Am intrat din nou în Hora

Zilele trecute scriam despre suprizele plăcute pe care le-am avut la Hora S.A. Am revenit.

top_ro

Am intrat în magazinul de la poarta fabricii de astă dată ca un copil într-un magazin cu jucării. Am pierdut şirul minutelor, zecilor de minute şi s-au făcut pînă la urmă patru ore de încercat chitări începînd de la starul Regun SM 20-ul,  asupra căruia voi reveni, fostul Crystal SM 10-le, care este la un preţ de spargere de piaţă avînd în vedere faptul că este mahon spate şi eclise şi molid faţa. M-am lăsat tentat şi de Eco GS200, molid-cires-paltin.

De ce sînt atît de entuziasmat?

1. Pentru că am măsurat notele cu un acordor special cromatic şi din poziţia 1 la poziţia 12 nici una dintre chitările încercate nu falsa. Rarissim lucru. Admira mea, fosta mea chitară construită în Spania trăda încă de la VII. Celălalte Reghinuri vechi pe care le-am văzut şi auzit rar duceau sunetul curat pînă în IX.

2. Pentru că, avînd în vedere materialele introduse în instrument preţul este imbatabil. Gîndiţi-vă la Regun, spre exemplu, spatele şi eclisele de palisandru, nu placaj, solid wood, faţa de cedru, granulaţie medie, gîtul din mahon sau cedru, limba din abanos curat, fără vopseluri pe el (de cîte ori am cîntat pe chitări noi şi mi s-au înnegit degetele de la vopseaua neagră de pe griff), căluşul şi prăguşul din os, nu din plastic. Lăcuirea este impecabilă, finisajele, mai mult decît poţi spera de la o comunitate de lucru românească. Eu aş cumpăra cît mai multe instrumente, în special viorile de maestru, violoncele profesionale şi aş face stoc. Le-aş vinde după 10 ani cînd Hora îşi va fi recuperat complet numele.

3. Pentru că în magazin am găsit şi alte produse, dar tot la preţuri imbatabile. Corzi Savarez, contrabărbii, huse şi cutii de chitări, doze, accesorii. Merită să faci un drum de la Oradea la Reghin, faci cumpărăturile, te întorci înapoi, iei şi o masă pe drum şi ieşi mai ieftin decît dacă iei produse de la magazinele din preajmă. Se înţelege, dacă ai de făcut cumpărături mai multe.

Oricum, deocamdată este prea frumos să fie adevărat….

Am cumpărat cîte ceva de la Reghin şi vă ţin la curent cu felul în care evoluează-involuează în timp ce am cumpărat…

Pînă atunci trebuie să fac cîteva corecţii la primul articol.

Cu permisiunea dînşilor, cei care m-au însoţi şi întîmpinat în intreprindere sînt următorii: Ec. Hărăpescu Gabriel, manager de vînzări resposabil pe România, cel care a venit prima dată pentru a ne prelua instrumentele este ing. Man Dorin, Director Tehnic, apoi, cel care a făcut evaluarea tehnică este ing. Fărcaş Florin, proiectant chitare, mandoline, iar cel care ne-a întîmpinat în hala de producţie a fost sef sector Milăsan Nicolae. Toate acestea, cu discreta complicitate a ing. Nicolae Bâzgan, directorul general, care, din cîte se vede, este primul responsabi pentru ce se întîmplă la Hora S.A.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Chitara, Oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

105 răspunsuri la Am intrat din nou în Hora

  1. ioan daniel zice:

    in cer vom canta si la instrumente?

  2. Marius David zice:

    draga Ioan Daniel, mai mult ca sigur, caută în Apocalipsa „alăutele lui Dumnezeu”.

    Acest genitiv poate fi de proprietate, genitivul apartenenţei, dar ce-ar fi dacă ar fi genitivul de autor, alăutele făcute de Însuşi Dumnezeu?

  3. Virgil C. zice:

    M-ai convins.Am ceva vreme de cand caut chitara care mi se potriveste cel mai bine, la cele romanesti recunosc ca nu m-am prea gandit. Pana acum.

    Problema mea este ca desi sustii ca preturile sunt imbatabile, nu am nici o posibilitate sa le compar cu cele de aici (Germania), deoarece pe situl Horia nu sunt afisate preturile.

    Ai putea sa imi spui pretul unei Regun SM 20, sau Eco GS200?
    M-ar ajuta enorm in luarea unei decizii.

  4. Flautul fermecat zice:

    Domnu Cruceru,
    problema este cu evoluţia lemnului in timp.
    Sa vedem ce se intampla cu instrumentul peste 10 ani,
    oricum am inteles ca s-a marit garantia la doi ani.

    Problema cu lemnul de REghin este ca este uscat rapid, nu este uscat in timp si atunci lemnul lucrează.

    Va doresc succes!

  5. nu conteaza zice:

    Ref la comentariul lui „flautul fermecat” , poti sa justifici ca lemnul folosit la Hora este uscat rapid? si ca nu este uscat in timp? asa pot spune si eu ca nu stiu ce marca de masini iese pe poarta cu vopseaua inca proaspata, neuscata, sa ma exprim asa mai „brut”, multi isi dau fel de fel de pareri despre instrumentele de la hora iar daca ii intrebi ce instrument au avut pe mana si l-au incercat…. dau din colt in colt si incearca intr-un fel sa o „dreaga”. cititi printre randuri si intelegeti ce trebuie !

  6. elisa zice:

    Daca da Domnul sa ajung in cer,siguuuuuuuuuuur veti canta acolo la chitara! .:)

  7. Flautul fermecat zice:

    draga nu conteaza, nu stiu de ce esti asa de inflamat. Se pare ca esti unul dintre cei care lucreaza acolo. Altfel n-ai reactiona asa.
    Atunci ai un avantaj si un dezavantaj.
    Aperi fabrica dar stii cel mai bine ce se intampla acolo.
    Te cred pe cuvant 🙂
    Oricum, ca unul care lucrez in domeniu, am vazut la colegii mei violoncelisti instrumente facute la Reghin foarte bune, reusite.
    Ce sa mai spun de vremea in care traia maestrul Boianciuc…

  8. Flautul fermecat zice:

    Inca ceva: n-am vurt sa jignesc pe nimeni… Scuze!

  9. Marius David zice:

    Draga Nuconteaza, am mai auzit asta cu uscatul şi cu graba.
    Singura modalitate este ca oamenii să se convingă treptat. Eu am ales să încerc. Să văd ce se va alege de experimentul meu.
    Cred că trebuie să luptăm pentru impunerea numelor româneşti, dar nu aşa cum se face cu Dacia, prin protecţionism, ci prin calitate, prin competiţie autentică.

    Eu am ales să sprijin Hora tocmai pentru că văd că ia drumul Opelului, făcînd lucruri mai bune, la preţuri decente, luptînd pentru recrearea Brandname-ului.

    Să sperăm că este de bine.

  10. ionut zice:

    Domnule David, multumesc pentru aceste ‘anunturi’, m-ati convins sa cumpar o chitara facuta la Reghin fara sa am regrete daca nu ar fi fost mai bine sa achizitionez o chitara de marca in strainatate, ceva gen Cuenca, Alhambra, Admira, Manuel Rodriguez etc.

    • Marius David zice:

      Stimate Ionut, ma bucur ca ati cumparat o chitara Hora. La cei 800 de Roni, merita fata de Alhambra sau Rodriguez.
      Am o Admira acasa.
      Azi i-am facut ceva ce voi descrie pe blog ca sa o salvez.
      N-aş sfătui pe nimeni să mai ia o Admira.

  11. ionut zice:

    Inca nu am cumparat chitara, pt ca nu am revenit in tara. As avea o intrebare. Credeti ca ar fi mai avantajos de cumparat direct de la fabrica decat dintr-un magazin de desfacere? Dvs mentionati 800 RON (pentru Hora Ragun banuiesc), in timp ce cei de la magazinul Rapsodia din Bucuresti mi-au zis ca ar costa 970 RON.. Pana la urma, tinand cont de costurile transportului, tot cam acolo as ajunge, plus timpul petrecut cu drumul..

    • Marius David zice:

      Sugestia mea este sa mergei la Hora. Acolo puteti incerca si alege din mai multe modele. Luati legatura cu domnul Harapescu. Este foarte amabil. VA va ajuta sa achittionati un instrument bun. Eu am luat un Regun cu doza fishmann, la comanda.
      este cea mai buna alegere.

  12. ionut zice:

    in legatura cu chitara Dvs Admira cred ca o explicatie este ca probabil nu ati achizitionat un model din gama superioara Admira. E drept ca pretul unei din gama varf de lance este foarte scumpa, spre 500-1000 de euro. Din cele citite pe forumuri straine, Alhambra este chiar o chitara de foarte buna calitate, insa si pretul e pe masura. Evident, existapreturi cat de cat accesibile pentru o calitate medie si preturi mari si foarte mari pentru top quality.
    ceea ce ma incanta la chitarile Hora, din ceea ce relatati, este ca toate chitarele testate au avut performante excelente 🙂
    Va multumesc inca odata pentru informatie si pentru inlaturarea suspiciunii pe care o aveam aproape fata de toate produsele fabricate in Romania. Ce bine ca mai exista si exceptii! 🙂

  13. Ionut zice:

    Multumesc pentru pretioasele sugestii. De abia in luna mai voi veni in tara si voi putea intra in posesia admirabilei chitari. Pana atunti, toate cele bune si Doamne ajuta!

  14. Marius David zice:

    Ionut, am discutat si cu domnul Sabau si cu domnul Gyorgy Lorincz si mi-au confirmat faptul ca Hora Regun suna excelent in raport cu pretul. Iata inca doua opinii autorizate, un lutier si un profesor de chitara clasica

  15. Ionut zice:

    ce mai, m-ati convins! stiti ceva si despre chitarile facute din lemn de cires sau de nuc? multumesc

    • Marius David zice:

      draga Ionut, daca aceasta este adresa ta iti pot trimite niste poze, de fapt pregatesc un post despre Regunul 20,
      parerea mea este sa nu te incurci cu ciresul si nucul, daca ai palisandrul si cedrul.
      Eu as merge pe varianta palisandru plus cedru

  16. Gabriel Harapescu zice:

    Cateva completari, regunul are „replica” in varianta de furnir pe SM 40, iar chitara cristal are „replica” pe SM 30. Pentru preturi va rog mail la adresa fabricii. Optional doze fishman, detalii privind preturi numail pe mail

  17. Gabriel Harapescu zice:

    Si mai exista variante limitate, gen SM 4, este un Spaniol II complet natur, lac lucios, evident ca mai sunt modele comparabile cu regunul, de genul Sm 60, Sm 70, eventual Dl. Cruceru cand mai are timp poate veni la Reghin si le va putea vedea, cred ca este obiectiv sa se pronunte el, pentru ceilalti eu as fi subiectiv.

  18. Marius David zice:

    Domnu Gabriel Harapescu,

    Mulţumim de lămuriri, astăzi am prezentat Regunul din nou altcuiva şi a fost „şocat” de sunet.

    Şi replicile sună bine, eu le-am încercat pe toate, dar cel mai încîntat am fost de Cristal.

    REplicile de care vorbeşte domnul Gabriel sînt fie cu eclisele sau spatele sau faţa diferite, adică laminat, greşesc?

    Dozele Fismann sînt o achiziţie superbă, dacă cel care le achizionează ştie să le folosească la maxim de capacitate.

    Probabil curînd ne vom vedea din nou la fabricăpentru a încerca Sm 60 si 70-ul. Adesea drumurile mele prin ţară trec prin Reghin.

  19. Gabriel Harapescu zice:

    SM 30 si SM 40 sunt cu eclise si spate din furnir din mahon, respectiv palisandru. Doza Fishman capteaza sunetul odata din zona inaltatorului si a doua oara din cutia de rezonanta, avand microfon in zona egalizatorului. Am explicat in asa fel incat sa inteleaga mai multi ce presupune o doza (de fapt este putin impropriu, doza fiind piesa ce se monteaza sub inaltator)

  20. guitarschizofrenic zice:

    desi i am „promis” Vindecatorului ca nu o sa mai scriu, nu ma pot abtine macar de data asta. legat de reghin, cineva spunea de evolutia lemnului in timp. si are dreptate. chitare facute de romanillos sau daniel friederich in „cativa” ani crapa. si credeti ma lutieri de talia lor nu construiesc instrumente din orice lemn. de reghin stiu ca au resurse extraordinare de lemn. am vazut o fata de molid din depozitul lor taiat cu „ceva” ani multi in urma. instrumentele sunt foarte bune, mai ales pentru pretul la care sunt vandute. la ce cred ca mai au de lucrat din cate am vazut (cu 2 ani in urma) este finisajul, atat.

  21. Gabriel Harapescu zice:

    guitarschizofrenic : te rog sa imi spui ce modele de chitara ai tinut in mana si ce anume nu ti-a placut la finisaj

  22. Flautu fermecat zice:

    Aici are dreptate domnul Guitar, si eu am patit asta cu Reghinul.
    am fost dezamagit de finisaje.
    cAnd pui mana pe ele suna bine, chiar foarte bine, dar cum arata… asta este problema.

  23. guitarschizofrenic zice:

    pt domnul gabriel harpescu. (din nou rup tacerea sa mi fie scuzat) modelul din cate imi aduc aminte era Cristal, asa cum am specificat a fost cu aprox. 2 ani in urma, stiu ca lucrurile se imbunatatesc in timp, am vazut asta la reghinhora in ultimii ani. chitara era singura de acest fel, in magazinul de la muzica bucuresti etajul I. „lacul” era dat cam neglijent, se vedea acest lucru unde se „lega” gatul de tastiera si deasemenea gatul era putin „stramb”, dar ultima constatare se datora cred conditilor de stocare. suna incredibil pentru pretul la care era afisata. (in paranteza fie spus, cred ca costa si mai putin in alt magazin de desfacere… gen rapsodia)

    • Marius David zice:

      Şi eu am văzut ieri o chitară Student de Reghin după 10 ani de la cumpărare, dar întreţinerea a fost o problemă. Chitara a fost ţinută ani de zile încordată cu corzi de metal, care dezvoltă o tracţiune de circa 70 kg forţă, faţă de cele de plastic care dezvolă numai 30 de kg forţă.
      Fiind ţinută tot timpul sub tensiune şi necîntată, gîtul a migrat, s-a îndoit în faţă şi faţa chitarei s-a încovoiat puţin, dar se poate salva.

      Fiind fan Opel, cred că şi REghinul repetă povestea opelului cu modelul Opel astra G, care a făcut să renască firma şi i-a ajutat pe cei de la Opel să răscumpere numele firmei.

      Cred că povestea REghinului seamănă cu asta.

  24. guitarschizofrenic zice:

    am MARE incredere in Hora, am vazut schimbarile in constructia chitarelor pe care le au facut in ultimii ani. inainte nu construiau la modelele de low price fata cu fanbracing ci cu o simpla bara armonica transversala, acum lucrurile s au schimbat. suna foarte bine. daca ar folosi si metoda gatului spaniol ar fi si mai bine, insa e adevarat costul de productie e mai mare si mai dificil un pic. chitara mea clasica e un reghinhora model de student (nu spun de care si cand a fost construita!!!!) am cumparat o de noua ceva ciudat pentru vremea aia are fata din molid, spatele placaj, nu are fanbracing ci o simpla bara transversala. suna incredibil, nu as vinde o nici daca as face rost de o chitara de 5000 de eu. (e posibil sa aiba si o valoare sentimentala!). gatul nu s a deplasat nici macar un milimetru si nu am avut nici o problema cu ea insa am avut grija intodeauna ce coarde pun pe ea si in ce conditii sta. cum spunea si domnul Marius Cruceru NU PUNETI COARDE DE METAL PE O CHITARA CLASICA! nu au trussrod si nu sunt construite pentru asemenea kg forta. asa ca va recomand si eu chitarele Hora, nu ca sunt nationalist sau ca fac propaganda! dar decat o alhambra sau un hohner mai bine un regun!

  25. Virgil C. zice:

    Deoarece vad ca pe aici semneaza cunoscatori, vreau sa intreb daca cineva are experienta cu chitarile
    Simon&Patrick.

  26. guitarschizofrenic zice:

    pentru Virgil C. nu am experienta cu simon&patrick, insa am dat un search pe google sa vad si eu despre ce e vorba (fiind intrigat de faptul ca nu am auzit de ei!). in primul rand se fabrica in canada (rezerve mari de molid!!!!)si e o companie satelit a godin guitars. modelul lor principal este dreadnought dar au si parlor uri. au chitarele impartite in patru clase, primele trei au la eclise si spate willd chery, ce se poate traduce prin visin. a patra clasa mobila ceva mai acatari mahon si palisandru insa interesant ca nu solid ci laminat. toate au molid pe fata. toate au trussrod dublu din cate am citit, limba si cordarul din palisandru. finisaje dragute insa nu complexe. preturile intre 350 si 450 de lire englezesti (nu turcesti!). din cate am citit si vazut sunt dragute. revin insa la ce am spus intodeauna nu se merita sa dai banii astia (cu toate ca nu e mult la ce ofera) daca nu faci ceva cu ea. adica sa apari undeva si sa zica lumea hmm… ce chitara e asta?

  27. Patrix zice:

    Văru Marius are un Simon and Patrick din cate stiu eu.

    Uit-o aici! Am vazut-o si in realitate.
    cu asta a inregistrat CD-ul din 1999.

    Sper ca n-am facut o prostie ca „l-am tradat”!
    Stiu ca este foarte incantat de ea. N-are lac.

  28. guitarschizofrenic zice:

    erata… (asta se poate traduce prin am gresit!!!!) wild chery e de fapt cires prunus avium, visin este cerasus vulgaris, cu totul altceva. scuze…

    • Marius David zice:

      Da, este adevărat, Cd-ul din 1999-2000 a fost inregistrat cu un Simon And PAtrick, este adevarat ce spune PAtrix (draga PAtrix, miine ai sa spui pe internet ce numar port la sosete, la pantofi?)

      fata este din solid wood spruce, lateralele si spatele din solid wild cerry, cires salbatic.
      arata foarte bine.
      nu exista chitari fara lac … numai in procesul de productie.
      aceasta are lac mat, nu are luciu deloc,
      este mai greu de intretinut, dar suneul este superb.
      are cheile cu un raport foare fin si de aceea trebuie corzi de calitate, altfel se dezacordeaza rapid de tot.

      Virgil C. Simon-urile sint desul de scumpe… fara 500 de euro nu scapi, daca mai pui si pick-up, iesi la 650.
      Da, Guitar, ai dreptate 🙂 efectul estetic ese foarte bun.. toata lumea se intreabă de 10 ani incoace ce fel de chitara am… am fost ati de complexat ca mi-am luat o alta chiara de concertat prin deplasari. 🙂

      Voi face un iutub de dat la schimb cu ea

  29. Virgil C. zice:

    Multumesc, guitarschizofrenic, mulltumesc, Patrix, multumesc, Marius David (nu fi aspru cu Patrix, cred ca a facut multora o bucurie dand de gol pe ce chitara canti…).

    Marturisesc ca m-am indragostit de un S&P, fata de cedru, corp de cires salbatic, chiar daca decorul nu aduce a cires, ceea ce ii da un farmec mai aparte.
    Apropos, Marius, faptul ca e lac mat, ce tricuri speciale ai pentru intretinere?
    Dar trebuie sa spun ca sunetul ei m-a legat, pur si simplu. Deschis, nemetalic, cald, ca un buchet!

    • Marius David zice:

      Cu drag,
      S and P are multe calităţi, comparabile cu Reghinul topul de la Western, eu acum între S and P şi 12 corzi dela REghin prefer 12-le?
      Iti voi pune prin comparaţie, sună superb.

      Ulei de lămîi pentru griff, şi există un polish special care trebuie cerut pentru lac mat de la magazinele specializate. Sînt mai multe firme. Dacă chitara este nouă, nu trebuie.

  30. guitarschizofrenic zice:

    legat de ce am spus de chitarele de multi bani… parerea mea a fost dintodeauna ca daca cineva nu canta undeva (pe o scena sa zicem, sau inregistreaza) nu prea are rost sa dea banii „aiurea” ca sa se auda acasa, mai ales daca nu a ajuns la un anumit nivel la care poate diferentia sunetele. am vazut si extrema cealalta, am fost la cateva concerte de folk, sa vad o trupa cunoscuta in romania si cantau pe chitare model student cu fata din placaj de tei… mi s a parut dezinteres fata de muzica pe care o cantau chiar ei!

    • Marius David zice:

      Da, GS, respectul fata de muzica pe care o cinti se poate arata si prin instrumentul pe care il achizionezi, dar nu intotdeuana,sint oameni si oameni, buzunare si buzunare, tocmai epnru asta cred ca Hora ofera solutii excelente.

  31. guitarschizofrenic zice:

    buzunarul nu cred ca a fost problema folkistilor in cauza!!!!

    • Marius David zice:

      Guitar, am fost la Hora din nou ieri.
      Mi-am luat un Jumbo Bass, i l-am luat lui Naum, fiul meu.
      Voi scrie despre asta.
      Am văzut modelel noi de care vorbea domnul Harapescu.
      Îţi recomand un drum la Hora. Merită.
      Îţi dau taote detaliile de contact şi pariez că te vei contamina de vreo chitară pe acolo. 🙂

  32. guitarschizofrenic zice:

    e prea departe reghin ul!!!!! o sa incerc un drum la rapsodia in bucuresti. in bucuresti ma duc des dar mereu pe alte drumuri. si eu as vrea sa ma lipesc de o chitara noua… ma tot gandesc la un cristal sau regun. imi place ca la rapsodia te lasa sa incerci mai multe chitare (daca au in stoc). am fost cu un amic sa isi cumpere chitara (mai demult) un dreadnought, si ne a lasat sa incercam aproape tot ce aveau „pe” modelul respectiv, vreo 10… spun asta pentru ca mi s a parut foarte frumos, in comparatie cu o experienta „nefericita” din muzica.

  33. Flautu fermecat zice:

    Nu incerca la Rapsodia, Guitarschizofrenic. Au adauos comercial foarte mare. Ti-o spun din propria experienta.
    Magazinu ala are chirie de platit si angajati.
    si eu sunt de parere sa mergi la Reghin.

    Din cate aud acum, dupa expozitia din Germania au scos ceva modele noi. Nu stiu cand vor ajunge la public.

  34. Marius David zice:

    Guitar, şi eu ţi-aş recomanda drumul la Hora.
    Crede-mă că îţi scoţi drumul.
    Şi acolo te lasă să încerci cît vrei.
    Eu ţi-aş recomanda Cristalul pentru un buzunar studenţesc sau Spaniolul Student care are solid wood.

    Un prieten a luat ceva suuuuuuuuuuuuuuuuuuperb pentru fiica lui. Un Spaniol 1 pe 2, cred, a avut de unde alege, nis -au prezentat mai multe modele, care mai de care mai tentante, tot la 1 pe 2.

    Daca ai de pus mai mult, aş merge pe REgun. are eclisa mai lata cu o idee decit Cristalul, ceea ce ii da un sunet mult mai amplu.

    Cauta combinatia cedru, palisandru, cu limba de abanos, neaparat. Exista si limba de palisadru si fata de molid, dar combinatia asta este mai reusita. Gitul de cedru…os la pragus, os la bridge.

  35. guitarschizofrenic zice:

    inteleg ca au si ei adaos, insa din cate stiu nu adauga cat adauga alte magazine…. hora e prea departe de ploiesti!!!! e posibil in 2 luni sa trec prin apropiere si daca e asa o sa fac tot posibilul sa ajung si la hora.

  36. guitarschizofrenic zice:

    aveti dreptate, o fata de cedru scoate inspiratia din om!!!!!! sau chitarist!!!! sincer si eu ma gandesc de mult la acest setup…. e setupul de topline in constructia de chitare clasice cedru/palisandru/abanos si cedru de honduras ori mahon pt gat.

  37. Ionut zice:

    am fost la Hora ieri si mi-am cumparat Regunul 🙂 Suna foarte-foarte fain, are un timbru amplu si cald si e parca mai usor de manuit decat cea anterioara, cel putin cand vine vorbz de bareuri. sunt constient insa ca sunt inca departe de a sti scoate tot ce are mai bun din ea. o intrebare: este normal sa se dezacordeze la cateva zeci de minute sau ore de cand a fost strunita? mi s-a zis ca pana se aseaza corzile, poate trece o saptamana.. se pare ca una din corzile de nailon ar trebui schimata deoarece au inceput sa se desire.. am cumparat totodata si niste corzi savarez + un metro tuner cu higrometru si termometru. e super!

  38. guitarschizofrenic zice:

    pt Ionut. e bine ca ai luat coarde noi. si e normal sa se dezacordeze asa cum spuneai si tu „pana se aseaza”. conteaza si cum sunt puse pe chitara coardele de „plastic”. sunt mai multe metode de a le „aseza” pe chitara, cauta tutoriale pe net ca sunt o gramada si incearca sa vezi care ti se potriveste mai bine.

  39. Gabriel Harapescu zice:

    pentru Ionut : Ma bucur ca v-a place acest model, Regun, privitor la corzi guitarschizofrenic a completat la obiect acest subiect, chitara este ca o masina noua (acest lucru i-am spus si Dlui Ionut cand a venit la fabrica), un set de corzi nou poate crea anumite dezamagiri la inceput, pana se face „rodajul” poate uneori nu te incanta, dar dupa ceva „cantare” se shimba impresia. nu vreau sa ma laud ca sunt atotstiutor in aceasta privinta, dar incearca sa asculti mai multe pareri si sa iei ce este mai bun. (am vazut ca uneori aveati ceva ezitari in momentul in care incercati chitarele, dar cred ca totusi ati trecut peste acel „prag” si ati avut incredere in aceasta chitara, si Dl Cruceru, dupa cum v-am spus a incercat 2 chitare timp de 1 ora si ii era destul de greu de ales – Dl Cruceru poate confirma ce am scris aici). Acordorul cumparat de Dumneavoastra este cel mai complet model la acest moment, va va ajuta sa masutari temperatura, umiditatea, are mai multe functii.

    • Marius David zice:

      Draga Ionut, felicitări pentru achiziţie. Acum Regunul trebuie cîntat, zilnic, ca să se rodeze nu numai corzile, ci şi lemnul. Lemnul trebuie vibrat permanent, cel puţin 15 minute pe zi. Eu am lăsat regunu citeva zile in cutie cît am fost plecat şi azi am cîntat o oră, pentru a-l încălzi din nou.
      Da, ai primit sfaturi bune pentru corzi. Corzile noi necesită un timp de aşezare şi reacordare. Savarez sînt foarte bune. Mai sînt şi alte firme bune, eu prefer sAvarez si hora le are la un pret fara concurenta.
      GS, high tensionul de la Savarez este destul de bun si pentru studiu si pentru concert, are un sunet excelent. Mai sint MArtin and Co, cu buton la capat pe care eu le prefer pentru studiu.

      Da, important ca sa scoti ce trebuie dintr-un instrument este mina dreapta. Si eu am probleme acolo.
      Achizitia cu metro-tuner-hiygro-termometru este excleenta, asta te va ajuta sa iti pastrezi chitara.
      Mai ia o husa buna, de fapt o cutie ar fi indicata. mai ales pentru vremea rece este bine sa ai ceva care pastreaza temperatura.

      Sa vedem un youtube!!! 🙂

  40. Gabriel Harapescu zice:

    si cutie a luat Dl Ionut, una usoara de transport, Dl Cruceru le cam stie … 🙂 deja este un obisnuit al casei, stie cam ce face HORA

  41. Ionut zice:

    multumesc, D-le Cruceru, pentru toate materialele utile postate si pentru raspunsurile de pe forum prompte si practice. da, am si cutie, una din material textil la exterior, care mi s-a parut usoara si practica avand si un compartiment interior, o caseta mica in care pot sa pun corzile, acordorul si alte mici ustensile, precum si unul exterior in care pot tine partituri. voiam sa mai intreb ceva. e normal sa se fileze coarda de palstic mi? se trag fire din ea, ma gandesc daca nu cumva grifurile metalice sunt insuficient polizate si irita un pic coarda.. ce s-ar putea face?

  42. Ionut zice:

    despre youtube, inca nu ma simt pregatit, am incercat sa inregistrez ceva, insa calitatile tehnice ale inregistrarii nu sunt cele mai bune, in plus am cam multe pe cap in perioada asta si prefer ca in momentele libere sa mai exersez 🙂

  43. Gabriel Harapescu zice:

    daca vi se pare ca unele taste ar putea sa „jeneze” coarda / corzile puteti face mici ajustari, in sensul ca le puteti slefui cu hartie abraziva de granulatie mare(minim 800) pana la nivelul dorit de Dumneavoastra. Privitor la desprinderea filajului corzii, se poate sa fie un defect din fabricatie al fabricantului corzii. acest lucru este destul de rar, daca Dumneavoastra considerati ca una din taste afecteaza corzile puteti executa operatia de mai sus (cu hartia de slefuit)

  44. Ionut zice:

    @Gabriel Harapescu
    o sa incerc sa vad cum se comporta cu o coarda noua si apoi am sa iau masuri. mersi de sugestie

    • Marius David zice:

      Draga Ionut, părerea mea este să nu intervii deloc asupra chitarei, stai liniştit, schimbă coarda. Şi pe mine mă miră defectul, este sigur defect de coardă. N-am mai întîlnit aşa ceva niciodată ca o coasrdă din plastic să se exfolieze.
      Mai bine, dacă este ceva de reglat, mai ales că ai garanţie doi ani la chitară, să te duci la Reghin. Ei vor face toate rectificările, dacă se întîmplă ceva.
      Cu banii pe care i-ai dat pe chitară şi cu garanţia dată cred că se merită fiecare cent.
      De obicei tastele sînt foarte bine puse, nu trebuie intervenit asupra lor.
      Am văzut chitări stricate prin intervenţii din acestea amatoriceşti.
      Apoi trebuie retastată toată chitara şi este o chestie extrem de costisitoare în timp şi bani.
      Sînt curios cum sună cu corzile noi.

  45. Gabriel Harapescu zice:

    am gresit cand am spus granulatie mare, ma refeream la „mare” la tipul de granulatie adica minim 800, sa nu ma intelegeti gresit, sa fie cat mai fina, o coala de granulatie de 2000 abia daca su\imtiti ceva la mana cand o atingeti, deci sa fie cifra de cel putin 800 daca nu 1000,k scuze pentru prima afirmatie, eram dator cu rectificarea

  46. Ionut zice:

    am schimbat coarda ieri si deocamdata nu mai sunt probleme. mai mult ca sigur ca era o coarda defecta si nu chitara era de vina. cat despre polizatul cu hartie abraziva pe o chitara in garantie mi se pare destul de hazardat, foarte bun sfat, d-le Harapescu :p… in rest, chitara incepe sa sune din ce in ce mai bine. studiez acum preludiul de la suita nr 1 pt violoncel de bach, care este my all time favorite, dar cred ca imi va lua mai bine de un an pana o sa o stapanesc..

  47. guitarschizofrenic zice:

    pt.Ionut, daca schimbi corzile e bine sa le schimbi pe toate, pt. ca difera tensiunea si diametrul si asta face sa sune „diferit”! referitor la polizatul cu hartie abraziva nu te incumeta inainte sa te documentezi cat de cat despre setarea coardelor pt ca poti afecta intonatia. preludiul din prima suita de violoncel is my favorite to! nu e asa de complicata piesa, mai greu e cu interpretarea. ce transcriptie ai?

    • Marius David zice:

      draga Ionut, asa cum spune GS, nu schimba o singura coarda. Toate o data.
      Gitul se da cu ulei o data pe an, acum este deja in ulei, dar peste un an va trebui, la o schimbare a corzilor sa dai cu lei tastiera si gitul,
      NU POLIZA NIMIC.
      domnul Harapescu vorbeste pentru oameni ca mine 🙂 care s-au bagat ca amatori in modificari de chitari… 🙂
      GS, Ionut, dati-mi si mie link-ul, eu acum studiez Sarabanda opus BWV 997, e o piesa superba, sub indicatiile domnului SAbau.
      Cu acordarea si setarea corzilor este o poveste mai lunga.

  48. guitarschizofrenic zice:

    linkuri pentru partituri se pot gasi pe net dar sunt trascriptiti aiurea facute de amatori, iar pentru chestiuni mai serioase exista legea copyright si nu „prea” se pot pune pe net (cu toate ca se gasesc!). pentru preludiul de violoncel eu am cateva transcriptii cea mai reusita fiind a lui Duarte pentru ca respecta in mare parte partitura originala (versiunea este insa in re) si adauga doar ceva basi pe ici pe colo. mai exista o versiune cantata cea a lui Ponce dar are prea multe note in plus, Ponce aproape ca a construit o alta voce in bas (pe asta nu o am). daca cineva vrea partitura sau altele pot sa le trimt pe mail.

    • Marius David zice:

      Da, am văzut transcripţii proaste. Eu prefer să cumpăr de pe unele siteuri cu 99C.
      Cu unele partituri mă mai ajută prietenii, tot pe cumpăratelea. Altele le am (integrala preludiilor lui Villa Lobos) si valsurile lui Lauro, spre exemplu, plus multe alte partituri de pe vremea cind studiam cu Mihai Babii. Pe atunci nu erau legi pentru Copyright 🙂

  49. Gabriel Harapescu zice:

    intradevar, interventia cu hartia abraziva se poate efectua de un cunoscator, care stie sa isi „modelleze” chitara. Sunt unele persoane care nu sunt multumite de unghiul de inclinare a capetelor tastelor de pe grif si care intervin pentru modificarea acestui unghi (la fabrica se face cu un dispozitiv care face toate capetele sa aibe acelasi unghi). Mai sunt si alte operatiuni care se pot face, eventual daca este nevoie puteti sa postati solicitarile Dumneavoastra aici si va voi raspunde. Dupa cum m-am gandit , a fost o problema cu coarda din fabricatie, acest lucru nu trebuie sa descurajeze de la inceput un proaspat proprietar de chitara, indiferent daca este o chitara facuta la Reghin sau nu (acest lucru se poate intampla si la alte marci), o problema de acest gen nu trebuie sa te puna pe ganduri ca respectiva chitara ar avea vreun defect, este o pura intamplare. (si la o masina noua nu cred ca dupa ce se uzeaza primul rand de cauciucuri te vei uita sa pui aceeasi marca…).

    • Marius David zice:

      Dacă aveţi chitări de sacrificat, atunci interveniţi pe ele, sînt chestii pe care, dacă le faci, salut, ai stricat totul. Eu am făcut isprăvi din astea şi unde nu ştiu nu mă bag.
      Uneori şi modificarea unghiului este „mortală”.

  50. Ionut zice:

    @GS transcrierea dupa care studiez este tot a lui john duarte. imi pare rau numai pentru ca nu am descoerit-o un pic mai devreme. m-am apucat de chitara doar in urma cu 5 luni, asa ca intelegi de ce mi se pare inca dificil preludiul din suita nr 1, care are un grad de dificultate 5. pana acum nu am invatat decat romanta anonima si lagrima de tarega + un pic dintr-un bourree tot de bach.

    @MD am gâsit partitura pe http://www.scribd.com care este un youtube al documentelor, se pot descarca, insa nu stiu cum sta cu legea copyrightului. se gasesc o multime de chestii si nu numai partituri, din aproape orice domeniu al cunoasterii. mai folosesc si un alt sait – http://www.guitarmasterclass.net, care este cu plata, dar ai tablaturi (uneori si partituri cu digitatie cum este cazul preludiului) si filmulete cu profesori care iti arata bucatica cu bucatica cum se canta. e vorba de ceva modic, am facut un abonament cu $30 pe trei luni, dar daca se plateste pe tot anul sau unlimited iese mult mai ieftin/luna. probabil ca asa ceva ste bun numai pentru incapatori, pe mine deci ma ajuta 🙂

  51. Ionut zice:

    o intrpretare foarte faina a preludiului de catre per olof kindgren

  52. guitarschizofrenic zice:

    pt. Ionut, mersi mult de tot!!! partituri pe scrib, la asta nu m am gandit cu toate ca tot umblu pe acolo. mersi mult de sfat, am gasit ceva transcripti de ale lui Takemitsu pe care le caut de mult timp.

  53. guitarschizofrenic zice:

    pt. domnul Marius Cruceru. eu am inteles si de asta nu am pus nici un link. imi cer scuze pentru interventia de mai sus.

    • Marius David zice:

      nu/i nici un fel de problema, GS, stai linistit, crezi ca pe mine nu ma ispiteste????? 🙂
      ohoho, cum mi se scurg ochii dupa cite o partitura copiata….
      dar asta este.

  54. Gabriel Harapescu zice:

    cu scribd-ul ….. cam la limita legal vorbind, ideea e sa nu incercati sa „vindeti” ceva materiale de acolo, in primul rand nu este moral – si apoi legal – oricum sa fii cu un pas inainte de ceilalti asta inseamna si putere (eventual) si bani (tot eventual 🙂 ). Si apoi stiti cum se spune, tot ce este mai placut in viata ori este ilega, ori este imoral, ori ingrasa, cele trei variante se potrivest la orice

  55. Ionut zice:

    intr-adevar si pe mine ma framanta problema copyrightului.. cei de pe guitarmasterclass.net sunt „curati” din cate mi-am dat sema, aici nu imi fac probleme. nu ati vrea sa-mi dati si mie saitul ala unde se pot cumpara partituri cu 99 de centi? eu am mai gasit si alte saituri care vand, dar ceva mai scumpe..

    • Marius David zice:

      trebuie sa caut site/ul acela, Ionut, niste prieteni m-au ajutat si, cind am avut nevoie, mi-au cumparat ei mai multe partituri.
      iti voi scrie eventual pe privat,
      acum prietenii mei sint in calatorie, cind ajung acasa ii voi contacta
      dar banuiesc ca la un simplu google pe musical sheets etc. gasesti astfel de site/uri

  56. Gabriel Harapescu zice:

    http://www.cnet.ro/2007/04/29/lectii-de-chitara/

    another one, poate pentru unii este folositor (poate daca ma gandesc sa ma apuc sa invat sa cant la chitara poate fi bun si pentru mine – daca imi trec atatea chitare pe mana…. poate ma molipsesc si eu 🙂 )

  57. Ionut zice:

    multumiri pt linkuri d-lui Harapesc si pt sugestia cu google d-lui Cruceru

    • Marius David zice:

      Draga Ionut, vezi ca am pus chiar la blogul meu in blogroll niste siteuri cu partituri muzicale gratuite,

      De asemenea, am facut ieri un experiment. Mi-am scos corzile de pe REgun si mi-am pus un set de SAvarez Corum High TEnsion, suna absolut superb, parca am alta chitara. Acum cchiar ca sta linga orice Ramirez R1, merita incercat.

      Data viitoare cind ma duc la REghin voi comanda inca vreo trei seturi de Savarez, au cel mai bun pret din tara la ora actuala.
      Savarez-ul este un fel de BMW, ca sa nu zic MErcedes, al corzilor. 🙂

  58. Ionut zice:

    si eu am cumparat acelasi tip de corzi, am sa le pun cat de curand 🙂

  59. Ionut zice:

    @MC da, confirm, suna foarte fain.. 🙂 la cat timp trebuiesc oare schimbate niste corzile la o chitara? citisem eva ca la fiecare trei luni in medie, ce parere aveti?

    • Marius David zice:

      draga Ionut, depinde cit studiezi, eu studeiz mai nou cam 20 minute pezi, asta inseamna 6 luni. daca studiezi mai mult, trebuie mai des.
      Depinde de corzi, SAvarezurile dureaza mai mult.
      D-addario mai putin.

  60. Vasilis zice:

    Am intrebat la Meloman de un suport picior ce se ataseaza pe chitara, cum avea dl. Sabau. nu au asa ceva. ma indoiesc ca cei de la Elite Music au, o sa intreb. daca aflati de unde putem achizitiona va rog sa-mi spuneti.

  61. Mihai zice:

    Salutare!
    Ad abrupto, vreau sa va intreb ce parere aveti despre SM 40?
    M-ar interesa sa cumpar o chitara noua, si ma tenteaza modelul, si pretul.
    Calitativ, cum vi se pare, ati incercat vreodata?
    Toate cele bune!

    • Marius David zice:

      Ex abrupto…. 🙂
      SM 40-ul are şi placaj din cîte ştiu eu,
      prefer lemn, lemn, lemn, spate, faţă, eclise.
      Eu zic că merită să mai puneţi un pic şi să luaţi măcar un Cristal, chiar un Regun

  62. radu deaconu zice:

    Buna ziua,

    As vrea sa va intreb ce parere aveti despre modelul de chitara clasica hora spaniol?Calitativ cum vi se pare?Va multumesc anticipat

    • Marius David zice:

      Nu, cu tot respectul pentru Hora, evitaţi Spaniolul, luaţi Regunul, dacă se poate, sau Cristalul, cea mai bună alegere!
      Acum este SM 40-ul şi SM 70, dacă puneţi mîna pe un SM 100 este cea mai strălucită chestie!

  63. Vasile Ionut zice:

    Buna ziua,

    Dl. Cruceru as vrea sa va intreb pentru un incepator care nu a studiat chitara pana acum, ce chitara recomandati?Multumesc mult. O zi buna!

  64. Pingback: Concurs de chitară clasică cu premii substanţiale la Universitatea Emanuel din Oradea | Marius Cruceru

  65. Pingback: O zi cu Babii şi… din nou despre reghinuri | Marius Cruceru

  66. Pingback: Din nou în Hora, capodoperă şi căderea din har « La patratosu

  67. Pingback: Rezultate licitaţie Simon and Patrick: răsturnare spectaculoasă de situaţie! | Marius Cruceru

  68. Pingback: Hora S.A. intră în horă… cu un nou site… | Marius Cruceru

Lasă un răspuns către Flautul fermecat Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.