Putem reprezenta logodnica,mama,pe care le vedem,dar pe Domnul slavei?
oare nu-i stirbim din slava Sa?
oare poate un chip pictat sa reprezinte maretia Sa?
cred ca nimeni niciodata nu ar trebui sa se incumete sa faca asta,
gandind ca este vorba de Dumnezeu,de care ai o teama sfanta.Si pentru ce sa reprezint fizic o persoana divina?
Nu-mi asum o prea mare raspundere ca si muritor? de a-mi imagina cu mintea mea limitata pe Dumnezeu?

“..si mi-e o teama sfanta de divin
…nimic nu fac,nimic nu vreau,
ma-nchin!”

Anticipez bucuria învierii şi … Hristos a înviat! cu asta sîntem de acord şi eu şi tu şi Natanail, din cîte bănuiesc!

“draga Vlad, ei, uite eu nu ma consider destul de puternic in trevzie…”. asta spuneam si eu, ca NU ma consider destul de puternic in trezvie, drept pentru care am nevoie de traditia unei biserici bimilenare(pentru har si pogoramant). mult mai mult decat interpretarile “tinere”, sau foarte recente. ai dreptate, nu e o dezbatere pentru post, caci am gasi suficiente puncte slabe in ambele parti.

frumoasa replica referitoare la bulevardul larg al pierzarii, si perfect adevarata multumesc pentru palmuta duhovnicesca. fac ce fac si ies din bunul-simt in care ar trebui sa stau. nu e menirea mea sa tin prelegeri nimanui. iertare, Marius. sa ne imbratisam in Domnul si Lui sa-i lasam judecatile. Ravna noastra pentru Adevar sa dea roade, atat imi doresc si pentru asta cred ca trebuie sa ne rugam.

cat mai multe bucurii duhovnicesti, tie si celor dragi

nu demult am ajuns de la Prohodul Domnului.

“Obiectivarea nu vine dintr-o mai mare performanţă asupra textului, ci dintr-o mutaţie spre Ecclesia, spre comunitate…”
imi place ce spui. am auzit odata un pastor la tv, care sublinia apasat ,repetand des, ca nu trebuie pierduta inchinarea. observa dansul o pierdere progresiva a inchinarii. nu puteam fi altfel, decat perfect de-acord cu el. mereu ma intreb unde ne este evlavia in duhul adevarului, prin oceanul acesta de pseudo-suspine.

de ce cred mai mult in autoritatea Ortodoxiei, decat in oricare alta? pentru ca nu ma consider suficient de puternic in trezvie pentru a fi mereu vigilent. ma tem de duhurile inselatoare, de lumina ademenitoare, dar luciferica. harul deosebirii duhurilor il au doar foarte putini, cum spunem noi – doar unii sfinti. prin urmare, biserica bimilenara este pentru mine o pavaza, un felinar care ma ajuta sa nu ma abat de la drum pe diverse cărărui care ma pot intarzia iremediabil pentru momentul decisiv. ai spus-o si tu Marius – “eclesiologia este unul dintre punctele cele mai slabe ale protestantisnmului. De aceea ne-am pulverizat aşa” – iar pentru mine pavaza comuniunii unei biserici care se fundamenteaza pe trairile proxime evenimentelor mantuirii, inseamna foarte mult, in ciuda “bubelor” inerente istoriei ei, caci unde se lucreaza cu oameni, se patimeste.

referitor la chipul “autentic”. iti raspund cum pot si cum ma pricep, adica asa: uita-te la toti cei de langa tine si alcatuieste chipul lui Hristos. ti-as putea zice ca neexistand aparatul foto pe vremea aceea… nu putem avea foarte mari pretentii… mai ales de la iconari care au avut surse diferite ca pregatire intelectuala si ca aptitudini artistice pentru reprezentarea riguroasa. mi se pare totusi simplist raspunsul. mai corect imi pare sa-ti spun ca vad si aici lucrarea Duhului, pronia, providenta, oricum am numi-o. daca toti purtam chipul Domnului in noi, ce chip ar fi putut lua El fara sa ne sminteasca? am fi strigat cu totii: pai in fotografia/pictura asta e UN om ANUME, nu pare a purta trasaturile tuturor oamenilor, dupa cum sustine ca-i regasim chipul in toti. de asta spun ca vad si aici o lucrare – chipul ne-a ajuns mai mult schitat, dar ne-a ajuns. esenta e surprinsa, amintirea Sa ne-o suscita din icoana de cate ori Il privim. telul traitorului iconar este atins. mai mult… personal nu am de gand sa cercetez. nu pretind rigoare de la Domnul, ci ma rog de mila Lui. Marius, pentru mine fuga asta dupa precizie, rigoare stiintifica este adeseori proba nu de acribie intelectuala, ci mai mult de nebunie, acea nebunie a filosofilor pe care Domnul a vadit-o si pe care o va rusina intr-o zi definitiv. de ce spun asta? pentru ca, daca observi atent, informatia (cea care raspunde nevoii de rigoare intelectuala), ca unitate structurala si functionala a stiintei (sau daca vrei, ca materie prima) de foarte multe ori nu are nimic de-a face cu vestea. noi, ca buni crestini, trebuie sa lucram cu vestirea, cu Vestea cea mare si buna. pentru ca asa a considerat Domnul ca trebuie lucrat in inimile noastre. nu cu parametrii, cu masuratori, cu statistici etc. da, Domnul are rigoarea simplitatii, dar si poezie infinita. si Domnul a ales vestirea mai degraba decat un raport informational asupra lumii, universului, omului, mantuirii, etc. de asta foarte multi tehnicieni si cercetatori nu pricep “naivitatea” noastra in scripturi. Stiinta lucreaza cu informatie, pe cand crestinismul cu vestea, cu Vestea. mai bine nu ma pricep sa-ti raspund in legatura cu chipul “autentic”. daca imi ingadui un sfat: nu-l cauta in icoana cat in sufletul tau. icoana tine-o ca pe un canon, ca pe ceva normativ, care te fereste de la inselarea luminoasa, frumoasa a lui Lucifer. un sfant al primelor secole spunea: daca cel care te va intampina dupa moarte, nu va semana cu Hristos din icoana, sa stii ca nu este El” (e cel ce ia chip de lumina). Tu cum ai reprezenta-o pe mama ta, pe tatal tau, pe fiinta ta cea mai draga, pentru a nu fi acuzat de alte rude ca i-ai pocit chipul, ca nu i-ai pastrat “autenticitatea”? chiar crezi ca putem pune problema chipului Domnului in astfel de termeni? ce inseamna pentru tine, Marius, chip “adevarat”, “autentic”? iti spun ce inseamna pentru mine: pe logodnica mea, viitoarea mea sotie, as putea-o reprezenta in zeci de chipuri si toate, dar absolut toate le-as considera autentice. pentru simplul fapt ca eu inteleg prin chip autentic acea reprezentare care imi iese din suflet. sa fim onesti, acolo purtam chipurile dragi, nu in pixelii privirilor. sa nu pierdem inchinarea, sa nu ne pierdem evlavia pentru Cel ce merita toata viata noastra

“Aia nu se referă laBiserică, Vlad, cu doi … trei adunaţi în Numele. Mare eroare!”
marturisesc ca nu inteleg. la comuniune ma refeream. credeam ca este evident. cu siguranta nu este biserica oriunde se afla doi sau trei in Numele, dar unde este biserica, oamenii comuniaza in Numele Lui. cred ca nu m-ai inteles. vorbeam de mediul garantat al manifestarii Duhului Sfant (ma refeream astfel si la sinoade). si subliniam ca in biserica e cu atat mai cert, cu cat Hristos spune ca se va afla intre ei, intre cei din biserica.

te imbratisez Marius. noapte linistita si iti doresc sa ai parte de drumul cel mai scurt si mai sigur spre mantuire. nu de poteci, ci de bulevardul insusi.
noapte buna si Doamne ajuta!