pus, in ce masura se respecta?

        Stiu unele cazuri care s-ar fi rezolvat simplu sau s-ar fi prevenit daca nu se puneau greutati prea mari de purtat pe umerii unor proaspeti absolventi de studii teologice teoretice.

        In ce priveste cariera, ma gandesc si la faptul ca a merge spre pastorala presupune in speta slujire, aplecare; iar in politic presupune inaltare, conducere. Uneori se face politica si in zona eclesiala. Nu prea m-am gandit ce ar insemna sa fac politica, pentru ca nu este pentru mine. Poate nu inteleg bine notiunea. Cam asta am remarcat eu.

        • Marius David zice:

          draga Ascultarea, da, ucenicia este necesară. Nu poate fi programată şi forţată, aşa cum se încearcă uneori pe ici şi colo, dar trebuie să fie. Riscul prin forţarea instituţională este să compromitem ideea.
          Ai intuit foarte bine diferenţa dintre cele două tipuri de slujbe.

  39. Enap zice:

    As dori si eu sa adaug la comentul lui Marius K urmatoarele intrebari:
    1. de ce articolul apare la 9:16 si la numai 5 minute aruncati un carlig la Teofil Stanciu pe blog unde Ben Oni intrase deja si era posibil sa mai intre?
    2. de ce concluziile articolului sunt mai consistente decat articolul insasi si se refera strict la Ben Oni?
    3. vorbind despre ”frumusete” si tintind spre Ben Oni articolul pare sa aiba un iz de invidie (imi pare rau ca n-am emoticoane)… jenant.
    Si nu e prima data, vezi patratosu cu Dugulescu, Iosif Ton…. si vorba cantecului … pe Ben l-ai omorat … da cu Gliga ce-ai avut?
    Cu respect si parere de rau pentru tot ce scrie mai sus (sau ce a scris, eu mai am textele nemoderate )
    poate nu e treaba mea, dar nu m-am putut abtine sa nu arat cum se vad lucrurile de pe monitorul meu.

    • Marius David zice:

      Enap, mai întîi bine ai venit în acest spaţiu.
      1. nu înţeleg natura primei întrebări. FAc ce vreau cu link-urile şi trimit unde vreau şi la ce oră doresc.
      2. se pare că n-ai citit totul. Acest articol este în serial, citeşte şi primele părţi, dar cu ATENŢIE.
      3. mă faci să rîd cu lacrimi… articolul nu ţinteşte spre Ben-Oni, mai ales la partea cu Frumuseţea, se pare că avem gusturi diferite. Eu sînt heterosexual convins. 🙂 Mă refeream la cu totul altceva, dragă Enap, dar se pare ca ai sărit la comentat fără să fi citit cu atenţie.

      4. TE rog frumos să faci o selecţie exactă şi cu fraze citate între ghilimele acolo unde ŢI SE PARE ţie că îl atac pe BEn-Oni, doresc exemple.

      Consider că te-ai aluzia la fratele Dugulescu şi Iosif Ţon nu îşi are locul aici.
      Nu mai folosi vorbe ieftine „cu respect”. REspect ai fi avut dacă aveai bunăvoinţa de a citi întreagul articol în serie şi apoi ai fi comentat informat.

      Dacă nu te poţi abţine, aşa cum spui, încearcă în altă parte, s-ar putea ca monitorul tău să fie traversat de o bîrnă destul de groasă, de asta nu vezi contextul.

      Cu patie,
      mc

  40. elisa zice:

    Draga Marius K,
    am citit si recitit ceea ce imi spui,
    spui ca nu ma cunoti,nici eu pe tine,
    nu as putea spune ceea ce se arata la T. V.
    pentru ca eu si fiul meu ortodox ne-am pocait de mult de T.V.cam de 12 ani.Tu mai mai aceasta icoana vorbitoare . 🙂
    Scuze ca nu am stiut nimic de lucrurile bune.Ma bucur ca a luat atitudine,
    spui sa-i lasam pe oameni sa faca lucrul care li s-a incredintat,la cine te referi ?
    Dupa cate stiu eu,lui B.A. nu i s-a incredintat de catre Domnul,ceea ce el si-a dorit,iar ceea ce a avut,pastoritul ,a fost abandonat .
    Daca asteptam sa vina Domnul,sa fim mai intelepti pana la venirea Sa si sa nu folosim nelalocul lor cuvinte urate,lipsite de intelepciune,ca obraznicie,
    fata de un frate pe care sunt convinsa ca nu-l cunosti ,pentru ca ti-ar fi rusine sa i te adresezi la modul asta.

    Chiar,
    tu nu ai citit cu atentie imensa doza
    de prost gust cu care s-a adresat in primul comentariu din acest post B.A,desi nu a fost atacat?
    Fii bun te rog si citeste atunci si spune-ti obiectiv parerea,pentru ca manifesti subiectivitate in afirmatiile tale,mie mi-a lasat un gust amar,de aceea am spus ce am gandit,altfel treceam sub tacere,
    povestea cu alegerile europ/

  41. Enap zice:

    Da fratelo, ai dreptate in contextul serialului e cu totul altceva, imi pare rau de interventia pripita, abordarea subiectului chiar imi place, nu in totalitate dar mi se pare corect tratat mai ales dpdv al bibliei si al familiei. Trebuie sa-mi schimb monitorul!

    • Marius David zice:

      Enap, uite, vezi la ce foloseşte un dialog ca acesta? Mă bucur că acum ai văzut în context lucrurile. Nu-i problemă! Toţi greşim!
      Ia-ţi monitor LCD, face mai bine la ochi 🙂

      Cu drag!

  42. andrei zice:

    Off topic… Marius, fara tine blogosfera evanghelica ar fi plictisitoare….. EDITAT DE MODERATOR Nu am vrut sa spun asta dar nu m-am putut abtine, sper sa nu ma cenzurezi.

    • Alin Cristea zice:

      Multă răutate se mai adună pe bogul tău, Marius Cruceru, la comentarii. – Asta nu e off topic.

      • Marius David zice:

        Ai dreptate, nu neg, dar şi prostie.
        Mai fac şi eu ce pot. Am editat comentariul cînd am ajuns la el. Încerc să recuperez din timpul de la Valea Drăganului şi am răspuns pînă acum comentariilor din urmă.
        Vorba aia a unui flăcău care se căsătorea cu forţa la sfatul părinţilor: eh, nu-i ea prea deşteaptă, dar măcar îi urîtă 🙂

    • Marius David zice:

      Ba am să te moderez, Andrei, pentru că puteai să te opreşti la aprecieri. Pe blogurile lui Alin Cristea, cu toate că nu sînt de acord cu multe dintre postările lui şi cu un anumit stil de blogging, aşa cum nici el nu este de acord cu stilul meu, nu găseşti numai ce spui tu, apreciez seria RAvi ZAcharias, anumite cugetări, citate, anunţuri. unel chestii le-am aflat dela el de pe blog.
      Zilele astea am urmărit din nou povestea lui Rachel.
      Murim! Şi noi murim!
      Să ne păstrăm ascuţişurile şi ironiile numai pentru atunci cînd este absolut necesar.

  43. Marius K zice:

    Da…trebuie sa recunosc ca m-ati plesnit…. Ce sa mai zic… nu mai zic nimic… Pe acest blog cine are alta parere decat dumneavoastra domnule Marius si decat doamna elisa nu are loc.:( Si mai am ceva de spus: doamna elisa daca nu va uitati la TV nu inseamna ca v-ati pocait….intrebati-l pe domnul Marius. Daca v-am gresit cu ceva va rog sa ma iertati…nu voi mai posta niciodata pe acest blog.. Va las cu Domnul.

    • Marius David zice:

      Marius K. nu te-am plesnit, te-am pus la punct. Reflex de profesor, ce să-i faci! Şi cred că pe bună dreptate.
      Reciteşte-ţi comentariul şi ai să vezi de ce.
      Ai să vezi că există loc şi epntru altfel de comentarii pe acest blog. Nu intra în mania persecuţiei, te rog frumos!
      Da, ai greşit şi iertarea îţi este primită, dacă este sinceră.

      Mulţumim, rămînem cu Domnul, mergi cu Domnul!

  44. elisa zice:

    Marius K,
    iar nu citesti atent,un credincios trebuie sa fie serios cand afirma ceva,citind apoi dandu-si parerea.
    Am spus”m-am pocait de T.V.”
    sau nu este asa?

    In rest incerc sa ma pocaiesc zilnic de toate cele,asta nu inseamna ca trebuie sa si accept lucrurile spuse de tine cu subiectivitate,fara ca macar sa fii citit in intregime si cu atentie postarea lui Ben,care a generat reactiile respective,
    din cauza abuzului de jigniri absolut gratuite,catre cineva care nici macar cu „o floare” nu l-a atins.
    Daca tie ti-a placut exprimarea din prima postare a lui B.A.,infantila,rautacioasa,jignitoare,
    ofensatoare,indiferent cine ar fi fost persoana,nu mai am a-ti spune nimic. 😦
    Bag seama ca te ascociezi cu el la a sta pe scaunul batjocoritorilor si defaimatorilor.Pacat.
    Nu fa afirmatii gratuite cu prvire la parerea mea si nu a o asocia cu a fratelui Marius…tu nu stii de cate ori m-a certat sin aici si pe privat,cand am gresit,deci iar gresesti..trebuie ca esti f.tanar si atunci te inteleg si te iert..cum zici tu…l-am iertat si pe Ben,care m-a facut agramata . 🙂
    cu citirea Scripturii a dat gres…prin mila Domnului zilnic de 15 ani”citesc si iar citesc”, a mintit fara sa vrea.
    Sa dea Dommnul sa avem si bucurii sfinte ,ca acestea cu politica numai bucurii nu sunt si oricum nu au valoare vesnica.
    Doamne ajuta-ne sa avem izbanda asupra rautatii(in primul rand pe mine)

    Ma numesc Elisa,nu elisa… 🙂

    Domnul cu mila.

  45. Marius K zice:

    Mesaj pentru doamna Elisa: am spus ca nu voi mai posta dar totusi nu pot sa nu fac o remarca: aici se folosesc (la fel ca si pe alte bloguri) pseudonime… Al dvs este elisa cu „e”, nu cu „E”. Iar la treaba cu varsta va inselati si ma faceti sa ma repet…problema este ca cine nu e de aceeasi parere cu dvs si cu domnul Marius nu e bine venit pe acest blog….sustin ideea ca problema a pornit de la domnul Marius (si am recitit de zeci de ori Concluzia pe care dumnealui a prezentat-o) care nu mi se pare la locul ei. Adica domnul Ben sa vina peste 20 de ani in politica…si ma bucur ca nu a intrat acolo unde si-a dorit…. Asta din partea unui lucrator al lui Dumnezeu (care are si rolul de consiliere a celor aflati in momente grele) nu este ceva ce sa pot accepta prea usor. Nu spun ca domnul Ben a procedat bine….dar nu mi se pare singurul vinovat. Si va mai spun un lucru: am lucrat mult cu oamenii si am tras o concluzie (la varsta mea, care e destul de inaintata): niciodata intr-o cearta nu e numai unul vinovat. NICIODATA…. Asta a fost ultima mea interventie…Inca o data sa fiu iertat daca v-am suparat…. Domnul sa ne intareasca pe toti si sa ne pregateasca pentru Imparatia Sa.

  46. Cry zice:

    Buna seara! Imi dati voie sa spun si eu ceva? Ma tot intreb un lucru.Eu sunt ortodox si nu-l cunosc personal pe Ben Oni asta.Acum intrebarea mea este urmatoare: credeti ca daca ajungea europarlamentar era mai rau pentru Romania decat cu oameni ca si Vadim Tudor??? Adica sunt alte minoritati in tara noastra care au cate un reprezentant in parlamentul europei si se bucura pentru aceasta si voua v-ar fi parut rau sa aveti unul acolo?? Cine va mai intelege????

    • Flautu fermecat zice:

      Eu am inteles argumentele domnului Cruceru, vezi ce a raspuns domnului Alin Cristea, de la Jiji nu mai astepti nimic, dar de la domnul Ardelean inca mai este speranta.
      Din aceasta cauza nu trebuie sa il stricam prea repede.
      Cred ca pe undeva mai jos este argumentatia.

  47. Ioan B zice:

    Oups…cred ca de data aceasta comentariile mele au fost cele mai cenzurate. Este blogul d-voastra, sunt regulile d-voastra, eu nu pot decat sa ma conformez.
    Apreciez intrarea d-voastra „in forta” si restabilirea echilibrului. Chiar ma gandeam in acele cateva zile cand nu ati avut nici o reactie (dupa ce sa incins blogul), ce se intampla, dar am inteles ulterior ca nu ati avut acces la net. In acelasi timp apreciez si echidistanta de care dati dovada si faptul ca nu sunteti partinitor si ati „urecheat” daca a fost cazul si pe cei care au sarit in sprijinul d-voastra.
    Referitor la cenzura comentariului in care vorbeam de colti, probabil ca trebuia sa formulez totul mai light, dar sa stiti ca idea mi-o mentin. Iar referitor la nevoia de impacare, eu personal nu sunt certat cu nimeni de pe acest blog si nici nu am intentia sa o fac.
    In rest am sa incerc sa fiu mai rezervat si mai bine sa-mi para rau ca nu am spus decat sa-mi para rau ca am spus, vorba lui taicameu.
    Doamne ajuta!

    • Flautu fermecat zice:

      draga Ioan B. este de apreciat foarte mult atitudinea ta.
      Excelent!

    • Marius David zice:

      Draga Ioan, așa cum spunea Flautu,
      admirabilă atitudinea ta.
      Îmi pare rău că trebuie să fac din cînd în cînd astfel de moderări, dar trebuie restabilit echilibrul, așa cum spui,
      Cred că este greu să îți pară rău că trebuia să spui și nu ai spus, dar și situația cealaltă este grea, cînd trebiue să nu spui, dar spui, eu am trecut prin ambele și este atît de greu să facem diferența dintre ele….

  48. Ioan B zice:

    Multumesc F F!
    Domnul sa ne dea intelepciune si smerenie si … si…cand te gandesti de cate avem nevoie…

    Domnul cu mila!

  49. elisa zice:

    Marius K,
    credeai ca e pseudonim ,de asta ai scrie cu litera mica?
    . 🙂
    Nu este,am folosit si eu ,dar mi-am dat seama ca nu e corect sa ma ascund.
    Gresesti..nu sunt eu proprietara blogului,nu am alta calitate decat tine,poti scrie linistit si sa-ti dai parerea,fiecare cu parerea lui,uneori ele coincid,
    doar atat,nu facem „cartel”,eu lucrez
    „izolat” . 🙂
    Domnul sa ne ajute pe toti in drumul greu pe acest
    pamant mizerabil.
    Ioan B,
    nu cred,comentariul meu a fost si sters,altele moderate,
    de..mai gresim cand ne infoiem precum curcanul . 🙂
    a ramas doar raspunsul lui B.A.in care „imi vorbeste cu dulce glas”
    . 🙂

    Frate Marius,spuneati ieri la 1.43.ca veti da un comentariu raspuns la primul de pe acest blog.

  50. cristi b. zice:

    „Dacă va alege să rămînă în politică, sper să îl vedem peste 22 de ani (dacă va avea răbdare) matur, aproape bunic, realizat, cu doctoratele terminate, și cu păreri cumpătate și despre sine, dar și despre frații săi, evanghelicii din Romania.”
    Citez din postarea de la inceput si de la care luîndu-l în catare pe BOA (este doar prescurtare) ne-am cam indepartat.
    Stimate domn Marius C., ce-ati vrut sa spuneti cu fraza de mai sus? Care este virsta maturitatii, fie ea si politica? 50 de ani? Vedem in parlamentul nostru si al altora, de ce nu?, o gramada de neispraviti avand 50 de ani si mai bine. Divortati, recasatoriti sau concubinati cu nu-stiu-ce femei usoare, realizati (oare ce sa insemne acest termen in postarea dvs.?) asa cum crede lumea ca se realizeaza un om, plini de diplome, unele doctorale, dar adeseori incapabili de o exprimare coerenta si corecta. Sunt ei maturi cumva? Mie nu mi se pare.
    Mi se pare fraza dvs. plina de clisee. Sunt doctoratele un ideal de viata si un semn al maturitatii. Imi pare rau ca trebuie sa v-o spun, dar cred ca ati inceput sa ganditi institutional, prea institutional. Profesia va marcheaza prea tare si nefast ideile. Eu l-as vedea maturizat altfel pe un politician, mai ales daca ar fi din mediul crestin evanghelic. Dupa mintea mea, daca un evanghelic nu este matur in Cristos, nu este matur nici pentru politica, nici pentru pastorala, nici pentru profesorat, sau pentru orice altceva. Imi cer scuze pentru accentul apasat critic cu care va scriu, dar va iubesc si trebuie sa va spun acestea. N-am citit postarea si comentariile dect acum si n-am putut rezista sa nu reactionez. Este un blog care-mi place si de aceea scriu.

    • Marius David zice:

      draga Cristi B. sînt într-o discuție pe privat cu domnul Ben-Oni Ardelean. Sper să iasă de bine.
      Cred, fiind vorba de vîrstă, că unii nici la 50 de ani nu ajung la maturitate.
      Este totuși un reper.
      Nu, doctoratele nu sînt necesare. Era, în contextul dat, vorba de un lucru început și dus la bun sfîrșit. N-are legătură cu profesia chestia cu doctoratele. Ideea era că nu poți face două doctorate la distanță, plimbîndu/te între Bruxelles și București.
      Ben/Oni a început două doctorate. Dacă vrea să le termine trebuie să stea acasă. Este un sfat de la un doctor mai bătrîn către un doctorand mai tînăr, ca să-l parafrazez pe C.S.Lewis 🙂
      Ai dreptate, dacă nu ești maturi în Cristos nu poți fi matur nici în politică.
      Spune-mi, te rog, dacă ai văzut creștini tineri și maturi.
      Eu nu!
      Mă bucur că ai reacționat.
      Pui o problema importantă, relația dintre doctorat și maturitate.
      Colegii mei ar rîde, asta îmi reproșează toți că nu sînt instituționalizabil, ceea ce cred că este un defect pe care trebuie să-l corectez neapărat 🙂

  51. cristi b. zice:

    Si iar trebuie sa semnalez interventiile agasante ale domnului Cristea. Ce este dumnealui? Profesor de bloguri? Intrand pe acest blog, constata imediat ca „Multă răutate se mai adună pe b(l)ogul tău, Marius Cruceru, la comentarii. – Asta nu e off topic. ”

    Este evident, nu?, sa se simta si prezenta domniei sale pe aici cumva.

    • Marius David zice:

      pe mine nu mă deranjează.
      poate că are și el dreptate… Azi am moderat mai multe comentarii. Prostia și răutatea sînt verișoare bune. Mamele lor sînt surori. Gemene!

  52. cristi b. zice:

    Rationamentul „daca nu-l votezi pe BOA (doar prescurtare) intra Jiji in PE” e simplist. Dar sunt si alte variante. Votezi pe altcineva, nu votezi pe nimeni, de exemplu.
    Este o mentalitate caragiale aici: sa avem si noi falitii nostri in PE. Sau de microbist ca la fotbal: sa le aratam si noi ca avem si noi oamenii nostri.
    Fals: pentru ca in PE, dar si in Romania, un parlamentar face politica grupului unde e membru. Ce „proiecte” morale are PNL-ul? Sau alt partid de la noi? Niciunul.
    Chestia cu codurile e praf in ochi. Daca liberalii au bagat bete in roate trecerii codurilor prin Parlament au facat-o ca sa fie in raspar cu Basescu. Ca la urma urmei in momentul de fata, toata politica romaneasca se traduce in doua-trei cuvinte: pro sau anti-basescu.
    Iar la Buxelles ce sa faca, il inghit liberalii europeni cu fulgi cu tot.

    • Marius David zice:

      În principiu de acord cu tine, Cristi b.
      judecata de genul ori noi ori ei este simplistă și nu reflectă mecanismul votului.
      la fel este aceea și noi pe lîngă ei,

      cred că sînt bătălii și chestiuni mai mari si mai importante decît acestea,
      oricum Băsescu va cîștiga din nou prezidențialele, așa că să stăm liniștiți, nici acolo nu e miza,
      Crin Antonescu este penibil, Geoană este ridicol, iar ceilalți nu prea contează,
      poate că o alianță între susținătorii lui Crin și cei ai lui Geaonă, ușor de imaginat în politica românească, l-ar dărîma pe Băsescu,
      și eu cred că ar face-o
      întrebarea este cine rămîne în cursă, Crin sau Geoană,
      părrea mea este că Geoană are mai multe șanse decît Crin.

  53. Pingback: Eu aș defila prin conferințele pastorilor evanghelici și i-aș întreba… | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s