Era o boală rară. Acum apare mai des. Unii nu mai au întrebare. Au doar răspunsuri. De obicei greşite şi pentru ei şi pentru alţii. De aceea dispar ucenicii, aşa cum dispar întrebările bune şi necesare.
Viaţa lăuntrică ne poate fi sub semne mari de exclamare, de mirare, să stea sub iote şi virgule, liniuţe sau apostrofări, dar bine este să ne rămînă întrebări pentru răspunsuri amînate sau pur si simplu întrebări la care vom primi răspunsuri după ce nu vom mai privi ca într-o oglindă în chip întunecos, răspunsuri care există, dar pe care nu le vom privi niciodată.
S-ar putea ca scurtul video de mai jos să vi se pară comic. Este trist!
Omul şi-a pierdut întrebările, de asta este de întristare.
decembrie 21, 2008 la 12:38 pm |
Şasă cai, doi cai, ba şasă, ba totuşi doi. Şi frumoşi.
Răspunsuri, răspunsuri, da’ ce răspunsuri! Uite:
http://www.youtube.com/watch?v=iDP2wgfxYJI
Eu poate am înţeles vreo două voarbe din tot.
decembrie 22, 2008 la 7:14 pm |
Da, asta este interesant, Camix, cai frumoşi, cai cai, da frumoşi!
ca să înţelegi chestia aia trebuie să vorbeşti moldovenşte
decembrie 24, 2008 la 8:09 am |
M-as mira daca s-a insurat sarmanul…ca n-o fi stiut nici cum sa intrebe!!!
decembrie 26, 2008 la 11:07 pm |
Pegînduri, povestea asta este tristă-dulce-amară. Este foarte serioasă. Eu nu am rîs, omul este dulce în ceaţa lui. Ascultă de mai multe ori ce spune.