Despre sinucidere – UPDAte

Înaintea oricărui act cosmic de reformă, trebuie să depunem un jurămînt cosmic de supunere. Un om trebuie să fie preocupat de viaţă şi abai apoi poate fi cît de dezinteresat pofteşte în viziunea lui despre ea. “Fiule, dă-mi inima ta”; inima trebuie să se statornicească în cele drepte; din momentul în care avem o inimă bine statornicită, avem mîinile libere. TRebuie să mă opresc aici ca să anticipez o critică evidentă. Se va spune că o persoană raţională acceptă lumea ca pe un amestec de bine şi rău, cu o satisfacţie rezonabilă şi o hotărîre de a îndura de asemenea reznabilă. Însă tocmai această atitudine zic eu că este deficitară. Ştiu, e foarte răspîndită în vremurile noastre; a fost prefect redată de acele versuri molcome ale lui Matthew Arnold, care sunt mai sonor blasfemiatoare decît urletele lui Schopenhauer:

Destul trăim – iar dacă-o viaţă,

Cu mari lucrări nu se înalţă

Deşi-i răbdată, nu măsoară

A lumii slavă, a naşterii povară.

Ştiu că acest sentiment străbate epoca noastră, ba chiar o paralizează. Sub umbra tot mai întinsă a lui Ibsen, s-a născut controversa dacă nu cumva ar fi un lucru foarte bun să-ţi curmi singur viaţa. Unii moderni serioşi ne-au învăţat că nu trebuie nici măcar să spunem “bietul om” despre unul care şi-a zburat creierii, dar fiind că era o persoană demnă de invidiat şi nu şi i-a zburat decît în virtutea inteligenţei lor excepţionale.

William Archer a sugerat chiar că în epoca de aur vor exista automate care să te ajute să te omori în schimbul unui bănuţ. În toată această chestiune m-am surprins ca fiind cu desăvîrşire ostil multora dintre cei care se autointitulau liberali şi umanişti. Nu nu numai că sinuciderea este un păcat, ci este păcatul suprem. Este răul ultim şi absolut, refuzul de a depune jurămîntul de credinţă suprem faţă de viaţă. Omul care omoară un om omoară un om. Omul care se omoară pe el însuşi omoară toţi oamenii: în ceea ce-l priveşte, spulberă lumea. Fapta lui este mai rea (simbolic vorbind) decît orice viol sau atentat cu bombă. Întrucît distruge toate clădirile, insultă toate femeile. Hoţul este satisfăcut cînd pune mîna pe diamante, cel care se sinucide nu e însă mulţumit. În aceasta constă nelegiuirea sa.

Nu poate fi mituit nici chiar cu nestematele incandescente ale Cetăţii Cereşti. Hoţul aduce un omagiu lucrului pe care îl fură, chiar dacă nu şi proprietarului său. Sinucigaşul insultă însă toate lucrurirle de pe lume nefurîndu-le. Pîngăreşte fiecare floare prin faptul că refuză să trăiască de dragul ei. Nu există nici o creatură, oricît de mică ,în cosmos pentru care moartea lui să nu fie o jignire. Atunci cînd un om se spînzură de un copac, frunzele s-ar putea să cadă de supărare, iar păsările s-ar putea să zboare de acolo, mînioase: căci tuturor li s-a adus un afront personal. Desigur, poţi găsi nişte scuze jalnice şi afective pentru această faptă.

La fel poţi găsi adesea scuze şi pentru un viol, iar pentru atentatele cu bombă, aproape întotdeauna. Dar, dacă e să lămuirm conceptele şi înţelesul inteligent al lucrurilor, exisă mai mult adevăr raţional şi filozofic în înmormîntarea la răscruce de drumuri şi în trasul prin ţeapă decît în automatul de sinucidere al domnului Archer. Există un tîlc în înhumarea separată a sinucigaşului. Nelegiurea acestui om diferă de toate celelalte neleguiri – prin ea toate celelalte devin imposibile.

Cam în aceeaşi perioadă am citit o solemnă necuviinţă scrisă de un liber-cugetător oarecare: spunea că sinuciderea nu se poate compara decît cu martiriul. FAlsitatea vădită a acestui lucru m-a ajutat să-mi lămuresc problema. Este evident că sinucigaşul este opusul martiriului. Martirul ţine atît de mult la ceva din afara sa, încît nu mai ţine seama de propria-i viaţă. Sinucigaşul ţine atît de puţin la orice altceva în afră de sine, încît nu vrea să mai vadă nimic. Primul îşi doreşte să înceapă ceva: celălalt – ca totul să se sfîrşească.

Altfel spus, martirul este nobil tocmai pentru că (oricît ar renuţa el la lume sau ar blestema întreaga omenire) mărturiseşte această legătură cu viaţa, îşi pune inima în ceva din afara sa şi moare pentur ca altceva să poată supravieţui. Sinucigaşul este lipsit de nobleţe fiindcă nu are o asemenea legătură cu existenţa: este un simplu distrugător, spiritual vorbind, el distruge universul.

Mi-am adus apoi aminte de ţeapă şi de răscrucea de drumuri, ca şi de bizarul fapt că lumea crşetină a dat dovadă de o atare asprime obişnuită faţă de sinucigaş. Lumea creştină l-a încurajat fără reţineri pe martir. Creştinismul istoric a fost acuzat, şi nu cu totul fără temei, că a împins martiriul şi ascetismul pe culmi dezolante şi pesimiste. Primii martiri creştini vorbeau despre moarte cu o fericire înfiorătoare. Huleau frumoasele îndatoriri ale trupului: dinspre mormînt, din depărtare, le adia parfum ca de flori.

Mulţi au părut să vadă în toate acestea însăşi poezia pesimismului. Mai e însă şi ţeapa de la răscrucea de drumuri, mărturie despre concepţia creştinismului cu privire la pesimist.

Aceasta a fost prima dintr-un lung şir de enigme cu care creştinismul a intrat în discuţie. Şi odată cu ea a păşit în scenă o ciudăţenie pe care trebuie să o accentuez ca fiind o trăsătură caracteristică tuturor ideilor creştine, dar care şi-a făcut fără doar şi poate apariţia odată cu aceasta tratată aici. Atitudinea creştină faţă de martir şi de sinucigaş nu coincidea cu aceea atît de des declarată de moravurile moderne.

Nu era o chestiune de grad. Nu susţinea că trebuie să tragem undeva o linie: sinucigaşul întru credinţă s-ar fi încadrat în limte, iar cel întru mîhnire, dincolo de limite. Sentimentul creştin era, evident, nu doar că sinucigaşul ducea prea departe martirajul. Sentimenul creştin era cu vehemenţă de partea primului şi împotriva celuilalt; aceste două lucruri, care părau atît de asemănătoare, aveau locuri opuse, unul la capătul raiului, celalt la capătul iadului. Un om se lepăda de propria viaţă; era perceput ca fiind atît de bun, încît oasele-i uscate puteau vindeca cetăţile năpăstuite de molimă.

Altul se lepăda de propria viaţă; era văzut ca fiind atît de rău, încît oasele-i le-ar fi pîngărit pe ale semenilor. Nu spun că această vehemenţă era justă: dar de ce era atît de vehementă?

Ideologizare? Contează cine spune ceea ce spune nu ce spune. Ghici cine este autorul?

UPDATE

C. K. Chesterton, Ortodoxia, o filozofie personală, Humanitas, 2008, pp. 89-92, traducerea şi notele Mirela Adăscăliţei

About these ads

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
This entry was posted in Cărţi de citit. Bookmark the permalink.

53 Responses to Despre sinucidere – UPDAte

  1. viorica says:

    Si totusi am intilnit multi crestini care spun:”Domnul stie unde se duce sufletul sinucigasului,a fost un om foarte credincios”.In orasul meu era un frate tanar inginer care avea o sotie necredincioasa.Acest om predica asa de frumos in biserica si nimeni nu s-ar fi gindit ca nu este un om a lui Dumnezeu .Din cauza conflictelor cu sotia ,intr-o zi l-a gasit spinzurat in casa .Ce se intimpla cu acesti oameni ,cum poate intra Satana asa repede in ei? Cunosc iarasi pe cineva care sufera de depres isi ia zilnic medicamentele de depres .Seara inainte de culcare ascunde orice obiect care ar puntea provoca raul cuiva din familie .Se gindeste sa nu intre Satana in el si sa faca vreo crima .Medicul ia spus sa citeasca Biblia in fiecare seara ca numai Dumnezeu ii apara pe cei cu depres .A citit de vreo 15 ori Biblia este foarte calm si nu se lasa de citit Biblia si rugaciune in fiecare seara cite o ora inainte de culcare .Cum va explicati asemenea fenomene?
    Doamne ai mila de copiii Tai!

  2. Patrix says:

    Dur, dur, dar adevarat. Este unul dintre cele mai bune si clare texte despre acest subiect.
    cine l-a scris?

  3. Amazonian says:

    M-am abtinut de la orice comentariu pana acum, dupa cum ati indemnat, dar trebuie sa spun ceva.

    Am fost la inmormantare. A fost foarte trist desi atmosfera era cumva de iarba verde. Toata lumea vorbea cu toata lumea. La un moment dat s-a ras.

    Ceva a fost totusi in neregula. Am avut un sentiment foarte straniu ciudat mai ales cand s-a predicat si cand s-a citit scrisoarea d-lui Radu Gheorghita. Exagerarea! Cred ca s-a pierdut simtul masurii!

    Acum daca putem evalua la rece cred ca trebuie precizate cateva lucruri.

    Sa asemeneni situatia asta cu a lui Iov este sacrilegiu, dupa parerea mea. Am avut senzatia ca Lucian este prezentat ca un sfant. Comparatiile cu Lucian Cozman au fost foarte deplasate.

    Am stat langa niste colegi de-ai lui Lucian care comentau negativ cele intamplate ca unii care i-au stiut mai bine viata si dinainte de problemele psihice. Nu cred ca am fost o buna marturie pentru ei.

    De ce spun asta si de ce cred ca este nevoie de asemenea texte?

    Pentru ca, daca nu punem degetul pe rana, altii care au tendinte de suicid vor fi incurajati sa-si ia viata de atitudinea foarte delasatoare si ingaduitoare a pastorilor, bisericilor, de o invatatura stricata.

    Daca ai o inmormantare asa de frumoasa si daca toata lumea iti da in sfarsit atentie, de ce nu?

    Ma bucur ca si pastorii ies din silentio stampa cu cest subiect. Preotii BOR n-ar avea mari probleme cu acest subiect. Acolo predania este foarte clara.

    Indiferent cine ne este prieten sau apropiat adevarurile Traditiei si ale Bibliei nu trebuie neglijate.

    • Marius David says:

      Amazonian, m-am gîndit dacă să las comentariul tău sau nu.
      Poate că învaţă totuşi cineva şi din asta.
      Trebuie să ne gîndim că atuci cînd vorbim ca pastori, nu vorbim doar pentru prietneii noştri, ci şi pentru cei care vin din afară ca să asculte Evanghelia.
      Evanghelia trebuie să primeze în tot ce facem noi în slujbele noastre. Cu cît vorbim mai mult despre oameni cu atît este mai mare primejdia de a greşi în vorbire.

      Ai dreptate aici: trebuie să facem ceva ca sa vedem cum putem sa dam invatatura ca sa nu mai urmeze alte si alte cazuri, dar nu numai, cum putem plinge cu ei, cu aceşti tineri INAINTE de a se intimpla vreo nenorocire, nu sa plingem DUPA EI, DUPA ce si-au pus capat zilellor

  4. Dan H. says:

    N-am idee cine este autorul dar sper ca textul are un “va urma”, altfel autorul pacatuieste prin nespunerea unor lucruri, esentiale, probabil…

    Fundamental, fiecare fiinta umana poarta in sine instinctul conservarii propriei sale vieti si prin urmare, frica de moarte.
    Cat de mare trebuie sa fie golul, nu neaparat cel real si acela resimtit si aducator de durere si insingurare, incat echilibrul dintre teama de moarte si teama de viata sa fie zdrobit intr-o asemenea masura, in favoarea celei din urma?
    Da, este un pacat.
    Da, e vorba de o socoteala prost facuta.
    Si, ei bine, da, cred ca primul responsabil de acest pacat este cel care-l faptuieste.
    Dar dacca vorbim de “primul responsabil”, asta implica ca exista si un al doilea, un al treilea, etc…
    Stiu ca umblu pe nisipurile miscatoare ale ipotezelor neconfirmate, dar nu ma pot opri sa ma gandesc la familie si biserica.
    In aceasta ordine…

  5. pety says:

    Consilierea in tentativa de suicid

    S-a constatat că mulţi sinucigaşi potenţiali se adresează în primul rând clericilor şi abea ulterior altor categorii de persoane, poate cu excepţia medicilor. Rolul consilierului creştin în astfel de crize îmbracă patru faţete:
    – Recunoasşterea persoanelor cu potenţial suicidar;
    – Acordarea unui ajutor de urgenţă până la consultul cu o persoană sau instituţie calificată, psihiatru sau centru de prevenire a suicidului;
    – Consilierea continuă a persoanei şi familiei pentru a soluţiona cauzele profunde care pot determina comportamentul suicidar;
    – Suport pentru familie şi persoană pentru a face faţă şi a soluţiona consecinţele distructive ale unui suicid incomplet sau definitv.

    Suicidul poate fi un act premeditat, rezultatul unei depresii profunde, dar poate fi şi un act rapid, nepremeditat. Există anumite mituri legate de suicid şi semne care nu trebuie ignorate. Un astfel de mit este acela că oamenii care vorbesc sau ameninţă cu suicidul nu se vor sinucide niciodată. Orice ameninţare suicidară trebuie luată în serios. Ea constituie o urgenţă psihiatrică.

    Ameninţările disimulate cu sinuciderea, cum sunt simţămintele de goliciune, înstrăinare, lipsă de sens şi semnificaţie a vieţii, vor fi interpretate ca posibile gânduri de suicid. De asemenea, cineva care se simte în capcană, neajutorat, lipsit de putere, într-o situaţie fără ieşire, toate acestea sunt simţăminte presuicidare.

    Prezenţa depresiei – “orice om deprimat este un potenţial suicidar”, spunea Carl Meninger. Simţămintele de disperare, lipsă de valoare, insomniile cronice, pierderea apetitului sau interesului pentru activităţi care altădată erau privite cu satisfacţie, apatia severă, epuizarea cronică, retragerea din relaţii, faţada unei stări de bine forţate, toate acestea trebuie să sugereze riscul unui suicid. De asemenea, evenimentele de pierdere, nenorocire sau doliu patologic, constituie potenţiale suicidare. Tulburările psihice şi bolile cronice însoţite de durere, sau terminale, pot constitui sursa unor tentative de suicid.

    Când este suspectată intenţia suicidară, va trebui să confruntăm direct gândurile, fanteziile sau intenţiile. Această abordare frontală va ajuta pacientul să soluţioneze anxietatea şi s-o diminueze.

    Există categorii în care riscul suicidar este mai mare decât la populaţia generală: adolescenţii, bărbaţii, vârstnicii. În cazul adolescenţilor, suicidul este a doua cauză de mortalitate după accidente. Alte categorii nespecifice de risc sunt: tentativă, cei care au antecedente de plan sau comportament suicidar; cei cu pierderi severe sau probleme medicale; alcoolismul, lipsa unui grup de suport, boli psihice, absenţa comunicării cu persoanele semnificative, reacţii defensive faţă de membrii familiei, şi în fine, poate cea mai importantă, depresia acută.

    În situaţii de urgenţă, terapeutul trebuie să ceară consiliatului amânarea procesului până la identificarea unor soluţii mai bune decât suicidul. În cazul unei tentative, medicaţia antidepresivă şi internarea, ca şi psihoterapia sunt absolut necesare.

    Persoanelor cu potenţial suicidar le sunt necesare trei tipuri de servicii:
    – asistenţă şi consiliere suportivă;
    – psihoterapie şi tratarea problemelor psihopatologice, chiar şi a relaţiilor defectuale;
    – susţinere spirituală pentru combaterea simţământului de lipsă de semnificaţie şi disperare.

    Totuşi, în 5% din cazuri, oricât de competent ar fi consilierul, dacă suicidarul a hotărât în mod neechivoc să-şi ia viaţa, probabil că mai devreme sau mai târziu va aduce la îndeplinire această hotărâre.

    Suicidul nu este decât partea văzută a aisbergului unor probleme mult mai profunde din personalitatea şi psihismul persoanei implicate, din relaţiile intrafamiliale. Familia suicidarului, după un act adus la îndeplinire trebuie consiliată şi tratată pentru simţămintele de vinovăţie, ruşine şi mânie, pentru evitarea doliului patologic. Includerea într-o grupă suport poate fi extrem de utilă. Suicidul poate îmbrăca aspecte mai puţin tipice, dar nu mai puţin comune sub forma erorilor de stil de viaţă, fie prin alimentaţie, prin uz şi abuz de toxice uzuale sau prin surmenaj şi suprasolicitare.

    din “Consiliere si Psihoterapie Pastorala”, de dr, Sorin Săndulache.

    Am considerat necesare aceste informaţii pentru cei care au chemare de consilieri creştini şi doresc să ajute.

  6. sam says:

    Apropo de nisipuri miscatoare de care spune mai sus Dan H.
    As extinde “vina” mai departe spre starea economiei, evenimente tragice anterioare in cadrul familiei, destinul, predestinarea pentru cei mai de dreapta etc.
    Numai ca nu pot sa nu-mi aduc aminte de cei care intrebau cine e de vina ca un om s-a nascut orb si de raspunsul dat de Isus. Sau Iisus.

    • Marius David says:

      Sam, o asemenea căutare a cauzelor nu-şi are rostul, putem fi foarte simplişti-simplificatori sau să complicăm lucrurile mai mult decît trebuie, despicînd firul în patru.
      cred ca este greu de păstrat echilibrul
      Eu zic să ne mai gîndim, dar în post şi rugăciune,
      Mîine vom posti iar pentru toţi copiii noştri, indiferent de vîrstă.

  7. viorica says:

    Recunoaste ca ai nevoie de ajutor, iar mai apoi cauta un consilier crestin care sa te ajute la rezolvarea problemelor cu care te confrunti. Este important sa-i lasi pe experti sa te ajute, deoarece cu ajutorul lor vei reusi sa regasesti motive de a-ti continua viata.

    Acestea sunt doar cateva cai prin care poti apela pentru a rezolva problemelor tale. Nu ezita sa te folosesti de ele. Ele iti apartin tie!

    In final, cel mai bun aspect al vietii este sa incercam sa definim care este scopul pentru care traim in aceasta viata. Omul trebuie sa fie constient de adevarul faptului ca acesta va trebui sa de-a socoteala pentru fiecare fapta pe care a infaptuit-o pe parcusrul vietii sale. Este bine ca viata noastra sa fie condusa de principiile si valorile Cuvantului lui Dumnezeu, care plaseaza in centrul vietii omul. Fiecare persoana este iubita si speciala intaintea lui Dumnezeu.

  8. michael says:

    continutul predicilor de azi ar trebui sa fie in deplina concordanta cu problemele celor din biserica.oamenii asteapta raspunsuri la provocarile de zi de zi, asteapta ganduri din partea lui Dumnezeu…

    chiar acum ma uit la o predica la OTV, si nu imi vine sa cred cat de rupt de realitate pare acest pastor….

  9. remoremo says:

    Un care se sinucide se numeste ” ucigas de sine ” . Biblia spune ca ” ucigasii ” nu vor intra in imparatia lui Dumnezeu .

  10. Octavian says:

    Chesterton.

  11. M says:

    @”Se va spune că o persoană raţională acceptă lumea ca pe un amestec de bine şi rău, cu o satisfacţie rezonabilă şi o hotărîre de a îndura de asemenea reznabilă.”

    @”Nu există nici o creatură, oricît de mică ,în cosmos pentru care moartea lui să nu fie o jignire.”

    Fara indoiala, autorul cuprins in urmarirea unui delir pseudo-metafizic, elaboreaza constiincios apologia inchistarii existentiale in rationalitatea psihismului uman. Discursurile idealiste privitoare la lumea de dincolo, atat de rigide si seci, deschid calea spre imparatia utopiei universale: trebuie sa ispasim faptul ca existam. Moartea nu este pedeapsa unei greseli care ne-ar proveni din simplu fapt de a fi nascuti, dimpotriva, este ceea ce ne permite sa ne deschidem cu adevarat vietii. In grecia antica, “limita” este cea de la care un lucru incepe, ea este ceea ce ii permite sa fie ceea ce este. Moartea ii limita Vietii. Moartea nu-i o “insulta” adusa vietii, ii darul care articuleaza Viata si o imbogateste clipa de clipa.

    @”Dar, dacă e să lămuirm conceptele şi înţelesul inteligent al lucrurilor, exisă mai mult adevăr raţional şi filozofic în înmormîntarea la răscruce de drumuri şi în trasul prin ţeapă decît în automatul de sinucidere al domnului Archer.”

    Automatul de sinucidere nu-i altceva decat o hiperbolizare a societatii contemporane. In actul sinuciderii exista tot atata libertate cat exista si in actul sclaviei religioase. Intelesul inteligent al lucrurilor reclama coerenta in fata naivitatii. Desigur, sinuciderea ii o atrocitate din punct de vedere moral, dar suicidul trebuie distilat prin resorturi de natura psihiatrica si psihanalitica. Nu exista diferente de grad intre actul martirului si actul sinucigasului, calitativ ambele optiuni exprima suicidul, exista doar o deosebire de natura intentionala, fiecare cauta sa distruga/implineasca delirul amorului propriu. Egoismul se ascunde fad in spatele acestor acte. De ce sa-i recunosti martirului valoarea actului sau din moment ce fapta sa comunica subteran cu suicidul? Care ii deosebirea intre un suflet chinuit ce alege suicidul si un martir ce se incapatineaza sa ramana inchis in fanatismul sau?

    • Marius David says:

      M, în sfîrşit sîntem de acord cu cîteva lucruri :)
      Le spunem altfel, ca eu am oroare de neologisme si frazele baroce, dar cam pe-acolo? Cel putin in prima parte.
      Laşi o întrebare la care răspunde deja autorul. Dacă citeşti sursa.
      Cineva a intuit-o bine.
      este

      C. K. Chesterton, Ortodoxia, o filozofie personală, Humanitas, 2008, pp. 89-92

  12. elena bejenaru says:

    Am crezut ca nimic nu ma mai poate surprinde ,m-am inselat.In ultimul timp am auzit fel si fel de discutii pe marginea acestui subiect:sinuciderea.Ma ingrozesc cand aud crestini care spun ”Da e posibil sa mearga in rai un crestin care s-a sinucis”sau mai nou un predicator sa-mi spuna aseara ”Pai cine stie are sanse sa ajunga in rai, numai Dumnezeu stie”Groaznic,infiorator,ce am ajuns,vai de noi.

  13. lord-of-pain says:

    sinuciderea : acces de luciditate insuportabila, luciditate dusa la extrem, letala. cuibarire in vidul a toate. surparea scamatoriilor ce fac posibila viata.

  14. lord-of-pain says:

    trebuie sa fi avut timp indelungat ganduri sinucigase, astfel poti intelege naivitatile care se spun doldora despre tema..,subiectul acesta nu poate fi abordat frontal. ar trebuie sa incetam s-o judecam in abstract si sa renuntam s-o transformam intr-un subiect de sueta.

    • sam says:

      Welcome to Marius\’ sueta.
      Sa incerc o abordare \”laterala\”: daca omul \”normal\” se lupta cu moartea tot timpul, \”sinucigasul\” se lupta cu viata.
      Normalul nu intelege sensul mortii, \”anormalul\” pe cel al vietii. Unul cauta argumente inmpotriva mortii celalalt asteapta explicatii de la viata.
      And so on. Se poate shueta cat vrei atat timp cat nu e vorba de persoana proprie sau de cineva drag.

    • Marius David says:

      Lord of pain, dureros ce spui tu, dar şi eu am trecut pe acolo. In adolescenta m-a bintuit de mai multe ori gindul de a-mi pune capat zilelor.
      a fost o perioada de vreo sase luni faorte intensa. Cred ca inteleg un pic din ce se intimpla in mintea unui care nu mai vede urmarea …
      Da, acest fel de lucruri nu se pot judeca abstract, dar nici numai cu inima.

      Luciditatea? Ce este luciditatea? FAţă de care realitate? Avem acces la realitate? La care şi cum? Se pare că nici pe noi nu ne putem cunoaşte, iar îndemnul lui Socrate, Gnoti seauton, este o naivitate.
      N-ai vrea sa defineşti un pic ce înţelegi prin luciditate în cazul acesta?
      Sam spujne foarte frumos: sinucigaşul se luptă cu viaţa… oare nu toţi facem la fel?

  15. Marius David says:

    draga SAm, nu este o sueta, departe de mine gindul acesta.
    Daca nu spun nimic, sint acuzat, si pe buna dreptate, ca nu dam, ca pastori un sunet deslusit,
    daca spun, trebuie sa am grija ce spun, ca sa nu cad intr-o atitudine judgemental,
    Daca spuneam eu ce a scris Silviu TAtu (http://statu.wordpress.com/2009/06/08/sinuciderea-si-revelatia/) pe blogul lui, de acord cu toate cu o singura corectie (ca specialist in VT ar fi trebuit sa stie ca sint mai multe cazuri de sinucidere in VT. ) daca scriam eu asta si mai ales concluzia imi era luat ca un alt atac impotriva lui Emil Bartos etc.

    A propos, iata citatul
    “Cazurile de sinucidere sunt foarte rare în Biblie. Găsim doar două exemple, situate la mii de ani distanţă unul de altul: regele Saul şi Iuda Iscarioteanu. În ambele cazuri se poate vorbi despre decizia personală dar şi despre amăgirea diavolului în luarea unei asemenea decizii. Amândouă personajele s-au înstrăinat în mod constant de Dumnezeu, refuzând să asculte de Dumnezeu în mandatul încredinţat lor: Saul ca rege peste Israel, iar Iuda ca administrator ar donaţiilor către grupul apostolic. În cele din urmă, amândoi recurg la sfatul cel mai nepotrivit cu putinţă al celor care nu îi pot recupera: Saul la o necromantă, Iuda la marele preot care căuta îndepărtarea lui Isus. Niciunul dintre ei nu este acuzat explicit, dar un sens al Providenţei divine aflate în control răzbate din amândouă istorisirile.”

    Cele mai multe cazuri de sinucidere sint in VT, unul dintre cele mai spectaculoase este cel al lui Ahitofel. Tema de refacut!

    Este greu de discutat despre asta si nu sint de acord cu ce spune Silviu TAtu ca este semn de falsa smerenie.

    Am trecut pe aici.
    Una dintre primele inrmomintari pe care a trebuit sa le oficiez ca pastor a fost a unei sinucigase.
    Sora avea diabet in faza foarte avansata.
    Duminica am fsot cu cina la ea, a doua sau a treia zi s-a sinucis.

    Nu este usor de predicat la asa inmormintare.
    Noi avem ezitari in alte domenii ale teologiei noastre, ce să mai spun de aceste chestini.
    Tratarea rapidă şi fără anestezie a unei asemenea probleme mi se pare că aduce a puţină superbie.

    Dar oricum asta numai subiect de şuetă nu este.
    Am pus acest citat pentru că mi se pare că ridică o serie de probleme extrem de interesante şi care ne pot crea un cadru de gîndire pentru un posibil model teologic.

    Domnul să ne lumineze!

  16. Marius David says:

    Ah, şi textul biblic.

    Deci în VT sînt mai mulţi,

    2 Samuel 17:23 Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus şaua pe măgar, şi a plecat acasă în cetatea lui. Şi-a pus casa în rânduială, şi s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său.

    Ceilalţi DIN VECHIUL TESTAMENT:
    Saul,1 Samuel 31:4-6
    plus slujitorul lui, debatable?

    Samson este un fel de suicid-kamikaze, Judecatori 16:29-30

    Abimelec, sinucidere asistată, Judecatori 9:52-54

    Zimri, 1 Regi 16:15-20

  17. Marius David says:

    Chiar mai sistematizat

    1. Abimelec
    2. Samson
    3. Saul
    4. Slujitorul lui Saul
    5. Ahitofel
    6. Zimri
    7. Iuda

    • sam says:

      Draga Marius,
      Chestia cu sueta am preluat-o de la lord-of-pain cu usoara tenta ironica la adresa lui nu a ta. Nu am nimerit-o se pare.
      Ca de obicei nu sunt foarte curios de teoretizari savante ci de spovedanii mai degraba. Nu pot sa nu apreciez totusi eforturile tale in aceasta privinta desi ma obligi sa extrag cu efort mai mare opiniile tale pur personale. Your choice. We only live once though.

      • Marius David says:

        Sam, ma voi exprima si eu, dar trebuie sa ma cuget. Am prieteni care si-au ingropat fii, dar am avut si o bucurie. Cind predam la Liceu impreuna cu sotia mea, la un liceu din Bucuresti, filologie-istorie, am reusit, cu ajutorul Domnului, sa salvam o tinara din bratele sinuciderii.
        Pusese la cale otravirea parintilor si apoi dorea sa se omoare.
        I-am vestit Evanghelia si ne-a dat jurnalul ei. In jurnalul ei era tot planul. Era dintr-o familie faorte buna, o istorie extraordinara. L-a cunoscut pe Isus, Calea, Adevarul si Viata si asta a facut-o sa renunte la gindurile de ucidere sisinucidere.
        De atunci incolo ma tot gindesc.

  18. viorica says:

    Dragii mei ,traiesc o situatie destul de penibila pentru mine .O sora plecata din tara de 20 de ani ,divortata tot de atati ani, cu ceva timp in urma a dat de telefonul meu ,nu am vazut-o de 30 de ani ,sa o vad nu o cunosc ,dar de atunci de cand m-a descoperit imi da telefoane .Mi-a povestit viata ei destul de grea departe de tara si de cei dragi .Acum 4 zile o sun si nu se simtea bine ,cu toate ca nu o durea nimic ,ii venea doar sa plinga fara a se opri .A doua zi o sun si imi raspunde pe celular ca este in spital la emergenta cu tuburile pe ea,dar medici i-a spus ca nu are nimic ,ca atare a doua zi ia dat drumul acasa .Dupa inca o zi o sun iar ,si ce credti ca imi spune ;”Diavolul o invata sa omoare pe fica unei prietene .”I-am spus sa nu faca asa ceva ca se va duce in iad ,sa nu faca asa ceva chiar i-am cintat o cantare “Cand esti in strimtorare,cand totu-n jur se naruie ,cand numai ai pe nimeni ,alearga la Isus”.Imi spune ca numai poate asculta cantarile pe care le iubea atit de mult si sa citeasca Biblia .Am inchis telefonul si m-am rugat Domnului sa aibe grija de sufletul ei .Astazi m-a speriat si mai rau .Imi spune ca toata noaptea nu a dormit a avut cojmaruri si ca Diavolul o invata sa se sinucida .Chiar i-a aratat cu ce cutit ,unul din trei care le are cu virful ascutit .Dupa ce am mai discutat cu ea despre prezenta celui rau in casa ei ,si numai prin rugaciune cedeaza ,am scris un email la o sora din California sa ia legatura cu ea ,dupa care mai multe surori sau hotarit sa o sutina in rugaciune .Va rog frumos in numele Domnului Isus rugati-va cu noi ca sufletul sa-i fie salvat si cel rau sa o paraseasca .Numele persoanei este Adela ,crescuta in biserica ,botezata , am fecventat impreuna in corul bisericii din tara ,dar suferind mult de la un sot betiv ,a devenit in situatia acesta si probabil viata ei Domnul o cunoste . Va multumesc in numele Domnului Isus .

    • Marius David says:

      Viorica, ce să spunem? O altă povară pentru rugăciune. Absolut înfiorător ce ne povesteşti. Cei care simt să ia această povară să o ia pe umeri în genunchi.

    • Ruben says:

      Dragă prietenă,

      După cum singură ai aflat după atâta timp de relații eșuate, lesbianismul (la fel ca homosexualitatea) nu oferă împlinire. De altfel, nici nu are cum. E doar o iluzie, o goană după vânt. Nicio femeie din lumea asta nu va fi împlinită cu o altă femeie, la fel cum nici un bărbat nu va fi împlinit printr-un alt bărbat. Nu este natural, în primul rând, iar în al doilea rând, Dumnezeu a creat bărbatul și femeia să fie complementari. Ceea ce încercați tu și alții prinși în această patimă este același lucru cu a pune doi magneți să se atragă la aceiași poli. Nu merge! Poți să aplici presiune un timp asupra amândurora (adică să încerci să ai o relație cu o persoană de același sex, să tot apelezi la diverse plăceri, subterfugii, scheme, compromisuri), dar odată și odată tot se vor respinge. E o chestiune de timp până când se duce totul de râpă.
      Fiecare om a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă, între altele, că a fost creat după principiul comuniunii perfecte, al relației desăvârșite, pentru că Domnul are 3 persoane, iar toate sunt Una în iubire. Ca să poți avea o relație de dragoste împlinitoare, trebuie să fii una cu celălalt, iar acest lucru nu se întâmplă decât între un bărbat și o femeie. Și încă nu e suficient! Bărbatul și femeia trebuie să fie credincioși, astfel încât să cunoască, să respecte și să manifeste valorile reale și legile după care viața funcționează normal (trecute în Scriptură), pentru a se completa în armonie unul pe celălalt. Nu există împlinire în afara acestui gen de relație! Tot ce se afișează în societate ca fiind bun, în afara lui Dumnezeu, nu este! O dovedesc clar atâtea vieți distruse, atâtea căsnicii eșuate, atâtea crime, violuri, abuzuri de tot felul, eșecuri și atâta suferință. Lumea este plină de minciună, iar relațiile între persoanele de același sex sunt o cursă diavolească perfectă pentru distrugerea unor vieți care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar putea fi întoarse pe calea normalității și a împlinirii.
      Sinuciderea nu a fost, nu este și nu va fi niciodată o soluție, pentru nimic! Încheierea vieții înainte de vreme nu va rezolva neîmplinirea, nu va sfârși chinul pe care poate acum îl suporți, ci doar îl va permanentiza, căci nedându-i șansa lui Dumnezeu de a te ajuta să biruiești greutățile din prezent, automat Îl obligi să îți permită să suferi pentru veșnicie. Nu te înșela, nimeni dintre cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu și nu I-au urmat Fiului Său, Iisus Hristos, în această viață nu se vor bucura de cea veșnică, unde nu mai este durere, nici întristare (Matei 7, 21). După cum probabil că știi, oamenii care sunt prinși în relații homosexuale nu vor moșteni Împărăția Cerurilor (1 Corinteni 6, 9-11), iar asta înseamnă că trebuie să începi acum să te întorci spre Dumnezeu și să Îl lași să îți refacă viața. Nu există „mai încolo” când e vorba de El, ci doar „de azi înainte”.
      „Viața e o roată care se tot învârte” doar pentru cei care fac aceeași greșeală mereu. Roata asta se va opri și tu vei merge înainte „spre o viață mai bună” doar când vei renunța la lesbianism și Îl vei lăsa pe Dumnezeu să-ți conducă viața spre un viitor cu adevărat fericit. Altfel, vei continua să te învârți în jurul aceluiași munte, exact cum s-au învârtit evreii în deșert, timp de 40 de ani, din cauza încăpățânării și neascultării. E alegerea ta!
      Lumea îți va spune o grămadă de minciuni, pentru că adevărul doare și nu e de dorit celor cărora le place să trăiască în mocirlă. Dar Dumnezeu îți spune că poți avea o viață împlinită, iar pentru asta va trebui să îți pui toată încrederea în El, să începi să trăiești după voia Lui, după Cuvântul Lui (Biblia) și să Îl urmezi în tot ce gândești, spui și faci.
      E timpul să încerci și altceva. Dă-I o șansă Domnului să îți arate că se poate reabilita viața ta, că poți fi altfel, o femeie adevărată, una împlinită și binecuvântată de El!
      Un creştin

  19. y says:

    Buna.Sunt intr-o stare de depresie destul de puternica. Si singura metoda pe care o vadeu (de a trece peste aceasta stare) este sinuciderea. Am mai avut tentative destule. 2 au fost grave. Dar am fost salvata, lucru pe care nu mi l-am dorit.
    Nu sunt nici urata, nici obeza, nici bolnava, nici nimic.. Sunt doar lesbiana.
    Am avut o relatie de zece luni acum 4 ani cred. Fata m-a parasit pentru ca s-a indragostit de un baiat. Am suferit, am luat pastile, am fost salvata. m-am gandit dupa sa trec peste pentru ca mai sunt fete si viata e frumoasa si poate merita sa mai incerc. Am trecut peste in cam 2 ani. In acei 2 ani am incercat tot ce e posibil, am vrut sa invat, sa explorez tot ce nu am explorat pana atunci. Am reusit. Am avut si relatii, destul de multe, de cate o saptamana, 2,3.. Tot o cautam pe cea care m-ar putea face fericita si pe care sa o iubesc nebuneste.Exact atunci cand mi-am pierdut orice speranta, am cunoscut o fata mai mica decat mine cu 4 ani jumate.Am reusit sa ma indragostesc de ea asa cum mi-am dorit. Ea era la fel de atrasa de mine si ma iubea la fel de mult si cred eu ca inca ma mai iubeste.Ne potriveam de minune.Ne-am facut mii de planuri.Eram mai mult decat fericite. Dar a trebuit sa plec dupa jumatate de an din tara pentru cam 2 luni. Am tinut legatura si ma astepta cu nerabdare sa vin inapoi. Am venit, am trecut de zilele adaptarii si am vazut-o un pic schimbata. Nu am inteles, si asa au inceput certurile. Am vrut sa ma despart de ea, dar ea nu a vrut si m-a implorat sa nu o fac asa ca am cedat. Dar, mi s-a confesat in scurt timp ca m-a inselat cu 3 persoane. O fata si 2 baieti. Cu ultimul avea o relatie in paralel cu cea cu mine. Din cate mi-a explicat ne iubea pe amandoi la fel. Dar a preferat sa renunte la mine, pentru ca pe mine nu ma poate prezenta acasa la parinti sau cu mine nu poate avea copii si familie. Eu oricum eram dezamagita si evident am vrut si eu sa ma despart de ea. Dar dupa vreo 2 saptamani, fetita ma suna. Ma intreaba daca poate sa vina la mine. A venit. M-a intrebat daca o pot lua inapoi. Mi-a zis ca nu poate fara mine, bla bla. Eu am cedat, desi nu trebuia dar asa mi-e firea(zodie de aer cu ascendent in aer = eu). Am reluat relatia cu ea. A fost bine o saptamana. Dupa o saptamana a devenit rece.Nu am inteles nimic. Asa ca am intrebat-o si a zis ca nu e nimic. A trebuit sa insist ca sa aflu ca s-a culcat cu tipul pe care il alesese ea cand ne-am despartit.In acel moment am dat-o afara.Dar ma implora sa o iert.Desi nu era sigura ca ar vrea relatia cu mine care nu ii oferea acea familie de care ar avea nevoie in viitor.In fine, i-am zis ca poate sa fie cu mine doar daca nu se mai vede cu tipul respectiv deloc.Asa ca am continuat. A trecut o saptamana. A fost bine, dar i-am cam scos ochii pentru de la acel act sexual i se paruse ca ar fi ramas insarcinata, dar din fericire testul a fost negativ.Si, deci, dupa o saptamana, imi spune ca sta acasa ca are de invatat. Am zis ok, dar am sunat-o si nu mi-a raspuns. Asa ca am sunat-o acasa. Mama ei mi-a zis ca e in Ikea cu acel tip. Am ramas masca.M-a sunat ea cand era in lift spre casa.Stiti ce mi-a zis? Ca a fost la tata si nu putea vrobi. Am ras si i-am zis ca am vorbit cu mama ei. Mi-a zis ca m-a mintit pt ca sa nu ma despart de ea. Dar ca nu a facut nimic cu tipul, doar au iesit. Nu mi-a pasat. I-am zis si eu ceva: ca i-am citit mesajele din telefon mai demult si ca am fost si eu cu cineva in acea saptamana.I-am spus ca nu mai vreau nimic. Si ea mi-a zis ca ma uraste pentru ca i-am umblat in telefon si pt ca am mintit-o in legatura cu tipa aceea.Au trecut cateva zile.Eu nu mai rezistam fara ea, asa ca i-am propus sa ramanem macar prietene si s-a bucurat. Am vorbit mai mult pe messenger. Mi-a spus ca a reluat relatia cu acel tip, dar ca nu simte nimic pentru el. Si nu-l mai suporta. Cam peste 2 saptamani,m-a rugat sa o ajut sa cumpere un cadou pentru o prietena. Am fost de acord sa ies cu ea ca prietene. Am cautat, nu am gasit nimic. Apoi mi-a propus sa mergem la ea sa isi lase rucsacul greu. Am mers la ea si s-a dus sa schimbe lasandu-ma pe mine in sufragerie. In timp ce eu am inceput sa ii zdranganesc chitara, a venit la mine, mi-a luat chitara din maini si s-a ajezat la mine in brate. A inceput sa ma sarute. Eu m-am ferit la inceput, dar dupa am cedat. In timp ce ne sarutam m-a intrebat : asta nu inseamna nimic nu? Eu am zis ca nu. Am ajuns in pat unde am facut dragoste. Am ramas la ea in noaptea aceea. Apoi a doua zi am mers s cautam cadoul. Am gasit. I-am propus ca dupa serbarea tipei la care trebuia sa mearga, sa mearga cu mine in club. A acceptat. Am mers in club si acolo aceeasi poveste. Am continuat sa ne sarutam si sa ne purtam ca un cuplu. Dupa ce am plecat din club, a vrut sa mergem la mine. Am mers la mine. A fost frumos. Dimineata cand ne-am trezit mi-a spus ca nu stie ce sa ii spuna tipului. Eu i-am zis sa nu ii spuna nimic, ca nu a fost decat o mica aventura intre noi. Ea mi-a zis ca nu e adevarat, ca :”Tu stii ca nu e asa, stii ca suntem impreuna” Eu am ramas masca iar. Ma gandeam ca fetita se joaca prea mult cu mine. Dar i-am zis bine. Iar eu ma gandeam ca poate de data asta o sa fie bine. Nu i-a zis nimic tipului cam o saptamana. Apoi el s-a prins si s-a tot rugat de ea sa se intoarca la el. Ea nu mai voia decat sa fie cu mine. Nu se vedea deloc cu el. Am fost impreuna destul de mult dupa asta.Timp in care mi-a zis ca stie sigur ca eu sunt perechea ei si ca ma iubeste doar si doar pe mine.Si ca nu considera in sinea ei ca m-a inselat vreodata. Conceptia ei despre a insela era diferita de a mea.Ea spunea ca atata timp cat ma iubeste, raspunzandu-mi la sentimente, considera ca nu insala.Mi-am zis : o iubesc, o plac si o accept asa cum eu, cu toate conceptiile ei.Am continuat. Desi mi-a zis ca s-a sarutat cu un coleg dar nu stie de ce a facut asta, ca de fapt a simtit ca si cum ar fi inghitit nisip.Am acceptat si asta, era nimic pe langa ce facuse inainte.Au trecut cam 2 luni. Totul era bine si frumos. Dar a trebuit sa plec din tara pentru 2 saptamani. Am venit inapoi. Mi-a zis ca vrea sa ramanem prietene, pentru nu vrea sa mai fie cu o fata. Iarasi problema cu viitorul, familia, copiii, parintii.Iar eu m-am gandit ca de ce s-o las sa-si bata joc iar, asa ca am inceput eu. I-am zis ca nu sunt pregatita sa ma despart de ea si ca nici ea nu e, asa ca sa nu ne grabim.A zis ok.Am mai continuat un pic.Apoi m-am intalnit pentru prima oara dupa 4 ani cu prima mea prietena.Prietena mea actuala devenise geloasa.Ma tot intreba daca o mai iubesc. Eu ii tot ziceam ca da, dar nu asa ca la inceput. Si intr-o zi imi spune ca nu mai vrea sa fie cu mine, ca sa ma gandesc si eu ca nici eu nu vreau de fapt sa fiu cu ea. Eu i-am zis ca nu e adevarat. Ca nu am cum sa o iubesc la aceeasi intensitate dupa tot ce s-a intamplat, atata timp cat nu face niciun efort sa remedieze situatia si relatia. In fine, ne-am despartit si i-am zis ca nu mai vreau sa o vad niciodata. Dupa cateva zile am aflat ca avea un nou prieten. Acel coleg cu care se sarutase de simtise ca inghitise nisip. Voia sa o ia de la capat curata. Si asta era modalitatea ei. Eu eram deja stoarsa, nu mai aveam niciun motiv pentru care sa mai traiesc asaca in seara in care am aflat am sunat-o si i-am zis ce am aflat. Si i-am zis ca : stii ca o sa te intorci la mine peste 2 saptamani si ca nu simti mare lucru pentru el. Mi-a zis ca nu e adevarat. Intre timp ii suna celalalt telefon si vorbea si cu mine si cu tipul in paralel. Si la un moment dat spune : Auzi, X, stii ce spune Y(eu)? Ca eu nu te iubesc pe tine, si ca de fapt o iubesc pe ea. Am ramas masca. Am inceput sa plang. I-am inchis telefonul. M-a sunat imediat dandu-si seama ce prostie a spus. Eu nu i-am raspuns. Stiti ce am facut eu?
    Am luat toate pastilele pe care le aveam acasa. Cred ca erau vreo 70: antibiotice, paracetamol, calmante, etc. le-am luat pe toate. Mi-am anuntat si sefa ca nu mai vin la serviciu pentru ca am sa mor. Stiam ca nu stie unde locuiesc asa ca nu mi-am facut griji ca are cine sa ma salveze. Asteptam sa mor. Ma tot suna ea. Eu i-am raspuns in final. Simtea ceva. Probabil avem o legatura speciala. M-a intrebat ce fac si ca sa o iert pentru ce a zis. Ca nu e adevarat. Ca ma iubeste mult. I-am zis ca e tarziu ca eu am luat pastile si au trecut ceva ore si nu mai am ce sa fac si i-am inchis. A venit la mine. Nu m-am asteptat. A venit cu un prieten cu masina. Plangea si ma implora sa merg la spital. Intre timp eu am inceput sa am dureri cumplite. M-a intrebat : Chiar asa de mult ma iubesti incat ai fost in stare sa faci asta? I-am zis ca da. Ma tot ruga sa merg la spital. I-am zis sa nu se mai apropie ca altfel imi bag un cutit in gat.Ea a zis ca isi taie venele daca nu ma duc la spital. Apoi m-a intrebat daca mai vreau sa fiu cu ea asa murdara cum e.I-am zis ca niciodata. Ca doar vreau sa ma lase in pace sa mor.Pana la urma am ajuns la spital, eram ft slabita. Am stat acolo pana m-am facut bine. Am venit acasa. A ramas la mine. I-am zis ca nu vreau sa fiu cu ea, ca oricum o sa mor, fara sa stie ea.S-a despartit de baiat si de atunci am fost impreuna inca o luna jumate, pana am cazut iar intr-o depresie.Acel baiat de care se despartise ea pentru mine ultima oara mi-a lasat mesaj ca vrea sa vorbeasca cu mine. Am vorbit si nu mi-a zis nimic clar, dar mi-a spus sa imi pun ochelari daca nu vad bine. Din asta am inteles ca ea ar fi cu el pe ascuns. I-am zis ei si a zis ca nu e adevarat. Am fost cam paranoica ce-i drept. Tipul era doar suparat ca ea s-a intors la mine. Dar eu voiam iar sa mor. Ea imi tot zicea ca s-a saturat de sinucideri si depresii. Eu am intrebat-o de ce e cu mine si mi-a raspuns ca nu stie. Am ramas masca.In acea seara mi-a zis pe messenger ca nu mai vrea sa fie cu mine. Ca s-a saturat de depresii si sinucideri. Ca s-a saturat sa ii frica de mine.In fine i-am zis ca pot sa fiu si altfel ca ar putea sa ma ajute, nu sa renunte.A zis ca s-a gandit la lucrurile bune si la cele rele pe care le fac si ca ma iubeste dar nu mai poate.Asta mi-a zis ieri de fapt.Si uite asa am lasat-o in pace. Azi am vorbit sec cu ea pe messenger.Si eu ma chinui de ieri pana azi sa gasesc o metoda sigura de sinucidere.Nu mai suport.E prea dureros cand ma gandesc cat si-a batut joc de mine. Si fiind si lesbiana, eu nu am nicio sansa sa fiu vreodata fericita intr-o relatie cu o fata. Am incercat sa fiu si cu baieti. Mi-am zis: nu, nu sunt lesbiana.nu. Dar, nu simteam nimic, absolut, niciodata.Concluzia era mereu: sunt si punct. Nu mai am incredere in nimeni, nu ma mai entuziasmeaza nimic, nu mai vreau sa traiesc, m-am saturat de mocirla asta si vreau sa mor.Multi dintre voi o sa spuneti ca daca am mai trecut o data prin asta acum cativa ani, o sa pot si acum. Da, o sa pot, dar nu vreau.Nu mai vreau pentru, ca am realizat ca viata e o roata care se tot invarte si nu avem niciun scop pe pamant.Ce rost are sa te tot invarti? Sa te scoli dimineata, mergi la scoala sau facultate sau serviciu? ce rost are ? Sa umbli mereu in cautarea unei vieti cat mai bune? Sa faci rost de bani? Sa mananci si sa te duci la WC? Ce rost? Mi se pare inutil. Hai sa zic ca totusi avem un scop pe pamant si acela e sa astepti sa imbatranesti si sa mori oricum. Ma intelege cineva?

    • Ruben says:

      Domnule Marius Cruceru, vă rugăm să ne permiteţi să preluăm mărturia lui Y pe site-ul nostru ContraCurentului.com, cu link direct spre postarea dv. Avem o serie de articole intitulate “Dragă prietenă”, unde am vrea să punem mărturia lui Y.

  20. Pingback: Strigăt de ajutor din partea lui Y « Marius Cruceru

  21. Ma amuza faptul ca te numesti pastor :) intr-un fel e adevarat, totusi. Ai o turma considerabila in ograda asta, EDITAT DE MODERATOR.
    Sinuciderea nu are nicio legatura cu Dumnezeu (chiar asa, care Dumnezeu?)

    • Marius David says:

      IGAVEup,
      1. bine ai venit în “turmă”. Dovada că ţi-am aprobat comentariul, ţie şi altora, stă pentru faptul că nu toţi behăim la fel.
      2. nu mă numesc “pastor”, sînt pastor protestant, cu acte în regulă, nu sînt pastor aici cu blog, deşi uneori spun că ŞI blogul este parohia mea, sînt pastor într-o parohie de oraş mic cu vreo 10.000 de locuitori. În rest… în timpul liber fac chestia asta.
      3. Sinuciderea nu are legătură cu Dumnezeu? Are legătură cu omul atunci….
      4. Da, chiar aşa…. CARE OM?

      • Cred ca vroiai sa faci referire la “oameni”. Un simplu OM nu se poate sinucide, e de cele mai multe ori “sinucis” din afara. Singura lui problema e ca nu poate suporta durerea la fel de bine ca ceilalti.

        PS: Editat de moderator…nu mai stiu ce am scris acolo, dar tin minte ca am facut tot posibilul sa imi aleg cu decenta cuvintele. Era partea cu behaiala, cred. Nu ma refeream strict la persoanele care citesc blogul asta, ci la faptul ca efectul asta de turma e prezent peste tot, chiar si aici. Hmm, un PS mai lung decat comentariul propriu-zis, imi cer scuze :)

        • Marius David says:

          draga Igave…, cea mai gravă formă de sinucidere este cea lăuntrică în care trupul trăieşte, dar sufletul a murit… pe mormîntul unei astfel de persoane se poate scrie.. .mort la 25 de ani, îngropat la 75 de ani.
          despre editare… da, mi s-a părut că îi jigneşti pe ceilalţi participanţi la acest dialog prin acea expresie.

          multumesc pentru că ai ales cu grijă cuvintele şi expresiile.
          cu simpatie,
          mc

          • igaveuponlife says:

            Imi poti spune Tudor :)
            Intr-adevar, aia e o forma grava de sinucidere si daca vine si din partea unui ateu, atunci sansele de revenire la viata normala sunt aproape nule.

  22. Dacă am chef să mă sinucid, asta măpriveşte numai pe mine.
    Bineînţeles că mărimilor sociale şi fricoşilor perspectiva de a li se împuţina turma, respectiv de a întîlni groaza morţii ceva mai de vreme nu le pică bine să nu tune şi fulgere împotriva fenomenului…

  23. yqwt says:

    din exemplele V Testament inteleg ca acele persoane sau sinucis, au facut-o in urma unor fapte rele, mai putin Samson.
    Dar daca o persoana il are pe Dumnezeu in viata sa, si totusi sub impulsul propriei constiinte nemaigasind nici un motiv in viata pamanteasca recurge la acest gest este ea condamnata de Dumnezeu ?
    ce spune Biblia despre aceasta ?

  24. marinelblaj says:

    Yqwt, sinuciderea este practic uciderea de sine. “Să nu ucizi” este o poruncă, nu? Ce trebuie să spună mai mult Biblia? Dacă ai nevoie de lămuriri suplimentare, te rog să-mi scri pe adresa de mail.

    • yqwt says:

      “Să nu ucizi” nu se refera la uciderea propriei persoane.
      Fiinta umana este un intreg – aceast ,,sine” si nu mai multe…
      Porunci si iar porunci…. asta traiesc crestinii astazi.
      Am vazut cata evlavie se gaseste in comentriile voastre, va dati mare sfinti, filozofi pe internet dar practic nu va pasa de cei din jurul vostru….
      Aveti prieteni doar pe cei care sunt de ,,nasul vostru”, dupa criterii vazute, nu din categoria celor amarati, bolnavi, saraci… -au toate motivele sa se sinucida si daca sunt invizibili pentru voi nu inseamna ca si Domnul o sa-i refuze.

      • marinelblaj says:

        Dragul meu, te-am invitat să-mi scrii in privat şi acesta era un semn că nu-mi pasă doar de unii… Cât priveşte “trăitul după porunci”… şi legile omeneşti sunt tot un fel de porunci şi, teoretic, toţi trăim după ele…
        De ce judeci tu cât de mult îi pasă unuia sau altuia de cei din jur, câtă vreme nu ştii ce face fiecare? De unde ştii tu câţi prieteni amărâţi şi bolnavi am eu, de exemplu? Poate te-ai mira să constaţi că aprecierea ta este greşită!
        Cât priveşte sinuciderea… Gândeşte puţin. Cum e format cuvântul? Sin+ucidere, nu? Adică ucidere de sine. A ucide înseamnă practic a lua viaţa. Proprie sau a altcuiva. Dar şi despre asta vei spune că e filozofie…
        Insist în a te ruga să-mi scrii în privat. Poate pot să te ajut în dezamăgirea şi supărarea ta. Chiar m-aş bucur să o pot face!

        • yqwt says:

          Nu stiu de ce tot insisti cu discutiile private …? Daca este inceputa o discutie deschisa e bine sa fie asa, sau libera exprimare este valabila doar daca este in acord cu opinia ta….
          Opinia mea nu este gresita, stiu bine ce zic. Exact ca si in lume, in biserici sunt grupuri formate pe ,,ranguri”, interese, etc. Chiar si pe pastorii i recunosti de la o posta… Atunci cand au intalniri, congrese, sa te duci sa vezi in parcare ,,smerenia” sau ,,coliba ” unde locuiesc…
          Eu nu incerc sa vad paiul din ochiul altora, dar nu mai veni cu ,,De unde ştii” ? pentru-ca as vrea sa nu stiu sa nu vad sa nu simt dar nu este asa.
          Realitatea este urmatoarea: crestinilor din ziua de azi nu le mai pasa de aproapele lor daca nu sunt pe aceiasi unda cu ei, doar se respecta intre ei.
          Nu va grabiti sa judecati si sa dati verdicte celor care recurg la acet gest, pentru-ca doar Dumnezeu stie ce e in inima lor si el ,,se indura de cine vrea”.

          • marinelblaj says:

            Am insistat cu discuţiile private fiindcă am crezut că îţi pot fi mai de folos. Dacă te-am deranjat cu asta, iartă-mă. Nu asta a fost intenţia!
            Cât priveşte opinia ta “generalizată” privind pe unii şi pe alţii… Îmi pare rău că generalizezi. Evident, sunt foarte multe lucruri în biserici care nu sunt cum trebuie şi cum cere Domnul. Dar… A te concentra doar pe aspectele negative ale vieţii e, indirect, un gest de nemulţumire la adresa lui Dumnezeu, Cel care, aşa cum spui chiar tu, “se îndură de cine vrea”…
            Nu vreau să te supăr şi să mai adaug nemulţumiri la nemulţumirea ta, aşa că nu mai insist. Dacă ai “frunzări” puţin pe acest blog, ai vedea crâmpeie din viaţa pe care am trăit-o. Cu multe drame. Şi uite, nu m-am sinucis! Şi să ştii că nu sunt un zip făcut din piatră… Dimpotrivă!
            Fii binecuvântat!

              • marinelblaj says:

                “Aş avea serioase dubii privind autenticitatea credinţei unei persoane care ar fi clamat că este creştin dar totuşi s-a sinucis. Nu există nici o circumstanţă care să justifice ca o persoană, şi în special un creştin, să îşi ia viaţa.”
                Am extras doar acest pasaj din articolul pentru care mi-ai trimis acel link. Nu aş vrea (dar, dacă e nevoie, pot să o fac) să iţi dai trimiteri biblice care să susţină ideea că un credincios NU POATE ajunge la soluţia sinuciderii, dar pot să-ţi argumentez doar pe linie logică prin faptul ca Dumnezeu a dat fiecărui om o viaţă şi porunci referitoare la acea viaţă. A-ţi lua viaţa pentru că “nu mai pot” nu ştiu ce, contrazice ideea “pot totul în Cristos”, ceea ce duce la ideea că acea persoană nu este “în Cristos”, drept pentru care nu este mântuită.
                Iar ideea că “nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos” nu se referă la moartea provocată de propria mână (cu alte cuvinte, dacă am susţine un asemenea argument, ar însemna că pot face şi alte lucruri rele care să nu ma despartă de dragostea lui Dumnezeu, ceea ce e fals. Apoi, dragostea Lui nu poate contrazice dreptatea Lui! Un alt argument care arată că versetul de mai sus se referă cu claritate la lucrurile exterioare voinţei omului este acela că nu există nimic în verset care să ducă cu gândul la acţiunile sau atitudinile propriei persoane.
                Se poate discuta, e adevărat, mult pe acest subiect, dar personal cred că orice argumentare în favoarea ideii că sinuciderea nu ar fi un păcat este o forţare a logicii aflate în adevărul biblic înţeles corect şi nedeformat.

  25. vasilesanda says:

    Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Matei 24:13)
    Sinuciderea: nu este răbdare până la sfârşit, aşa că cei ce fac acest lucru: Nu-şi respectă legământul şi nu rămân în Hristos (Ioan 15:1-6). Nu continuă în bunătatea Lui (Romani 11:22). Nu se ţin de cuvântul Evangheliei (1 Corinteni 15:2). Deci cu siguranţă că nu rămân mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, astfel că ei se abat de la nădejdea Evangheliei (Coloseni 1:23).
    Nu păstrează încrederea nezguduită şi speranţa până la sfârşit (Evrei 3:6). Nu ţin încrederea nezguduită de la început, până la capăt (Evrei 3:14). Aceştia refuză să asculte de Cel care vorbeşte din ceruri (Evrei 12:25). Şi, nu biruieşte lumea (1 Ioan 5:4), ci mai degrabă ei sunt biruiţi de lume şi de diavol (1 Petru 5:8; 1 Ioan 5:18).
    Citeşte: Matei 24:13, Ioan 15:1-6; Romani 11:22; 1 Corinteni 15:2; Coloseni 1:23; Evrei 3:6, 14; 12:25; şi 1 Ioan 5: 4.
    Sinucigaşii din zilele noastre sunt cei care nu au nici o speranţă (nădejde), şi prin urmare, nu sunt în Hristos (Efeseni 2:12; 1 Petru 1:3; 3:15), aceştia s-au abătut de la speranţa Evangheliei şi astfel ei sunt pierduţi (Coloseni 1:21-23).
    Unii ar putea să spună că sunt oameni ce nu sunt pe deplini responsabili pentru acţiunile lor, deoarece au mintea deranjată, sau care “au probleme emoţionale,” dar că ei sunt crestini adevărati, dar a fost numai un moment de rătăcire.
    Acum trebuie înţeles că dacă ei nu aveau mintea sănătoasă, nu erau în Hristos (Isaia 26:3; 2 Timotei 1:7).
    Ei bine aceşti oameni vor ajunge în iad, dacă vor murii într-o asemenea stare. Astfel de oameni nu sunt mântuiţi.

  26. Pingback: “Dacă te sinucizi, mergi direct în Iad?” | Marius Cruceru

  27. Ruben says:

    Recomand un site creŞtin care acordă ajutor sinucigaşilor şi supravieţuitorilor sinuciderii: http://suicid.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s