În data de 25 mai, ora 19.00, în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea, va avea loc un seminar precedat de un miniconcert de chitară clasică susţinut de profesorul Ioan Sabău din Tîrgu-Mureş.
Profesorul Sabău va interpreta următoarele piese muzicale:
Luigi Legnani – Scherzo, op. 10
Heitor Villa-Lobos – Preludiile 1, 2 şi 3
În a doua parte a serii, lutierul Gyorgy Lorinczi, va prezenta un instrument foarte rar şi puţin promovat în România, lăuta, “instrumentul îngerilor”
Apocalipsa 15:2 Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pre cei ce biruia din fiară, şi din chipul ei, şi din semnul ei, şi din numărul numelui ei, stând pre marea cea de sticlă, având alăute ale lui Dumnezeu.
Domnul Lorinczi va prezenta seminarul cu tema:
Lăuta, instrument al Renaşterii, istoric şi construcţie.
În cadrul seminarului prezentatorul va interpreta piese specifice Renaşterii şi Barocului din repertoriul destinat acestui instrument.
Acest eveniment este parte dintr-o serie de miniconcerte care are ca scop promovarea chitarei clasice în Oradea.
INTRAREA ESTE LIBERĂ!
În deschiderea concertului am pregătit două surprize muzicale!





mai 22, 2009 la 3:36 pm |
se pare ca eu nu o sa ajung….
mai 23, 2009 la 12:09 pm |
Păcat, GS. Va fi frumos!
mai 25, 2009 la 6:17 pm |
[...] Detalii: MariusCrucero.ro [...]
mai 25, 2009 la 6:20 pm |
[...] Detalii: MariusCrucero.ro [...]
mai 25, 2009 la 10:52 pm |
cand aveti timp poate un review cu poze sau/si (speram) cu clipuri!
mai 26, 2009 la 1:07 pm |
A fost frumos, ce mai!
si a dat o scurta dar excelenta reprezentatie.
Dl. Lorinczi ne-a explicat istoria lautei de la Adam incoace
Mai avea si mandolina napolitana si cobza dar nu ma puneti sa explic diferenta…
Dl. Sabau a fost extraordinar, ne-a incantat si de data asta.
O idee? Mi-ar placea la o intalnire ulterioara daca dl. Sabau ar interpreta o piesa, doua si din cantarile religioase alaturi de cele clasice, consacrate.
mai 26, 2009 la 1:26 pm |
mersi pentru insight Vasilis! as fi vrut sa ajung si eu, poate altadat. mandolina napolitana zici? super!!!! pai cred ca au fost multe de vazut si ascultat.
mai 26, 2009 la 1:52 pm |
draga VAsilis, asta se poate face data viitoare, sint prelucrari dupa piese religioase.
Da, toata lumea a apreciat felul in care Maistrul Lorinczi a pus totul in scena,
cobza si mandolina napolitana au forma asemanantoare si origine asemanatoare, totul vine din orient, inrudite cu oud/ul, dar cobza a evaluat intr/un fel, mandolina a trecut pe la lauta sopran… etc.
M-am bucurat si ca au fost mai multe persoane ca data trecuta, din cite am vazut eu.
mandolina napolitana era a noastra, a fiicei mele. A fost coomandata la un lutier in Italia.
copiii nostri o folosesc.
N-am avut timp sa mai prezentam si alte instrumente care mai erau acolo
s/au dus doua ore foarte rapid.
multumesc tuturor celor care au fost prezenti
mai 27, 2009 la 5:34 pm |
[...] Pentru ca să fi se facă şi vouă poftă de o astfel de muzică, vă prezint câteva clipuri din miniconcertul de la Emanuel [...]
mai 28, 2009 la 1:21 pm |
[...] imagini din miniconcertul de la Emanuel, (Oradea) cu lutierul Gyorgy [...]